Drepturi salariale (banesti). Decizia 1512/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1512
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtulMinisterul Educației, Cercetării și, cu sediul în municipiul B,--30, sector 1, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 846 din17 iunie 2009,pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Inspectoratul Școlar Județean B, Școala de Arte și Meserii S, Consiliul local, precum și reclamanții intimați,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1470/40/26.03.2009 la Secția civilă a Tribunalului Botoșani, reclamanții, -, și, prin reprezentant legal Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și B, Inspectoratul Școlar Județean B, Școala de Arte și Meserii S " și Consiliul Local, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de drepturi salariale începând du data 01.01.2007, decurgând din aplicarea salariului minim garantat pe țară stabilit prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nr. 2895/29.11.2006 și la daune interese pentru plata cu întârziere a acestor drepturi, reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație precum și a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au precizat că potrivit art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național începând cu 1 ianuarie 2007, salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei.
Or, conform art. 3 alin. 1 lit. a, contractul la nivel național este aplicabil salariaților din toate unitățile din țară indiferent de forma de capital social, cu atât mai mult cu cât Ministerul Educației, Cercetării și T este partea semnatară a contractului. Cu toate acestea clauzele contractului unic nu au fost aplicate.
S-a mai arătat că prin neplata la timp a diferențelor salariale au fost prejudiciați, pe de o parte prin acțiunea de devalorizare a inflației, iar pe de altă parte prin lipsirea de folosință a banilor.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 28 alin. 2 din Legea sindicatelor, art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național încheiat la 29 noiembrie 2006 și dispozițiile. art. 161 alin. 4 Codul Muncii.
Pentru dovedirea acțiunii, reclamanții au depus proba cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Bad epus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 846/17.06.2009, Tribunalul Botoșani - Secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și B și a admis în parte acțiunea, încât:
A obligat pârâții Școala de Arte și Meserii "Sf. " și Consiliul Local să plătească diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat pentru o normă întreagă după cum urmează:
- reclamantului pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2007;
- reclamantului - pentru perioada 01.01.2007 - 31.08.2007;
- reclamantului pentru perioada 01.01.2007 - 30.03.2008;
A obligat pârâții Școala de Arte și Meserii "Sf. " și Consiliul Local să plătească diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază brut de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat pentru 1/2 normă reclamantei pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2008, iar reclamantului corespunzător perioadei 01.01.2007 - 30.09.2007.
A obligat pârâții Școala de Arte și Meserii "Sf. " și Consiliul Local să plătească reclamanților actualizarea acestor sume în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective cât și dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 de la 25.03.2009 până la data plății efective.
A respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut aplicabilitatea art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pentru cazul reclamanților, având în vedere art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 12 alin. 1 teza I din același act normativ, precum și faptul semnării respectivului contract de către Ministerul Educației, Cercetării și, în concretizarea art. 95 din Legea nr. 128/1997.
A reținut, astfel, că începând cu data de 01.01.2007, salariul de bază minim brut cuvenit acestora este de 528 lei (440 lei x 1,2).
A apreciat că diferențele de salariu determinate trebuie actualizate în raport cu indicele de inflație, dar că reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă și dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000, conform art. 161 al. 4, coroborat cu art. 295 al. 1 Codul Muncii și art. 1088 Cod civil, de la data introducerii acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri, Ministerul Educației, Cercetării și a declarat recurs, în care a invocat incidența art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la nelegalitatea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, respectiv la aplicabilitatea Legii nr. 128/1997 și ale OG11/2007 în privința stabilirii salariilor reclamanților.
În acest sens, a susținut, în primul rând, că nu are calitatea de angajator pentru reclamanți, aceasta revenind directorului unității de învățământ, și nici nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, încât nu are competența de a recalcula sau de a plăti salarii.
Asupra fondului cauzei, a invocat prevederile art. 12 al. 1 teza II din Legea nr. 130/1996, care ar exclude de la aplicare, pentru reclamanți, art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Recursul pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și este fondat, încât va fi admis ca atare, în baza art. 312 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în limita și pentru considerentele ce succed.
Astfel, în primul rând, Curtea apreciază că recurentul pârât poate fi socotit ca având calitate (legitimitate) procesuală pasivă în cauză, câtă vreme nr.HG 538/2001 îi conferă atribuții în procedura de finanțare a învățământului, ce trebuie să aibă în vedere și salarizarea reclamanților.
Curtea apreciază că atare calitate procesuală pasivă subzistă în cauză, chiar dacă ea nu este perfectă - recurentul nici nu a fost obligat în primă instanță - confundându-se cu necesitatea asigurării opozabilității hotărârii.
Practica judiciară cunoaște în prezent asemenea formă, imperfectă, de realizare a calității procesuale pasive, un exemplu fiind situația intervenientului forțat din acțiunea în despăgubire prevăzută de Legea nr. 136/1995, modificată.
Asupra fondului procesului - tocmai legitimitatea procesuală pasivă îngăduie recurentului să critice soluția de fond a Tribunalului - Curtea reține că pretenția reclamanților nu are suport legal, încât ea trebuie respinsă.
În asemenea sens, Curtea reține că salariile acestora se stabilesc unitar, conform sistemului de stabilire a salariilor de bază în sistemul bugetar, conform art. 2 și 5 din Legea nr. 154/1998, în raport de valoarea de referință sectorială și a coeficientului de ierarhizare corespunzător, cu aplicarea dispozițiilor incidente ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Drept urmare, în cauză se impune dispoziția art. 12 alin. 1 teza II din Legea nr. 130/1996, după care nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale - cele sus-citate - dispoziție care este întărită chiar în Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, la art. 3 alin. 2 din acesta.
Reclamanților, salarizați prin dispoziții legale speciale, nu le este aplicabilă prevederea art. 40 alin. 4 din Contractul colectiv, indicatorul "salariul minim brut pe țară" nefiind utilizat la calculul salariului lor.
PENTRU ACEDTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtulMinisterul Educației, Cercetării și, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.846din17 iunie 2009,pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Modifică în parte sentința civilă nr. 846 din 17.06.2009 a Tribunalului Botoșani în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
EX. 2 / 21.12.2009
Președinte:Ciută EugeniaJudecători:Ciută Eugenia, Dicu Aurel, Maierean Ana