Drepturi salariale (banesti). Decizia 2245/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2245
Ședința publică din data de 22 Aprilie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.12/11.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul, Tribunalul Dolj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr.12/11.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei Și Finanțelor, Ministerul Justiției B, Ministerul Economiei Și Finanțelor Publice B, Tribunalul Mehedinți, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanții îndeplinesc funcția de judecători, la Tribunalul Mehedinți, fiind salarizați în baza OUG 27/2006, aprobată prin legea nr.45/2007.
Potrivit art. 3 din acest act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul la o indemnizație lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută, și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la legea respectivă.
Anexa respectivă prevede anumiți coeficienți de ierarhizare a salariilor în funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor.
Reclamanții solicită să fie salarizați cu același coeficient care este prevăzut pentru procurorii din cadrul A și, motivând că există o discriminare între ei și salariații instituțiilor respective. Susținerea acestora este nefondată.
Potrivit OUG nr. 43/2002, precum și Legea nr. 508/2004, atât Direcția Națională Anticorupție cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt structuri în cadrul Parchetului de Pe lângă ICCJ, iar salarizarea procurorilor din aceste direcții este făcută cu același coeficient de ierarhizare prevăzut pentru procurorii acestui parchet, fapt ce nu contravine legii.
În aceste condiții fiind vorba de instituții de nivel diferit nu se poate vorbi de o discriminare a reclamanților, potrivit art. 2 alin 1 și 2 din OG 137/2000.
De altfel Curtea Constituțională prin decizia nr.818/2008, a statuat că prevederile art.1,art.2 și art. 27 alin 1 din OUG nr. 137/2000, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții arătând că potrivit OUG43/2002, personalul din cadrul prevăzut la al.1-3 și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție primeau un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută, iar ulterior prin OUG 24/2004 acest spor a fost majorat la 40%.
Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin Legea 601/2004, sporul de 40% fiind acordat tuturor judecătorilor ÎCCJ, procurorilor din cadrul parchetului de pe lângă ÎCCJ, fără să se facă vre o distincție între cei care partucipă la soluționarea cauzelor de anticorupție și cei cu alte atribuții.
Pentru eliminarea efectelor discriminării constatate prin Hot. 185/22 iulie 2005 CNCD s-a admis acțiunea în răspundere pentru tratament discriminatoriu recunoscându-se dreptul magistraților discriminați să primească o despăgubire egală cu acest spor.
ÎCCJ a admis recursul în interesul legii, prin. VI/2007 în aplicarea nediscriminatorie a art.11 al.1 din OUG 177/2002 și art.28 al.4 din OUG 43/2002, modificată prin OUG 24/2004 și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignoră, nu numai dispoz. art.16 al.1 din Constituția României ale art.23 al.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ci și pe cele ale art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și art.1 al.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați pe considerentul că, domeniile în care ar activa ar reclama specializare particularizată și un risc deosebit nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial.
Există astfel o discriminare în sensul art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Curtea constată a fi nefondat recursul declarat de reclamanți.
Potrivit definiției discriminării, tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de art. 2 al. 1 din OG 137/2000 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în acest text de lege.
Cu alte cuvinte, pentru a reține existența unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit datorită unui criteriu.
Potrivit OUG nr. 43/2002, precum și legii nr. 508/2004, atât Direcția Națională Anticorupție cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea procurorilor din aceste direcții este făcută cu același coeficient de ierarhizare prevăzut pentru procurorii acestui parchet.
Conform disp. art.3 din OUG 27/2006 aprobată prin L nr.45/2007 judecătorii,procurorii,personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul la o indemnizație lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor,funcția deținută și cu vechimea în magistratură,pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la ordonanță.
În aceste condiții fiind vorba de instituții de nivel diferit nu se poate vorbi de o discriminare a reclamanților, potrivit art. 2 alin 1 și 2 din OG 137/2000.
Edificatoare sunt în acest sens dispozițiile art. 2 alin.(1) din OG nr. 137/2000,potrivit cărora "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Deasemenea potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Pentru a ne afla în prezența unei discriminări, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
În raport de susținerile recurenților, instanța de recurs apreciază că situațiile invocate de aceștia nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage.
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare obiectivă, rezonabilă.
De altfel prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Sunt argumentele pentru care Curtea constată că, hotărârea primei instanțe nu este supusă casării sau modificării pentru vreunul din cazurile prev. de art. 304 pr.civilă și drept consecință, în temeiul art. 312 pr.civilă, va respinge recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.12/11.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul, Tribunalul Dolj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.MP.22.05.2009
Tehn.
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu
