Drepturi salariale (banesti).

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ECIZIA NR.778

Ședința publică din data de 14 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

-- -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură, cu sediul în B, Cartier 3, - 15,.1,.6, județul B, împotriva sentinței civile nr. 51 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 3 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a amânat pronunțarea la data de 10 aprilie 2009 când pentru aceleași considerente a amânat pronunțarea la data de 14 aprilie 2009 când a pronunțat următoarea decizie,

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâta SC SA Membru B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata integrală și corect calculată raportată la indicele de inflație a indemnizațiilor de concediere colectivă prevăzute în CCM la Nivel de și în Planul social anexă la acesta, plata sumei brute de 2500 lei, pe care pârâta era obligată să o acorde în a doua Jal unii martie 2007, plata către fiecare dintre reclamanți a cotei de participare la profitul anual începând cu 1.01.2005 până la data încetării, precum și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au funcționat în cadrul SC SA B- - Coloana B, pe diferite funcții, până în anul 2007 când, conducerea unității a hotărât intrarea acestora în programul de concediere colectivă.

Reclamanții au mai arătat, cu privire la primul capăt de cerere, că planul social constituie anexă a CCM la nivel de valabil până la 31.12.2010 și sunt îndreptățiți la indemnizația de concediere corect calculată în raport de indicele de inflație, care nu a respectat prevederile planului social, ci a procedat la calcularea drepturilor prin raportare la salariul mediu brut pe unitate din anul anterior concedierilor, fără ca aceste salarii să fie majorate cu același procentaj cu care au fost majorate anual salariile.

S-a mai arătat că pentru aceste sume nu se datorează contribuții de asigurări sociale, iar pârâta a nesocotit prevederile art.26 al.1 și 2 din Legea 19/2000.

Față de ce-l de-al doilea capăt de cerere, reclamanții au arătat că sunt îndreptățiți la suma brută de 2500 lei, prev. de art. 128 pct. din CCM/2007, de care nu au beneficiat.

Referitor la al treilea capăt de cerere, reclamanții au precizat că pârâta a refuzat plata cotei de participare la profitul net anual al societății, deși avea această obligație potrivit art.139 din CCM pe anii 2004-2007, cu motivarea că după privatizare nu le mai sunt aplicabile dispozițiile OG 64/2001, deoarece Statul nu mai este acționar majoritar.

Reclamanții au depus la dosar tabel nominal cu semnături, Plan social versiune 21.04.2005, CCM /2007, practică judiciară, OG 64/2001, copii carnete de muncă, și decizii individuale de încetare a, concluzii scrise.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în ce privește capătul de cerere privind plata indemnizațiilor de concediere colectivă, întrucât în Planul social încheiat urmare a procesului de reorganizare a SA s-au stabilit printre altele și indemnizațiile de conducere pentru disponibilizările ce se vor face în anul 2005, iar valorile efective ale acestora s-au stabilit prin negociere cu.

Pârâta a mai arătat că nu se pot cumula măsurile financiare prev. de art. 50 CCM, cu cele prevăzute de Planul social, iar la încetarea ale salariaților s-au avut în vedere dispozițiile acestui plan, reclamanții necontestând deciziile de încetare. Mai mult, sumele acordate reclamanților au fost calculate în conformitate cu dispozițiile Planului social completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și 13.09.2006, care au cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase față de cele prevăzute prin art. 50CCM.

A mai invocat pârâta că dovada celor susținute o constituie alin.5 a art. 50 din CCM la Nivel de pe anul 2008, care prevede că " acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin.1 al prezentului articol", de unde rezultă că părțile au hotărât ca cele două măsuri financiare să nu se cumuleze, acesta fiind și scopul instituirii unor parchete financiare mai avantajoase prin Planul social, față de cele prevăzute de art. 50 din CCM.

Față de capătul de cerere privind acordarea beneficiilor reprezentând cotă din profitul SC SA, pârâta a formulat un punct de vedere prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prematurității și a prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond netemeinicia acestuia.

