Drepturi salariale (banesti). Decizia 1755/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(8235/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.1755/

Ședința publică din data de 19 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CEC BANK SA, împotriva sentinței civile nr.5335 din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 3527/3//2008, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - drepturi bănești.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 19.03.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 5335/30.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul.

În consecință, s-a constatat nulitatea art. 3 din Ordinul nr. P7/14.01.2008 emis de pârâta Casa de Economii și Consemnațiuni CEC SA.

Totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a 10 salarii brute de încadrare, conform art. 68 alin. 3 din CCM/2008 la nivel de unitate, precum și la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Pârâta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:

1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 304 pct. 9 din Codul d e Procedură Civilă.

Instanța nu a reținut împrejurarea că la data de 31.01.2008, postul de însoțitor transport valori a fost suprimat, iar în prezent această activitate se desfășoară prin intermediul unei firme specializate.

Totodată, instanța nu a avut în vedere aspectul că s-a oferit contestatorului un post similar la o altă societate, post pe care acesta l-a refuzat, deși ar fi beneficiat de condiții de încadrare și salariu identice cu cele de la CEC Bank SA.

Întrucât contestatorul a refuzat locul de muncă oferit de angajator, i-au fost aplicate prevederile art. 68 alin. 2 din CCM 2007/2008, respectiv a primit o compensație echivalentă cu un salariu de încadrare. În același sens, trebuie avute în vedere dispozițiile Protocolului încheiat între CEC Bank SA și Federația Sindicatelor Libere ale Salariaților CEC Bank SA.

2. Singurul temei invocat de instanță în motivarea soluției este dispoziția cuprinsă în contractul colectiv de muncă pe 2008, care stabilește numărul salariilor compensatorii cuvenite salariaților concediați.

Soluția este greșită și se întemeiază pe interpretarea eronată a probelor administrate în cauză.

activității pe care contestatorul o desfășura în postul ocupat la CEC Bank SA a fost hotărâtă în anul 2007, când erau în vigoare prevederile CCM 2007-2008, care reglementau în mod expres procedura aplicabilă în cazul concedierilor intervenite din acest motiv.

La data de 03.01.2008 a fost încheiat CCM pe 2008, care nu cuprindea dispoziții referitoare la externalizare, dat fiind faptul că aceasta trebuia încheiată la sfârșitul anului 2007.

În speță sunt aplicabile dispozițiile CCM 2007-2008 și nu cele ale CCM 2008, aplicabile începând cu luna ianuarie 2008, întrucât de la acea dată postul de însoțitor transport valori a fost desființat, iar calitatea de salariat a contestatorului a fost menținută prin prisma faptului că s-a aflat în concediu medical, astfel încât ordinul de concediere nu putea produce efecte.

Nu are relevanță împrejurarea că la data când i-a fost adusă la cunoștința contestatorului oferta în ceea ce privește continuarea activității în cadrul SC SRL (11.12.2007), Banca nu încheiase contractul de prestări servicii cu societatea amintită, întrucât contractul a fost încheiat în cursul lunii decembrie și urma să producă efecte începând cu luna ianuarie 2008, dată de la care postul ocupat de contestator a fost desființat.

În aceste condiții, nu se poate susține că Banca i-a făcut salariatului o ofertă neserioasă, ce nu putea fi avută în vedere de acesta.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Totodată, la termenul din 12.03.2009, a solicitat, prin avocat, obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în mod corect Tribunalul a admis pretențiile deduse judecății, dispunând, printre altele, obligarea recurentei-pârâte la plata către intimatul-reclamant a 10 salarii brute de încadrare, conform art. 68 alin. 3 și 4 din CCM/2008 la nivel de unitate.

Sub acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că intimatul-persoană fizică a fost concediat conform art. 65 din Codul Muncii, pentru motive care nu țin de persoana sa, prin Ordinul nr. P7/14.01.2008 emis de recurentă.

Față de momentul la care a fost emis acest ordin, ținând seama și de prevederile art. 75 din Codul Muncii - potrivit cu care decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului - este evident că ordinul anterior amintit și-a produs consecințele specifice în cursul lunii ianuarie 2008.

Ca atare, în speță, în cazul intimatului-reclamant erau aplicabile din punctul de vedere al stabilirii cuantumului plăților compensatorii prevederile art. 68 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008, valabil la nivelul CEC Bank SA, contract înregistrat sub nr. 5/03.01.2008 la - Direcția de Muncă și Protecție Socială În acest sens sunt și prevederile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996.

Or, potrivit art. 68 alin. 3 și 4 din amintitul CCM, intimatul-persoană fizică era îndreptățit să beneficieze de contravaloarea a 10 salarii brute de încadrare, cu titlu de plăți compensatorii, și nu de o plată compensatorie constând dintr-un singur salariu de bază brut lunar, cum s-a prevăzut prin ordinul contestat amintit anterior.

Așa fiind, criticile exprimate prin cele două motive de recurs nu pot fi primite.

Sub acest aspect, trebuie arătat că în cauză nu erau incidente prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2007/2008, așa cum susține recurenta, pentru simplul motiv că acest act juridic a încetat să-și producă efectele la data de 03.01.2008, când a intrat în vigoare CCM valabil pe anul 2008. Nu poate fi acceptată teza coexistenței și producerii de efecte concomitent a două contracte colective de muncă, Legea nr. 130/1996 opunându-se unei asemenea situații.

De aceea, nu au nicio relevanță juridică susținerile recurentei relative la faptul că instanța nu a reținut că la data de 31.01.2008, postul de însoțitor transport valori a fost suprimat, iar în prezent această activitate se desfășoară prin intermediul unei firme specializate și la împrejurarea că instanța nu a avut în vedere aspectul că s-a oferit contestatorului un post similar la o altă societate, post pe care acesta l-a refuzat, deși ar fi beneficiat de condiții de încadrare și salariu identice cu cele de la CEC Bank SA.

De asemenea, nu are vreo semnificație juridică în speță faptul că externalizarea activității de natura celei desfășurate de intimatul-contestator în postul din care a fost concediat (însoțitor transport valori) a fost hotărâtă în anul 2007.

Câtă vreme încetarea raporturilor de muncă dintre părți conform art. 65 din Codul Muncii, s-a produs ulterior datei de 03 ianuarie 2008, moment la care intraseră deja în vigoare prevederile CCM/2008, înseamnă că dispozițiile acestui contract trebuiau aplicate în ce privește persoana intimatului, mai precis cele ale art. 68 alin. 3 și 4, care fac trimitere la salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor și la plățile compensatorii ce se cuvin acestora.

Clauzele CCM 2007/2008 ar fi devenit incidente doar dacă decizia de concediere a intimatului și-ar fi produs efectele anterior datei de 03.01.2008, ceea ce nu s-a întâmplat, după cum s-a relevat mai sus.

În baza art. 316.proc.civ. se va face aplicațiunea corespunzătoare în recurs a dispozițiilor art. 274.proc.civ. urmând ca recurenta să fie obligată la plata către intimat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din onorariul achitat apărătorului ales conform chitanței de la fila 14 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CEC Bank SA (fostă Casa de Economii și Consemnațiuni CEC SA), în contradictoriu cu intimatul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 5335/30.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER

TEHNORED//2 ex./03.04.2009.

Jud.fond:,

Președinte:Liviu Cornel Dobraniște
Judecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1755/2009. Curtea de Apel Bucuresti