Drepturi salariale (banesti). Decizia 1512/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1512/
Ședința publică din 31 octombrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1726 din 3 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reprezentantul pârâtei-recurente SC SA, av. A și reprezentantul reclamantului-intimat, av. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului conform memoriului de la dosar, prevalându-se de dispozițiile art. 304, pct.8 și 9 Cod procedură civilă, modificare în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele expuse în întâmpinare, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1726 din 3 septembrie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepțiile invocate de pârâta SC""SA; a admis acțiunea reclamantului, formulată împotriva pârâtei SC""SA B și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5.100 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2005,2006, precum și 196,90 lei, reprezentând daune cauzate de neachitarea la timp a drepturilor salariale solicitate; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 833 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate, următoarele:
Este neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece conform prevederilor art. 165-166 din Codul muncii, acțiunea în plata diferențelor de natură salarială se poate introduce în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Este neîntemeiată și excepția prematurității introducerii acțiunii, întrucât nu există nicio prevedere legală care să instituie vreo procedură prealabilă sesizării instanței, potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a fost angajatul societății pârâte, conform mențiunilor din carnetul de muncă depus la dosar, iar potrivit art.168 alin.1 din CCM trebuia să beneficieze de suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și
Astfel, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, depus în xerocopie la dosar, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SC""SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu la nivel SC""SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordau suplimentările urmau să înceapă negocierile cu -, în vederea stabilirii valorii concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și a beneficiarilor".
Alineatul 2 din același articol 168 prevede expres că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Aceste dispoziții, referitoare la includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază doar pe 2003 sunt reluate și în dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat pe anii 2005, 2006, fără a se face vreo mențiune potrivit căreia suplimentările salariale pentru anii următori vor fi incluse în salariile de bază ale salariaților, ceea ce înseamnă că suplimentările salariale pentru 2004, 2005, și în continuare nu au fost introduse în salarii, așa cum se susține, ci trebuiau calculate și acordate distinct.
De asemenea, tribunalul a reținut că, potrivit art. 969 cod civil "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și prin urmare dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamantul își întemeiază pretențiile nu sunt desființate, astfel că trebuie să își producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis cererea, astfel cum a fost formulată și a dispus conform prevederilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, obligarea pârâtei la plata sumei de 196,90 lei, reprezentând daune pentru neplata la timp a drepturilor bănești solicitate.
Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea integrală a acesteia, cu consecința respingerii acțiunii.
Prin memoriul de recurs s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, susținându-se, cu prioritate, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe considerentul greșitei rețineri de către instanța de fond a incidenței prevederilor art. 283 lit. c) din Codul muncii, în realitate drepturile pretinse prin acțiune fiind afectate de termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 lit. e).
În argumentarea acestei susțineri, pârâta a invocat prevederile Contractului colectiv de muncă, arătând că ajutoarele de Paști și de C își găsesc izvorul obligației în capitolul VI, intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi", iar nu în capitolul V - "Salarizarea". Prin urmare, nefiind drepturi salariale, pretențiile care formează obiectul judecății se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, iar nu în termen de 3 ani, cum s-a reținut de către prima instanță.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a susținut că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, deoarece începând cu anul 2003, părțile au prevăzut în mod expres includerea drepturilor suplimentare de Paști și de C în salariul de bază, fapt ce rezultă din prevederile art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă și actele adiționale ulterioare, care nu ar mai fi justificat menținerea aceluiași conținut al textului dacă acesta ar fi avut o aplicabilitate temporară, respectiv doar pentru anul 2003.
Pârâta a mai arătat că, potrivit art. 9 din contractul colectiv de muncă, interpretarea clauzelor acestuia se face prin consens, astfel că, prin Deciziile nr. 3793/18 iunie 2007 și 5140/31 august 2007, comisia paritară constituită conform prevederilor art. 10, confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările prevăzute în art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al fiecărui salariat și că, începând cu aceeași dată, părțile au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect.
În fine, hotărârea primei instanțe a fost criticată și pentru faptul că aceasta nu a lămurit dacă sumele acordate sunt nete sau brute, în primul caz societatea pârâtă urmând să achite aceste sume și tot ea să suporte și impozitele datorate de salariat, iar în cel de-al doilea caz - să rețină impozitul și doar ceea ce rămâne să achite salariatului.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Nu este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă prin raportare la prevederile art. 283 alin.1 lit. e) din Codul muncii, deoarece, chiar dacă drepturile pretinse prin acțiune sunt prevăzute în capitolul VI din contractul colectiv de muncă, intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi", iar nu în capitolul V - "Salarizarea", acestea izvorăsc din raporturi de muncă și se înscriu în componenta salarială, astfel cum aceasta este definită de art.155 din Codul muncii - "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
De altfel, o atare caracteristică rezultă și din conținutul art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care utilizează sintagma "suplimentare a drepturilor salariale", "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C".
