Drepturi salariale (banesti). Decizia 180/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 180
Ședința din Camera de Consiliu din 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria Judecător
JUDECĂTOR 2: Dorina Stoichin Președinte Secție
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar Augusta
Grefier
XXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din 4 2008, privind judecarea acțiunii formulate de reclamanții, G, intervenient în nume propriu și, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 4 2008, au fost consemnate într-o încheiere separată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin sentința nr. 1369/18.09.2007 pronunțată de TRIBUNALUL DOLJ, s-a respins excepția necompetentei materiale a Tribunalului Dolj invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și de Ministerul Economiei și Finanțelor și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor și a Direcția Generală A Finanțelor Publice și a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL DOLJ, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune pe perioada 1.01.2001 - 23.01.2004 invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis în parte cererea precizată formulată de reclamanții, G, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul De Pe Lângă ÎNALTA CURTE De Casație Și Justiție Și Parchetul De Pe Lângă Curtea De APEL CRAIOVA.
A obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA să plătească reclamanților despăgubiri în sumă netă de 19143 RON pentru, 19273 RON pentru G, 8771 RON pentru, reprezentând contravaloarea sporului de vechime cuvenit pentru perioada 23 ianuarie 2004 - până la data pensionării fiecărui reclamant, sume ce au fost reactualizate până la 31 mai 2007 și care urmează să fie reactualizate la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON pentru fiecare reclamant în parte, reprezentând onorariul de expert
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public Parchetul De Pe Lângă ÎNALTA CURTE De Casație Și Justiție și în consecință a obligat chematul în garanție să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă despăgubirile acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
S-a luat act de renunțarea intervenientului Vînătoriu și a moștenitorilor intervenientului la judecarea cauzei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public.
Prin decizia 2258 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-au admis recursurile formulate în cauză, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Prin încheierea din 04 septembrie 2008, TRIBUNALUL DOLJ Secția conflicte de Muncă a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și a înaintat-o Curții de APEL CRAIOVA spre competentă soluționare, având în vedere dispoz. art. I și II din OUG nr. 75 din 11 iunie 2008.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată cu reclamantul, a solicitat obligarea pârâților la plata sporului de vechime în perioada 1 ianuarie 2001 - 10 2005, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sporului de vechime în perioada 01 ianuarie 2001 și până la 16 noiembrie 2005, iar reclamantul a solicitat acordarea sporului de vechime în perioada 01 ianuarie 2001 - 15 noiembrie 2004, actualizarea diferențelor de natură salarială în funcție de indicele de inflație până la data plății efective, precum și obligarea înscrierea în carnetul de muncă a sporului de vechime menționat.
S-au formulat cerere de intervenție de către și Vînătoriu care au solicitat plata sporului de vechime pe perioada 01 ianuarie 2001 - 01 octombrie 2006.
Intervenienții și moșt. au depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la acțiune ( filele 358, 359).
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă de către experta care a stabilit cuantumul sumelor cuvenite fiecărui reclamant în parte drept despăgubire egală cu contravaloarea sporului de vechime.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța constată următoarele:
Prin decizia 36 din 7 mai 2007 pronunțată de ICCJ în dosar 4/2007, prin care s-a admis recursul în interesul legii, s-a stabilit că dispoz. art. 33 alin. 1 din Legea 50/96 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG 83/2000, art. 50 din OUG 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii. beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Deși, este adevărat că pretențiile solicitate se prescriu într-un termen de 3 ani de la data nașterii la acțiune, trebuie avută în vedere și poziția Ministerului Justiției care prin strategia de reformă a sistemului judiciar adoptată prin HG 232/2005 și-a asumat pe o de o parte obligația plății sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004, iar pe de o parte obligația de a lua măsuri pentru eliminarea discriminării cauzate pentru neacordarea sporului de vechime pentru anumite categorii de magistrați.
Ori această recunoaștere a Ministerului Justiției, a creat convingerea reclamanților că pretenții vor fi satisfăcute amiabil, fiind de natură a întrerupe cursul prescripției în condițiile art. 16 lit. a din Decretul 67/1958.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, această formă de salarizare - sporul de vechime - se subscrie noțiuni de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri ( fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ea în mod nejustificat din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că reclamanții și intervenienții au avut calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA până la data pensionării ( 10.12.2005, G 16.11.2005, 15.11.2004, Vînătoriu 01.10.2006 și 01.09.2005) și nu au beneficiat de sporul de vechime în muncă.
