Drepturi salariale (banesti). Decizia 2464/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2464
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Marian
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței nr.58/10 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.58 din 10 octombrie 2008 Curtea de APEL CRAIOVA, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, având ca obiect drepturi bănești - acordare spor risc și suprasolicitare neuropsihică.
A obligat pârâții la plata sporului de 50% pentru perioada 01.12.2006-11.06.2007.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Reclamantul are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar la data de 15 mai 2008 formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat ca pârâții să fie obligați la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică de 50 % pentru perioada 01.12.2006 - 11.06.2007. În art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a prevăzut acordarea unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților precum și personalul auxiliar în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar.
Este adevărat ca acest text de lege a fost abrogat prin art. pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Acest spor, însă a fost prevăzut și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, care prevedea în art. 81 că magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de sporuri pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Așa cum rezultă din preambulul Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, Guvernul a fost abilitat, conform Legii nr. 125/2000, să adopte, să modifice sau să completeze acte normative, activitatea de legiferare intrând în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevede că "actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar "categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituție". De asemenea, în această lege sunt definite atât instituția modificării, completării cât și abrogării unui act normativ, ale căror efecte juridice sunt diferite.
Astfel, instanța a constatat că prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzut de Legea nr.24/2000 și cu depășirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 ( art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr.83/2000), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Ca urmare, neregularitatea modului în care au fost adoptate face inaplicabile normele de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 iar, în lipsa unei abrogări exprese, normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică au produs și produc în continuare efecte juridice. Astfel, drepturile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin în continuare categoriilor profesionale la care se referă acest act normativ.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001."
Dezlegarea dată de Secțiile Unite ale ICCJ problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
În raport de aceste considerente, instanța constatat că cererea reclamantului privind acordarea drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% este întemeiată.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor, Curtea a constatat următoarele:
Rolul Ministerului Economiei si Finanțelor este acela de a răspunde de elaborarea proiectului de buget de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai bugetului, precum si a proiectelor locale, respectând procedura reglementata in legea finanțelor publice.
Mai mult, Ministerul Economiei si Finanțelor este ordonator principal de credite pentru subunitățile aflate in subordine, dar nu si pentru instanțele de judecata, Ministerul Justiției, Ministerul Public, Curtea de Conturi sau alți ordonatori principali de credite.
Raporturile de munca exista intre reclamant si instituția in care își desfășoară activitatea, fără ca Ministerul Finanțelor sa fie parte, ca subiect de drepturi si obligații.
Guvernul este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare si de repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare, acestea fiind stabilite in conformitate cu legea bugetara anuala.
Prin urmare, nu exista nici o garanție legala care sa poată fi invocata in temeiul art. 60 - 63.civ.Cod Penal, neexistând raporturi juridice intre parata si instituția Ministerului Finanțelor Publice, iar obiectul cererii de chemare in garanție nu se încadrează in prevederile art. 60-63.civ.
Cod PenalÎmpotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În primul motiv de recurs, arată că față de dispozițiile deciziei nr.XXI/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secțiile Unite, acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă,iar raționamentul instanței de fond este corect numai pentru perioada 01 octombrie 2000-03 februarie 2007, această din urmă dată fiind momentul intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care prin art.30 abrogă în mod explicit întreaga Lege nr.50/1996, deci și art.47.
În condițiile în care Legea nr.50/1996 a fost abrogată prin nr.OG8/2007 aprobată prin Legea nr.24/2007, toate dispozițiile acestui act normativ și-au încetat aplicabilitatea, fiind înlocuite de prevederile cuprinse în actul normativ de abrogare.
Nu se poate susține că art.47 este singurul care își mai găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată în totalitate.
Art.30 alin.1 lit.a din nr.OG8/2007 prevede că se abrogă Legea nr.50/1996, astfel că nu se face referire la o eventuală neabrogare sau aplicare în continuare a art.47, iar din decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se poate desprinde aceeași concluzie,întrucât este tratată problema eventualei abrogări a art.47 din nr.OG83/2000, fără a se face vreo referire la.nr.OG8/2007.
Prin decizia menționată nu se precizează perioada de întindere în timp a acestei aplicări, astfel că ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii a avut în vedere dispozițiile nr.OG8/2007 și faptul că prin aceasta a fost abrogată Legea nr.50/1996.
