Drepturi salariale (banesti). Decizia 1829/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 8000/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1829/
Ședința publică de la 23 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Mariana C -
GREFIER:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenții:, C, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.1634 din data de 28.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 De asemenea, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data 02.03.2009, de către recurenții:, C, concluzii scrise.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1634/28.02.2008 pronunțată în dosarul nr.-/LM/2007, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea reclamanților, C și în contradictoriu cu pârâții ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a obligat pârâții să restituie reclamanților contravaloarea impozitului reținut pentru medicamentele decontate de aceștia în perioada octombrie 2004-3.02.2007; a respins pretențiile formulate cu acest titlu ulterioare datei de 03.02.2007, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel a soluționat mai întâi conform art.137 al.1 Cod pr.civilă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, reținând că acesta a fost chemat în judecată în spiritul art.27 din OG nr.137/2000. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, reținând că acesta nu are atribuții în ceea ce privește salarizarea reclamanților.
Pe fondul cauzei a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fiind salarizați în perioada de referință în baza Legii nr.50/1996, modificată și completată prin OG nr.83/2000.
Potrivit dispozițiilor art.41 (2) din OG nr.83/2000, magistrații și personalul auxiliar, etc. beneficiază gratuit potrivit Legii nr.92/1992 republicată, de asistență medicală,medicamente și proteze, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, aceste drepturi neavând caracter salarial și neimpozitându-se.
S-a reținut că de la intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 și până la 26.12.2003 când a intrat în vigoare Legea nr.51/2003 privind Codul fiscal, nu a intervenit nici o modificare legislativă referitoare la impozitarea acestor avantaje în ceea ce privește personalul auxiliar. Începând cu 26.12.2003 a intrat în vigoare Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, care, în art.56 al.2 lit.j a stabilit că în vederea impunerii sunt asimilate salariilor, orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor.
Deși beneficiul legal de care se bucură reclamanții reprezintă câștig asimilat salariului în vederea impozitării, tribunalul a reținut că, Codul fiscal nu a abrogat expres prevederile art.41 (2) din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, astfel încât acestea au supraviețuit în această formă până la abrogarea lor prin OG nr.8/2007. Ca urmare, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate pentru perioada octombrie 2004-03.02.2007, după data de 03.02.2007 neexistând o dispoziție legală derogatorie care să excepteze aceste avantaje materiale de la impozitare.
Tribunalul nu a putut reține existența unei discriminări între reclamanți și magistrați, motivat de faptul că dreptul pretins de reclamanți nu reprezintă un drept fundamental al omului pentru a fi incidente dispozițiile art.2 din OG nr.137/2000, iar pe de altă parte, discriminarea presupune un tratament inegal pentru persoane aflate în aceeași situație, în baza criteriilor prevăzute de art.2 din OG nr.137/2000, ori, magistrații și personalul auxiliar nu se află în aceeași situație, iar în lipsa arătării criteriilor de discriminare cererea reclamanților este lipsită de orice fundament legal.
S-a reținut totodată că prin neacordarea contravalorii impozitului reținut pentru medicamentele decontate după data intrării în vigoare a OG nr.8/2007, reclamanților nu li s-a încălcat principiul salarizării egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art.23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.4 pct.3 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr.74/1999.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal reclamanții, pârâții ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recursul reclamanților este întemeiat pe dispozițiile art.312 al.3 și art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Recurenții apreciază că în mod greșit prima instanță a respins ca neîntemeiate pretențiile privind plata impozitului reținut pentru medicamente ulterior datei de 03.02.2007.
Arată recurenții că tocmai potrivit dispozițiilor art.21 (1) din OG nr.8/2007 personalul auxiliar este îndreptățit să solicite a nu i se reține impozit pentru medicamentele decontate, cuvântul "gratuit" însemnând - care nu costă nimic, care este dat sau primit fără nici o plată.
Un alt motiv de recurs vizează discriminarea pe care a făcut-o tribunalul cu ocazia soluționării dosarului de față, raportat la soluția pronunțată în dosarul nr-. Tribunalul nu a constatat existența vreunei discriminări a personalului auxiliar de specialitate raportat la magistrați, dar în cadrul soluționării dosarului nr- în care s-a pronunțat sentința civilă nr.3202/17.05.2007 (discriminare legată de sporul de vechime) a constatat existența discriminării magistraților raportat la personalul auxiliar de specialitate.
Arată recurenții că din motivarea instanței rezultă că personalului auxiliar de specialitate i se aplică prevederile Legii nr.571/2003, întrebarea firească fiind de ce nu li se aplică aceste dispoziții și magistraților.
Susțin recurenții că nu au fost abrogate dispozițiile art.67 (1) din legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor privind beneficiul gratuit, dreptului la asistență medicală,medicamente și proteze și că nu solicită altceva decât să fie avute în vedere aceleași principii în interpretarea textelor de lege ce reglementează gratuitatea medicamentelor, atât pentru personalul auxiliar de specialitate, cât și pentru judecători și magistrați, conform dispozițiilor art.41 (2) din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, art.67 (1) din Legea nr.567/2004, art.21 (1) din OG nr.8/2007, art.56 al.2lit.j din Legea nr.571/2003, iar interpretarea să fie făcută în lumina dispozițiilor prevăzute de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul declarat de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este întemeiat pe dispozițiile art.304pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.
