Drepturi salariale (banesti). Decizia 2025/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.2025
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și - cu sediul în B,--14, sector 5, împotriva sentinței civile nr.981 din data de 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, ambele cu domiciliul ales la - Serviciul Teritorial Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, intimații-pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județul D și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu sediul în B,--81, sector 1.
Cerere de recurs scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B, reprezentat de consilier juridic, conform delegației depusă la dosar, fila 35, lipsind intimatele-reclamante, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Direcția Națională Anticorupție.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,
Instanța pune în discuția reprezentantului recurentului-pârât, cererea de intervenție în interesul uneia din părți formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Consilier juridic, pentru Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, solicită admiterea cererii de intervenție în interesul uneia din părți, apreciind-o ca fiind în conformitate cu dispozițiile Legii nr.304/2004. Depune la dosar delegație de reprezentare pentru Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât, arată că este de acord cu admiterea cererii de intervenție formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Instanța admite în principiu cererea de intervenție în interesul uneia din părți formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât și intimatul-intervenient în interesul uneia din părți, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța ia act de declarația reprezentantului recurentului-pârât și al intimatului-intervenient în interesul uneia din părți, în sensul că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic, pentru recurentul-pârât având cuvântul în fond solicită admiterea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru motivele arătate în cererea de recurs, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond.
În subsidiar, solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Având cuvântul în fond pentru intimatul-intervenient în interesul uneia din părți, solicită admiterea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, disjunsă conform sentinței civile nr.645/21.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al aceluiași tribunal, reclamantele și, în calitate de procurori la Direcția Naționala Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă ÎCCJ- Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata actualizată în favoarea fiecărei reclamante a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar începând cu luna noiembrie 2004.
În motivarea acțiunii, reclamantele au invocat dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, conform cărora "pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Au mai susținut reclamantele că această dispoziție legală a fost abrogată prin OUG 177/2002, însă în art.41 din OUG nr.27/2006 se prevede expres că se abrogă numai OUG nr.177/2002, iar nu și Legea nr.50/1996 republicată, astfel că acest spor trebuia acordat în continuare procurorilor și personalului auxiliar de specialitate, lucru care nu s-a realizat deși odată cu intrarea României în UE au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporite, iar situația existenței unui singur sistem legislativ, stufos și uneori contradictoriu și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, conduce la creșterea celor doi factori de risc.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței motivat de faptul că potrivit art.36 al.2 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/200, competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari, revine Curții de Apel București.
Pe fond, s-a arătat că admiterea acțiunii ar echivala cu depășirea atribuțiilor autorității judecătorești, întrucât art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și a susține că OG nr.83/2000 nu produce efecte juridice înseamnă a lipsi pe magistrați și personalul auxiliar de majorarea salarială semnificativă acordată prin acest act normativ.
Același pârât, precum și Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Direcția Națională Anticorupție au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca în situația în care se va admite cererea reclamantelor, să se dispună, prin aceeași hotărâre, ca MEF să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantelor.
În susținerea acestei cereri, s-a arătat că potrivit art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată integral de la bugetul de stat, iar Direcția Națională Anticorupție are calitatea de ordonator secundar de credite, fondurile destinate acesteia fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Totodată, s-a precizat că Ministerul Economiei și Finanțelor este instituția care trebuie să vireze în contul ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ sumele de bani necesare plății drepturilor salariale neavute în vedere la sfârșitul anului anterior în momentul în care au fost estimate cheltuielile anuale, sume în care se includ și pretențiile reclamantelor.
Și Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătând că acțiunea de față constituie un litigiu de muncă în care pot figura ca părți, potrivit art.282 din Codul Muncii, numai salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă, pârâtul fiind un terț, care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, cu care nu are raporturi de muncă.