Concluzia este că beneficiază de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin nr.OG8/2007.
În motivul al doilea de recurs, se critică sentința pentru respingerea cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în situația în care a fost admisă acțiunea reclamantului, astfel că instanța a făcut o aplicare greșită a art.60-63 din Codul d e procedură civilă.
În speță, obligația de garanție între pârâtă și chemata în garanție există în temeiul art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult, art. 19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, prevede că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Recurentul, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate, astfel că va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2009, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate.
În drept, invocă prev.art.304 pct.3,4,9 Cod procedură civilă și art.304 indice 1 Cod procedură civilă și solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibile.
Cu privire la motivele de recurs nu s-a depus întâmpinare de către intimatul reclamant.
Recursul se respinge pentru considerentele care se vor expune.
in examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite,în cauză neexistând motive de casare sau modificare din cele prevăzute expres și limitativ de lege.
Astfel, se reține că în mod corect instanța a admis acțiunea reclamantului în condițiile în care în mod neconstituțional sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prev.de art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat și nu a mai fost acordat, iar abrogarea textului a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, deoarece potrivit art.107 alin.3 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, ordonanțele de Guvern se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de această lege.
În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 din Legea nr.125/2000 guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996 și în acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar, că în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ.
Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzute expres în cuprinsul legii de abilitare.
Indiferent de finalitatea pe care a avut-o OG 83/2000, abrogarea prin acest act normativ a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și a celor de tehnică legislativă, motiv pentru care nu poate produce efecte.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul intimaților reclamanți.
Curtea, reține că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 și art.1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
În acest sens, a statuat și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, care a pronunțat decizia nr. XXI în dosarul nr.5/2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Chiar dacă prin art.30 din nr.OG8/2007 a fost abrogată Legea nr.50/1996, așa cum susține pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, nu se poate reține că decizia dată în interesul legii, susmenționată nu-și produce efectele obligatorii pentru instanțe asupra dezlegării date problemelor de drept, așa cum prevede art.329 alin.3 Cod pr.civ.
Nu este întemeiată nici critica pârâtului cu privire la faptul că drepturile solicitate, nu mai pot fi acordate după intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, în condițiile în care prin acea decizie s-a statuat că sporul de stres se cuvine în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care textul de lege se referea, astfel că nici nu se poate concepe că la data când a fost soluționat recursul în interesul legii, nu au fost avute în vedere noile dispoziții legale privind salarizarea personalului din sistemul justiției, respectiv.nr.OG8/2007 și nr.OUG27/2006 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.45/2007.
Cu atât mai mult în componentele salariului, așa cum prevede art.155 din Codul muncii, se include și acest spor solicitat de reclamanți, astfel că nu pot fi primite nici criticile, în sensul că aceste drepturi salariale nu se cuvin reclamanților în continuare.
În aceste condiții, nu este întemeiată nici critica care privește inadmisibilitatea acțiunii, întrucât s-ar aduce o gravă atingere dreptului de acces la justiție, așa cum este garantat în art.6 alin.1 din Convenție și care prevede" Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanță care va hotărîasupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil".
Nici critica din cel de al doilea motiv de recurs nu poate fi primită, întrucât instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale care reglementează instituția chemării în garanție.
Astfel, se reține că este justă concluzia la care a ajuns instanța atunci când a motivat că raporturi de muncă există numai între reclamant și instituția în care își desfășoară activitatea, iar chematul în garanție este ordonator de credite pentru subunitățile din subordinea sa și recurentul pârât numai pentru angajații săi și subunitățile aflate în subordinea sa.
Mai mult decât atât, recurentul pârât are posibilitatea legală, în situația în care se află în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare, să recurgă la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pentru anul în curs, în care să fie incluse sumele solicitate de intimatul reclamant.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul se privește ca nefondat și se va respinge, menținându-se hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică, în condițiile în care nu s-a constatat nici existența unor motive de ordine publică, care potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă să poată fi puse în dezbaterea părților din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței nr.58/10 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și reclamantul .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /28.04.2009.
Jud.fond.
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Tamara Carmen Bunoiu, Marian