Recurenta apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii prin soluția pronunțată.
În mod greșit tribunalul a apreciat că dispozițiile art.41 al.2 din OG nr.83/2000 au rămas în vigoare până la abrogarea intervenită prin OG nr.8/2007, întrucât Codul fiscal nu le-a abrogat expres.
Tribunalul a omis să ia în considerare principiul ierarhiei actelor normative, incompatibilitatea dintre prevederile art.41 al.2 din OG nr.83/2000 și prevederile Codului fiscal, atrăgând în mod automat lipsirea de eficiență juridică a acestor dispoziții, intervenită odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.571/2003.
Arată recurenta că, spre deosebire de personalul auxiliar, în cazul magistraților, odată cu adoptarea OUG nr.177/2002, aprobată prin Legea nr.347/2003, aceștia au beneficiat de scutirea de impozit pe sumele reprezentând contravaloarea medicamentelor decontate în temeiul unui act normativ ce are forță juridică superioară unei ordonanțe simple. Adoptarea OUG nr.177/2002 a delimitat cadrul legislativ de reglementare a drepturilor de natură salarială ale celor două categorii de personal din cadrul autorității judecătorești, magistrații fiind supuși acestui nou act normativ, OUG nr.177/2002, iar personalul auxiliar rămânând în continuare sub imperiul vechii reglementări.
Prin adoptarea OUG nr.27/2006, beneficiul legal al scutirii de impozit pentru categoria profesională a magistraților a fost păstrat expresis verbis în textul legal în timp ce OG nr.8/2007 nu scutește expres de la impozitare sumele reprezentând contravaloarea medicamentelor, oferite în temeiul legii, pentru personalul auxiliar.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ în sensul că s-a omis să pună în vedere reclamanților să-și precizeze cererea sub raportul valoric al pretențiilor, dispunând în sarcina instanței supreme o obligație nedeterminată și neindividualizată.
Recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și art.3041Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Deși instanța a reținut în considerente faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în dispozitivul hotărârii nu se regăsește faptul că excepția a fost admisă și acțiunea a fost respinsă față de acesta, existând neconcordanță între considerente și dispozitiv.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
În mod corect s-a apreciat de către tribunal că pretențiile recurenților-reclamanți privind restituirea contravalorii impozitului reținut pentru medicamentele decontate se cuvin a fi acordate doar pentru perioada octombrie 2004 - 03.02.2007 și nu și ulterior acestei perioade, când dispozițiile art.41 (2) din OG nr.85/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 au fost abrogate expres prin OG nr.8/2007.
Dispozițiile art.67 (1) din Legea nr.567/2004 invocate de către recurenți nu vor putea fi reținute în sprijinul susținerii acestora privind scutirea de impozit, dispozițiile sus menționate referindu-se doar la gratuitatea asistenței medicale,medicamente și proteze iar nu la scutirea de impozit.
Curtea nu va putea primi nici susținerile recurenților privind discriminarea creată între magistrați și personalul auxiliar, motivele invocate fiind nedovedite și lipsite de relevanță juridică.
Curtea își însușește motivația instanței de fond în ceea ce privește inexistența discriminării, reținând în plus că în absența unor dispoziții legale exprese în sensul scutirii personalului auxiliar de impozitul pe medicamentele decontate, instanțele nu se pot substitui legiuitorului, neavând competența de a completa o omisiune de reglementare lărgind câmpul de aplicare al unor dispoziții, atunci când legiuitorul nu o face. Judecătorul nu poate înlătura o lege (act normativ cu putere de lege) pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă sau să-i suplinească insuficiențele, fiind ținut doar să o aplice în litera sa, în acest sens fiind dispozițiile Deciziilor nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 ale Curții Constituționale, obligatorii potrivit art.147 al.4 din Constituție, prin care s-au declarat neconstituționale prevederile art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurenta ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Curtea apreciază că tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, reținând că dispozițiile art.41 (2) din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 au supraviețuit până la 03.02.2007, această interpretare neînsemnând o încălcare a principiului ierarhizării actelor normative cum susține recurenta în primul motiv de recurs.
În ceea ce privește critica vizând faptul că pretențiile reclamanților nu au fost precizate sub aspectul valoric, instanța de fond neexercitându-și rolul activ în acest sens, Curtea reține că hotărârea cuprinde suficiente elemente de individualizare al pretențiilor pretinse, în sensul că acestea reprezintă impozitul reținut pentru medicamentele decontate reclamanților în perioada octombrie 2004-03.02.2007, stabilirea cuantumului fiind o problemă de executare iar nu un motiv de nelegalitate a hotărârii.
Recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor este apreciat ca fiind fondat, existând contradicție între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia.
Astfel, deși în considerentele sentinței instanța s-a pronunțat în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerii cererii formulate în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive, din dispozitivul sentinței rezultă că acțiunea a fost admisă în parte și în contradictoriu cu acest pârât.
Ca urmare, în baza art.312 (1) Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de către Ministerul Economiei și Finanțelor și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingând ca nefondate recursurile declarate de către recurentele, C, și de către recurenta ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții:, C, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr.1634 din data de 28.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurentul-pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex.28.04.2009
Jud.fond:;
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana Ignat, Mariana
