Drepturi salariale (banesti). Decizia 1662/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1662/
Ședința publică din 29 octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâta Curtea de Conturi a României și de chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 238 din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții-intimați și, lipsă fiind recurenții și ceilalți reclamanți-intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Reclamanții-intimați depune la dosar concluzii scrise.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor declarate în cauză.
Reclamanții-intimați solicită respingerea recursurilor ca nefondate pentru considerentele expuse în întâmpinare și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 238 din 26 februarie 2009 Tribunalul Mureșa admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2001-2004; a admis în parte acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, G, G, G în contradcitoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și, drept consecință:
- a obligat pârâta la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri, egale cu contravaloarea primei de vacanță cuvenită pentru perioada în care fiecare reclamant a lucrat în cadrul unității pârâte în intervalul anilor 2005 - 2008, primă egală cu indemnizația de încadrare a fiecărui reclamant din luna anterioară plecării în concediu;
- a dispus că sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților vor fi actualizarea în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărui drept bănesc neacordat și până la data executării efective a hotărârii;
- a respins restul pretențiilor reclamanților, ca prescrise;
- a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pe acesta din urmă să aloce în favoarea pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a drepturilor bănești mai sus menționate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Reclamanții fac parte din categoria personalului bugetar, aceștia prestând muncă alături de restul personalului bugetar.
Tot personalul bugetar acumulează vechime în muncă indiferent de categoria socio-profesională.
Ca urmare a prestării muncii și a acumulării vechimii în muncă, în fiecare an se naște dreptul la concediu de odihnă. Deci reclamanții se află sub acest aspect într-o situație identică cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Însă, printr-o serie de acte normative a fost stabilit, în favoarea majorității personalului bugetar, dreptul la prime de vacanță, singurul criteriu de acordare a acestui drept fiind acumularea vechimii anuale în muncă.
Astfel fiind, unu și același element constând în dreptul la vechimea în muncă și la concediul de odihnă produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului bugetar, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică cu restul personalului bugetar rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului bugetar, prin refuzul acordării primei de vacanță.
S-a reținut de către instanța de fond că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, întrucât le-a fost refuzată prima de vacanță nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
Existența discriminării rezultă și din art. 7, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, art. 5, 6, 8, 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c, f, art. 154 alin. 3, art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003, art. 20, 16 alin.1, art. 53 și 41 din Constituție.
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice fost admisă avându-se în vedere prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 din nr.HG 386/2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen legal, recurs Curtea de Conturi a României și Direcția Generală a Finanțelor Publice B în numele Ministerului Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, Curtea de Conturi a arătat, în esență, că în perioada 2001 - 2008, drepturile salariale ale recurenților au fost stabilite prin nr.OUG 160/2000, care nu prevede dreptul la prima de vacanță.
S-au mai invocat și deciziile cu caracter obligatoriu ale Curții Constituționale: 818, 819, 820 și 821/2008 și decizia nr. 1325/2008.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 24 martie 2008, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001 - 2007 actualizate.
În mod corect, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la drepturile bănești aferente perioadei 2001 - 2004. De altfel, sub acest aspect, hotărârea Tribunalului Mureș nu a fost atacată.
În ceea ce privește prima de vacanță începând cu 2005 vom reține că hotărârea instanței de fond este nelegală.
Astfel, reținem că reclamanții se încadrează în categoria personalului contractual, drepturi salariale, pentru perioada în discuție, fiind reglementate de lege specială, alta decât Legea nr. 188/1999.
Situația reclamanților, personal contractual, nu este identică cu cea a funcționarului public.
Statutul celor două categorii profesionale este diferit, fapt ce rezultă din modalitatea de dobândire a acestui statut, de activitate desfășurată și condițiile pe care le presupune fiecare din aceste categorii. Tocmai de aceea legiuitorul a prevăzut pentru fiecare din cele două categorii drepturi salariale diferite, reglementate de asemenea diferit.
Tocmai de aceea, art.8 din Legea nr. 188/1999 arată că prevederile legii nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice care desfășoară activități de secretariat, administrație, protocol, gospodărie, întreținere, reparații și de deservire, pază precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică.
Astfel fiind, considerăm că reclamanții, dată fiind categoria de personal din care fac parte, nu pot beneficia de primele de vacanță recunoscute de instanța de fond.
În consecință, Curtea va admite recursurile declarate, va modifica în parte hotărârea atacată și va respinge pretențiile reclamanților privitoare la primele de vacanță aferente anilor 2005 - 2008.
Față de soluția pronunțată în cauză, instanța apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentul Ministerul Finanțelor Publice nu se mai impune a fi analizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de Conturi a României, cu sediul în B,--24, sector 1 și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,--3, județul B, împotriva sentinței civile nr. 238/26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- și, în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, G, G, G și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Grefier
Red.
Tehnored.
25 exp./17.12.2009
Jud.fond.;,
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