În sprijinul excepției lipsei calității procesuale active, pârâta a arătat că, în conformitate cu art. 14 din Legea 130/1996, salariații sunt reprezentați la nivel de unitate de un sindicat legal constituit, astfel încât numai acesta poate îndeplini cerința art.139 din CCM, în timp ce salariații nu pot să acționeze individual în contradictoriu cu societatea în ce privește capătul de cerere privind acordarea cotei de profit.

Față de excepția prematurității acestui capăt de cerere, pârâta a invocat prev. art.139 din CCM, respectiv a inexistenței unei negocieri între sindicat și patronat, astfel încât acțiunea este prematură întrucât dreptul solicitat încă nu s-a născut.

În ce privește excepția prematurității acestui capăt de cerere s-au invocat prevederile art. 283 lit.c Codul Muncii, întrucât solicitarea reclamanților nu vizează o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, astfel încât nu sunt aplicabile prev. de art. 283 lit.c, ci termenul de 6 luni.

Pe fondul acțiunii ce vizează acest capăt de cerere, pârâta a invocat netemeinicia acestuia, deoarece dreptul pretins nu există câtă vreme nu există reglementarea acestui drept, așa cum este cerută de norma art. 139 CCM.

Pârâta a depus la dosar practică judiciară, adresa nr.1117/30.08.2006, extras CCM 2007.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.51 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-au respins cererile formulate de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA - GRUP, privind plata indemnizațiilor de concediere colectivă și a sumei de 2500 lei brut, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția prematurității cererii invocate de pârâtă privind capătul de cerere ce vizează cota de profit anual, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul de cerere ce vizează cota de profit anual.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în conformitate cu art.50 din CCM, la concedierea din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia o indemnizație minimă de concediere după cum urmează:

Conform art. 4 " prevederile domeniului văzut în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însușit de părți".

Din conținutul Planului social versiunea finală 21.04.2005, rezultă că acesta va constitui o anexă a CCM, iar drepturile și obligațiile care derivă din acest plan social sunt aplicabile doar angajaților care au un contract individual de muncă.

Potrivit punctului 3, părțile au stabilit că se va lua în considerare suplimentar posibilitatea de a oferi programul de plecare voluntară, cel puțin pentru anumite perioade și locații și sumele pot fi diferite de cele din programul de nominalizare și se vor lua în considerare crearea unor scheme progresive.

La punctul nr.4, la capitolul financiare, se prevede că angajatorul în funcție de vechimea în program, va plăti angajaților 8 salarii medii brute din, celor care au 0,5 -5 ani vechime, 12 salarii celor care au între 5-15 ani vechime și 15 salarii celor care au peste 15 ani vechime.

Conform art. 50 din CCM, salariații ar fi primit un salariu mediu net pentru o vechime de la 6 luni la 3 ani, 2 salarii medii nete pentru o vechime de la 10 la 15 ani și 4 salarii medii nete pentru o vechime de peste 15 ani.

A mai reținut instanța de fond, că din analiza comparativă a art.50 din CCM și a punctului 4 din Planul social se observă că sindicatul a negociat cu angajatorul condiții mai avantajoase de concediere prin Planul social.

Astfel, conform punctului 4 din acest plan au fost negociate 3 tranșe de vechime, în loc de 4, conform art.50 din CCM, de asemenea, au crescut salariile medii brute pe unitate, relevant fiind la ultima tranșă de vechime de peste 15 ani, cel de 4 salarii conform art. 50 CCM, care au crescut la 15 salarii medii brute pe unitate, conform punctului 4 din Planul social.

Din analiza deciziilor individuale de încetare a ale reclamanților atașate la dosar, instanța de fond a reținut că aceștia au primit pachete financiar conform pct.4 din Planul social, iar prin prezenta cerere aceștia au solicitat să le fie plătită cumulativ și indemnizația de concediere prev. de art. 50 din CCM.

Sub acest aspect, instanța de fond a reținut ca întemeiată susținerea pârâtei formulată în întâmpinare, în ce privește alin.5 al art. 50 din CCM la Nivel de pe anul 2008, care prevede că " acordarea unui pachet compensator conform Planului social exclude însă acordarea sumelor prevăzute la alin.1 al prezentului articol", ceea ce denotă că părțile au hotărât ca cele două măsuri financiare să nu se cumuleze, dovadă fiind și scopul instituirii unor pachete financiare mai avantajoase prin Planul social.

