Drepturi salariale (banesti). Decizia 1485/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr. 718,-
DECIZIE Nr. 1485/
Ședința publică de la 26 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr. 8/3 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul civil cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților, acestea fiind legal citate.
Procedura este îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosar au fost depuse concluziile scrise formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, acesta solicitând și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța consideră cauza ca fiind în stare de judecată și urează să rămână în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 8 din 3 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, a respins acțiunea și cererile de intervenție formulate de reclamanții, G, n, G, -, (), C, -, - și, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții și intervenienții au arătat prin acțiune, că în calitatea lor de personal în justiție-procurori, personal auxiliar de specialitate și respectiv tehnician criminalist - au fost discriminați prin neacordarea sporurilor reprezentând drepturile salariale cerute în raport de personalul similar din Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Este însă de observat că pentru categoriile de personal din care fac parte reclamanții și intervenienții, nu se prevăd prin dispoziții legale drepturile solicitate.
În această situație nu se poate susține că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr.137/2000 privind discriminarea și nici ale Protocolului nr. I 2 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cele ale Constituției cum au invocat reclamanții - prin inexistența unor dispoziții legale care să instituie drepturile salariale solicitate, nu operează o excludere, o restricție sau o preferință de natură discriminatorie.
Instanțele judecătorești au competența strictă să aplice dispoziții legale constituțional reglementate și prin acte normative speciale, nu să anuleze o dispoziție legală sau să refuze aplicarea unor acte normative pe care le consideră discriminatorii și să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În acest sens, a statuat și Curtea Constituțională prin deciziile nr.818, 820 și 821 din 3 iulie 2008, care sunt general obligatorii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 508/2004 a fost creată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură distinctă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conform art. 2 și 3 din actul normativ citat, reclamanții au aceleași competențe și prestează aceeași muncă cu procurorii din cadrul DIICOT. Rezultă deci că procurorii de la parchetele de pe lângă Curțile de Apel, Tribunale, Judecătorii, precum și judecătorii din cadrul acestor instanțe, sunt discriminați, întrucât pentru aceeași muncă și competență ca procurorii din cadrul DIICOT au salarii mult inferioare, încălcându-se astfel principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare prev. de art. 1 alin. 2 lit. c pct. 1 din OG nr. 137/2000, dar și de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul este nefondat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr. civilă, pentru următoarele considerente:
Prin acțiune reclamanții, în calitate de procurori, solicită aceleași drepturi salariale cu procurorii de la DIICOT pe considerentul că între cele două categorii profesionale legiuitorul a creat discriminări în ceea ce privește modalitățile de selecție și promovare în funcțiile de execuție și conducere iar cererea reclamanților are la bază extinderea normelor legale privind salarizarea procurorilor de la DIICOT și aplicarea acestora și celorlalte categorii de magistrați cu ignorarea propriilor norme de salarizare. Curtea reține că instanțele judecătorești au rolul de a asigura aplicarea corectă și nediscriminatorie a legilor în vigoare la momentul efectuării actului de justiție, însă nu au posibilitatea de a constata că o lege conține dispoziții discriminatorii. În acest sens, prevederile OG nr. 137/2000 privind discriminarea dau posibilitatea subiecților de drept să invoce orice discriminare în aplicarea unui act normativ, însă nu este posibil să se solicite instanțelor de drept comun să se constate că o normă legală este discriminatorie. În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr. 137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În altă ordine de idei, pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Constituția României cât și de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
Conform principiului separării puterilor de stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, astfel încât instanțele de judecată au menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează reclamanții din acțiunea de față.
În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin deciziile 818, 819, 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr.137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
Prin urmare, acțiunea reclamanților are la bază o greșită înțelegere a noțiunii de discriminare în ceea ce privește aplicarea acestui principiu pe tărâmul dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, precum și o greșită interpretare a dispozițiilor legale interne și internaționale ce consacră acest drept și a practicii CEDO cu privire la aceste aspecte.
Art.28 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală"
Același drept este reglementat și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentate - art.14 sau, după data de 1 2006, art.1 Protocolul nr.12.
Interpretând aceste texte de lege CEDO a subliniat în repetate rânduri că există discriminare atunci când pentru persoane aflate în situații identice se aplică în mod diferit un drept recunoscut prin lege, dar și invers, persoanele aflate în situații diferite trebuie să beneficieze de un tratament diferit.
Or, în situația noastră, cele doua categorii profesionale nu se află în aceeași situație, întrucât prestează o activitate diferită, au specializare diferita și beneficiază de legi de salarizare diferite. A se vedea în acest sens cauze Thlimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii, sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă caz CEDO a subliniat: "Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art.14 trebuie să există o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
Pe de altă parte, examinând dispozițiile Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, modificată și completată rezultă că această direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum indică și denumirea sa, reprezintă o structură supraordonată celorlalte unități de parchet, având drept corespondent la nivelul instanțelor judecătorești Înalta Curte de Casație și Justiție.
Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 1-2 din Legea nr. 508/2004, modificată și completată.
Ca atare, susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul DIICOT este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia.
de multiplicare 19-23, conform Anexei la OUG nr. 27/2006, lit. A, nr. crt. 6-13 se acordă procurorilor cu funcții de conducere și execuție ce își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că stabilirea acelorași reguli de salarizare pentru procurorii din cadrul DIICOT, structură a aceluiași parchet ce funcționează pe lângă instanța supremă este legitimă și justificată în mod obiectiv.
Având în vedere cele anterior menționate, rezultă că nu poate fi reținut un tratament diferențiat nelegal între procurorii DIICOT și reclamanți deoarece nu poate fi o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii.
Față de aceste considerente curtea reține că dispozițiile legale privind salarizarea procurorilor de la DIICOT în vigoare la data judecății se referă doar la aceste categorii profesionale și nu pot fi extinse și aplicate altor subiecți de drept cărora nu li se adresează astfel încât recursul reclamanților va fi respins conform dispozitivului prezentei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții, G, n, G, -, (), C, -, - și, împotriva sentinței civile nr. 8/3 octombrie 2008 Curții de Apel Ploiești pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 26 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - pt. - -,
aflată în concediu de odihnă,
semnează Președintele instanței,
Grefier,
- -
Tehnored. GG, 28.01.2010
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pârvulescu, Camelia Juravschi
