Drepturi salariale (banesti). Decizia 1806/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1806
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 59 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâții intimați, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, TRIBUNALUL TIMIȘ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă reclamanta intimată, pârâtul recurent Ministerul Justiției și pârâții intimați TRIBUNALUL TIMIȘ, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 20.11.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și TRIBUNALUL TIMIȘ, solicitând obligarea acestora la plata unor drepturi salariale reprezentând un spor de 10 % lunar calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu data de 1.02.2005 până la data pronunțării sentinței și în continuare, în condițiile prevăzute de art.13 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost delegată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ ca judecător delegat, începând cu anul 1993 și până în prezent, iar potrivit art.13 alin.1 din Legea nr. 50/1996 a beneficia de o indemnizație lunară de 10 % din salariul de bază brut, în perioada în care era în vigoare actul normativ menționat. De asemenea, a arătat că art.13 alin.1 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin nr.OUG 177/2002 care, la rândul său a fost abrogată prin art.41 din nr.OUG 27/2006 și pe cale de consecință, dreptul prevăzut de art.13.alin.1 din Legea nr. 50/1996 trebuia acordat în continuare judecătorilor delegați la ORC.
A arătat că la acordarea acestui spor, legiuitorul a avut în vedere efortul suplimentar neuropsihic și intelectual pe care judecătorii delegați îl fac în activitatea desfășurată la ORC, în baza art.137 din Legea nr. 31/1990, în paralel cu activitatea la instanța de judecată, precizând că a desfășurat efectiv activitate la ORC T, câte 4 zile lunar, având de soluționat zilnic peste 100 de dosare, ceea ce reprezintă o ședință de judecată cu rol foarte încărcat.
În dovedirea susținerilor sale a depus la dosar copii de pe listele de ședință ale ORC și copii ale planificărilor în ședință la instanță.
Totodată, a arătat că cele două ordonanțe de urgență, menționate mai sus, lasă loc discriminării în ceea ce privește plata muncii prestate încălcându-se astfel art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, precum și art.119 (actual art.141 ) din Tratatul Comunității Europene.
Pe de altă parte, a arătat că în mod discriminatoriu judecătorii care își desfășoară activitatea la penitenciar, beneficiază, în baza Ordinului nr. 198/C/2007 de anumite sporuri pentru condițiile de muncă, ignorându-se astfel efortul suplimentar și condițiile periculoase în care își desfășoară activitatea judecătorul delegat la ORC.
A susținut că sporul de 10 % din salariul brut, deși nu este prevăzut în prezent în actele normative, nu este înlăturată existența sa anterioară, întrucât astfel, s-ar încălca dispozițiile art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
De asemenea, a arătat că respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poate fi împiedicați să și le exercite, argumente reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. XXIII din 12.12.2005 cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, într-o problemă similară.
În drept, a invocat dispozițiile art.16, 20 din Constituția României, nr. 447/15.09.2005 a, art.1 și urm. din nr.OG 137/2000, art.5 din Codul muncii, art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și susținând, în esență, că aceasta se datorează faptului că între părți nu există raporturi de serviciu sau de muncă.
În ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, dispozițiile art.13 alin.1 din Legea nr. 50/1996 ( devenit ulterior art.15) fiind abrogate prin art.1 pct.12 din nr.OG 83/2000. S-au invocat și dispozițiile art.50 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților care abrogă art.11 din Legea nr. 50/1996, precum și faptul că nr.OUG 177/2002, nr.OUG 27/2006 și nr.OG 8/2007 nu mai prevăd acordarea acestui spor de 10 % pentru magistrații care desfășoară activități la ORC, astfel că reclamanta nu poate beneficia de un drept salarial care nu este prevăzut de lege.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus note scrise prin care solicită a se avea în vedere argumentele pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a mai invocat că, dispozițiile nr.OG 137/2000 nu pot constitui temei pentru admiterea acțiunii prevederile acestui act normativ privind acte sau fapte de discriminare privite ca acțiuni sau inacțiuni prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate al unor drepturi recunoscute de lege și nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanțe.
A mai susținut că nu sunt incidente nici dispozițiile art.53 din Constituție și nici ale art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, acest text nevenind să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația română nu îl prevede.
În cauză fiind citat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Colegiul Director al acestuia, a comunicat puncte de vedere cu privire la aspectele care trebuie avute în vedere la aprecierea unei situații de discriminare.
Prin notele de ședință depuse, reclamanta a precizat că prin retragerea sporului de 10 % de care a beneficiat prin lege, i-a fost afectat dreptul la o remunerație corespunzătoare, drept ce reprezintă un bun în înțelesul definirii acestei categorii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Prin sentința civilă nr. 59 din 10 octombrie 2008, Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis acțiunea reclamantei, pârâta fiind obligată să-i plătească reclamantei drepturi salariale reprezentând sporul de 10 % calculat la indemnizația brută de încadrare pentru activitatea de judecător delegat la registrul Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL TIMIȘ, începând cu data de 1.02.2005 la zi, precum și în continuare pe perioada cât exercită această atribuție, respingându-se acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta, judecător al Tribunalului Timiș este din anul 1993 și până în prezent, judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului, în condițiile legii nr. 26/1990.
Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a prevăzut în art.13, devenit după republicare art.15, că judecătorii delegați la Registrul Comerțului beneficiază de o indemnizație de 10 % din salariul de bază brut, dacă participă efectiv la aceste activități.