În condițiile în care Sindicatul Liber din SA, în temeiul prev. art. 27-28 din Legea 54/2003 a negociat Pachetul financiar pentru plata indemnizației de concediere a salariaților, care a fost trecută la punctul nr.4 din Planul social, această prevedere a devenit obligatorie pentru ambele părți semnatare, astfel încât solicitarea reclamanților în sensul cumulării indemnizației de conducere prev. de art.50 din CCM și punctul nr.4 din Planul social, apare ca nefondată, motiv pentru care instanța de fond a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea sumei de 2500 lei în a doua Jal unii martie 2007, prevăzut în art. 128 pct.2 CCM, tribunalul a apreciat că acesta este neîntemeiat întrucât reclamanții, în calitate de foști salariați, nu sunt îndreptățiți la această sumă deoarece acest articol prevede plata acestei sume " fiecărui salariat aflat în evidență la data de 01.01.2007", ori în condițiile în care aceștia au fost disponibilizați, semnând implicit o notă de lichidare, se consideră că această sumă a fost achitată.

În ce privește capătul de cerere privind plata cotei de participare la profitul anual, instanța de fond a reținut că față de acesta pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât acesta nu constituie un drept de natură salarială.

Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat excepția ca fiind întemeiată, întrucât în speță solicitările reclamanților reprezintă o acțiune pentru plata a altor venituri decât drepturile salariale, fiind aplicabile în acest sens prevederile art. 283 lit. Codul Muncii, potrivit căruia cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune și nicidecum prevederile art. 283 lit.c Codul Muncii, pentru care termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani pentru plata unor drepturi salariale neacordate.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților față de capătul de cerere privind cota de profit anual invocată de pârâtă, instanța de fond a apreciat-o ca nefondată în condițiile în care reclamanții sunt salariați ai pârâtei, iar obiectul acțiunii vizează o clauză din CCM, care produce efecte pentru aceștia, conform art. 241 pct.1 lit.a Codul Muncii, iar invocarea de către pârâtă a necesității introducerii acțiunii doar în numele sindicatului și nu individual, reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție al fiecărei persoane.

Față de excepția prematurității capătului de cerere privind acordarea cotei de profit, instanța de fond a apreciat că și această excepție este nefondată și vine în contradicție cu excepția prescrierii dreptului la acțiune, întrucât în condițiile în care se invocă inexistența unei negocieri și implicit a unui drept inexistent, ar rămâne lipsită de ineficiență excepția prescrierii dreptului la acțiune, care presupune existența unui drept ce nu a fost exercitat în termenul legal prevăzut de Codul Muncii.

Față de ansamblul celor evocate, instanța de fond a respins capetele de cerere privind plata indemnizațiilor de concediere colectivă și a sumei de 2500 de lei brut solicitate, precum și excepțiile lipsei calității procesuale active și a prematurității cererii privind capătul de cerere ce vizează cota de profit anual, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind acest ultim capăt de cerere, și a respins acțiunea ca prescrisă cu privire la cota de profit anual.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Au susținut recurenții că prima instanță prin hotărârea pronunțată a schimbat adevăratul obiect al cauzei susținând că reclamanții au solicitat acordarea indemnizațiilor de concediere cumulat cu drepturile prevăzute de art.50 din CCM.

Au precizat recurenții că nu au solicitat niciodată acordarea drepturilor prevăzute de art.50 din CCM, ei solicitând doar acordarea drepturilor bănești prevăzute de Contractul Colectiv de muncă la nivel de cu luarea în considerare a prevederilor punctului 4 din Planul Social forma finală din 2/04.2005, în sensul că la baza calculelor să se afle salariul mediu brut pe companie existent la data concedierilor, în condițiile în care acest salariu trebuie stabilit pe baza celui din 2004, majorat în anii următori pe baza aceluiași procentaj cu care se majorează salariile, prevăzut în CCM.

