Drepturi salariale (banesti). Decizia 249/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 249/2009
Ședința publică de la 05 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta
- - judecător
- judecător
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 184 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că prin Încheierea nr. 7155 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în dosar nr- au fost respinse cererile de abținere formulate în cauză de judecătorii Curții de APEL ALBA IULIA.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și împrejurarea că recurentul solicită a se judeca recursul în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu și ulterior la Tribunalul Alba sub dosar nr- ca urmare a trimiterii cauzei spre soluționare la Tribunalul Alba - completul specializat în litigii de muncă de către Curtea de APEL ALBA IULIA prin încheierea nr.52/F/CC/2007 pronunțată în dosar nr- i, -, G, -ia, -, și - a și în calitate de moștenitori ai defunctului judecător G au chemat în judecată pârâții: Curtea de APEL ALBA IULIA, Tribunalul Sibiu și Ministerul Justiției, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâților la plata către a drepturilor salariale cuvenite cu titlul spor de periculozitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 01.06.2004 și în viitor, iar în subsidiar plata sporului de periculozitate de 10% din indemnizația de încadrare brută lunară.
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, arată că au calitatea profesională de magistrați. Având în vedere felul și complexitatea activității de mare risc social prestată, aceste responsabilități și competențe fiind recunoscute și consacrate expres de către legiuitor conform disp. art.2 din OUG 27/29.03.2006 stabilindu-se riscurile funcției dar și regimul de incompatibilități și interdicții, ținând seama de locul și rolul justiției într-un stat de drept.
Conform art.7 din același act normativ se dispune, în mod clar și fără echivoc că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare și/sau periculoase, reclamantului trebuie să i se acorde sporul procentual solicitat prin prezenta acțiune introductivă, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Condițiile de stabilire și acordare a sporului salarial se aprobă de către ordonatorul principal de credite în funcție de condițiile reale și efective de muncă stabilite potrivit legii.
În acest sens, personalul din justiție, deși se regăsește în prezența două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, pârâții ca ordonatori principali, secundari sau terțiari de credite nu au înțeles să procedeze în sensul plății efective a sporului solicitat.
Reclamanții arată că sunt expuși la condiții de periculozitate majoră datorată funcției iar conform art.77 din Legea 303/2004 sunt îndreptățiți la asigurarea de măsuri speciale de protecție reală împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care le pun în pericol viața și integritatea corporală.
Măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare trebuie stabilite la propunerea pârâtului Ministerul Justiției și printr-un act normativ emis de Guvernul României, însă în prezent nu există o asemenea reglementare.
Reclamanții invocă și prevederile art.40 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național, care diferențiază în mod clar drepturile salariale procentuale acordate în mod diferențiat cu titlu de spor de periculozitate, de sporul pentru condiții nocive.
Cum ordonatorul de credite nu a înțeles să procedeze la plata acestui spor, atitudinea acestuia poate fi sancționată de către instanța de judecată, întrucât acordarea acestor drepturi bănești este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată prin atitudinea omisivă și lipsită de suport juridic, cu încălcarea evidentă a normelor cuprinse în art.6-8, art.37-40 din Legea nr.53/2003 modificată.
Potrivit art.21 alin.1 din OG 137/2000 aprobată prin Legea 27/2004 în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate și implicit discriminate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, cu restabilirea situației anterioare discriminării, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Reclamanții invocă și prevederile art.16 alin.1 din Constituția României și art.23 alin.2 din Declarația Universală a Dreptului Omului, potrivit căreia "toți oamenii au drepturi fără nici o discriminare la salariul și la celelalte sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală" conform și art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile economice și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, Libertăților Fundamentale, respectiv art.1 din Primul Protocol Adițional la această convenție.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de justiție, nu putea fi asigurată având în vedere și normele de drept mai sus arătate în condiții de inegalitate de tratament salarial.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, i beneficiind de acordarea sporului de 15% prevăzut de art.7 din OUG nr.27/2006, care a fost acordat în urma efectuării unei expertize de specialitate, în care a fost analizată existența cumulativă a condițiilor deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase.
Pârâtul arată că prevederile CCM nu sunt aplicabile magistraților întrucât magistrații beneficiază de drepturi salariale stabilite prin legea specială, respectiv OUG nr.27/2006.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA prin întâmpinare invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că în litigiile având ca obiect plata indemnizației are calitate procesuală pasivă doar Ministerul Justiției.
Prin sentința civilă nr. 184/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul cu nr. de mai sus a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA. A fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru perioada 01.06.2004-22.10.2004. A fost admisă în parte acțiunea formulată de, pârâții fiind obligați în solidar să le plătească, corespunzător raportului de serviciu, drepturile bănești reprezentând 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară, cu titlu spor de periculozitate, începând cu data de 23.10.2004 și în continuare. A fost respinsă acțiunea împotriva pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă cererea lor privind obligarea pârâților la plata sporului de periculozitate pentru perioada 01.06.2004-22.10.2004.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În temeiul art. 137 cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, instanța o apreciază ca fiind temeinică și legală, în condițiile în care Curtea de APEL ALBA IULIA nu are calitatea de angajator al lor și nu are atribuții în ceea ce privește stabilirea indemnizațiilor magistraților, motiv pentru care excepția urmează a fi admisă.
Reclamanții au calitatea profesională de magistrați, salarizați potrivit dispozițiilor OUG nr.27/2006.
Potrivit art.7 din acest act normativ, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalul asimilat acestora, li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a personalului judiciar cu statut independent și atribuții deliberative, având calitatea profesională de magistrați, iar raporturile juridice de serviciu ale acestora sunt supuse și se circumscriu normelor legale cuprinse în Legea 53/2003 modificată, conform art.1, art.295 alin.2 din acest ultim act normativ, cu reținerea incidenței prevederilor cuprinse și în Legea 168/1999-art.67 și urm.
Se reține faptul că prin sistemul de salarizare uzitat, care determină stabilirea și plata indemnizației lunare, aceasta reprezentând contra-valoarea muncii prestate, se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor și elementelor, dat și a formelor concrete, acesta determinând condițiile de stabilire și acordare efectivă a prestațiilor pecuniare datorate reclamantului, astfel că văzând și dispozițiile art.155 din Legea 53/2003, indemnizația lunară se compune din salariul de bază, sporuri și adaosuri salariale.
Astfel, acest sistem de salarizare este guvernat printre altele, de două principii fundamentale, cel al egalității de tratament juridic și/sau pecuniar și al diferențierii juste date numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale și implicit cu condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizarea lunară implică recunoașterea și consacrarea acelorași obiective și elemente de salarizare a tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Astfel, având în vedere natura obligațiilor profesionale și felul muncii, reclamantul realizează o activitate de mare risc, care este recunoscut de către legiuitor în art.2 din OUG 27/29.03.2006, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, unde în mod expres se dispune că salarizarea și celelalte drepturi se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute expres de lege.
În prezent magistrații, respectiv i, beneficiază de sporul de condiții vătămătoare sănătății, respectiv de sporul de condiții nocive generat exclusiv de mânuirea dosarelor și a actelor provenite de la diverse persoane, prin intermediul cărora se pot contacta microbi și boli, aceste condiții fiind determinate pe bază de expertize administrate de către instanță.
Este evident faptul că i solicită sporul de periculozitate pentru riscul vieții și al sănătății, recunoscut de art.77 din Legea 303/2007 și de art.27 din OUG 27/2006, pentru care pârâtul Ministerul Justiției în calitate de administrator al justiției și de ordonator principal de credite trebuie să aprobe condițiile periculoase stabilite potrivit legii.
