Drepturi salariale (banesti). Decizia 1956/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 8252/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1956R
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petronela Iulia Zuluf I -
JUDECĂTOR 2: Bianca Antoaneta Scrob
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.4215 din 26.10.2005 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.3329/LM/2005 în contradictoriu cu intimații - SRL, intimat - SA, intimat - ROMÂNIA SRL ). -, având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, la prima strigare, recurentul personal, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care Curtea procedează la legitimarea recurentului cu CI seria - nr.-.
Recurentul solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.
Curtea constată că recursul a fost înregistrat în luna octombrie 2008 și interpelează recurentul sub aspectul posibilității de angajare apărător.
Recurentul arată că a avut unele probleme, printre care și medicale, ce l-au împiedicat să-și angajeze un apărător.
Curtea respinge cererea recurentului de amânare pentru lipsă de apărare, apreciind în raport de data înregistrării recursului, că a existat timp suficient pentru angajare apărător,iar motivele medicale sunt nedovedite.
Lasă cauza la ordine.
La a doua strigare a răspuns recurentul personal, lipsind intimata.
Curtea invocă din oficiu excepția tardivității declarării recursului.
Recurentul arată că a declarat recurs în termen legal, hotărârea de la fond nefiind comunicată părților.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4215/26.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis in parte cererea formulata de reclamantul in contradictoriu cu paratele - SRL, - SA, - SA, a obligat paratele sa plateasca reclamantului drepturile salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de munca 4.04.2001 pana la reintegrarea efectiva in cuantum de 75 USD pe luna, in echivalent lei la data platii, a obligat paratele sa vireze la bugetul asigurarilor sociale contributiile aferente drepturilor salariale acordate reclamantului, a obligat parata sa completeze carnetul de munca al reclamantului cu vechimea corespunzatoare functiei de agent de vanzari de la 04.04.2001 pana la efectiva reintegrare, a respins ca neintemeiate capetele de cerere avand ca obiect plata comisionului si daunele morale.
În considerente a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei - - SRL în funcția de agent vânzări până la 04.04.2001 când prin decizia nr. 137/04.04.2001 i s-a desfăcut contractul de muncă fiind cea de-a doua desfacere a contractului de muncă al reclamantului.
Prin sentința civilă nr.589/31.05.2001 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă, prin decizia nr.3215/23.11.2001 a Curții de APEL BUCUREȘTIa fost admisă în parte contestația pronunțată de reclamant și anulată decizia nr. -.04.2001 emisă de intimată, dispunându-se totodată reintegrarea acesteia pe postul avut anterior emiterii deciziei. Cererea contestatorului privind acordarea de despăgubiri egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat de la data de 04.04.2001 (data desfacerii contractului) și până la reintegrarea efectivă a rămas ne soluționată, făcând obiectul prezentului litigiu.
Ținând cont de faptul că prin sentința civilă nr.-.05.2001 i s-a stabilit cu caracter irevocabil netemeinicia măsurii concedierii și având în vedere că până în prezent nu s-a executat hotărârea de reintegrare, Tribunalul a admis admită primul capăt din cererea reclamantului și a dispus acordarea drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă, respectiv câte 15 USD pe lună în echivalent la data plății având în vedere dispoziția contractuală, apreciind că nu se mai impune reactualizarea acestei sume, deoarece executarea se face la cursul lei/dolar.
Prin admiterea contestației și anulării măsurii concedierii, părțile sunt repuse în situația anterioară, printr-o ficțiune a legii, presupunându-se existența neîntreruptă a raporturilor de muncă.
Tribunalul nu a putut reține susținerile făcute de către pârâți în sensul că drepturile salariale ar putea fi eventual acordate până la 22.10.2001 când a fost convocat de unitate în vederea executării sentinței de reintegrare având în vedere că i s-a propus schimbarea locului de muncă în D sau Târgu Câtă vreme s-a stabilit irevocabil nelegalitatea și netemeinicia măsurii de desfacere a contractului de muncă față de contestator, motivația pârâtelor în sensul că reintegrarea pe postul deținut nu mai este posibilă, este un nonsens juridic.
