Drepturi salariale (banesti). Decizia 1679/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1679

Ședința publică din data de 12 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă

JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

- - - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - GRUP, cu sediul social în B, Calea, nr.239, sector 1, prin reprezentant legal ȘI ASOCIAȚII, cu sediul în B,--8, House, sector 1, împotriva sentinței civile nr.917 din data de 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în G, str. -,.7,.A,.2, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA - GRUP B și intimatul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că recursul este motivat și nu a fost declarat în termen legal, întrucât hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 13 iunie 2008 așa cum rezultă din dovada de comunicare și procesul verbal de primire de la fila 214 - dosar fond, iar recursul a fost înaintat prin poșta la data de 26 iunie 2008, așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul aflat la fila 13 - dosar recurs.

De asemenea, se învederează că recurenta-pârâtă a depus la dosar, în copie, certificat de grevă eliberat de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, certificat de grefă eliberat de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, certificat eliberat de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, certificat de grefă eliberat de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, Anexa nr.1 - bis la Actul Adițional la contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA pentru anul 2008 înregistrat la. B sub nr.8080/23.05.2000 și raport de expertiză contabilă extrajudiciară și că a solicitat în temeiul disp. art. 242 alin. (2) judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA

Reclamantul a chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA- GRUP B, prin reprezentanții săi legali,

- 2 -

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata drepturilor salariale restante pe anii 2004-2007 reprezentând prime de Paște și C, actualizate cu rata inflației-la zi.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a avut calitatea de salariat al societății pârâte, în perioada 2004-2007 și că nu primit suplimentările salariale reprezentând prime de Paști și de C prevăzute de art. 168 din contractul colectiv de muncă.

În conformitate cu art.115 Cod pr.civilă pârâta a depus la dosar întâmpinare la care a atașat înscrisuri prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece începând cu anul 2003 prin negocierea cu s-a stabilit ca primele de Paști și de C să fie incluse în salariile angajaților, astfel că acestea fiind plătite nu mai pot fi solicitate a doua oară.

De asemenea, pârâta a invocat și excepțiile prescripției dreptului material la acțiune arătând că potrivit art. 283 alin. 1 lit e Codul muncii termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor prevăzute în CCM este de 6 luni și prematurității acțiunii față de împrejurarea că nu au avut loc negocierile prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru stabilirea valorii concrete, a modalității de plată și criteriilor de acordare a suplimentărilor salariale așa cum prevăd dispozițiile art.168 din contract.

Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă constatând că în speță sunt incidente disp. art. 283 alin. 1 lit.c Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale al căror termen de prescripție este de 3 ani și nu art. 283 alin.1 lit. e cum se pretinde de pârâtă. Totodată, prima instanță a respins și excepția prematurității formulării acțiunii.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr.917 din 28 mai 2008 admis acțiunea obligând pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând prime de Paști și de C pe perioada solicitată, conform art.168 din CCM, în raport de timpul de muncă efectiv lucrat, cu reactualizarea indicelui de inflație la momentul plății.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul au fost angajat în cadrul societății pârâte și că în perioada 2004-2007 conform art. 168 din avea dreptul cu ocazia sărbătorilor de Paști și de la câte o primă echivalentă cu un salariu de bază mediu pe unitate, prime ce nu au fost achitate.

Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea fără să observe că aceasta este prematură, deoarece în conformitate cu art. 168 alin. 1 Teza finală din plata primelor de sărbători era subsecventă negocierilor dintre Patronat și Sindicate care trebuia să aibă loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecărei sărbători. Aceste negocieri nu au avut loc nici până în prezent și ca urmare nu se poate stabili valoarea concretă, modalitățile de acordare, criteriile și condițiile în care aceste prime urmează a fi plătite reclamantului.

Instanța de fond a greșit și atunci când a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât, în speță sunt incidente disp. art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, izvorul acestor drepturi salariale fiind contractul colectiv de muncă.

- 3 -

recurenta că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază, fapt consemnat și constatat atât în cât și în Nota comisiei paritare, astfel că pretențiile reclamantului sunt nejustificate.

În oricare din situațiile invocate, modalitatea de calcul invocată de către reclamant este greșită cât timp se raportează la nivelul salariului mediu brut pe unitate, deoarece art.168 CCM prevede că primele reprezintă câte un salariu de bază mediu pe unitate.

Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția tardivității formulării recursului.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a excepției tardivității, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este tardiv formulat, așa după cum se va arăta în continuare:

Sentința nr.917 din 28 mai 2008 Tribunalului Dâmbovițaa fost comunicată recurentei pârâte la data de 13.06.2008, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 244 dosar fond, iar recursul ce face obiectul prezentului dosar a fost depus la data de 26.06.2008, prin poștă, fiind depășit termenul legal de recurs de 10 zile. prev, de art.80 Legea 168/1999, motiv pentru care curtea va admite excepția invocată din oficiu și va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâta SC SA- Membru Grup, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, prin reprezentant legal și Asociații, cu sediul în municipiul B, Bulevardul - - - House, nr. 4 -8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.917 din data de 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în G, str. -,.7,.A,.2, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

Grefier,

Red./DV

2 ex./18.09.2008

f- - Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Alexandru Bobincă
Judecători:Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1679/2008. Curtea de Apel Ploiesti