Drepturi salariale (banesti). Decizia 179/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.179/
Ședința publică din 09 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL DE ȘI GINECOLOGIE B, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr.615 din 23.09.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimatul - reclamant SINDICATUL CAMERA MEDICILOR B, cu sediul în B,-,.19.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurentul - pârât
au răspuns: SPITALUL DE ȘI GINECOLOGIE B avocat în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, pentru intimatul - reclamant SINDICATUL CAMERA MEDICILOR B avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul - pârât a înaintat la dosar înscris privind dovada înregistrării în evidențele sale a comunicării hotărârii recurate.
Curtea acordă cuvântul părților asupra excepției tardivității recursului, excepție invocată de instanță la termenul anterior.
Apărătorul recurentului precizează că, așa cum rezultă și din înscrisul depus la dosar la acest termen de judecată, comunicarea hotărârii recurate a fost înregistrată în registratura internă a spitalului la data de 22.10.2008. Consideră că recursul a fost declarat în termen. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului - reclamant consideră că recursul este tardiv. Așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii, aceasta a fost primită de recurent la data de 17.110.2008. Data înregistrării în registrul intern nu este relevantă în cauză. Solicită respingerea recursului ca fiind tardiv formulat, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar chitanța privind plata onorariului pentru apărător.
CURTEA
Asupra cauzei civile de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamantul Sindicatul Camera Medicilor Bac hemat în judecată pe pârâtul Spitalul de Obstetrică și Ginecologie B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata contravalorii tichetelor de masă ce se cuvin personalului sanitar cu studii superioare pentru perioada de gardă pentru ultimii trei ani anterior formulării acțiunii, pentru următorii membri de sindicat:,. Totodată s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 1.10.2004, în unitățile sanitare s-a început distribuirea tichetelor de masă, conform Legii nr. 142/1998, dar din luna mai, administrația Spitalului de Obstetrică și Ginecologie B, invocând prevederile art.34 din HG 5/1999 care prevăd că "nu beneficiază de prevederile Legii nr.142/1998 salariații care potrivit unor dispoziții legale au dreptul la masă gratuită, la diurnă, la indemnizație sau alocație de hrană", a dispus reținerea tichetelor corespunzător contravalorii meselor când medicii au fost de gardă. Reclamantul a considerat că măsura este abuzivă invocând dispozițiile art.3 din HG 524/1991 și art.5 al.2 din Legea nr.142/1998 și a susținut că tichetele de masă se acordă pentru norma de bază iar nu pentru orele de gardă care au un tratament juridic diferit, motiv pentru care legiuitorul a ales să acorde drepturi distincte persoanelor care îndeplinesc aceste condiții. În drept s-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 142/1998, art.12 din OUG 115/2004, HG 524/1991 și Regulamentul de organizare și funcționare a Spitalului Județean de Urgență
Poziția pârâtei
Pârâta Spitalul de Obstetrică și Ginecologie B nu a formulat întâmpinare iar la cuvântul în fond, prin reprezentant, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată fără a indica motivele.
Sentința civilă nr. 615/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila
Prin sentința civilă nr. 615/23.09.2008 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 10.12.2004 - 10.12.2007 pentru cadrele medicale astfel: - 980,01 lei; - 845,93 lei; - 1057,70 lei; - 927,79 lei; - 1043,35 lei; - 1007,96 lei; - 818,55 lei; - 812,23 lei; - 939,24 lei; - 1058,45 lei; - 1025,71 lei; - 660,73 lei.
Considerentele avute în vedere de instanța de fond
Membrii de sindicat reprezentați de Sindicatul Camera Medicilor B au calitatea de medici în cadrul Spitalul de Obstetrică și Ginecologie B și beneficiază de tichete de masă în conformitate cu dispozițiile Legii nr.142/1998 coroborate cu cele ale OUG 115/2004.
În urma unui control efectuat de auditorul B s-a dispus recuperarea tichetelor de masă de la medicii de gardă care au primit masă pe timpul gărzii invocându-se prevederile art. 3 din /1991 și art.34 din HG 5/1998 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii 142/1998.