În acest context nu poate fi primită susținerea conform căreia i beneficiază de sporul de 15%, pentru condiții vătămătoare sănătății, respectiv sporul de toxicitate, iar în urma unei expertize de specialitate, a fost analizată existența cumulativă a condițiilor deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase, aceste susțineri sunt neincidente, în condițiile în care normele de drept aplicabile și mai sus arătate, nu conțin cuvântul singur sau cumulativ, sporurile salariale și procentuale trebuind a fi acordate pe categorii de riscuri și sunt diferențiate în mod clar condițiile nocive și toxice de cele periculoase, conform și art. 40 din CCM la nivel național.
Conform art.9 din această ultimă normă contractuală obligatorie, în scopul salarizării și a acordării celorlalte drepturi prevăzute în CCM, pentru personalul instituțiilor finanțate de la bugetul de stat, se vor purta negocieri pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de personal și pentru constituirea surselor, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificări ulterioare a acestuia.
Astfel, părțile contractante, vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează astfel de drepturi, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate sau cu identificarea altor sume pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare.
Pe baza fondurilor aprobate, părțile vor negocia utilizarea acestora pentru stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi ale persoanelor instituțiilor publice.
Se reține faptul că art.32 din OUG 27/2006, nu limitează drepturile numai la reglementările privitoare la magistrați, această normă de drept vizând acordarea în plus față de drepturile prevăzute de acest act normativ și a altor drepturi bănești reglementate expres pentru magistrați.
De altfel, în art.77 din Legea 303/2004, se recunoaște faptul că magistrații sunt expuși în permanență amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care pun în pericol viața, sănătatea sau integritatea fizică, familiile sau bunurile magistraților, modul diferențiat de stabilire a sporului pentru condiții periculoase fiind stabilit în CCM unic nr.1116/2003, în acest context fiind avute în vedere prevederile art.241 alin.1 lit.c și art.295 alin.2 din Legea 53/2003 modificată și art.11 lit. d din Legea 130/1996.
Așa după cum s-a reținut mai sus, sporul de pericol este recunoscut pentru magistrați și de art. 7 din OUG 27/2006 în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar se referă la condiții periculoase în sensul de a fi vătămătoare și care se dă procentual cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Personalul din justiție și implicit i, se regăsesc în prezența a două categorii de condiții deosebite, respectiv vătămătoare și periculoase, iar ordonatorul de credite a recunoscut pe baza expertizelor de nocivitate numai sporul de condiții vătămătoare.
Gradul de expunere la pericol a vieții și integrității corporale a magistraților este evidențiat expres și fără echivoc inclusiv în prevederile art.27 din OUG 27/2006, unde se disting cu celeritate condițiile de invaliditate, acestea fiind corespondente periculozității funcției profesionale.
S-au reținut în acest context și prevederile incidente și cuprinse în Legea 319/14.07.2006, acest act normativ aplicându-se în toate sectoarele de activitate atât publice, cât și private, fiind reținute normele cuprinse în art.5 lit.a-b, lit.n și art. 7 și urm.
Conform Directivei 2000/CE/78, privind crearea codului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, se sancționează atitudinea omisivă în recunoașterea și valorificarea echitabilă prin plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite, în acest context fiind și prevederile art.7, art.23 din Carta Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la o recunoaștere echitabilă și satisfăcătoare, art.14 din Carta Europeană privind garantarea drepturilor omului respectiv Protocolul nr.12 la această convenție, art.4 și urm. din Carta Socială Europeană revizuită, dar și art. 5-8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și j, art.154 alin.3, art.155, art.165 din Legea 53/2003, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituția României, care garantează dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă.
În ceea ce privește cererea lor privind plata sporului de pericol în procent de 15% pentru perioada 01.06.2004-22.10.2004, instanța a reținut că acesta este neîntemeiat, deoarece conform art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă termenul prescripției este de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar în baza dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
După cum reiese din rezoluția de primire, acțiunea a fost înregistrată la data de 23.10.2007, ceea ce atrage concluzia că a fost formulată cu depășirea termenului imperativ de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, privind pretențiile pentru perioada 01.06.2004-22.10.2004.
Ca urmare instanța a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, constatând ca prescrisă cererea privind pretențiile pentru perioada mai sus menționată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În expunerea de motive a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu depășirea atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Astfel, sporul de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară, potrivit art. 7 din nr.OUG 27/2006, se acordă pe baza unei expertize de specialitate a existenței unor condiții deosebite de muncă, care pot fi grele, vătămătoare sau periculoase și pot de la o situație la alta.
Sporul în discuție este un spor unic și poate fi acordat o singură dată în cadrul fiecărei instanțe.
Drepturile salariale de care beneficiază personalul din sistemul autorității judecătorești sunt reglementate de legislația specifică acestor categorii profesionale, nr.OUG 27/2006 modificată și completată, astfel că acordarea unui drept nereglementat de legislația specifică nu este posibilă.
Conform art. 157 din Codul Muncii, drepturile salariale pentru personalul din autoritățile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat nu pot forma obiectul unor negocieri colective finalizate prin încheierea unui contract colectiv de muncă.
Deliberând asupra recursului de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamanții, judecători în cadrul Judecătoriei Hunedoara, își întemeiază acțiunea în principal pe prevederile art. 7 din OUG nr. 27/2006 și art. 40 din CCM la nivel național.
Potrivit art. 7 din OUG nr. 27/2006 "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilorli se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții".
Reclamanții susțin că dispoziția legală "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare sau periculoase" instituie două categorii de sporuri pentru două categorii de situații deosebite: cele vătămătoare și cele periculoase.
Pentru a clarifica acest aspect trebuie recurs la tehnica de interpretare logică a unui text de lege.
Dacă formularea în discuție era "pentru condiții deosebite de munca, grele, vătămătoare și periculoase" atunci i puteau solicita acordarea acestui spor numai dacă toate condițiile enumerate erau îndeplinite.
Dacă legiuitorul folosea formularea fie. fie(sausau/oriori) însemna că i pot solicita acordarea sporului cu condiția să se regăsească într-una dintre situațiile reglementate.
Astfel cum este însă formulat textul legal invocat în susținerea acțiunii, prin utilizarea conjuncției "sau" după o enumerare, prin folosirea virgulei, înseamnă că dacă beneficiarul normei se regăsește în oricare dintre situațiile reglementate este îndreptățit să primească sporul.
Prin urmare, judecătorii din cadrul instanțelor beneficiază de acest spor și în situația în care lucrează numai în condiții grele, sau numai în condiții vătămătoare sau numai în condiții periculoase.
Dat fiind modul de redactare, i sunt îndreptățiți la un unic spor de 15% și în situația în care condițiile de muncă întrunesc două sau chiar trei din condițiile deosebite avute în vedere la editarea textului de lege.
În consecință, este corectă susținerea pârâtului Ministerul Justiției că textul de lege menționat nu prevede acordarea acestui spor pentru fiecare situație, cum greșit au interpretat
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, și implicit aplicarea prevederilor din dreptul comun al muncii, la judecători, trebuie reținut că potrivit art. 1 alin. 2 din Codul Muncii acesta se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, iar la art. 295 se prevede că prevederile codului se aplică și acelor raporturi de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Astfel cum sunt redactate aceste dispoziții, rezultă fără nici un dubiu că nu se poate vorbi de o aplicabilitate a dispozițiilor din CCM la corpul magistraților, deoarece aceștia fac parte din puterea judecătorească, au o legislație aparte, bine conturată, completă, incompatibilă cu alte reglementări de drept comun.
Față de considerentele reținute, acțiunea formulată de i fiind nefondată, Curtea urmează a dispune respingerea acesteia.
În urma admiterii excepției invocată de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, acțiunea formulată de împotriva acestuia va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Față de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul de față și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 184/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecință:
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de i, -, G, -ia, -, și.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.03.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. CV 2 ex.IM 03.04.2009
Jud.fond - I,
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Victor Crețoiu, Nicoleta
