Drepturi salariale (banesti). Sentința 15/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 15
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri Onete
Asistent judiciar -
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanții, -, A și pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul București, Curtea de Apel București, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare acțiunea.
CURTEA
Asupra acțiunii de față.
Reclamanții, -, A au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul O l t, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul București și Curtea de Apel București solicitând obligarea pârâților să stabilească și să plătească drepturile salariale corespunzătoare diminuării fiecăruia dintre reclamanți a venitului net lunar prin calcularea contribuției de asigurări sociale începând cu luna august 2007 cât și pentru viitor; Actualizarea sumelor cu indicele de inflație al monedei naționale de la recunoașterea dreptului reclamanților și până la executarea hotărârii judecătorești cu plata dobânzii legale aferentă despăgubirilor, înscrierea în carnetele de muncă a acestor modificări.
În motivarea acțiunii susțin ca bază lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie potrivit art. 23 al.1 din legea 19/2000, salariile individuale brute realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin CCM și/sau veniturile asiguraților prevăzuți la art. 5 al.1 pct. I,II și VI.
Potrivit alin.3 din art. 23 " baza de calcul prevăzută la al.1 și 2 nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariu mediu brut lunar pe economie.
Prin OUG nr. 147/2002 acest plafon a fost majorat la 5 salarii medii brute lunare pe economie.
Art. 183 din Legea 19/2000 prevede: art.(1) " la data intrării în vigoare a prezentei lei, contribuția la asigurări sociale suportată de asigurații prevăzuți la art. 5 al.1 pct. I, II și VI nu va diminua venitul net al acestora.
(2) Aplicarea prevederilor al.1 pentru asigurații prevăzuți la art.5 al.1 pct. I, II și VI se realizează prin majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate corespunzător cotei de contribuție la asigurări sociale raportate de aceștia conform prezentei legi.
(3) pentru asigurații ce realizează venituri lunare mai mari decât plafonul stabilit la 3 salarii medii brute pe economie, majorarea prevăzută la al.2 se aplică în acest plafon.
(4) Aplicarea prevederilor referitoare la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv la majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate, astfel încât contribuția la asigurări sociale suportate de asigurați să nu conducă la diminuarea venitului net al acestora, se va face pe baza Normelor metodologi ce aprobate de Guvern.
Prin Legea 250/2007 nu au fost modificate completate sau abrogate celelalte dispoziții ale art. 183 din Lg. 19/2000, respectiv dispozițiile al. 1,2 și 4 care rămân în vigoare.
Potrivit art. 1084.Civil, daune interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul dec are a fost lipsit; În speță, este de notorietate faptul că sumele de bai datorate se devalorizează continuu.
Astfel, dacă instanța acordă creditorului o sumă deb ani reactualizată de la data când trebuia achitată la data plății efective, creditorul nu primește o valoare mai mare decât pe care ar fi trebuit să o primească cu o anumită perioadă de timp anterioară.
Suma ce trebuie plătită la scadență și suma reactualizată ce se plătește ulterior au aceeași valoare, creditorul putând cumpăra aceeași calitate de bunuri sau servicii.
Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale invocate, instanța apreciază cererea ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii 250/2007 la raporturile de muncă existente anterior și ulterior de intrarea în vigoare, se rețin următoarele:
Calcularea și plata drepturilor salariale sunt operațiuni care se supun legislației fiscale.
Normele de drept fiscal ce au ca obiect de reglementare modalitățile de realizare a veniturilor publice la bugetul de stat prin perceperea de taxe și impozite sunt de natură imperativă spre deosebire de normele de drept civil ce au un caracter dispozitiv sau supletiv.
Același caracter imperativ îl au și normele juridice ce reglementează modalitățile de realizare veniturilor publice la Bugetul asigurărilor sociale de stat prin perceperea unor contribuții din care urmează să se achite indemnizații, ajutoare, pensii.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este parte componentă a bugetului general consolidat așa cum a fost definit de art.2 pct.7 din Lg. 500/2002 privind finanțele publice și în aceste condiții îi sunt incidente Normele de procedură fiscală conform art.2 al.2 din OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală ce constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Este de necontestat că art. 23 al.3 și 4 din Lg. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în forma în vigoare înainte de modificare, a prevăzut (3) baza de calcul prevăzută în al.1 și 2 nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariu mediu brut, care este cel prevăzut la art.5 al.3.
