Drepturi salariale (banesti).

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

D E CI ZIA NR.1123

Ședința publică din data de 22 mai 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Simona Lazăr

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții -, -, -, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Găești, str. - nr. 13, județul D, împotriva sentinței civile nr.854 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Dâmbovița cu sediul în Târgoviște,-, județul

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-reclamanți -, -, -, personal, prin mandatar -, lipsind intimații-pârâți Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință învederându-se instanței că prin serviciul registratură, la data de 21 mai 2009 s-a depus la dosar de către recurenta reclamantă un set de înscrisuri cu titlu de practică judiciară.

Recurenta reclamantă - depune la dosar un tabel cu judecătorii din cadrul Judecătoriei Găești, concluzii scrise, decizia nr. 21/10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, copia sentințelor nr. 1089/2008 și 907/2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și a sentințelor nr. 93/2008 și 125/2008 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești.

Părțile prezente declară că nu mai au cereri de formulat.

Curtea ia act de această declarație și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenții reclamanți, pe rând având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul acordării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă în cuantum de 50% astfel cum au solicitat prin acțiune, începând cu data introducerii acțiunii și în continuare și a se dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă ale reclamanților.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr- reclamanții -, -, -, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Ploiești, și Tribunalul Dâmbovița, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de stres, în procent de 50 % calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 20.04.2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din legea 50/1996 republicată și modificată privind salarizare și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

În motivarea acțiunii au arătat reclamanții că potrivit art.47 din Legea 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații beneficiază de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar.

Art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat indirect prin art.50 din OUG 177/06.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților cu mențiunea că pe data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se abrogă art.1 ind.1, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Acest articol se referă la indemnizațiile magistraților și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele judecătorești, cât și la modalitatea de stabilire a acestora.

Au mai arătat că OUG nr.27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prevede la art.41 lit. a că pe data intrării în vigoare a acestui act normativ se abrogă OUG 177/2002, publicată în Of. Partea I cu nr.824/18.12.2002. aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanții au susținut că cel de-al doilea act normativ de abrogare se referă la abrogarea în totalitate a sporului de stres, că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuie acordat în continuare personalului din organele judecătorești, că condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică nu s-au schimbat, dat fiind faptul că au crescut cerințele și exigențele actului de justiție, o dată cu intrare Românei în Uniunea Europeană.

În termen legal, în temeiul disp.art. 114 Cod procedură civilă, pârâta Curtea de Apel Ploieștia formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că OUG 27/2006 prevede abrogarea OUG nr. 177/2002, iar la art. 41 lit. f stipulează în mod clar că se abrogă și orice alte dispoziții contrare.

A mai arătat că legiuitorul a stabilit clar și fără echivoc că drepturile magistraților sunt reglementate exclusiv conform OUG 27/2006, alte dispoziții contrare nefiind aplicabile.

Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că acesta nu se confundă cu bugetul de stat, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestor bugete.

Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată deoarece art. 47 din Legea 50/1996 invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor a fost abrogat total și explicit prin art.1 pct. 42 din OG 83/2000, că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate, reprezintă o problemă de legiferare, fiind vorba despre o opțiune a legiuitorului, singurul în măsură să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.

În subsidiar, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, solicitând să se constate că drepturile solicitate pe anul 2004, sunt în parte prescrise.

Prin sentința civilă nr. 854 pronunțată la data de 21 septembrie 2009 Tribunalul Dâmbovița a respins cererea formulată de reclamanții -, -, -, -, și.

Pentru a pronunța această soluție a reținut prima instanță că art. 47 din Legea 50/19996 prin care a fost acordat sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, invocat de reclamanți în susținerea pretențiilor lor, a fost total și explicit abrogat prin art.1 pct.42 din OG 83/2000.

De asemenea, acest articol a fost abrogat prin art. 50 din OUG 177/2002, care prevederea că pe data intrării în vigoare a ordonanței se abrogă art. 11,precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

Mai reține instanța de fond că OUG 27/2006 prevede la art. 41 lit. a că pe data intrării în vigoare a acestui act normativ se abrogă OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, însă la lit.f a aceluiași articol se menționează abrogarea oricăror alte dispoziții contrare.

Așa fiind,în opinia primei instanțe nu poate fi vorba despre rămânere în vigoare a art. 47 din Legea 50/1996, deoarece legiuitorul a stabilit fără echivoc că drepturile cuvenite magistraților sunt reglementat exclusiv de OUG 27/2006, orice alte dispoziții contrare nefiind aplicabile.

Cum, prin printre aceste dispoziții contrare se numără și cea privitoare la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, înseamnă că dispozițiile privind acordarea acestora au fost și ele abrogate.

Pe de altă parte, menționează instanța de fond, faptul că prin OUG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, s-a stabilit ca Ministerul Justiției să elaboreze un proiect de act normativ pentru corelarea salarizării personalului din organele autorității judecătorești cu prevederile Legii nr.154/1998 cu modificările și completările ulterioare.

