Drepturi salariale (banesti). Decizia 155/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.155/CM
Ședința publică din 14 Aprilie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP, cu sediul în- Bis, județul T, MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.882 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, S, -, -, G, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, cu sediul în T-, județul T, intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T-, județul T, având ca obiect spor 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.88 și următoarele cod pr.civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că: recurentul pârât Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 25.03.2009 a depus la dosar precizări în completarea motivelor de recurs, iar intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare prin fax, la data de 10.04.2009, într-un singur exemplar.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursurilor, luând act că părțile au solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu disp. art.242 alin.2 cod pr.civilă.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, înregistrată sub nr-, reclamanții, G, S, -, -, magistrați-procurori la unitățile de parchet din județul T, precum și reclamanții, G, personal auxiliar la parchetele din județul T, precum și, au chemat în judecată PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții la plata sumelor de bani reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 1 februarie 2007 până la momentul introducerii acțiunii, dar și pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate în raport cu indicele de inflație, la momentul plății efective, pentru următorii reclamanți:, G, S, -, -, magistrați-procurori, G, personal auxiliar - grefieri;
De asemenea, s-a mai solicitat să fie obligați pârâții la plata sumelor de bani reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, de la data angajării lor, pentru reclamanții grefieri, după cum urmează: - 12.11.2007, - 19.11.2007, - 03.12.2007, - - 07.01.2008, - 07.01.2008, - 07.01.2008, - 07.01.2008.
Totodată, s-a mai solicitat ca, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților prin includerea în buget a acestor sume, iar Serviciul contabilitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța să fie obligat să opereze în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile privind sporul de risc și solicitare neuropsihică.
In motivare, reclamanții au arătat că, potrivit art. 114 alin. 1 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii din 2003, "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", iar în baza art. 72 pct. 3 lit. h) și i) din aceeași lege fundamentală, prin lege organică se reglementează: h) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi; i) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială.
In concret, nr.OG 83/2000, a abrogat mai multe legi organice și ordonanțe de urgență (Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, Legea nr. 78/2000 privind prevederile, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, nr.OUG 24/2000 și Legea nr. 50/1996 privind salarizarea magistraților), încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor juridice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară - Ordonanța nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectiv legea.
S-a învederat că, sporul de 50% din salariul de bază brut lunar "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, a fost astfel abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României, precum și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Funcționale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art. 155, art. 165, art. 236, art. 239 și art. 241 pct. 1 lit. d din Codul Muncii, prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Au mai arătat reclamanții că, de altfel, și Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor. Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie, iar unele dintre acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
Reclamanții au invocat faptul că, prin recursul în interesul legii, pronunțat de Inalta C de Casație și Justiție la data de 10 martie 2008, s-a stabilit că magistraților li se cuvine sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% pe ultimii 3 ani, dar și pentru viitor.
In apărare, a formulat întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, prin care a arătat că, cererea nu poate fi primită întrucât acordarea de indemnizații și majorare drepturi salariale trebuie a fi făcută în limita sumelor disponibile în bugetul instituției și drept urmare, admiterea acțiunii și obligarea instituției publice la plata unor sume ce nu se regăsesc în bugetul aprobat face ca hotărârea pronunțată să fie imposibil de executat.
Totodată, a mai arătat că, execuția bugetară nu se poate face decât în limita fondurilor aprobate.
La data de 14 aprilie 2008, pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în cazul în care se va admite cererea reclamanților, să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Astfel, a arătat pârâtul că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Totodată, art. 131 pct. 1) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Articolul 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabile Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, motivat de faptul că potrivit art. 36 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007, competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari revine Curții de Apel București.
De asemenea, a apreciat pârâtul că în speță, nu este vorba de un litigiu de muncă în înțelesul Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, deoarece dispozițiile art. 69 statuează că "nu sunt considerate conflicte de drepturi"
Pe fondul cauzei, pârâtul a apreciat că, admiterea acțiunii ar echivala cu depășirea puterii autorității judecătorești, având în vedere intervenția instituției abrogării dreptului de la data de 1 octombrie 2000.