Pe de altă parte nu a reținut nici susținerile pârâților în sensul că drepturile salariale ar putea fi acordate (în subsidiar) cel mult până la data de 4.04.2005 când s-ar fi împlinit termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului Ia acțiune, care este 04.04.2001, deoarece pârâtele nu au făcut dovada punerii în executare a hotărârii judecătorești de reintegrare iar pe de altă pate, reclamantul a depus la dosar înscrisuri care atestă suspendarea și întreruperea cursului prescripției conform art.405 și 4052. pr. civ.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 450 $ lunar de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective, tribunalul l-a respins ca neîntemeiat, apreciind ca operă o îmbogățire fără temei întrucât deși în contractul său de muncă era prevăzută plata unui comision acesta nu se acorda automat, ci numai în funcție de un număr de vânzări efectiv realizate, ori în cazul contestatorului, aceste realizări nu există, în perioada octombrie 3. aprilie 2001 acesta nu a avut realizări, aflându-se mai mult în concediu medical. Tribunalul nu a putut avea în vedere perioada 1997 - mai 1998, conform solicitării reclamantului întrucât era perioada dinaintea primei desfaceri a contractului de muncă al contestatorului, perioada ce s-ar putea avea în vedere este doar perioada după prima reintegrare ( octombrie 3.) și data desfacerii contractului de muncă (04.04.2001), neexistând un alt criteriu obiectiv de evaluare.
Tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de daune morale întrucât reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.998 civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale în raport de obiectul prezentei cereri, care vizează doar plata despăgubirilor ca urmare a constatării nelegalității măsurii de desfacere a contractului de muncă prin sentința civilă nr.589/31.05.2001.
Tribunalul a admis capătul 3 din cererea precizată în temeiul art.40 (2) lit. f) Codul muncii precum și capătul 4 de cerere în temeiul dispozițiilor Deciziei 92/1976.
În ceea ce privește solicitarea părților de a fi obligate, proporțional cu procentul de preluare a patrimoniului - - COMMUNICATION SRL, respectiv 56% pentru - SRL și 44% de către - SA, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că cele 2 pârâte nu au făcut dovada cotei procentuale în care au preluat patrimoniul - - COMMUNICATION SRL, iar pe de altă parte apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1057 și 1058 și urm. civ.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că primul motiv pentru care solicita modificarea în parte a sentinței civile numărul 4215/26.10.2005 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII a Conflictelor de Muncă, este că instanța i-a respins recurentului capătul (2 de cerere) "privind plata comisionului din 04.04.2001 și până la data reintegrării efective în muncă reprezentând media comisioanelor din lunile lucrate efectiv, media comisioanelor calculate pe întreaga durată a desfășurării raporturilor de muncă".
Instanța de fond pronunțând pe acest capăt de cerere a dat o soluție temeinică și nelegală cu aplicarea greșita a legii, încărcând flagrant art. 78 alin. 1 din Codul muncii precum și dispozițiile tezei finale al acestui articol, practic instanța inventând un alt text al tezei finale al articolului de mai sus menționat, cerând astfel un adaus la art. 78 alin. 1, aspect care este de-a dreptul inadmisibil.
În prevederile art. 78, alin. 1 Codul muncii se stipulează clar "în cazul în care concedierea a fost efectuata în mod netemeinic și nelegal instanța a dispus anularea ei și a obligat angajatorul la plata unor despăgubiri legale cu salariile indexate majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul" în categoria "celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul se subsumează și comisioanele cuvenite recurentului pentru munca depusă comisionul fiind prevăzut de contractul de muncă la punctul 3 din contractul nr. 4950/14.10.1997 ".
Instanța de fond nu a ținut cont de art. 969 Cod civ. potrivit căruia "convențiile legal făcute între părți au putere de lege între părțile contractante".
