Drepturi salariale (banesti). Decizia 1684/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1684
Ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier -a -
***********************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții I, -a, ( C ), împotriva sentinței nr. 1860 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI O, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP O, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererile formulate de recurenții reclamanți și intimații pârâți, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Olt prin sentința nr. 1860 de la 09 decembrie 2008 admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
A respins acțiunea formulată de reclamantele I, -a, (C), în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului O, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP O, ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că această instituție publică, în calitate de reprezentant al statului român, nu poate fi parte într-un astfel de proces întrucât este un terț pentru raporturile juridice deduse judecății neavând atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților.
S-a constatat că ordonator principal, de credite este Curtea de Conturi a României care nu a procedat la corectarea indemnizațiilor cuvenite reclamanților și evidențierea acestora în proiectul de buget.
Față de aceste considerente s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
In ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune instanța a constatat că acțiunea este prescrisă.
Potrivit art. 166 alin.1 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data de la care drepturile respective erau datorate.
Din acțiunea formulată de reclamanți rezultă că aceștia solicită sporul de risc și suprasolicitare din perioada 1 octombrie 2000 - 7 noiembrie 2003.
Față de aceste prevederi legale, de perioada solicitată de reclamanți, instanța a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit a fost respinsă acțiunea acestora ca fiind prescrisă.
În motivele de recurs, recurentele arată că acțiunea nu este prescrisă, având în vedere dispozițiile deciziei 21 din 10 martie 2008 ICCJ, dreptul la sporul de 50 % devenind astfel unul condiționat de declararea ca neconstituțională a art.1 pct.42 din OG 83/2000, ceea ce s-a realizat prin această decizie.
Sunt invocate dispoz. art. 329 alin.3 Cod pr.civilă potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept în recursurile în interesul legii este obligatoriu.
De asemenea, se precizează că în cauză sunt aplicabile dispoz.art. 1004, 1005 cod civil potrivit cărora obligația depinde de un eveniment viitor și necert, iar evenimentul de a cărei existență depindea această obligație a fost soluția dată în recursul în interesul legii, condiția suspensivă fiind realizată la 10 martie 2008, astfel că acțiunea nu este prescrisă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica.
Potrivit art. 52 din legea 50/1996 judecătorii financiari, procurorii financiari, judecătorii financiari inspectori, procurorii financiari inspectori, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate din Legea 50/1996.
Art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000.
Prin Decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 21/2008, magistraților li s-a recunoscut dreptul la sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihică.
Așadar, în baza de calcul a indemnizațiilor magistraților și personalului auxiliar de specialitate, inclusiv personalului auxiliar din cadrul Curții de Conturi a fost inclus sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica. Conform dispozitivului deciziei pronunțată în recursul în interesul legii nr. 21/2008, aceste ultime sporuri sunt recunoscute "si după intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000".
Cu privire la acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.10.2000 Curtea constată că, pentru considerentele ce se vor expune ulterior, termenul de prescripție nu a început să curgă decât din momentul pronunțării recursului în interesul legii.
Până la momentul pronunțării recursului în interesul legii, dreptul nu a existat și, deci, termenul de prescripție nu a curs și nu a început să curgă.
Pentru aceasta se au în vedere următoarele:
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune, se aplica dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea momentului la care s-a născut dreptul la acțiune și de la care început să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. ", iar potrivit art. 1886: "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusa acestui mod de stingere.".
A susține ca dreptul la acțiune se naște atunci când legea abroga expres un drept, înseamnă să se impună justițiabilului mai mult decât o diligenta rezonabilă, înseamnă chiar obligarea justițiabilului să intenteze împotriva tuturor actelor normative o acțiune preventivă, ceea ce evident că nu poate fi admisibil.
Or, atâta timp cât dreptul la acțiune nu s-a născut încă, nu se justifică nici curgerea prescripției extinctive și, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescripție: stingerea dreptului la acțiune
De altfel, trebuie observat că prin nr. 21/2008, nu se recunoaște dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel se precizează că "prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa modifice si sa completeze, iar nu sa si abroge Legea nr. 50/1996, nici total si nici parțial. In acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptata de Parlamentul României, încâlcindu-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoașterea dreptului magistraților la sporul de risc si de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern.
Nu se poate susține ca dreptul la acțiune și, deci, termenul de prescripție a început sa curgă de la data da 01.01.2000, in condițiile in care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedura, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiza normala a nr.OG 83/2000.
In concluzie, având in vedere toate cele de mai sus, rezulta fără nici îndoială că dreptul la acțiune nu se poate naște decât la data pronunțării recursului în interesul legii nr. 21/2008.
Față de cele arătate anterior, date fiind considerentele arătate anterior, instanța constată că nu sunt îndeplinite în cauza de față condițiile prev. de art. 304 și 3041cod. pr. civ. și, întrucât nu există nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 cod. pr. civ. în temeiul art. 312 cod. pr. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantele I, (C), împotriva sentinței nr. 1860 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI O, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DGFP
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, -a - |
08.05.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Marian Lungu