Prin Legea nr. 250/2007, art.23 al.3 din Lg. 19/2000 a fost modificat astfel " baza de calcul prevăzută la al.1 și2 este venitul brut realizat lunar".
Legea nr.250/2007 a intrat în vigoare la 22.07.2007, situație în care angajatorul are obligația de aplica pentru viitor cota de 9,5% la noua bază de calcul care este venitul brut realizat lunar.
În context legislativ, modalitatea de determinare a CAS este legală, iar criticile reclamanților sunt neîntemeiate;
Aceștia nu au avut în vedere faptul că prin plata contribuțiilor devin parte în raporturi de drept fiscal compuse din drepturi și obligații, printre care și obligația de a plăti contribuția la Bugetul asigurărilor sociale de stat, obligație ce se naște prin dobândirea periodică lunară a drepturilor salariale.
sunt calculate, reținute și virate odată cu plata drepturilor salariale și singura concluzie este că li se aplică regimul legal în vigoare la momentul plății.
Soluția invocată de reclamanți este cea a ultraactivității aplicării legii în timp, în mod selectiv doar în privința unor dispoziții legale pe care le apreciază a fi mai favorabile.
Prin aceasta s-ar ajunge la o aplicare discriminatorie a legii, prin aceea că persoanelor aflate în situații identice să li se aplice un tratament inegal, în ceea ce privește contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Reclamanții au invocat în susținerea cererii de chemare în judecată aplicarea dispozițiilor rt. 183 din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia:
(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi contribuția de asigurări sociale, suportată de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. I, II și VI, nu va diminua venitul net al acestora.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) pentru asigurații prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. I, II și VI se realizează prin majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate corespunzător cotei de contribuție de asigurări sociale suportate de aceștia conform prezentei legi.
(3) Pentru asigurații care realizează venituri salariale lunare mai mari decât plafonul stabilit la 3 salarii medii brute pe economie majorarea prevăzută la alin. (2) se aplică la acest plafon.
(4) Aplicarea prevederilor referitoare la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv la majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate, astfel încât contribuția de asigurări sociale suportată de asigurați să nu conducă la diminuarea venitului net al acestora, se va face pe baza normelor metodologice aprobate de Guvern.
Este evident că textul a vizat momentul intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, textul fiind clar în sensul că este aplicabil la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, respectiv data de 01.04.2001.
În aplicarea dispozițiilor art. 183 din Legea nr. 19/2000, au fost emise norme metodologice, aprobate prin HG nr. 403 din 19 aprilie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 183 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Potrivit art. 1 alin (4) din HG nr. 403 /2001, "rocentul p. de majorare a salariului de bază brut lunar, respectiv a indemnizației, corespunzător tranșelor menționate la alin. (2), se aplică o singură dată, la data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 19/2000". Soluția legislativă este logică, de vreme ce textul art. 183 vizează strict o situație tranzitorie, raportată numai la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui text la data intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007 ar fi contrară scopului pentru care fost reglementată această normă juridică, iar faptul că textul nu a fost expres abrogat nu poate duce în nici un caz la interpretarea textului contrar înțelesului lămurit al ipotezei normei ( acela că se aplică la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000).
Pe de altă parte, cu privire la capătul de cerere având ca obiect actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație până la data achitării, acesta urmează a fi respins ca urmare a respingerii cererii principale privind restituirea sumelor.
În speță, nu pot fi acordate daune interese nici sub forma dobânzii legale, pentru aceleași considerente.
Câtă vreme, drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare și pentru considerentele de drept expuse anterior cu privire la aplicabilitatea în timp a art. 183 din Legea nr. 19/2000, se va aprecia acțiunea neîntemeiată, cu consecința respingerii acțiunii.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMNELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, cu domiciliul procesual ales la Tribunalul O l t,- jud. O și A, cu domiciliul în Mun. S,-, -. Curtea. 8, jud. O împotriva pârâților Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul O l t,cu sediul în S,-, jud. O, Curtea de APEL CRAIOVA, cu sediul în C,-, jud. D, Tribunalul București,cu sediul în B-, sector 3 și Curtea de Apel București, cu sediul în B, nr. 5, sector 4, având ca obiect drepturi salariale.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 2008.
- --- - -
Asistent judiciar -
Asistent judiciar
Grefier -
Red. Jud. /Tehn.
Ex. 10/23.09.2008
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri Onete