Instanțe, neținând cont de cele mai elementare reguli ale teoriei generale ale obligațiilor și a drepturilor deja câștigate, nejucându-și rolul activ pe care trebuia să-l îndeplinească, fiindcă daca ar fi făcut-o ar fi putut observa fără echivoc și coroborarea dintre art. 78 alin. 1 Codul muncii și art. 1084 Cod civil, art. 998 și 999 Cod civil, și ar fi putut observa că cererea recurentului este temeinică și legală privind media comisionului calculata de pe întreaga desfășurare a raportului de muncă, ar fi văzut principiile pe baza cărora se stabilesc despăgubirile și astfel nu ar fi fost atât de grav prejudiciat.
Un principiu care degaja din prevederile legii civile mai sus menționate, este acela, potrivit căreia sentința trebuie să cuprindă atât paguba efectiv suferita cât și câștigul nerealizat
De altfel, în considerentele sentinței civile nr. 4097/ 04.10.2004 al Tribunalului Municipiului B (în cadrul dosarului 3229, respectiv la prima judecare a dosarului în la fond, având ca nr. de dosar 2703/2004) Tribunalul București judicios a reținut că:
Totodată Tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit să primească și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în lipsa măsurii desfacerii contractului de muncă, respectiv media comisioanelor realizate pe întreaga desfășurare a raporturilor de muncă având în vedere împrejurarea că salariul este constituit din totalitatea drepturilor cuvenite salariatului ( inclusiv și celelalte adaosuri) iar din cuprinsul contractului individual de muncă rezultă că salariul se constituie dintr-o parte fixă salariul de bază și o parte variabila comisionul în funcție de sentința care a fost casată cu trimitere spre rejudecare doar pentru nesemnarea minutei de către Asistent judiciar, neavând nici o alta problemă sau altă deficiență pe fond.
Motivarea instanței de fond din sentința civila nr. 4215/26.10.2005 în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 450 $ lunar de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective, este că "Tribunalul îl va respinge ca neîntemeiat apreciind că ar opera o îmbogățire fără just temei întrucât deși în contractul său de muncă era prevăzută plata unui comision acesta nu se va acorda automat, ci numai în funcție de un număr de vânzări realizate, or în cazul contestatorului, aceste realizări nu exista, în perioada octombrie 3. - aprilie 2001 acesta nu a avut realizări".
Față de această motivare recurentul arată că este practic consternat și este inadmisibil ca instanța de fond să considere despăgubirile aferente postului o îmbogățire fără just temei atâta timp cât prin sentința civilă nr. 589/04.10.2004 s-a stabilit cu caracter irevocabil netemeinicia desfacerii contractului de muncă, iar munca nu a fost prestată din vina exclusiv a angajatorului, cum judicios a fost reținut în considerentele sentinței civile nr. 4097 că "Tribunalul nu va reține apărarea acestuia în sensul că datorează comisionul numai în prezența unor "realizări" fiind evidentă lipsa acestor realizări, este imputabilă și ca urmare nu-l poate profita".
Instanța de fond a reținut greșit că recurentul nu a avut realizări în perioada 29.10.3. (data reintegrării) și 11.12.3. (data emiterii preavizului ca măsură anterioară desfacerii contractului de muncă), existând acte pertinente și concludente în dosarul cauzei, însă aceste acte trebuia coroborate cu cererea de probe, cerere (depusă în 19.10.2005) care nu a fost admisă dar nici respinsă motivat de instanța de fond, punând recurentul în imposibilitatea de a proba adevărata valoare a comisionului, și astfel recurentul a fost încă odată grav prejudiciat iar sarcina probatorului în litigiile de muncă revenindu-i clar pârâtelor. Recurentul a solicitat în cadrul probei cu înscrisul ca instanța să oblige pârâtele să depună la dosarul cauzei contractele de bază ( și, precum și veniturile obținute din încasările de abonament) care au fost încheiate de recurent în desfășurarea acestor raporturi de muncă, în baza contractului individual de muncă. Prezentarea acestor contracte sau a unei situații centralizate a acestora (care se întocmeau de către Biroul Marketing și se prezentau Biroului contabilitate pentru plata comisionului) era utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei, pentru că aceste contracte stăteau la baza întocmirii statelor de plați. Pe baza acestor documente împreuna cu statul de plată aferent perioadei efectiv lucrate (de pe întreaga perioadă a desfășurării raporturilor de muncă) se făcea stabilirea cuantumului comisionului pe care intimatele pârâte le datorau și la plata căreia trebuie să fie obligate de către instanța (perioada efectiv lucrata este din iunie 1997 și până în mai 1998). Deși aceste acte erau esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța nu le-a administrat, prejudicind recurentul prin pronunțarea unei hotărâri netemeinice și nelegale, pronunțată în lipsa unor elemente determinante în clarificarea situației de fapt.
Recurentul este iremediabil prejudiciat de instanța de fond care nu a vrut să acorde cuvântul pe probe, iar în momentul în care recurentul insistat să îi fi acordat cuvântul pe probe a fost amenințat cu evacuarea din sala de ședințe.
Motivarea instanței precum că: tribunalul nu va avea în vedere perioada 1997 - mai 1998 conform solicitării reclamantului întrucât era perioada dinaintea primei desfaceri a contractului de muncă al contestatorului, perioada ce s-ar putea avea în vedere este doar perioada depusă după reintegrare octombrie 3. și data desfacerii contractului de muncă (04.04.2001), neexistând un alt criteriu obiectiv de evaluare, este nelegală.
Față de această motivare mai sus prezentata recurentul arată faptul că instanța de fond a apreciat greșit privind perioada care poate fi avuta în vedere adică octombrie 3. aprilie 2001, ținându-se cont doar de ce-a mai slabă perioadă.
Recurentul a arătat că era cel mai bun agent al firmei - agent de internaționala care a câștigat de 4 ori consecutiv Premiul International pe Europa de și Europa de Vest conform recomandării depuse la dosar și care realiza venituri de până la 1200 $ lunar în perioada anilor iunie 1997 - mai 1998 conform fluturașilor depuși la dosar. Puterea mare de muncă și veniturile mari obținute de recurent au constituit motivul principal pentru emiterea celor doua decizii de desfacere a contractului său de muncă.
În luna octombrie a anului 3. a avut loc o reintegrare formală, astfel că la data de 11.12.3. recurentului i s-a emis preavizul, perioadă în care nu a fost lăsat să lucrez în funcția de agent de vânzări/agent comercial, angajatorul la împiedicat să lucrez prin sisteme bine gândite, dându-i alte sarcini de serviciu, altele decât cele prevăzute de contractul individual de muncă, urmărind astfel să-l împiedice să realizez propriile sarcini și, în același timp să-și producă motive pentru o viitoare concediere și totuși instanța nu a vrut să cerceteze și acest aspect.
De asemenea, recurentului i s-a creat o atmosfera de lucru tensionată, improprie muncii, neplătindu-i se munca prestata în ceea ce privește comisionul, supus la tot felul de șicane având ca scop de motivarea recurentului pentru a nu putea realiza 100 de contracte iar unitatea să se vadă obligata să îi dea 1200 $ deoarece urma decizia de desfacere a contractului de muncă și pentru a nu fi obligați de către instanța în cazul unei contestații la decizia de desfacere a contractului de muncă, să plătească despăgubiri prea mari.
Față de cele arătate mai sus, recurentul arată că valoarea muncii prestate de el nu poate fi determinata doar de cele câteva săptămâni în care a avut loc o reintegrare formal, întrucât nu sunt niște săptămâni reprezentative, care să arate adevărata valoare a muncii prestate de recurent.