A mai arătat pârâtul că, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art. 1 pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr. 83/2002, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și că, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca, prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederilor din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament".
Examinând acțiunea, prin prisma excepției de necompetență materială a instanței, s-au reținut următoarele:
Legea nr.53/2003, reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
Raporturile juridice de muncă ale magistraților sunt calificate în doctrina juridică tot ca raporturi de muncă deoarece sunt tot de natură contractuală, implicând actul lor de voință.
Astfel, devin incidente dispozițiile art. 1 pct. 2 din Codul muncii, conform cărora acest act normativ se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale.
Prin sentința civilă nr.882 din 16.04.2008, Tribunalul Tulceaa admis acțiunea formulată de reclamanții, G, S, -, -, G, împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA.
A fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea, ca nefondată.
Au fost obligați pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, în solidar, să plătească reclamanților drepturi bănești reprezentând sporul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 februarie 2007 și până la data introducerii acțiunii, dar și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în ceea ce îi privește pe reclamanții procurori și reclamanții grefieri pentru perioadele solicitate prin acțiunea formulată.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A fost obligată chemata în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților la care au fost obligați pârâții prin prezenta hotărâre.
A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că, prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 mai sus expuse, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar în ceea ce privește modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, însă cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996.
S-au încălcat astfel disp. art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă, potrivit cu care modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, privare care se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar în cuprinsul nr.OG83/2000 nu se putea desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul Ministerul d e Justiție, instanța va constata următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 500/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le dispune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
In același timp, potrivit art. 15 din nr.HG 93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004.
Împotriva sus menționatei sentințe civile au declarat recurs intimații pârâți: Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său ales Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
.Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin recursul declarat critică hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
1.Hotărârea este nelegală, deoarece instanța de fond a pronunța sentința depășind atribuțiile puterii judecătorești, dispunând în mod nelegal obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la acordarea sporului de stres din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 03.02.2007 - 21.03.2008 și în continuare, în situația în care actul normativ care prevede acordarea acestui spor a fost abrogat.
nr.OG8 din 24.01.2007 intrată în vigoare la 03.02.2007, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.247/12.07.2007 și modificată prin Legea nr. 97/14.04.2008, în art.30 lit.a - abrogă explicit în totalitatea sa Legea nr.50/1996.
Din acest motiv se impune și precizarea că atât Constituția României, cât și Legea nr.24/2000 republicată, nu prevăd nici o condiție cu privire la abrogare și nici nu lipsește de efecte juridice abrogarea unei norme superioare printr-o formă inferioară.
2. Instanța de fond a dispus în mod neîntemeiat și în consecință nelegal obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța în solidar cu Ministerul Public Parchetul de pe lângă la plata drepturilor bănești, actualizate cu rata inflației, în situația în care aceste instituții bugetare nu pot să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.486/27.12.2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație, nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice: "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, conform art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002:"cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului. Deci Ministerul Public Parchetul de pe lângă și corespunzător Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
II.Ministerul Economiei și Finanțelor prin mandatarul său alesprin recursul declarat critică hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
Critica hotărârii judecătorești se fondează pe dispozițiile Legii nr.500/2002 în principal ale celor cuprinse în art.16, 19, 20, 28, 34 și 35.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice inclusiv a bugetului general consolidat reprezintă un complet de activități proprii sau în colaborare care în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor țării și în baza acestei informații discută cu Ministerul Public conform cadrului legal, instituit decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și în ultimă instanță Parlamentului.
Acesta fiind cadrul legal al competenței materiale a Ministerului Economiei și Finanțelor, hotărârea judecătorească prin care au fost obligați să aloce fondurile bugetare aferente plății cuvenite reclamanților și să le pună la dispoziție celorlalți pârâți din dosar, adaugă la lege, fapt ce trimite dispozitivul acesteia în sfera netemeiniciei și nelegalității.
