Drepturi salariale (banesti). Decizia 2486/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- indemnizație concediere
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2486
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Tomescu Judecător
JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 3: Marian
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, și G, împotriva sentinței civile nr.129/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații - SA și - SA- SUCURSALA C, având ca obiect indemnizație concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurenții reclamanți și avocat pentru intimata pârâtă - SA, lipsind intimata pârâtă - SA- SUCURSALA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părților prezente asupra recursului de față.
Avocat pentru recurenții reclamanți, pune concluzii de admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Avocat pentru intimata pârâtă - SA, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj.
CURTEA
Asupra recursului de față.
La data de 20 06 2008, reclamanții, -, G au chemat în judecată pe pârâta - SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reactualizate cuvenite în funcție de vechimea în muncă conform art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă valabil la data încetării contractului individual de muncă, precum și la cheltuielile de judecată ocazionate cu acest proces.
În motivare, reclamanții au arătat că pârâta a dispus încetarea contractului de muncă din motive neimputabile reclamanților, și nu le-a achitat toate drepturile salariale cuvenite conform art. 50 din Contractul colectiv de muncă, acordându-i decât drepturile prevăzute de art.50 alin 4, fără a i se acorda și cele prevăzute de art.50 alin 1 din Contractul colectiv de muncă valabil la data încetării contractului individual de muncă
Aceste drepturi salariale cuvenite și neacordate reprezintă 4 salarii medii nete cuvenite pentru o vechime în muncă de 25 ani.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că pretențiile reclamanților izvorăsc din clauzele contractului colectiv de muncă la nivelul societății, astfel că termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit disp.art.283 alin 1 lit. "e" din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, arătând că reclamanții au primit o indemnizație de concediere ținând cont de vechimea în a acestora, astfel cum rezultă din prevederile art.6 din decizia de încetare a contractului individual de muncă, iar suma a fost calculată în conformitate cu Planul social, completat cu amendamentul din data de 09.01.2006, respectiv cu cel din data de 13.09.2006, care au cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase față de cele prevăzute prin art.50 din contractul colectiv de muncă.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 129 din 16 ianuarie 2009, admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.
A respins acțiunea formulată de reclamanții, și G în contradictoriu cu pârâta - "" SA și - " SA - Sucursala SA C, urmare a prescripției dreptului material la acțiune.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, următoarele:
Indemnizația de concediere este prevăzută printr-o clauză a contractului colectiv de muncă aplicabil și reprezintă o plată compensatorie, care se acordă o singură dată și numai în cazul încetării contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Ca urmare, aceste drepturi nu reprezintă drepturi salariale ( incluse în salariu) pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii ( termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului).
În acest sens sunt și disp. art. 154 alin. 1 Codul Muncii în conformitate cu care,Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă" și disp. art. 155 Codul Muncii potrivit cărora, Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Fiind vorba de plăți (salarii) compensatorii, acordate după încetarea contractului de muncă, aceste sume nu pot fi apreciate ca drepturi salariale, astfel încât termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia este de 6 luni de la data nașterii lui (art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii ), și nu 3 ani (art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii ).
Prin urmare, instanța apreciat că indemnizația de concediere solicitată de reclamanți nu poate fi inclusă în veniturile salariale, termenul în care poate fi cerută fiind cel prevăzut de art.283 alin 1 lit. "e" Codul muncii.
În speță, reclamanții au fost concediați la data de 12.09.2007 iar acțiunea a fost introdusă la data de 20.06.2008, cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de lege.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a respins acțiunea, urmare a prescrierii dreptului material la acțiune.
Împotriva hotărârii respective, au declarat recurs reclamanții, și G, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținându-se că în mod greșit s-a aplicat termenul de prescripție de 6 luni de zile, în cauză, indemnizația de concediere, având natura juridică a unei despăgubiri, astfel încât se aplică termenul de prescripție de 3 ani de zile.
Pe fondul cauzei s-a susținut că sunt îndreptățiși a li s-a acorda indemnizația de concediere prevăzută de art. 50 din CCM la nivel de unitate, întrucât prevederile Planului Social se completează cu cele ale CCM.
Recursul declarat de reclamanți este întemeiat și se va admite avându-se în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispozițiile art. 69 lit. b din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispozițiile art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.
Față de cele arătate, se va reține că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, astfel încât, în baza art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, recursul reclamanților se va admite, se va casa hotărârea Tribunalului Dolj și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat reclamanții, și G împotriva sentinței nr. 129 din 16 ianuarie 2009, pronunțată Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele - SA și - SA - Sucursala
Casează sentința si trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/ND/07.05.2009
fond:
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Tamara Carmen Bunoiu, Marian