Recurentul a fost obligat să solicite media comisioanelor de pe întreaga perioadă a desfășurării raporturilor de muncă, deoarece în meseria de agent comercial nu se poate face aprecierea și determinarea valorii exacte a muncii prestate de către un agent decât după minim un an de zile ( deoarece veniturile obținute din comision variază de la lună la lună în funcție de cererea și oferta de pe piață) și nu se poate ține cont exclusiv de cele mai slabe săptămâni (din cauze neimputabile recurentului, ci pârâtelor) întrucât recurentul nu mai avea de-a face cu o justă despăgubire și astfel a fost vad prejudiciat
Prin admiterea contestației și a anularii măsurii concedierii, părțile sunt repuse în situația anterioara printr-o ficțiune a legii, presupunându-se existența neîntreruptă a raporturilor de muncă, astfel încât acordarea mediei comisioanelor de pe întreaga desfășurare a raporturilor de muncă poate fi perfect admisibilă.
Față de afirmația instanței din considerentele sentinței care vizează doar plata despăgubirilor ca urmare a constatării nelegalitatii măsurii de desfacere a contractului de munca prin sentința civila nr. 589/31.05.2001
Tribunalului București prin care s-a dispus reîncadrarea recurentului, nu ar fi făcut dovada angajării răspunderii civile delictuale în raport de obiectul cereri. Această afirmație este complet eronată.
Recurentul arată faptul că instanța a fost legal ivestită cu analiza acestor aspecte și trebuiau supuse unei analize economice atente.
Recurentul nu vede care a fost impedimentul care a împiedicat instanța de fond sau textul legal, să analize că o cere accesorie și capătul privind daunele morale.
Față de așa-zisa dovadă a răspunderii civile delictuale, recurentul arată că în dosarul cauzei există probe irefutabile care fac angajarea răspunderi civile delictuale fără echivoc, însă instanța nu a dorit să le observe.
Dacă cel în cauză dovedește că prestigiul, onoarea, demnitatea, sănătatea sa etc. au fost afectate prin măsura luată ilegal de unitate, se pot pretinde și acorda daune morale.
Dacă aceste daune ar putea fi cerute în situația în care sunt prevăzute de contractul individual de muncă, recurentul nu vede care ar fi impedimentul ca ele să fie acordate și în lipsa unei atare prevederi.
Limitarea la daune patrimoniale formal existentă în Codul muncii, trebuie considerată ca desuetă sub aspectul restrictiv în raport cu prevederile constituționale care ocrotesc corelația dintre ele, onoarea, demnitatea și reputația persoanei ( escu, Tratat elementar de dreptul muncii op. cit. p. 270).
Cele două texte de lege, anume art. 998 Cod civil, în temeiul căruia, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudicii obligă pe acela în care omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de acela cauzat prin neglijența sa au constituit și constituie încă așezământ juridic pentru răspunderea civilă directă. Deci în cazul răspunderii civile delictuale și cea mai mică culpă în săvârșirea faptei atrage după sine răspunderea autorului, respectiv al pârâtelor din prezenta cauză
Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferințelor fizice sau psihice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și al implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sociale ale recurentului.
În această ordine de idei, Curtea Supremă de Justiție a apreciat că prejudiciul moral constând în baza onoarei sau a reputației unei persoane sau a suferințelor de ordin psihic justifică acordarea unor compensații materiale care se stabilesc prin aprecierea, dar nu cu apreciere de ordin general, ci avându-se în vedere criterii rezultând în cazul concret dedus judecății (, Secția civilă decizia nr. 188/1991, dreptul nr. 7 1992 p. 83).
De asemenea, la stabilirea daunelor morale destinate prejudiciului moral nu trebuie uitat principiul echității, care trebuie să se întemeieze pe dreptate, pe adevăr, drept și nepărtinire.
Deoarece în articolul 998 cod civil nu se face distincție între prejudiciul patrimonial și cel moral, considera că imaginea, demnitatea și sănătatea sa au fost grav afectate, fiind neîndoielnică și iminentă admiterea reparării prejudiciului suferit prin acordarea daunelor morale, deoarece toate aceste prejudicii sunt de natură pur psihică, care în fond sunt atingeri grave aduse personalității afective.
Pentru toate aceste considerente recurentul solicită instanței să admiteți recursul și să modifice în parte sentința civilă 4215/26.20.2005 în sensul obligării pârâtelor - ROMÂNIA SRL și - SRL la plata mediei comisionului și a daunelor morale către recurent.
Intimatele nu au formulat intampinare.
In sedinta publica de la 27.03.2009, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților tardivitatea declarării recursului.
Analizând actele dosarului cu prioritate, conform art.137 alin.1 pr.civ. prin prisma excepției tardivității formulării recursului invocată din oficiu de către instanță, Curtea reține următoarele:
Litigiul părți este un conflict de drepturi așa cum este el definit de art.5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Potrivit art.5 din Legea nr. 168/1999 "conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi".
Potrivit art.80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs în litigiile de munca este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Sentința atacată cu recursul de față a fost comunicată recurentului la 06.12.2005, așa cum rezultă din dovada de primire de la fila 66-67 din dosarul de fond. Comunicarea actelor de procedura s-a facut atat la adresa de domciliu, cat si la resedinta indicata de catre recurent in cerererile adresate instantei pe parcursul judecatii, respectiv la adresa din B,-, sector 3 si la cea din B, str.-.col. nr.84.
Din actele si lucrarile dosarului de fond, Curtea constata ca acestea au fost domiciliile comunicate de catre recurentul-reclamant pe parcursul solutionarii cauzei(filele 13,37,46,55 dosar de fond).
Recursul a fost formulat la data de 24.10.2008, asa cum rezulta din rezolutia de primire (fila 2 dosar recurs), peste termenul legal de 10 zile, calculat conform art.101 Cod procedură civilă, termen care incepe sa curga de la data comunicarii hotararii.
In temeiul art.266 alin.3 Cod procedura civila, hotărârea se va comunica părților, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.
Curtea nu poate retine ca termenul de recurs incepe sa curga de la data recomunicarii la care s-a procedat in urma cererii formulate de catre reclamant la data de 23.10.2008, deoarece prin aceasta cerere, reclamantul a solicitat comunicarea unui act de procedura, in concret a sentintei pronuntate, la o noua adresa. Dar, schimbarea de domiciliu nu se poate face decat pe parcursul judecarii procesului, intr-o anumita faza procesuala si cu indeplinirea conditiilor prevazute de lege.
Astfel, in temeiul art. 98 Cod procedura civila, schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie,sub pedeapsa neluării ei în seamă,să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.
Reclamantul nu a adus la cunostinta instantei schimbarea de domiciliu, in conditiile art.98 Cod procedura civila, prima cerere prin care s-a solicitat acest fapt fiind chiar cererea de recomunicare a hotararii.
Sanctiunea neindeplinirii obligatiei procesuale in conditiile expres prevazute de lege in acest caz este, in temeiul art.98 Cod procedura civila, "neluarea în seamă" a domiciliului schimbat si, in consecinta, comunicarile efectuate la adresele indicate de parte pe parcursul procesului sunt valabile si de la data prevazuta in acestea curge termenul de recurs.
Recurentul nu poate sustine in mod valabil ca nu a avut cunostinta de solutia pronuntata, deoarece, pe de-o parte, comunicarea hotararii la adresele indicate de acesta este valabil facuta, iar, pe de alta parte, la data de 1.11.2005 acesta a solicitat si i s-a eliberat un certificat de grefa din care sa reiasa solutia pronuntata.
In aceste conditii, cererea de recomunicare dupa 3 ani de la pronuntarea si comunicarea hotararii, a fost facuta abuziv, doar in scopul de a mai beneficia de termenul de recurs, motiv pentru care devin aplicabile si dispozitiile procesuale referitoare la abuzul de drept.
Dar, in temeiul art.723 cod procedura civila, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, Curtea va respinge ca tardiv declarat recursul formulat de către recurent, în temeiul art.301 și 303.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.4215 din 26.10.2005 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.3329/LM/2005 în contradictoriu cu intimații - SRL, intimat - SA, intimat - ROMÂNIA SRL ). -, ca tardiv formulat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 -./10.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Petronela Iulia ZulufJudecători:Petronela Iulia Zuluf, Bianca Antoaneta Scrob