În acest context, este evident că drepturile pretinse prin acțiune reprezintă un "adaos" salarial, în sensul prevederilor art. 155 din Codul muncii, astfel că, sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune operează termenul de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, termen prevăzut de art. 166 alin.1 și art. 283 alin.1 lit. c) din Codul muncii, iar nu termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 alin.1 lit. e), invocat de către pârâtă și aplicabil în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Cum obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie pretenții reprezentând drepturi salariale, în mod corect a respins prima instanță excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că abordarea juridică a instanței de fond este, de asemenea, corectă, în condițiile în care prevederile art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu au suferit modificări de conținut în perioada 2003 - 2007, prevăzând în mod inechivoc: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe A".
Precizarea din cuprinsul alin. 2 al aceluiași articol, conform căreia, "în anul 2003, suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", nu poate fi interpretată în sensul pretins de către pârâtă, și anume că respectivele suplimentări au fost introduse în salariul de bază "începând cu anul 2003", ceea ce ar exclude acordarea acestora în perioada 2004 - 2007.
Rezolvarea dată acestei probleme de către prima instanță este corectă, deoarece textul art. 168 alin. 2 este inechivoc, în sensul că se referă strict la anul 2003, și a fost reiterat cu același conținut și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2007. În plus, pentru aceeași perioadă a fost menținut și alin. 1 al art. 168, prin care dreptul A în litigiu a fost instituit.
Prin urmare, în mod greșit se susține că voința reală a părților, la negocierea contractului colectiv de muncă, ar fi fost includerea adaosului de Paști și C în salariul de bază, începând cu anul 2003, deoarece printr-o atare interpretare este eliminat însuși dreptul instituit prin art.168 alin.1, ceea ce ar fi impus, în mod logic, radierea definitivă a respectivei prevederi din contractele colective de muncă ulterioare anului 2003, iar nu reiterarea repetată a acesteia.
Or, nefiind desființat dreptul prevăzut de art. 168 alin. 1, acesta subzistă și după anul 2003, fiind în mod corect acordat reclamantului de către prima instanță.
Nu prezintă relevanță majorarea ulterioară a salariilor la nivel de unitate, deoarece aceasta a avut la bază prevederile art. 128 alin. 5 și 6 din contractul colectiv de muncă, respectiv negocierea anuală a salariului de bază minim, potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 - 2 și 4 din Legea nr. 130/1996, ceea ce a atras, în mod evident, prin aplicarea coeficienților de salarizare, creșterea generală succesivă a nivelului salariilor de bază din cadrul
Prin urmare, salariul de bază mediu, la care face trimitere art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă diferă de la an la an, considerent pentru care, de asemenea nu se poate susține cu succes ideea includerii suplimentărilor pentru Paști și C în salariul de bază, începând cu anul 2003. De altfel, însuși termenul de "suplimentare" presupune, în mod inerent, adăugirea unei sume la câștigul pe care salariatul l-ar fi obținut în mod curent, dacă nu ar fi intervenit evenimentul pentru care adaosul salarial a fost prevăzut. (Paști și C).
Cu alte cuvinte, o eventuală dovadă a includerii respectivelor suplimentări în salariul de bază ar fi putut să vizeze strict perioada sărbătorilor de Paști și C, în concret, câștigul din lunile martie - aprilie, (în funcție de confesiunea religioasă a fiecărui salariat), și decembrie, iar nu perioada întregului an, cum a susținut pârâta.
În ceea ce privește invocarea - în sprijinul interpretării date de către pârâtă prevederilor art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă - a notelor nr. 3793/18 iunie 2007 și 5140/31 august 2007, emise de comisia paritară constituită la nivelul, Curtea reține că prima instanță a apreciat în mod corect asupra inopozabilității acestora față de angajați, datorită nerespectării cerințelor impuse imperativ prin dispozițiile art.31, raportat la art.25 din Legea nr. 130/1996.
Cum interpretarea dată, prin notele menționate, prevederilor art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, reprezintă, în realitate, o modificare a contractului, prin eliminarea unei clauze stabilite în favoarea angajaților, aceasta trebuia să se concretizeze într-un act adițional înregistrat la direcția generală de muncă și protecție socială, urmând a-și produce efecte de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară, stabilită prin convenția părților.
Nefiind îndeplinite aceste condiții, interpretarea comisiei paritare nu poate fi primită.
În ceea ce privește critica vizând neprecizarea de către prima instanță a caracterului net sau brut al sumelor acordate, Curtea reține că acest aspect vizează executarea hotărârii pronunțate, nefiind un motiv de nelegalitate care să poată fi invocat pe calea recursului.
Pentru considerentele anterior relevate, constatând că în cauză nu se regăsesc motivele de nelegalitate invocate prin recursul dedus judecății și, neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei, conform prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
De asemenea, în aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.(onorariu avocațial ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC""SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1726 din 3 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Obligă recurenta să plătească 952 lei intimatului, domiciliat în M C,-, scB,.20, județul H, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
03.11.2008.
Jud.fond: /
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