În aceste condiții, prin reglementarea noului sistem de salarizare s-a realizat posibilitatea unor majorări a salariilor personalului din sectorul bugetar, în limita fondurilor bugetare, iar legea bugetului de stat pe anul 2002 majorat valoarea de referință universală și indicatorul de prioritate sectorială pentru membrii autorităților legislative și executive, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică fiind inclus în coeficientul mărit față de cel prevăzut de Legea 50/1996.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată față de faptul că acest minister nu este parte în raportul de muncă dintre reclamanți și pârâți, că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.

S-a formulat opinie separată, în sensul admiterii acțiunii și obligării la plata sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, spor ce se calculează la salariul de bază brut lunar, cu motivarea că prin art. 47 din Legea 50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a introdus acest spor, având în vedere condițiile deosebite de muncă din acest domeniu de activitate. Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996.

Cum OG nr.83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară iar domeniul referitor la salarizare nu poate fi reglementat decât printr-o lege organică, astfel că se constată încălcarea dispoziilor.114 din Constituție, în vigoare la acea dată.

Conform prevederilor art. 114 alin.1 din Constituția României în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domeniul care nu fac obiectul legilor organice.

, art.72 alin.3 din Constituție precizează în mod expres care sunt domeniile reglementate prin lege organică, iar la lit.h se regăsește aspectele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și Curții de Conturi.

Toate aceste aspecte, în opinia magistratului cu opinie separată, trebuie interpretate prin prisma art. 4 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă care prevede că actele normative se elaborează în funcția de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le emită.

Se mai arată în motivarea opiniei separate că prevederile OG 83/2000 vis-a-vis de art.47, încalcă dispozițiile constituționale dar și art. 1 din Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece măsura adoptată printr-o ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere existenței dreptului. La data stabilirii acestui drept s-a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, iar acestea există și astăzi în aceeași formă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții -, -, -, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului formulat se arată de către recurenți că susțin opinia separată formulată în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, spor ce se calculează la salariul de bază brut lunar.

Recurenții susțin că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești s-a introdus acest spor, având în vedere condițiile deosebite de muncă din acest domeniu de activitate.

Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, dar cum nr.OG 83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu poate fi reglementat decât printr-o lege organică, recurenții susțin că s-a încălcat art. 114 din Constituție.

Aceștia mai afirmă că situația din prezenta cauză este similară celei privind sporurile de vechime în muncă unde Inalta C de Casație și Justiție, prin decizia nr. XXXVI/07.05.2007 a respins recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct. 32 din O: nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că " judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul de vechime și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."

Intimatele Curtea de Apel Ploiești și Ministerul Justiției au formulat întâmpinare la recurs prin care au solicitat respingerea acestuia și mentinerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin care se stipula ca magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de baza brut lunar a fost abrogat prin OG nr. 83/2000.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este fondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:

Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii s-a stabilit că, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și prin art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art.I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art.47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001. OG nr.83/2000 a fost emisă în baza art.1 lit.q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

La rândul ei, Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art.57, art.58 și art.62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.

Astfel a reieșit că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.

Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art.108 alin. (3), cu referire la art.73 alin. (1) din Constituția României.

În raport de cele de mai sus, a rezultat fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru a presupus că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

Potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești.

Prin urmare, în mod nelegal instanța de fond a solutionat fondul pretențiilor reclamanților și intervenienților în interes propriu, în ceea ce privește existența dreptului acestora de a solicita plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizatia brută lunar.

Curtea apreciază că se impune acordarea și în continuare, ulterior pronunțării sentinței a sporului având în vedere că, până la încetarea sa, dreptul reclamanților la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este cert. De asemenea, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică are un caracter accesoriu față de dreptul principal de a primi indemnizația brută lunară.

Pentru aceste motive apar ca nefondate motivele de recurs invocate de recurentii -reclamanți, astfel că, in baza dispozițiilor art. 312 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul formulat de aceștia, să odifice în parte sentința în sensul că va admite în parte acțiunea și va obligă pe pârâți să plătească reclamanților sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută începând cu 20.06.2004 la zi și în continuare până la încetarea dreptului.

Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții -, -, -, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Găești, str. - nr. 13, județul D, împotriva sentinței civile nr.854 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Dâmbovița cu sediul în Târgoviște,-, județul

Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pe pârâți să plătească reclamantelor sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația de încadrare brută începând cu 20.06.2007 la zi și în continuare până la încetarea dreptului.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi 22 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Simona Lazăr

- - - - - - -

Fiind în CO semnează

Președintele instanței

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red.

Tehnored.AV

3 ex/25.06.2009

f- Tribunalul Dâmbovița

G

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Simona Lazăr

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti).