Drepturi salariale (banesti). Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(7825/2008)

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1413/

Ședința publică din 06.03.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Consiliul Județean, împotriva sentinței civile nr.733LM din data de 05.09.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local al Comunei Comana, Sindicatul Învățământului G, afiliat la Federația Educației Naționale, Școala Comana.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează faptul că recurentul Consiliul Județean Gad epus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 05.03.2009, concluzii scrise.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, și având în vedere că recurentul a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.733LM din data de 05.09.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului G - afiliat la Federația Educației Naționale, împotriva pârâților Consiliul Județean G, Consiliul Local Comana și Școala Comana; au fost obligați pârâții membrilor Sindicatului reclamant - personal didactic cu gradul didactic I, drepturile salariale constând în diferență dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.220/2007, pentru perioada 01.01.2007 - 20.07.2007, drepturile urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la data când erau datorate și până în ziua plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit art.1 alin.1 din OG nr.11 din 2007, în cursul anului 2007, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare cu 1,000.

Potrivit art.1 alin.1 lit.b din același act normativ, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare este de 1,000 și se acordă eșalonat pentru perioade fixe cuprinse în chiar textul de lege, începând cu 01.01.2007 și până la 20.08.2007.

Prima instanță a mai reținut că numiții, care au împuternicit reclamantul să formuleze prezenta acțiune, au funcții didactice de gradul I, încadrându-se în Anexa 2 din OG nr.11/2007.

Prin Legea nr.220/2007 a fost aprobată OG nr.11/2007, aducându-se unele modificări care nu vizează însă perioada pentru care se acordă coeficientul de multiplicare de 1,000.

Dimpotrivă în chiar cuprinsul Legii 220/2007 se reiterează perioadele de acordare a coeficientului de multiplicare acestea începând, de asemenea, cu 01.01.2007 și terminând cu 20.08.2007.

Ca atare, legiuitorul a prevăzut în chiar cuprinsul actului emis, perioada pentru care se aplică acesta, astfel că intrarea în vigoare a Legii 220/2007, la un moment ulterior emiterii OG nr.11/2007, respectiv la data de 20.07.2007, nu are relevanță din acest punct de vedere.

S-a apreciat că, în cauză nu este vorba de retroactivitatea Legii nr.220/2007, prin aplicarea acesteia pentru un moment anterior intrării în vigoare, ci de aplicarea prevederilor conținute în cuprinsul legii, Legea nr.220/2007 pentru aprobarea OG nr.11/2007, astfel cum aceasta a fost emisă.

Momentul intrării în vigoare a Legii nr.220/2007 și anume 20.07.2007, are relevanță exclusiv cu privire la modificările aduse începând cu această dată OG nr.11/2007, modificări care nu afectează însă așa cum am arătat situația reclamantului.

Concluzionând, prima instanță a constatat că, urmare a unei interpretări eronate privind aplicarea legii civile, drepturile reclamantului au fost acordate începând cu luna august 2007, iar nu cu luna ianuarie 2007, acțiunea formulată fiind întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Consiliul Județean

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.299 și urm. pr.civ. recurentul Consiliul Județean Gac riticat sentința atacată doar cu privire la calitatea procesuală pasivă a acestuia, susținând că respectiva instituție nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește plata sumelor solicitate de reclamanți, aspect care rezultă din dispozițiile art.6 lit.b și art.7 alin.4 și 5 din Legea de Stat pe anul 2008 nr.388/2007.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Singura critica adusă de către recurent sentinței atacate, vizează lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții, aspect care nu poate fi reținut de către instanța de recurs, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor Legii de Stat pe anul 2008 (Legea nr.388/2007), consiliile județene au atribuții privitoare la repartizarea sumelor destinate finanțării cheltuielilor de personal pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

cțiunea Sindicatului Învățământului G - afiliat la Federația Educației Naționale, introdusă în numele membrilor de sindicat - personal didactic cu gradul I, nu a avut în vedere faptul că recurentul-pârât Consiliului Județean G ar avea calitatea de angajator, ci atribuțiile acestuia legate de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, atribuții în raport de care se interpune în circuitul financiar al sumelor datorate personalului din învățământ, având legitimare procesuală pasivă.

Față de cele mai sus arătate, în baza art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Consiliul Județean, împotriva sentinței civile nr.733LM din data de 05.09.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local al Comunei Comana, Sindicatul Învățământului G, afiliat la Federația Educației Naționale, Școala Comana.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

17.03.2009

Jud. fond:;

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1413/2009. Curtea de Apel Bucuresti