Art.15 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art.1 pct.12 din nr.OG 83/20000 și după adoptarea acestui act normativ, reclamanta a continuat să presteze această activitate suplimentară de judecător delegat la ORC, fără a mai fi remunerată și, este adevărat că nici nr.OUG 177/2002 și nici nr.OUG 27/2007 nu au mai reglementat acordarea acestui drept salarial de 10 %.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, după cum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.q pct.1 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996. Această lege nu a abilitat Guvernul să abroge, nici total nici parțial, Legea nr. 50/1996, iar abrogarea art.15 depășește limitele legii speciale adoptată de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin. 1 din Constituția României.
abrogării art.15 din Legea nr. 50/1996 poate fi constatată de către instanțele judecătorești, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, Curtea Constituțională având în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, după cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21/10.03.2008.
Prin urmare, s-a reținut că inaplicabilitatea normei de abrogare conținută în art.1 pct.12 din nr.OG 83/2000 impune să se considere rămas în vigoare art.13 ( devenit art.15 ) din Legea nr. 50/1996. Situația este identică cu cea a abrogării art.47 din Legea nr. 50/1996, cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că a rămas în vigoare, astfel că și dreptul salarial pretins de reclamantă se cuvine acesteia.
Acest drept salarial conferit pentru o activitate specifică desfășurată numai de unii magistrați constituie un bun în sensul normei de drept internațional arătat mai sus, ori lipsirea de proprietate nu s-a făcut pentru o cauză de utilitate publică și nu poate fi considerată o măsură rezonabilă și necesară în condițiile în care o activitate prestată în continuare rămâne neremunerată.
Neacordarea acestui drept salarial câștigat, constituie și o încălcare a art.4 din Carta Socială Europeană revizuită care prevede dreptul la o salarizare echitabilă, ori salarizarea nu mai poate fi considerată echitabilă în condițiile în care această activitate suplimentară a magistratului rămâne neremunerată.
Acțiunea reclamantei a fost admisă numai față de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și TRIBUNALUL TIMIȘ, reținându-se lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor cu care reclamanta nu are raporturi de muncă
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se arată că drepturile salariale ale magistraților formează obiectul unor reglementări speciale, care nu prevăd acordarea sporului solicitat de reclamantă.
Articolul 13 din Legea nr. 50/1996, respectiv art.15 în varianta republicată a acestui act normativ, care prevedea sporul în litigiu, a fost abrogat total și explicit prin art.I pct.12 din nr.OG 83/2000, cu respectarea prevederilor art.62 alin.3 și art.63 alin.1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Argumentele reclamantei referitoare la împrejurarea că deși art.15 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, dreptul în litigiu a rămas în vigoare de la data actului normativ care l-a reglementat întrucât prin nr.OUG27/2006 s-a dispus abrogarea expresă a nr.OUG 177/2002, iar nu a Legii nr. 50/1996, sunt lipsite de orice fundament legal. Nu există nicio rațiune pentru care nr.OUG 27/2006 să cuprindă dispozițiile de abrogare a Legii 50/1996, câtă vreme salarizarea magistraților salarizați în temeiul nr.OUG 177/2002 anterior adoptării nr.OUG 27/2006.
În raport de considerentele menționate, recurentul susține că reclamantei i-au fost plătite drepturile salariale cuvenite pentru activitatea desfășurată, în conformitate cu dispozițiile legale care nu au mai prevăzut indemnizația de 10 % solicitată prin acțiunea pendinte.
Recurentul susține că, față de considerentele deciziei nr. 6/15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 26/2006 în soluționarea recursului în interesul legii, și de prevederile art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, orice distincție cu privire la salarizare, în raport de participarea magistraților la soluționarea anumitor tipuri de cauze, este discriminatorie.
În drept, se invocă prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, potrivit art.13 din Legea 50/1996, respectiv art.15 în varianta republicată, se acorda o indemnizație de 10 % din salariul de bază brut judecătorilor sindici, însă prin art.I pct.12 din nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, art.15 din Legea 50/1996, republicată, a fost abrogat total și explicit.
În conformitate cu dispozițiile art.63 alin.1 din Legea nr.24/2000 "abrogarea unei dispoziții a unui act normativ are caracter definitiv", nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, excepție făcând prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse de către Parlament (art.62 alin.3).
Împrejurarea arătată de reclamantă, în sensul că are atribuții suplimentare față de alți magistrați, nu poate pune în discuție retribuirea suplimentară, nefiind vorba de vreo discriminare, discriminare care s-ar crea dimpotrivă, în contextul în care s-ar prevede drepturi suplimentare sau sporuri în beneficiul unor salariați și neprevederea pentru ceilalți, deși fac parte din aceeași categorie socio-profesională, context în care prima instanță a apreciat greșit legalitatea dreptului.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este nelegală, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă raportat la art.304pct.9 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtului, va modifica în parte sentința și va respinge acțiunea.
Se va menține dispoziția referitoare la respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca urmare a lipsei calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 59 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâții intimați, TRIBUNALUL TIMIȘ, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, și MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
Menține dispoziția de respingere a acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor, ca urmare a lipsei calității procesuale pasive.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
Red./25.11 2009
Thred./25.11.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Curtea de APEL TIMIȘOARA
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Maria Ana Biberea, Florin