III.Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul declarat critică hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
1.Apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative, respectiv Parlamentul sau în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
2. Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictoriu, reținând în mod netemeinic și nelegal că drepturile solicitate de reclamanți reprezintă drepturi de creanță care în viziunea Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încadrate în noțiunea de "bunuri", de proprietatea cărora nimeni nu poate fi lipsit decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Prin urmare, aspectele reținute sunt contradictorii având în vedere că noțiunea de bun și cea de proprietate presupun existența unui drept real și nu a unui drept de creanță.
3. Învederează că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al parchetului de pe lângă - în temeiul art.329 alin.1 cod pr.civilă a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă a făcut obiectul dosarului nr.5/2008 al - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr.21/10 martie 2008 publicată în Of.nr.444/13.06.2008.
În acest sens, față de dispozițiile deciziei anterior menționate și în conformitate cu disp.art.329 pct.3 din Codul d e procedură civilă, solicită instanței ca la soluționarea recursului să facă aplicarea Deciziei nr. 21/10.03.2008 a
4. Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.486/27.12.2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflație, nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că în conformitate cu disp. art.14 alin.2 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice: "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, conform art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002:"cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47: "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
5. Referitor la cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, solicită respingerea acesteia ca nefondată, deoarece în conformitate cu disp.art.11 alin.1 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă: "actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare pe durată nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă. De asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifată de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupe 1 și 2 de muncă la pensie".
Prin încheierea de ședință din 25.11.2008 pronunțată în Cameră de Consiliu de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul și în temeiul art.281 cod pr.civilă s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua, considerentele și dispozitivul sentinței civile nr.882/16.04.2008 a Tribunalului Tulcea, în sensul că, în loc de " ", cum greșit s-a scris, se va scrie în mod corect " ".
Prin decizia nr.787/29.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursurilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) prin T împotriva sentinței nr.882/16.04.2008 a Tribunalului Tulcea, în favoarea Curții de Apel Constanța.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub același număr și a primit termen de judecată la data de 14 aprilie 2009.
La data de 26 martie 2009, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanțaa depus la dosar precizări în completarea motivelor de recurs, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, în considerarea și a dispozițiilor art.162 și 163 alin.1 Cod pr.civilă.
Susține că intimații reclamanți, -, G, S, -, -, G, -, și, au chemat în judecată Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe Lângă Tribunalul Tulcea, solicitând " obligarea acestora în solidar la plata sporului de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu luna septembrie 2004 și până la data cererii, precum și acordarea lunară a acestui spor și în continuare, în condițiile prev. de art.47 din Legea nr.50/1996 și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă", în dosar nr-.
Dosarul nr- care a fost soluționat în fond de Tribunalul Tulcea prin sentința civilă nr.22279/2007, în sensul admiterii numai în parte a cererii pentru perioada 18.09.2004 - 01.02.2007, respingând pretențiile ulterioare datei de 01.02.2007, în continuare, ca inadmisibile, argumentat de abrogarea Legii nr.50/1996.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte, doar cu privire la acordarea sporului de risc de 50% pentru personalul auxiliar de specialitate, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată s-a arătat faptul că o parte dintre reclamanți sunt grefieri, prin urmare, aceștia fac parte din personalul auxiliar de specialitate.
Începând cu 1.02.2007, drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea sunt reglementate prin Ordonanța de Guvern nr.8/24.01.2007 aprobată prin Legea nr.247/2007.
Prin Legea nr.502/28.12.2006 Guvernul a fost abilitat prin art. III pct.7, să emită ordonanță privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Prin dispozițiile art.30 lit.-a din nr.OG8/2007 s-a prevăzut că:"la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești cu modificările și completările ulterioare".
Este de menționat că noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nu mai prevede acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică către personalul auxiliar.
Prin urmare, conform legii de abilitare nr.502/2006, intenția legiuitorului a fost de a reglementa o nouă lege de salarizare a personalului auxiliar și de a abroga dispozițiile din Legea nr.50/1996 referitoare la salarizarea acestuia.
Odată cu intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, respectiv februarie 2007, nu mai există temei juridic pentru acordarea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Nu poate fi reținută apărarea intimaților reclamanți care au calitatea de personal auxiliar că în baza Deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% li se cuvine și după data de 1.02.2007.