S-a mai susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite, cum este Ministerul Public, pârâtul neputând fi obligat să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
De asemenea, s-a arătat că atât Ministerul Economiei și Finanțelor, cât și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.981 din data de 21 martie 2008, Tribunalul Prahovaa respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție
De asemenea, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP P și s-a respins acțiunea față de acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Direcția Națională Anticorupție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar pârâții au fost obligați să plătească reclamantelor (în funcție de perioada efectiv lucrată la aceștia) sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 22.11.2004-22.11.2007 și în continuare, de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat în funcție de rata inflației, începând cu data nașterii scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, dispunându-se și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF este întemeiată întrucât între reclamante și acest minister nu existau raporturi de muncă, motiv pentru care a fost admisă excepția și s-a respins acțiunea față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția de necompetență materială a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, aceasta a fost respinsă întrucât obiectul acțiunii reclamantelor îl constituie acordarea unor drepturi salariale, ceea ce atrage competența de soluționare, în conformitate cu disp.art.69 din Legea 168/1999 și art.2 lit.c Cod pr.civilă, a instanței de conflicte de muncă din cadrul tribunalului în raza căruia reclamantele își au domiciliul sau reședința.
Cererea de chemare în garanție a MEF a fost respinsă întrucât MEF nu are atribuții privind angajarea si salarizarea reclamantelor si nici raporturi de muncă cu acestea, neputând avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite (așa cum este Ministerul Public ) și nici nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiindu-le alocate conform destinațiilor bugetare în baza legii bugetului de stat, neputând fi obligat MEF a face o plata pentru salariații altor instituții.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantele au calitatea de procuror la Direcția Naționala Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a introdus sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar, avându-se în vedere condițiile deosebite de muncă din acest domeniu de activitate, ce au fost indicate.
S-a mai arătat că acest text de lege a fost abrogat prin art.I pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 și cum OG nr.83/2000 reprezintă o simplă ordonanță, iar domeniul referitor la salarizare nu poate fi reglementat decât printr-o lege organică, tribunalul a constatat încălcarea dispozițiilor art.114 din Constituție, în vigoare la acea dată.
Astfel, conform prevederilor art. 114 alin.1 din Constituția României în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, art.72 alin.3 din Constituție precizând în mod expres care sunt domeniile reglementate prin lege organică, iar la lit.h se regăsesc aspectele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, instanțelor judecătorești, Ministerului Public și Curții de Conturi.
Toate aceste aspecte trebuie interpretate prin prisma art.4 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, conform căruia actele normative se elaborează în funcția de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le emită.
A mai reținut tribunalul că prevederile OG nr.83/2000 privind abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 încalcă dispozițiile constituționale amintite, dar și art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere existenței dreptului. La data stabilirii acestui drept s-au avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, iar acestea există și astăzi în aceeași formă.
De asemenea, raportând efectele OG nr.9/2001, OG nr.64/2006, OG nr.10/2007 (prin care anumitor funcționari publici și demnitari le este acordat spor pentru risc profesional și suprasolicitare neuropsihică) la definiția discriminării, astfel cum aceasta este reglementată de art.2 din nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a constatat preferința unei anumite categorii a salariaților bugetari în acordarea sporului respectiv, acest tratament fiind de natură a aduce atingere folosinței drepturilor economice ale magistraților, recunoscute prin art.6 lit.c din același act normativ, la care s-a făcut trimitere.
Reținând și că acordarea sporului pentru risc profesional și suprasolicitare neuropsihică anumitor salariați bugetari nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea unui scop legitim, contravenind art.16 alin.1 din Constituție și art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, tribunalul a admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp.art.304 pct.3, 4 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă.
Se arată că la data de 20.06.2008 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/11 iunie 2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, motiv pentru care se solicită instanței a proceda în consecință.
Se susține, în continuare, că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs în interesul legii, care a fost soluționat conform deciziei nr. 21/10 martie 2008, statuându-se în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În ceea ce privește solicitarea intimatelor-reclamante de a le fi recunoscut dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% și de le fi plătite sumele reprezentând acest spor și pe viitor, se susține că acestei cereri nu i se putea da curs de către instanța de fond, întrucât acest fapt înseamnă că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești, arată recurentul, nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, astfel că cererile intimatelor - reclamante privind recunoașterea și plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară și pe viitor este inadmisibilă.
O altă critică se referă la greșita actualizare a sumelor solicitate cu indicele de inflație, arătându-se că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Se mai susține că neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, " nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială" invocându-se și art. 29 alin.3 din același act normativ, conform căruia "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 din aceeași lege, "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Arată recurentul că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
În consecință, față de solicitarea intimatelor-reclamante privind plata drepturilor pretinse actualizate cu indicele de inflație, se conchide că această obligație nu este întemeiată si nu se justifică.
Tot în mod nelegal, arată recurentul, s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care s-a admis acțiunea reclamantelor-intimate, reținându-se în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul Muncii, cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă, iar potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții.
În speță, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există, potrivit susținerilor recurentului, în temeiul art.131 pct(l) din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, conform căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat și mai mult, art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete și din aceste motive, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în calitatea sa de ordonator principal de credite - va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
Se concluzionează că cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, interesul fiind născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantelor-intimate privind actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație ca neîntemeiată, a cererii de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor ca inadmisibilă, precum și în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor.
Intimatele-reclamante au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea din 02.10.2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus, în temeiul art.II alin.3 din OUG nr.75/2008, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului, iar prin decizia nr.411 din 27.03.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de APEL PLOIEȘTI întrucât prin decizia nr.104 din 20.01.2009 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale disp.art.I și II din OUG nr.75/2008.
În recurs s-a depus la dosar cerere de intervenție în interesul uneia din părți formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, invocându-se disp.art.49-56 Cod pr.civilă și art.70 alin.1, 4 și art.93, art.92 alin.3 din Legea nr.304/2004 republicată, susținându-se că cererea este formulată atât în interesul ordonatorului principal de credite, care este Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în interesul ordonatorului terțiar de credite - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI fiind ordonatorul secundar de credite, deci intermediar între ceilalți doi pârâți.
La termenul din 29.10.2009, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție, constatând îndeplinite disp.art.49 alin.3 și art.51 Cod pr.civilă, ce statuează că cererea de intervenție în interesul uneia din părți poate fi făcută chiar înaintea instanței de recurs.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, pentru argumentele pe larg expuse în cuprinsul acesteia, că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă și nu se poate reține, raportat la cele mai sus arătate, că prin soluția pronunțată instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege sau că ar fi aplicat greșit legea, prin aceea că a acordat și în continuare sporul respectiv, așa cum susține recurentul.
Nici critica privitoare la greșita actualizare a sumei solicitate cu indicele de inflație nu poate fi primită.
Aceasta, deoarece, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică, actualizarea sumelor datorate cu rata inflației se impune întrucât creanța este pecuniară și câtă vreme aceasta nu a fost achitată la scadență, reclamantele au fost în mod evident prejudiciate, actualizarea exprimând acoperirea prejudiciului prin erodarea creanței ca efect al inflației.
Dispozițiile legii privind finanțele publice nr. 500/2002 invocate de recurentul-pârât în cuprinsul motivelor de recurs nu pot constitui, în aceste condiții, un argument suficient pentru respingerea cererii de reactualizare a sumelor datorate, în sensul celor dispuse de prima instanță.
Nici ultimul motiv de recurs prin care se susține că în mod nelegal a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu poate fi primit, soluția primei instanțe fiind corectă.
Raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamantele învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul Muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamante, care nu îi sunt salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
De asemenea, potrivit art.60 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Economiei și Finanțelor - este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție întemeiată pe disp.art. 60 Cod pr.civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu poate fi primită într-un proces ca cel de față.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței invocate de recurent în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Pe cale de consecință, având în vedere soluția pronunțată în recurs, Curtea va respinge în fond și cererea de intervenție în interesul uneia din părți formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și - cu sediul în B,--14, sector 5, împotriva sentinței civile nr.981 din data de 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, ambele cu domiciliul ales la - Serviciul Teritorial Ploiești, cu sediul în P,-, județul P și intimații-pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județul D și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu sediul în B,--81, sector 1.
Respinge în fond cererea de intervenție în interesul uneia din părți formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 29 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Violeta
- - - - - -
Grefier
red.
tehnored.MI
8 ex./27.11.2009
f- Tribunalul Prahova
R; -
operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Violeta