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a mai fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996, republicată care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua lege cu nr.83/2000 exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța a reținut dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.
Art. 1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art. 2 alin. 2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care fac parte și reclamanții.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit reclamanților, în procent de până la 25% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii fiecărui reclamant în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime, ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamanților la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul Muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
Deoarece, reclamanții nu au putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp ( 3-4 ani ) în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța a reținut că aceștia au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a sporului de vechime în baza prezentei hotărâri.
Potrivit art.1084 din Codul Civil reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Cu privire la excepția de necompetență materială invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Ministerul Public Parchetul de pe lângă ICCJ instanța a reținut următoarele:
Odată constatată existența discriminării, potrivit art. 21 din Ordonanța de Urgență numărul 137/2000 persoana discriminată are posibilitatea să pretindă despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit.
Potrivit art. 281 din Codul Muncii jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali.
De asemenea, potrivit art. 295 alin 2 din Codul Muncii, " prevederile Codului muncii se aplică cu titlu de comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă".
Pe de altă parte, în conținutul art. 5 și 6 Codul Muncii, este reglementată instituția discriminării, în ceea ce privește drepturile prevăzute în legislația muncii, astfel încât competența de soluționarea acestei cereri, în primă instanță, aparține - conform art. 2 punctul 1 lit. c codul d e procedură civilă - tribunalelor (secției conflicte de muncă și asigurări sociale).
Instanța va respinge și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor având în vedere că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 137/2000 care nu prevede o procedură prealabilă de urmat.
De altfel, procedura administrativă amintită de Ministerul Economiei și Finanțelor, nu exclude posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței. Articolul 21 din Constituție, prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, în acest sens fiind și dispozițiile art. 6 din CEDO. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite, potrivit textului constituțional menționat.
Cu privire la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DOLJ se va admite excepția lipsei calității procesual pasive invocate din oficiu, deoarece reclamanții nu au avut raporturi juridice cu acest pârât, ci au îndeplinit funcția de procuror numai la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Instanța va respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor și DGFP D motivat de faptul că între reclamanți și acești pârâți nu există raporturi de muncă.
În ceea ce privește fondul cauzei, urmează a se admite acțiunea precizată față de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, urmând a fi obligați acești pârâți către reclamanți la plata sporului de vechime cuvenit pe perioada 1 ianuarie 2001 și până la data pensionării, sume ce au fost actualizate până la data de 31 mai 2007, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert., și care urmează să fie reactualizate la data plăți efective astfel: 44706 lei, 44565 lei, 35277 lei.
Urmează a fi obligați pârâții la înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În temeiul art. 246.pr.civ. urmează a se lua act de renunțarea intervenienților și moșt., la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanții, domiciliat în C, B- 1 - bloc.E 11.1.5, Județul D, G, C, bloc. 320.1,. 1,. 7, Județul D, domiciliat în C str. - bloc.14,. A, etaj. 3,.9, Județul D, domiciliată în C, B- 1, - bloc.11,. 1.. 5, Județul D, domiciliată în Comuna, Județul D, domiciliată în C cart. lui, bloc.37,.10, Județul D, față de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă B Sector 5,--14, și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA,-, Județul
Obligă pârâții către reclamanți la plata sporului de vechime cuvenit pe perioada 01ianuarie 2001 și până la data pensionării, sume ce au fost actualizate până la 31 mai 2007 și care urmează să fie reactualizate la data plăți efective astfel: 44706 lei, G 44565 lei, 35277 lei.
Respinge acțiunea față de MEF B, Sector 5, nr. 17, și DGFP, cu sediul în C-, Județul
Obligă pârâții la înscrierea mențiunilor corespunzătoare în
I-a act de renunțarea intervenienților Vînătoriu, domiciliat în C str. - - Bloc. 10,. 1,.5, și moștenitor intervenient, domiciliat în C- bloc. 37,.9, Județul D, la judecarea cauzei.
Cu recurs în termen de 10 zile de comunicare.
Pronunțată în ședința publică la data de 11 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 3: Cristian Duță
- - - -
Red. jud. Asistenți Judiciari,
16 ex. /15.12.2008. - -, Augusta,
Grefier,
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Dorina Stoichin, Cristian Duță