Potrivit art.329 alin.3 cod procedură civilă, soluțiile ce se pronunță în recursurile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe numai cu privire la dezlegarea dată problemelor de drept judecate.
Secțiile Unite ale au fost sesizate cu privire la interpretarea și aplicarea disp.art.47 din Legea nr.50/1996 în raport cu prevederile art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin decizia nr.21/10.03.2008 prin care s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate - au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Problema de drept dezlegată prin această decizie în interesul legii a fost aceea că sporul de 50% se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Întreaga motivare a acestei decizii se referă la OG nr.83/2000 și dacă abrogarea art.47 din Legea nr.56/1996 s-a făcut în limitele și condițiile legii de abilitare nr.125/2000.
Nici un moment în motivarea deciziei în interesul legii nu se face referire la OG nr.8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, și dacă sporul de 50% de stres și suprasolicitare neuropsihică se mai cuvine personalului auxiliar și după intrarea în vigoare a noii legi de salarizare.
În consecință, această problemă de drept nefiind dezlegată, instanțele urmează să analizeze dacă sporul de 50% se cuvine și pe viitor în funcție de calitatea reclamanților care au sesizat instanța.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Față de prevederile art.137 cod pr.civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Curtea va analiza cu prioritate excepția autorității de lucru judecat.
În susținerea excepției recurentul pârât Ministerul Public - parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanțaa arătat faptul că, pentru o parte din reclamanți, prin sentința civilă nr.2279/2007 pronunțată în dosarul nr- s-au admis în parte pretențiile pentru perioada 18.09.2004 - 1.02.2007, respingându-se pretențiile ulterioarei datei de 1.02.2007 și în continuare, ca inadmisibile.
Potrivit art.1201 cod civil:"este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate".
Deși nu rezultă în mod expres din textul de lege enunțat mai sus, doctrina și jurisprudența au precizat categoriile de hotărâri judecătorești care se bucură de putere de lucru judecat. Pentru ca o hotărâre să se bucure de putere de lucru judecat, ea trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv: să fie pronunțată de o instanță română, să fie pronunțată în materie contencioasă,să dezlege fondul cauzei.
Ultima condiție deosebit de importantă este aceea că prin hotărâre instanța să fi soluționat cauza în fond.
Numai în aceste condiții, partea care a câștigat procesul se poate prevala în cadrul unei acțiuni ulterioare de dreptul recunoscut. Dacă litigiul nu a fost soluționat pe fond, instanța nepronunțându-se asupra drepturilor părților, hotărârea pronunțată nu are putere de lucru judecat.
În cauză, prin sentința civilă nr.2279/2007 s-a respins cererea de chemare în judecată referitoare la pretențiile solicitate pentru perioada 1.02.2007 și până în prezent ca inadmisibilă.
Acest capăt de cerere fiind soluționat pe excepție și nu pe fond, excepția autorității de lucru judecat este nefondată.
În mod corect prima instanță a obligat pârâții la plata sporului de stres de 50% pentru perioada 1.02.2007 până la data introducerii acțiunii și în continuare pentru reclamanții magistrați - procurori.
Art.30 lit.a, din nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor a abrogat prevederile din Legea nr.50/1996 referitoare la salarizarea personalului auxiliar. Acest lucru rezultă în mod evident din legea de abilitare nr.502/2006, prin care Guvernul a fost abilitat prin art.III pct.7 să emită ordonanță privind salarizarea personalului auxiliar.
Legiuitorul prin emiterea legii de abilitare nu a avut în vedere emiterea unei ordonanțe privind salarizarea magistraților sau abrogarea unor dispoziții privind salarizarea magistraților.
În prezent salarizarea magistraților este reglementată prin nr.OUG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007.
Legea actuală de salarizare nu are nici o dispoziție legală prin care să abroge art.47 din Legea nr.50/1996 care prevedea sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și în consecință acest spor subzistă și este datorat și pe viitor în ceea ce privește magistrații.
În mod corect prima instanță a obligat pârâții la plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației.
