Drepturi salariale (banesti). Decizia 248/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 248/
Ședința publică de la 12 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Dorina Rizea
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP B, împotriva sentinței civile nr. 1285 din 30.11.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimatul reclamant, lipsă fiind recurenții pârâți Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, intimata reclamantă și intimații pârâți Camera de Conturi a Județului B, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinarea formulată de intimatul reclamant.
Intimatul reclamant solicită ca întâmpinarea să fie avută în vedere ca și concluzii scrise.
Nemaifiind formulate alte cereri, în baza art 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul reclamant solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea sentinței pronunțate la fond ca fiind temeinică și legală, pentru considerentele prezentate în concluziile scrise, atât cu privire la excepției invocate cât și la fondul cauzei.
Precizează că termenul pentru formularea acțiunii curge de la data pronunțării hotărârii CNCD, invocată în întâmpinare care întrerupe cursul prescripției.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1285/2007, Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților DGFP B și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de Direcția Generală a finanțelor publice,în calitate de reprezentant legal al Ministerului Finanțelor Publice, prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și, cu domiciliul ales în B,-,. 304,. B,. 3, în contradictoriu cu pârâții:
- Curtea de Conturi a României cu sediul în B,--24, sector 1:
- Camera de Conturi a Județului B cu sediul în B,-.
A obligat pe pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a județului B, să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară prevăzut de art. 11 din OUG nr. 177/2002, pentru perioada 11.04.2002 până la data de 01.12.2003, respectiv reclamantului diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară prevăzut de art. 11 din OUG nr. 177/2002, pentru perioada 11.04.2002 până la data de 01.04.2004, sume ce vor fi actualizate cu dobânda legală până la data plății efective.
A respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții DGFP B și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva pârâtului - chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, și în consecință:
A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate anterior.
Pentru a pronunța această sentință instanța reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de cei doi pârâți ca fi admisă,ca întemeiată,având în vedere petitul acțiunii introductive,respectiv obligarea și a celor doi pârâți la plata drepturilor salariale (spor de 30% din indemnizația brută lunară) deoarece între reclamanți,pe de o parte și cei doi pârâți,pe de altă parte,nu există raporturi de muncă,astfel că nu sunt îndeplinite cerințele art.154 alin.1 din Codul Muncii potrivit cărora salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune va fi respinsă,pentru următoarele considerente:
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de 30% din indemnizația lunară constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului,alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii ( pensia, acțiunile, părțile sociale).
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat,ele constituind "un bun" în sensul practicii,așa cum rezultă si din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986.
In concluzie,dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială (ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească ), deci un bun în sensul primei fraze a art.1.
Examinând pe fond cauza,instanța constată că cei doi reclamanți au avut calitatea de judecător financiar(reclamanta ), respectiv de procuror financiar (reclamantul ) în perioadele pentru care cer obligarea pârâtelor Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului B la plata sporului de 30% din indemnizația brută lunară,așa cum rezultă din carnetele de muncă.
Articolul 2,pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențele,excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii. În speță însă,trebuie analizat dacă reglementările în baza cărora s-au acordat sporurile solicitate de reclamantă respectă aceste dispoziții.
Răspunsul la această problemă a fost dat de Hotărârea nr.185/22.o7.2005 Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a constatat existențe unei discriminări directe, potrivit art.2 din OG nr.132/2000 și s-a recomandat Ministerului Justiției să inițieze un proiect de act normativ, în vederea modificărilor discriminatorii, în sensul eliminării situației de inegalitate evidentă între cele două categorii de salariați. Apărările pârâtei Curtea de Conturi a României nu pot fi luate în considerare din moment ce,între timp,a fost emisă Ordonanța de Urgență nr.27/2006, publicată în Monitorul Oficial nr.314/7.04.2006,privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției. Această ordonanță pune capăt discriminării între magistrați,asigurându-se o salarizare adecvată a judecătorilor și procurorilor.
Potrivit dispozițiilor art.1082 Cod Civil, debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În conformitate cu art.1084 din Codul civil,daunele interese cuprind pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit creditorul, or în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate s-au devalorizat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții: Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, Curtea de Conturi a României, în termen, motivat.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin motivele de recurs critică soluționarea cererii de chemare în garanție a acestuia formulată de pârâta Curtea de Conturi a României.
Sentința este criticată și sub aspectul respingerii excepției prescrierii dreptului material la acțiune invocată la fond.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de Curtea de Conturi a României și a respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Conturi a României a formulat recurs criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se reiterează excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 11.04.2002 -1.04.2004 în bata art. 3 din 167/1958.
Pe fond consideră că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate. Hotărârea 185/2005 a CNCD nu recunoaște fapta discriminatorie cu privire și la această categorie de personal, respectiv judecătorii și procurorii financiari. Se reține că judecătorii și procurorii financiari din cadrul Curții de Conturi a României nu au calitate de magistrați așa cum este definitivă prin legea 92/1992 sau Legea 303/2004.
Solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii.
Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Consideră că li se aplică dispozițiile Hotărârii 185/2005 a cât și. XXXVI din 7.05.2007 de soluționare a recursului în interesul legii în această materie.
Analizând recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor sub aspectul criticilor ce privesc soluționarea cererii de chemare în garanție, Curtea constată că nu sunt fondate aceste critici.
Acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat precum și a legilor de rectificare, conform art. 28 Legea 500/2002.
Cererea de chemare în garanție nu este admisibilă, date fiind dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă și raportul juridic dintre reclamanți și Curtea de Conturi pe de o parte și cel dintre Curtea de Conturi și Ministerul Economiei și Finanțelor pe de o parte, ultimul fundament pe dispozițiile art. 28 Legea 500/2002.
Nici criticile din recursul formulat de Curtea de Conturi cu privire la soluționarea în fond a pretențiilor nu sunt întemeiate atâta timp cât prin deciziei VI din 15.01.2007, Înalta Curte de casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii stabilind că " în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin 1 din OUG 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a dispozițiilor art. 28 alin. 4 din OUG 43/2002, modificată prin OUG 24/2004 aprobată prin Legea 601/2004 se stabilește că drepturile salariale reprezentând sporurile de 30 -40 % de anticorupție se cuvin tuturor magistraților", iar în considerentele deciziei s- reținut că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
De aceea, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de magistrați, cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu gradul profesional și funcția îndeplinită de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre magistrați nu au beneficiat de sporul specific de 30% și, respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, acei magistrați să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligația autorității care nu l-a acordat tuturor magistraților fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
În speță, reclamanții pentru perioada pentru care invocă aceste pretenții au activat ca și judecător financiar și respectiv procuror financiar pe lângă Camera de Conturi a României. Nu se poate înlătura calitatea de magistrat a acestora pentru perioada lucrată la Curtea de Conturi, deoarece chiar și în privința pensionării la cerere a acestora, legiuitorul a asimilat cele două funcții de judecător /procuror financiar și cea de drept comun.
Prin urmare, dată fiind calitatea reclamanților, față de temeiul de drept al cererii și față de decizia VI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea constată că aceste sporuri au fost corect acordate reclamanților prin sentința instanței de fond.
Sunt înlăturate însă criticile asupra acestei sentințe formulate de ambii recurenți sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 11.04.2002 - 22.07.2002 pentru următoarele considerente:
În speță reclamanții au promovat acțiunea în 12.10.2007, în baza OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor faptelor de discriminare.
Deci instanța a fost sesizată cu o cerere în acordarea de despăgubiri ca echivalent valoric al prejudiciului cauzat reclamanților prin aplicarea discriminatorie a legii, în temeiul art OG 137/2007 cu modificările intervenite.
Potrivit art. 27 din OG 137/2007 republicată cu modificările intervenite " persoana care se consideră discriminată poate formula în instanță o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
Prin urmare, în aplicarea acestui text de lege se interpretează că se pot pretinde despăgubiri pentru un prejudiciu efectiv cert, determinat, pentru recuperarea căruia partea interesată poate promova o acțiune în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei sau de la data la acre persoana interesată putea să ia cunoștință desăvârșirea ei.
Așadar, reclamanții au luat cunoștință de săvârșirea faptei discriminatorii prin Hot. 185 din 22.07.2005 a CNCD și recunosc acest lucru așa cum rezultă din întâmpinările formulate.
Consideră însă că această hotărâre întrerupe cursul prescripției, de la data emiterii ei începând să curgă un nou termen de prescripție.
Susținerea reclamanților nu poate fi primită, această cauză de întrerupere a prescripției nefiind prevăzută de D 167/1958 ( art. 13-14, 16).
Se poate însă reține că de la această dată ( 22.07.2005, data Hot 185 a CNCD ) curge termenul general pentru promovarea cererii în temeiul OG 137/2000 de prescripție față de care acțiunea reclamanților este formulată în termen, dar reclamanții nu pot pretinde pretenții decât pentru o perioadă de trei ani în urmă de la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv doar pentru perioada 22.07.2002 - 22.07.2005 ( art. 1 din D 167/1958).
Pentru perioada 11.04.2002 - 22.07.2002 pretențiile reclamanților sunt prescrise, Curtea apreciind admisibilă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de recurenți pentru drepturile salariale aferente perioadei 11.04.2002 - 1.04.2004.
În consecință, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, instanța va admite în parte recursurile și va modifica în parte sentința conform celor din dispozitivul prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursurile formulate de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor și Curtea de Conturi împotriva sentinței civile nr. 1285/M/2007 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 11.04. 2002 - 22.07.2002 și respinge pretențiile reclamanților și aferente acestei perioade prescrise.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 12 Martie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
red AP 28.03.2008
Dact AG 1.04.2008/ 3 ex
Jud fond /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Dorina Rizea