Potrivit Situației persoanelor debitoare privind tichete de masă conform raportului de audit pe anul 2006 al B pentru timpul de gardă întocmită de Spitalul de Obstetrică și Ginecologie B (fila 7), au fost nominalizate 18 persoane, printre care și membrii de sindicat din prezenta cauză, tichetele de masă fiind în număr de 192 și în valoare totală de 1248 lei.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din OUG nr. 115/2004, beneficiază de tichete de masă personalul încadrat în unități sanitare publice finanțate integral din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 139 din Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară, pe perioada 2005-2007 înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei nr. 2678/14.12.2005, angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii nr. 142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de bugetul de stat și de bugetul de asigurări sociale de sănătate.
Art. 5 al.2 din Legea 142/1998 prevede că angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. din Codul Muncii, angajatorul este obligat să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Conform art. 3 din HG 524/1991 unitățile sanitare cu paturi sunt obligate să servească masa în mod gratuit, personalului sanitar cu pregătire superioară, pe timpul efectuării gărzilor. Tribunalul apreciază că aceasta constituie o prevedere specială în ceea ce privește drepturile personalului sanitar, determinată de caracterul gărzilor efectuate în spital, în afara orelor normale de program. Prin urmare în cauză nu erau incidente dispozițiile art.34 din HG nr.5/1999 potrivit cărora "Nu beneficiază de prevederile Legii nr.142/1998 salariații care potrivit unor dispoziții legale au dreptul la masă gratuită, la diurnă, la indemnizație sau alocație de hrană", întrucât aceste prevederi au în vedere drepturi cu caracter permanent, iar nu situația specială a meselor gratuite acordate pe timpul gărzilor din spital.
Față de cele mai sus expuse tribunalul a apreciat că în mod nelegal au fost reținute tichetele de masă de la medicii de gardă care au primit masă pe timpul gărzii, aceasta și datorită faptului că din interpretarea dispozițiilor art.5 al. 2 din Legea 142/1998 reiese că acordarea tichetelor de masă se face doar în raport de numărul zilelor efectiv lucrate, pe durata normală a timpului de muncă, care în cazul de față este timpul lucrat în cadrul normei de bază între orele 8-13.
Recursul declarat de pârâtul Spitalul de Obstetrică și Ginecologie
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul. A apreciat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Greșit s-a considerat că nu sunt incidente dispozițiile art. 34 nr.5/1999 întrucât aceste prevederi au în vedere drepturi cu caracter permanent, masă gratuită acordată pe timpul gărzilor din spital fiind considerate o situație specială, aparte.
Potrivit regulamentului, privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile sanitare publice, 870/2004, gărzile efectuate în cursul unei luni completează programul normal de lucru (medicii prestând în cursul dimineții numai 6 ore, iar programul normal de lucru este de 7 ore zilnic) și în afara acestor gărzi se efectuează și gărzi în afara normei de bază.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 16.01.2009 Curtea a invocat excepția tardivității recursului declarat de pârât.
Astfel hotărârea instanței de fond a fost comunicată la 17.10.2008 fiind primită de funcționarul desemnat cu primirea corespondenței. Dovada comunicării hotărârii îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege. De altfel și Spitalul recunoaște că hotărârea a fost primită la 17.10.2008 la serviciul registratură, dar că actul a fost înaintat cu întârziere la departamentul competent. Acest aspect însă nu interesează pentru calculul termenului de 10 zile, calculat de zile libere, pentru declararea recursului.
Termenul nu poate fi prelungit pentru astfel de motive și hotărârea se consideră comunicată la 17.10.2008 (data ștampilei).
Recursul a fost depus la 3.11.2008. termenul de 10 zile s-a împlinit pe 28.10.2008.
Recursul declarat este tardiv drept pentru care urmează a se respinge ca tardiv formulat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtul SPITALUL DE ȘI GINECOLOGIE B, cu sediul în B,-, împotriva sentinței civile nr.615 din 23.09.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Obligă pe recurent la plata cheltuielilor de judecată către intimat în sumă de 1000 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 09 Februarie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /02.03.2009
:DC/2 ex/02.03.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin