Drepturi salariale (banesti). Decizia 228/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 228/2008-
Ședința publică din data de 13 februarie 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa | - - | - JUDECĂTOR 2: Maria Galeș |
- - | - JUDECĂTOR 3: Dana Cigan | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-/B,județul B, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul procedural ales în O,-, județul B și intimata pârâtă CAMERA DE CONTURI JUDEȚEANĂ, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 716/LM din 3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea litigiului și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului de față, având în vedere faptul că părțile au solicitat judecarea prezentului litigiu și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 716/LM din 3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s- respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții - și -, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României B, Camera de Conturi B, Ministerul Economiei și Finanțelor din B, și în consecință:
Pârâtele au fost obligate, respectiv Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi B, să plătească reclamanților drepturile bănești, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.06.2004 - 01.08.2005 în favoarea reclamantei și pentru perioada 01.06.2004 - 15.07.2005 în favoarea reclamantului, sume ce urmează să fie reactualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să vireze pârâtelor Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi B, sumele de bani necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Astfel după cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului în speța dedusă judecății tema pretențiilor și probațiunii vizează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru reclamanți în calitatea acestora de magistrați.
Art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevede că " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50%din salariul de bază brut lunar "
Acest text a fost abrogat prin art. 42 din nr.OG83/2000, însă abrogarea nu poate produce afecte juridice întrucât această ordonanță este un act normativ inferior Legii nr.50/1996 fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24 /2000 privind Normele de Tehnică Legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Astfel legea este un act juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă -Constituția, potrivit unei proceduri prestabilite, fiind actul normativ cu forță al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea, trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de către organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere a eficacității juridice.
În aceste circumstanțe, s-a reținut că este inadmisibil ca un drept stipulat printr-o lege să nu poată fi concretizat în practică.
Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat, implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
Față de cele ce preced, instanța apreciat ca întemeiată acțiune reclamanților, în temeiul dispozițiilor art. 1,2 din /2002 și art. 73-78 din Legea nr. 168/1999 fiind admisă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Economiei și Finanțelor, prima instanță a respins această excepție, întrucât acestuia în calitate de ordonator principal de credite îi revine sarcina de vira sumele de bani necesare efectuării plăților către reclamanți, lipsită de relevanță fiind din acest punct de vedere împrejurarea că între acest pârât și reclamanți nu există raporturi de muncă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxei judiciare de timbru, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Curtea de Conturi a României.
Prin motivele de recurs, Curtea de Conturi a României a invocat faptul că articolul 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. 50 din OG 177/2002, acesta la rândul său fiind abrogat prin art. 41 din OG nr. 27/2006, iar ulterior prin art. 30 din OG nr. 8/2007 se abrogă în totalitate Legea nr. 50/1996, ori în atare situație în perioada în care reclamanții au lucrat la Curtea de Conturi, respectiv până în anul 2005 nu aveau dreptul la plata unui astfel de spor, acest drept fiind abrogat cu atât mai mult cu cât legiuitorul revine și abrogă în totalitate Legea nr. 50/1996 și deci hotărârea de fond este nelegală, cauza fiind soluționată cu aplicarea greșită a legii.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin motivele de recurs a invocat faptul că greșit a fost reținută calitatea sa procesuală pasivă ca urmare a faptului că în calitate de coordonator al acțiunilor cu privire la sistemul bugetar pregătește proiectele legilor bugetare de rectificare, dar, nu există raporturi juridice de muncă între reclamanți și acest minister ci între aceștia și Curtea de Conturi a României. Aceasta din urmă are calitatea de ordonator principal de credite cu obligația dispunerii tuturor măsurilor, inclusiv prin virări de credite bugetare pentru asigurarea în bugetele proprii și a instituțiilor din subordonare a creditelor necesare plății sumelor respective.
În drept invocă art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate în cele două recursuri și din oficiu, sub aspectul nulităților de ordine publică, prevăzut de art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța de recurs constată că se impune menținerea acesteia în totalitate astfel că vor fi respinse, în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, ca nefondate recursurile declarate în cauză pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește recursul formulat de Curtea de Conturi și care privește fondul cauzei, riticile aduse sentinței prin recursul formulat sunt neîntemeiate fiind evident că în speță se impune armonizarea și coroborarea actelor normative interne cu normele Uniunii Europene, cu convențiile și recomandările Organizației Internaționale a, ori instanța a analizat cauza atât sub aspectul dispozițiilor legale interne cât și a prevederilor internaționale, respectiv a prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Așa cum reiese din probele administrate în dosarul de fond, reclamanții au avut calitatea de procurori financiari în cadrul Curții de Conturi a României în perioada în litigiu 01.10.2004-15.07.2005, funcționând în cadrul sectorului bugetar, respectiv în justiție, iar potrivit articolului 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și solicitare neuropsihică beneficiau de un spor de 50% din salariul brut lunar, dispoziție legală abrogată prin OG nr. 83/2000.
Din cele expuse mai sus, se reține faptul că salariații din justiție au beneficiat de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% aplicat la salariul brut, având un drept de creanță, deci un bun în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1 al CEDO, iar prin abrogarea susmenționată reclamanții au fost lipsiți de acest bun fără a li se oferi o compensație în acest sens. Mai mult, conform articolului 1 al Protocolului adițional nr. 1 al Convenției Europene a drepturilor omului, lipsirea de proprietate se poate face doar pentru cauză de utilitate publică, ori, din cuprinsul OG nr. 83/2000 ce a abrogat articolul 47 din Legea nr. 50/1996, nu se poate reține care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de dreptul lor de proprietate referitor la sporul în litigiu.
Datorită faptului că, ulterior abrogării, salariile în justiție au fost majorate, această dispoziție apare ca fiind lipsită de utilitate publică, existând astfel un conflict, o neconcordanță între reglementările interne și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Conform articolului 20 aliniatul 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele, tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții legale mai favorabile. Este cert că, potrivit celor expuse, există conflict între articolul 1 punctul 42 din OG nr. 83/2000, ce a abrogat articolul 47 din Legea nr. 50/1996 și articolul 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului,astfel că are aplicabilitate dispoziția din cel din urmă act normativ enunțat, favorabilă reclamanților, lipsirea acestora de dreptul protejat fiind nejustificată.
Pe de altă parte, instanța de fond nu a contestat abilitatea Guvernului în emiterea unor ordonanțe, însă, prin articolul 1 punctul Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea, completarea Legii nr. 50/1996, nu și la abrogări, ori, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat chiar la abrogarea unor dispoziții din Legea nr. 50/1996, această situație fiind în contradicție cu dispozițiile art. 56 pct. 2 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Legiuitorul a stabilit întotdeauna competențele executivului în emiterea ordonanțelor, unde a dorit, a avut intenția să acorde executivului abilitatea de-a abroga texte de lege, a prevăzut expres aceasta în legea de abilitare, ceea ce în speță nu a fost cazul, criticile fiind nefondate.
Cu privire la recursul declarat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și acesta este nefondat, corect fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent.
Potrivit articolului 131 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, deci "nu se autofinanțează". Articolul 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice prevede faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credit și a proiectelor bugetare locale, normă reiterată în articolul 28 lit. d, e din Legea nr. 500/2002 ce a mai adăugat și faptul că aceste proiecte au la bază politicile și strategiile sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite.
Așadar, din aceste dispoziții legale se reține implicit că Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul de buget al României de rectificare a acestuia, pentru fiecare an calendaristic. Sigur că Guvernul răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea fondurilor între ordonatorii principali de credite dar, pe baza proiectului întocmit și fundamentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Recurentul Ministerul Justiției nu dispune de fonduri proprii și acestea îi sunt repartizate de la bugetul de stat în baza prevederilor susmenționate, iar fără efectuarea cuvenitelor rectificări incidente în bugetul de stat a sumelor ce se vor acorda, hotărârea judecătorească devine ineficientă putând fi adusă la îndeplinire - legal - doar prin executarea ori a bunurilor mobile, imobile ale recurentului, ori prin indisponibilizarea fondurilor alocate pentru lunile în curs cu titlu de salarii.
Conform articolului 19 lit. e din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor, deși nu este plătitor direct al drepturilor reclamanților, are atribuții de coordonator a acțiunilor ce sunt în responsabilitatea guvernului, cu privire la sistemul bugetar și la aplicarea politicii fiscal bugetare, asigurând fondurile necesare, motive pentru care corect prima instanță a reținut calitatea procesuală în cauză a acestui recurent, criticile aduse fiind nefondate. Ministerul Economiei și Finanțelor urmează a găsi soluțiile financiare necesare punerii în aplicare a dispozițiilor date de instanțe în ceea ce privește drepturile salariale, acest aspect, conform celor invocate reprezintă un drept și totodată o obligație a acestuia de a face propuneri Guvernului în acest sens fundamentat pe găsirea unor surse de finanțare.
Față de considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile articolului 304 Cod de procedură civilă, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Curtea de Conturi a României urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurenții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O,-/B,județul B, CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul procedural ales în O,-, județul B și intimata pârâtă CAMERA DE CONTURI JUDEȚEANĂ, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 716/LM din 3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător -13.03.2008
- dactilografiat grefier -13.03.2008-2 ex.
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Dana Cigan