Au mai arătat recurenții că sentința este criticabilă sub aspectul greșitei respingeri a capătului de cerere privind acordarea sumei de 2500 lei prevăzută de art.128 alin.2 din CCM pe anul 2007 în condițiile în care deși nu s-a făcut nicio probă pe acest capăt de cerere, s-a reținut, nereal, că suma a fost achitată.

În ceea ce privește capătul de cerere privind cota de 10% de participare la profit, s-a susținut că în mod greșit a fost respins considerând că drepturile solicitate nu sunt de natură salarială și sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, în condițiile în care practica instanțelor a confirmat natura salarială a drepturilor și prin urmare și stabilirea termenului de prescripție de 3 ani conform art.238 alin.1 lit.c Codul Muncii.

Pentru aceste considerente, recurenții au solicitat admiterea recursului conform art.312, 304 pct.6,7,8 și 9 coroborate cu art.3041Cod procedură civilă, modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii.

Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei și de disp.art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Reclamanții au solicitat prin cererea introductivă, într-un prim capăt de cerere, obligarea pârâtei la plata integrală și corect calculată a indemnizațiilor de concediere colectivă prevăzute în Planul Social anexă a Contractului colectiv de muncă la nivel de, constând în contravaloarea a 8, 12 sau 15 salarii medii brute pe existente la data concedierii, în funcție de vechimea în domeniul petrolier.

Au arătat reclamanții că în conformitate cu Planul Social invocat ca temei al acțiunii, salariul mediu brut la nivel de care urma să fie luat în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite trebuia să fie cel existent la data concedierii, conform punctului 4 din Planul Social, salariu care trebuie stabilit pe baza celui din 2004 majorat în anii următori pe baza aceluiași procentaj în care se majorează salariile.

Au arătat recurenții-reclamanți că pârâta nu a respectat aceste prevederi ale Planului Social și a procedat la calcularea drepturilor salariaților concediați prin raportare la salariul mediu brut pe unitate din anul anterior concedierilor, fără ca aceste salarii să fie majorate cu același procentaj cu care au fost majorate anual salariile.

Referitor la acest aspect, prima instanță în hotărârea pronunțată a arătat care sunt dispozițiile legale referitoare la indemnizațiile de concediere, respectiv art.50 din CCM și punctul 4 din Planul Social, și după ce a realizat o comparație a lor, a stabilit că sunt mai avantajoase dispozițiile din Planul Social.

A reținut prima instanță că plata cumulativă a acestor indemnizații este exclusă, că din analiza deciziilor individuale de încetare a contractelor individuale de muncă ale reclamanților rezultă că aceștia au primit pachete financiare conform punctului 4 din Planul Social și datorită faptului că prin acțiune au solicitat plata cumulativă și a indemnizației de concediere prev. de art.50 din CCM, acest capăt de cerere este neîntemeiat, motiv pentru care l-a respins.

Din considerentele expuse anterior, Curtea reține că prima instanță nu s-a pronunțat pe fondul pretențiilor deduse judecății, neobservând că obiectul cauzei îl reprezintă plata integrală și corectă a indemnizației de concediere prevăzut de Planul Social, prin majorarea indemnizației cu același procentaj cu care s-au majorat salariile, așa cum se prevede la punctul 4 din Planul Social -Anexă la CCM înregistrat la nr.2643/11.05.2005.

În fapt, reclamanții nu au negat faptul că au fost beneficiari ai unor pachete financiare conform acestor dispoziții, ei au invocat însă modul defectuos în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile Planului Social, prin nemajorarea salariului mediu brut utilizat drept bază de calcul cu același procentaj cu care se majoreajă salariile.

Curtea privește astfel recursul ca fiind fondat, critica fiind întemeiată, sens în care urmează să îl admită conform art.312 al.1,2,3 Cod procedură civilă, să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare la același tribunal pentru a se pronunța pe fondul cauzei, instanța urmând să administreze probele necesare pentru corecta soluționare a cauzei cu luarea în considerare și a celorlalte critici din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocatură, cu sediul în B, Cartier 3, - 15,.1,.6, județul B, împotriva sentinței civile nr. 51 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA - GRUP, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1 și în consecință:

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 14 aprilie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

- - - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

3ex./14.05.2009

dosar fond- - Tribunalul Buzău

judecători fond-

-

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti).