Drepturi salariale (banesti). Decizia 2024/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.2024
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.488 din 14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantele și, ambele cu domiciliul ales la Judecătoria Râmnicu Sărat, cu sediul în Râmnicu S,-, județ B și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județ P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B,-, județ B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Cereri de recurs scutite de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reprezentată de consilier juridic, conform delegației depusă la dosar - fila 39, lipsind recurentul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, intimatele reclamante și, intimații pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Consilier juridic, pentru intimatul pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța ia act de declarația reprezentantului intimatului pârât, în sensul că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic, pentru intimatul pârât, având cuvântul în fond solicită admiterea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum a fost formulat, pentru motivele arătate în cererea de recurs.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantele și - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. S au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați la plata către reclamante a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază, începând cu data de 01.06.2007 pentru reclamanta (data la care a fost numit procuror conform Hotărârii nr.232/3.04.2007 a și Decretului Președintelui României nr.449/18.04.2007 publicat în Monitorul Oficial nr.314/11.05.2007) și de la 11.02.2008 pentru reclamanta (data când și-a desfășurat activitatea ca procuror conform Hotărârii nr.831/30.11.2007 a și Decretului Președintelui României nr.232/5.02.2008 publicat în Monitorul Oficial nr.104/11.02.2008).
Au solicitat ca aceste sume să fie actualizate cu indicele de inflație și totodată să fie obligați pârâții și la plata dobânzilor legale calculate conform art.3 alin.3 din OG nr.9/2006 și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În fapt, reclamantele au arătat că, potrivit art.47 din Legea 50/1996 republicată, magistrații beneficiază de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la salariul de bază; că, ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art.47 din Legea 50/1996.
Au mai arătat că, la data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorii își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci, dimpotrivă, s-au acutizat întrucât, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și de eficiență sporite care, în situația unui sistem legislativ stufos și contradictoriu și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc la creșterea celor doi factori de risc.
Reclamantele au mai învederat că, deși statul a sistat plata către magistrați a sporului de risc și suprasolicitare, a continuat însă să plătească sporuri salariale pentru riscuri profesionale și pentru suprasolicitarea neuropsihică altor categorii profesionale - funcționari publici și demnitari, personalului din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, polițiștilor, conform OG nr.38/2003, etc.
În susținerea celor menționate în acțiune, reclamantele au depus la dosar extrase din actele normative ce reglementează sporurile de risc și suprasolicitare.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale motivat de faptul că acțiunea reclamantelor, fiind o acțiune în pretenții, competența aparține instanței de drept comun în raport de valoarea pretențiilor, iar acțiunea trebuie timbrată.
Cât privește fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, motivând că dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 au fost abrogate în mod expres prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2002, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002 și că abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv și nu este admis ca, prin abrogarea unui act de abrogare anterior, să se repună în vigoare actul normativ inițial.
Totodată, pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în caz de admitere a cererii reclamantelor, să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantelor.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.488 din data de 14 mai 2008, Tribunalul Buzăua respins excepția necompetenței materiale și a admis acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe Lângă Tribunalul Buzău.
Prin aceeași sentință s-a dispus obligarea pârâților la plata către reclamante a drepturilor salariale restante reprezentând 50% spor de risc și suprasolicitare neuropsihică începând din 01.06.2007 pentru reclamanta și de la 11.02.2007 pentru reclamanta, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective precum și la plata dobânzilor legale și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Totodată, s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de pârâtul Ministerul Public, instanța a apreciat că este nefondată, având în vedere că acțiunea reclamantelor are ca obiect plata unor drepturi salariale având ca temei un raport de muncă ce se întemeiază pe dispozițiile Codului muncii și, în acest caz, competența revine secției civile a tribunalului, în complet de litigii de muncă și asigurări sociale.
Cât privește fondul cauzei, s-a reținut că reclamantele, în calitate de procurori, au chemat în judecată pe pârâți pentru a fi obligați la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prev.de art.37 din Legea 50/1996 începând cu data de 01.06.2007 pentru reclamanta și de la 01.02.2008 pentru reclamanta.
Potrivit art.47 din Legea 50/1996, republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că, prin art.1 pct.42 din OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, art.47 din Legea 56/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile acesteia".
Ori, prin art.1 pct.91 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996 deși, așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat, în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conform art.1 pct.93 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art.2 alin.3 pct.B lit.d din Decretul 247/1997".
În raport de cele reținute, s-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor drepturile salariale restante reprezentând 50% spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu 01.06.2007 pentru reclamanta și de la 11.02.2007 pentru reclamanta, dată de când au fost numite procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. S, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la dobânzile legale conform art.161 alin.4 din Codul muncii.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, prima instanță a respins această cerere, având în vedere că în speță nu sunt întrunite condițiile cerute de Codul d e procedură civilă, respectiv art.60-63 privind chemarea în garanție.
Pe de altă parte, în raport de disp.art.282 Codul muncii, Ministerul Finanțelor Publice este un terț și nu poate sta în judecată neavând atribuții de angajator, nici de sindicat sau patronat în raporturile de muncă cu reclamantele.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza disp.art.304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanței de fond este nulă, arată recurentul, întrucât a acordatplus petita. Astfel, deși pretențiile reclamantei sunt solicitate începând cu data de 11.02.2008, în dispozitivul sentinței recurate se menționează că acestea vor fi acordate începând cu data de 11.02.2007.
Un alt motiv de recurs învederat este acela că instanța de fond a dispus plata nelegală în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților.
S-a arătat că, prin decizia nr.21 din 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.
Consideră recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației și cu aplicarea dobânzii legale, deși Ministerul Public nu poate înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală. Mai mult, s-a apreciat că actualizarea conform indicelui de inflație și aplicarea dobânzii legale, reprezintă două modalități de constrângere și astfel, reactualizarea este ilegală.
Recurentul a criticat respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în condițiile în care obligația de garanție există în temeiul art.131 pct.1 din Legea 304/2004 republicată.
Legal citați intimații nu au formulat întâmpinare la dosar, ci au depus concluzii scrise.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale începând cu data de 11.02.2008.
Prin sentința civilă 488/2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, au fost obligați pârâții să achite reclamantei sporul de suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 11.02.2007. Procedând astfel, instanța de fond a acordat acestei reclamanteplus petita.
În ceea ce privește chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că între acesta și părțile din dosar nu există raporturi de muncă și garanție.
În consecință, Curtea urmează să admită recursul în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă și să modifice în parte sentința, în sensul că va stabili obligația de plată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% către reclamanta începând cu data de 11.02.2008 în loc de 11.02.2007 și în continuare, conform deciziei nr.21/2008 a Înaltei Curți de casație și Justiție, care este obligatorie, conform art.329 pct.3 pr.civilă.
Având în vedere că prin sentința recurată, au fost reactualizate sumele datorate atât cu indicele de inflație cât și cu dobânzile legale, Curtea va respinge cererea reclamantei privind acordarea dobânzilor legale, ca fiind neîntemeiată, considerând că reactualizarea cu indicele de inflație acoperă eventualele pagube datorate deprecierii monetare.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.488 din 14.05.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantele și, ambele cu domiciliul ales la Judecătoria Râmnicu Sărat, cu sediul în Râmnicu S,-, județ B și pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județ P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B,-, județ B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Modifică în parte sentința în sensul că: Stabilește obligația de plată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% către reclamanta începând cu data de 11.02.2008 în loc de data de 11.02.2007.
Respinge cererea reclamantelor privind acordarea dobânzilor legale ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 29 octombrie2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Violeta
- - - - - -
Grefier,
red.CP
tehnored.IM
3 ex./17.11.2009
f- Tribunalul Buzău
;
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Violeta