Potrivit art.269 din Codul muncii angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să în despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Este de notorietate deprecierea continuă a monedei naționale ca urmare a intervenirii inflației.
Numai plata drepturilor bănești datorate actualizate cu rata inflației este în măsură să acopere integrat prejudiciul încercat de reclamanți.
Pentru asigurarea plății efective a acestor drepturi bănești, se impune a fi respectate dispozițiile art.1-4 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, cu modificările ulterioare.
Astfel, potrivit art.4 din acest act normativ ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În mod corect prima instanță a apreciat că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică poate fi considerat ca un bun în sensul art.1 din protocolul adițional nr.1 la CEDO.
Potrivit acestor reglementări:"orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Noțiunea de "bunuri" din art.1 al Protocolului nr.1 are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale. Astfel, în sfera noțiunii de bunuri, intră și alte drepturi decât dreptul de proprietate, atât bunuri mobile, cât bunuri imobile.
Curtea Europeană a decis cu valoare de principiu că și drepturile de creanță constituie un bun în sensul art.1 al Protocolului nr.1, în măsura în care acesta este prevăzut de legislația națională în materie.
Cu titlu exemplificativ menționăm cauza Gaygusuv c/Austriei - Hotărârea 1996-IV, prin care s-a decis că dreptul la o alocație de urgență, în măsura în care acesta este prevăzut în legislația națională în materie, este un drept patrimonial în sensul art.1 Protocolul 1.
În cauză, sporul de 50 % de stres și suprasolicitare neuropsihică este prevăzut prin lege, prin urmare acesta poate fi considerat un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1.
Având în vedere faptul că magistrații - procurorii erau îndreptățiți la plata sporului de 50%, în mod corect s- dispus completarea carnetelor de muncă ale acestora cu mențiunile corespunzătoare.
În ceea ce privește criticile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte cu privire la reclamanți - personal auxiliar.
În măsura în care Curtea a respins cererea acestora de obligare a pârâților la plata sporului de stres de 50% începând cu 1.02.2007, pentru considerentele expuse mai sus și pe care nu le mai reluăm, nu se mai impune obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare în vederea efectuării plăților către aceștia.
Cu privire la reclamanții magistrați - procurori, criticile Ministerului Economiei și Finanțelor, nu sunt întemeiate.
Potrivit art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art.3(1) din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea, acesta are printre alte atribuții și aceea de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
Prin urmare, în exercitarea acestor atribuții, poate fi obligat să ia măsurile pentru asigurarea fondurilor necesare executării obligației stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, în conformitate cu art.2 din nr.OG22/2002 modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Această obligație ar fi însă lipsită de orice efect dacă nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
În plus, se impune obligarea să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor pretinse de reclamanți pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului a cărei realizare se urmărește prin acțiunea în justiție, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care consacră caracterul efectiv al drepturilor garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și care stabilește că asigurarea executării hotărârilor judecătorești, constituie nu numai o condiție a respectării art.1 din Primul Protocol la Convenție, dar și o parte a dreptului de acces la o instanță, garantat de art.6 din Convenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Opinie majoritară;
Admite recursurile civile declarate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP, cu sediul în- Bis, județul T, MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.882 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, S, -, -, G, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, cu sediul în T-, județul T, intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T-, județul
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamanților care au funcția de personal auxiliar de specialitate privind acordarea sporului de 50% după data de 1.02.2007.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.04.2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Opinie separată
Judecător - -
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/ 14.05.2009
Tehnored.gref./4ex./18.05.2009
OPINIE SEPARATĂ
JUDECĂTOR
Contra opiniei majoritare, consider că recursurile trebuiau respinse ca nefondate pentru următoarele motive:
1. Cu privire la recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța:
Prin Decizia nr. 21din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 444 din 13.06.2008), la care chiar recurenții fac referire, s-au stabilit următoarele:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Această decizie este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Este adevărat că în dispozitivul acestei decizii nu se indică în mod expres dacă acest drept se cuvine categoriilor de persoane la care se referă și în continuare sau numai până la o anumită dată.
Dar, în considerentele acestei decizii se arată următoarele: "Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice. Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României]. Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege".
Așadar, pentru a pronunța decizia nr. 21/2008 în recurs în interesul legii, instanța supremă a avut în vedere că "nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea" adică la data de 10.03.2008.
Față de prevederile imperative ale art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, instanțele nu pot avea în vedere o altă soluție decât cea care rezultă din interpretarea dată de instanța supremă, decât dacă după pronunțarea deciziei în recurs în interesul legii a intervenit un act normativ nou sau o decizie a Curții Constituționale prin care să se constate neconstituționalitatea unui text legal, de natură a modifica contextul legislativ avut în vedere de instanța supremă la data pronunțării deciziei respective, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
OUG nr. 75/2008, invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a reglementat nici un aspect în această privință, acest act normativ referindu-se doar la eșalonarea plății unor drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești.
Se mai are în vedere că, art. 47 din Legea nr. 50/1996 era considerat de către Guvern abrogat prin OG nr. 83/2000, astfel încât este evident că legea de abilitare și OG nr. 8/2007 nu aveau în vedere reglementarea în acest domeniu, al drepturilor rezultând din prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Pe de altă parte, mai trebuie avută în vedere și a doua parte a considerentelor deciziei nr. 21/2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Astfel, instanța supremă a reținut următoarele:
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franței, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, 59).
A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept.
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Așadar, soluția de admitere a acțiunii nu se fundamentează numai pe prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 în legătură cu care recurentul susține că ar fi fost ulterior abrogate prin OG nr. 8/2007 ci și pe prevederi constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României au prioritate dacă există neconcordanțe între acestea și legile interne.
Ca urmare, indiferent de efectele OG nr. 8/2007 și indiferent dacă aceste efecte au fost sau nu avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție în analiza situației prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine reclamanților în temeiul unor prevederi normative cu forță juridică superioară, astfel cum a stabilit cu caracter obligatoriu Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 21/2008 pronunțată în recurs în interesul legii.
La soluționarea cauzei în primă instanță nu s-a săvârșit o depășire a limitelor atribuțiilor puterii judecătorești întrucât instanța nu a creat lege și nu a adăugat la lege ci, respectând decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a făcut aplicarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, prevederi în legătură cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a constat că își păstrează aplicabilitatea. De asemenea, tot raportat la considerentele deciziei indicate, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului.
Ca urmare, instanța de fond nu a crea alte norme pe cale jurisprudențială ci a aplicat norme juridice existente. Faptul că în OG nr.8/2007 acest spor nu este reglementat nu înseamnă că el nu își poate găsi reglementarea în alte norme juridice, cum sunt cele indicate anterior, unul dintre principiile care garantează accesul la o instanță în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 21 din Constituția României, fiind cel cuprins în art. 3 din Codul civil și art. 4 al.2 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care judecătorul nu poate refuza să judece cu motivarea că legea nu prevede sau că este neclară ori incompletă, ceea ce presupune că în astfel de cazuri judecătorul trebuie să aplice normele juridice cu caracter general, inclusiv principiile dreptului civil în sens larg sau alte norme juridice prin asemănare.
În sensul asigurării unui tratament nediscriminatoriu sunt și prevederile art. 4(1) din Legea nr. 303/2004 potrivit cu care "judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora".
Așa cum s-a arătat, câtă vreme după pronunțarea Deciziei nr. 21/2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu a intervenit nici un alt act normativ care să modifice cadrul legislativ existent la data pronunțării ei, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică subzistă și este cuvenit și în continuare reclamanților. - constitui o sarcină excesivă să se pretindă reclamanților ca după soluționarea prezentei cauze, să formuleze în fiecare lună noi acțiuni pentru obținerea acestui spor pentru luna precedentă, dreptul de acces la o instanță, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor omului în jurisprudența sa, și desprins din prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, presupunând obligația instanței de a soluționa în mod efectiv litigiul dintre părți într-un mod care să garanteze realizarea dreptului pretins și cuvenit, iar nu într-un mod efemer care ar fi totodată și iluzoriu. Mai mult, în special în cazul în care debitorul obligației corelative a dreptului pretins în justiție este statul, prin una dintre instituțiile sale, este excesiv a se pretinde reclamantului să parcurgă noi proceduri și să efectueze demersuri suplimentare pentru realizarea dreptului său.
În ceea ce privește actualizarea sumelor cu rata inflației, se reține că în conformitate cu art. 295(2) din Codul Muncii, prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Pe de altă parte, alineatul (1) din același articol, stabilește că dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile. Or, art. 1073 din Codul civil stabilește cu titlu de regulă următoarele: "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare". În condițiile scăderii puterii de cumpărare a monedei naționale, reclamanții au fost prejudiciați prin neplata la data la care erau cuvenite a acestor drepturi și ca urmare sunt îndreptățiți la valoarea reactualizată cu rata inflației a drepturilor rezultând din aplicarea sporului de 50%. Aceasta nu este o măsură de constrângere a debitorului, decât eventual ca efect colateral, scopul acestei măsuri fiind dezdăunarea creditorului.
Referirea la noțiunea de bun în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu au relevanță, acest aspect fiind dezlegat deja de Înalta Curte de Casație și Justiție în mod obligatoriu prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii la care s-a făcut referire.
Susținerile recurentului că nu poate plăti aceste sume, în special în referire la sumele reprezentând actualizarea cu rata inflației, sunt lipsite de temei și nu au relevanță asupra drepturilor creditorilor - reclamanții. Astfel, un debitor nu se poate exonera de plata unor obligații invocând motivul lipsei de posibilități materiale. Excepțiile vizează cazul persoanelor de drept privat care în caz de insolvență pot fi supuse unei proceduri speciale care după finalizare conduce la stingerea tuturor creanțelor nerealizate.
Din contră, în conformitate cu prevederile OG nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 100/2007, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (art. 2) iar ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, virările de credite bugetare putându-se efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale (art.4).
Includerea sumelor necesare în bugetul propriu și plata acestor drepturi nu poate fi considerată a fi lipsită de temei legal ci din contră, câtă vreme creanța este stabilită printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritatea lucrului judecat iar art. 1 din OG nr. 22/2002 prevede achitarea creanțelor stabilite prin titluri executorii din bugetele instituțiilor publice.
În ceea ce privește înscrierea în carnetele de muncă a drepturilor pretinse în prezenta acțiune se reține că în conformitate cu art. 1(1) din decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca, prin intermediul acestuia se dovedește, între altele, și retribuția tarifara de încadrare și alte drepturi ce se includ in aceasta, în același sens fiind prevederile art. 11 alin. 2 care se referă tot la "retribuția tarifara de încadrare, precum si alte drepturi ce se includ in aceasta". Trebuie avut în vedere însă că acest act normativ a fost emis în anul 1976, astfel încât în raport de noile realități sociale și juridice trebuie interpretat în sensul că în carnetul de muncă se înscriu veniturile cu caracter permanent care constituie indemnizația unui magistrat, venituri care cuprind și sporurile prevăzute de lege și la care în mod evident acest act normativ nu putea face referire la data adoptării sale.
2. Cu privire la recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C:
Din motivarea recursului și solicitarea expresă a recurentului exprimată în finalul cererii de recurs cu privire la soluția pe care consideră că ar trebui să o pronunțe instanța de recurs, rezultă că recursul vizează soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în garanție.
În ceea ce privește cererea de obligare la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume, cerere formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesual pasivă și cererea este fondată.
Sigur că, în principiu, potrivit art. 16, 19, 20, 28 și 34 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetului de stat presupune parcurgerea unor etape stabilite de lege, formularea propunerilor privind bugetul propriu de către ordonatorii de credite, discutarea acestor propuneri, pentru ca în final bugetul să fie aprobat prin lege de către Parlamentul României.
Dar, proiectul final al bugetului este elaborat potrivit art. 35 din aceeași lege de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pe de altă parte, potrivit art. 3(1) lit.A pct. 2, 3, 5, 7, 10, 12, 25 și 31 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei și Finanțelor are, între altele, și următoarele atribuții în domeniul finanțelor publice: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare; stabilește echilibrul bugetar în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a rectificării acestuia; analizează periodic modul de realizare a prevederilor bugetare, în corelare cu indicatorii macroeconomici, și prezintă informări Guvernului, cu propuneri de îmbunătățire; urmărește execuția operativă a bugetului general consolidat; stabilește măsurile necesare pentru încasarea veniturilor și limitarea cheltuielilor, în vederea încadrării în deficitul bugetar aprobat; deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar; monitorizează, în condițiile legii, numărul de posturi și cheltuielile de personal din instituțiile publice; administrează contul general al Trezoreriei Statului, deschis la Banca Națională a României, scop în care încheie convenții cu aceasta; elaborează lucrările privind contul general anual de execuție a bugetului de stat, contul general al datoriei publice a statului și, respectiv, a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale și proiectele de lege referitoare la aceste conturi de execuție, pe care le prezintă spre însușire Guvernului, în vederea transmiterii pentru adoptare Parlamentului.
Ca urmare, în exercitarea acestor obligații, Ministerul Economiei și Finanțelor poate fi obligat în principiu să ia măsurile necesare asigurării fondurilor necesare executării unor obligații stabilite în sarcina unor instituții publice prin hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Obligația acestora ar fi însă lipsită de orice efect dacă Ministerul Economiei și Finanțelor, nu ar include în proiectul bugetului de stat sumele necesare și nu ar deschide creditele necesare.
Mai trebuie avut în vedere că aceste creanțe, cum sunt cele ale reclamanților asupra Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, sunt creanțe asupra statului în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului astfel încât, ca părți ale statului, toate autoritățile acestuia implicate, sunt ținute să acționeze pentru a executa hotărârea judecătorească. Refuzul instituțiilor statului de a plăti despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie în sine o încălcare a dreptului de acces la o instanță deci a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea în cauza Dragne contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că pentru executarea de către stat a unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina unor instituții ale sale, nu este necesară realizarea unor noi demersuri, repetitive, ale creditorului, în acest scop (hotărârile pronunțate în cauzele Popescu contra României și Dragne contra României). Curtea a avut în vedere că autoritățile administrației constituie un element al statului de drept și interesul lor se identifică cu cel al bunei administrări a justiției, iar când acestea refuză, omit sau întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile instituite de art. 61 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în faza de judecată, își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțată în cauzele Dragne contra României, Durdan contra României, Miclici contra României și Mihăescu contra României).
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și obligațiile stabilite în sarcina unor instituții ale statului sunt tot obligații ale statului iar în cazul în care aceste instituții nu execută obligațiile de plată potrivit procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002, în final, statul este răspunzător pentru această neexecutare astfel încât, prin reprezentantul său - Ministerul Finanțelor, trebuie să ia măsurile necesare efectuării plăților fie direct fie prin alocarea fondurilor în bugetul unei anumite instituții.
Statul este titular al obligației instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a asigura executarea hotărârilor judecătorești și în acest mod accesul efectiv la o instanță de judecată.
Ca titular al acestei obligații, al cărei creditor este persoana care a obținut o hotărâre judecătorească prin care i s-a admis cel puțin în parte acțiunea formulată împotriva statului sau a unei instituții a acestuia, statul este reprezentat în raportul obligațional de Ministerul Finanțelor, așa cum stabilește art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Ca urmare, pentru a garanta executarea obligației de plată a unor drepturi bănești restante de către instituții ale statului și a nu pune creditorul în situația de a demara alte proceduri pentru punerea în executare a titlului executoriu - sentința pronunțată de instanță, este necesar ca Ministerul Finanțelor să fie obligat să realizeze operațiunile administrative pregătitoare pentru alocarea din bugetul de stat a fondurilor necesare realizării creanțelor reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile formulate de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP, cu sediul în- Bis, județul T, MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.882 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, S, -, -, G, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, cu sediul în T-, județul T, intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.04.2009.
JUDECĂTOR,
- -
redactat jud.- R /13.05.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu
