Drepturi salariale (banesti). Decizia 255/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 255/
Ședința publică din 19 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamanții, -, și de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.898/M/4.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa recurenților reclamanți, -, - -, și, a recurenților pârâți Ministerul Justiției și Curtea de Apel Brașov, precum și a intimaților pârâți Tribunalul Brașov, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, că la dosar, prin serviciul registratură, s-a depus de către recurenții reclamanți o notă de ședință, având anexate înscrisuri reprezentând certificatul de grefă emis de ÎCCJ prin care s-a certifică fixarea termenului pentru soluționarea cererii de strămutare la data de 30.06.2008 și copie OU 146/19.12.2007.
Instanța având în vedere că s-au acordat mai multe termene pentru a se dovedi modul de soluționare a cererii de suspendare solicitată în cererea de strămutare până la soluționarea acesteia, recurenții reclamanți neprezentând dovada nici la termenul de astăzi, nu va mai acorda un alt termen de judecată.
Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de excepția de tardivitate a recursului declarat de recurenții reclamanți, invocată din oficiu de instanță precum și față de actele și lucrările dosarului și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.898/2007 a Tribunalului Brașovs -a dispus următoarele:
A respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Tribunalul Brașov prin întâmpinare.
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de Direcția Generala a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentanta legala a Ministerului Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Brașov, invocată de acesta prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, -, -, și, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov și Ministerul Justiției.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov să plătească reclamanților diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de vechime pe perioada 1.01.2002-11.03.2007, după cum urmează: - suma de 50.374 lei, - suma de 18.806 lei, - - suma de 37.254 lei, -54.843 lei, - suma de 34.198 lei, - suma de 24.637 lei, - - suma de 23.003 lei, -18.162 lei, - suma de 10.918 lei și - suma de 909 lei, sume actualizate în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale până la data de 11.03.2007 și care urmează să fie actualizate în continuare până la data plății efective.
A respins acțiunea promovată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A obligat pârâtul Curtea de Apel Brașov să facă cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale, instanța a apreciat că pretențiile reclamanților izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre judecător și instanța în care a activat în perioada pe care se solicită despăgubirile. În aceste condiții, în raport de prevederile art 1 alin 2 lit.i din OG 137/2000,discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 urmează a fi interpretat ca, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența disp.art 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun fiind Tribunalul.
Referitor la excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, instanța a apreciat că este neîntemeiată, fiind respinsă pentru considerentele ce urmează.
Plata muncii umane reprezintă valoarea acesteia, materializată prin distincte forme de retribuire, denumite diferit, dar având în esență aceleași consecințe juridice (salariu, indemnizație, sporuri, adaosuri etc.)
Caracterizate în mod indubitabil printr-o valoare economică, acestea constituie adevărate bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" potrivit practicii
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat, ele constituind bunuri în sensul practicii,așa cum rezultă din Hot. Van Marle împotriva Olandei din 26.06.1986 și Decizia X împotriva din 13 12 1979.
Proprietatea asupra acestor bunuri conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsite de ele în mod nejustificat,din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin L 193/99 a fost ratificată Carta Socială Europeană revizuită, astfel că măsura eliminării sporului de vechime pentru magistrați nu se justifică din perspectiva art. G al Cartei, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri".
Aceste acte internaționale ratificate de România nu prevăd limitări ale drepturilor reclamate decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel că devin aplicabile, potrivit art.20 al.2 din Constituția României ca fiind mai favorabile decât legislația internă, pentru că art.20 al.1 prevede: "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte".
A reține că în speță a intervenit prescripția dreptului, așa cum se susține, echivalează cu nesocotirea prevederilor constituționale și cele ale reglementărilor internaționale asumate de țara noastră și care determină inaplicabilitatea prevederilor art.1 și 3 din 167/1958 și art. 283 al. 2 din 53/2003 - Codul Muncii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au chemat în judecata, în calitate de pârât, pe Statul Român care, în toate litigiile deduse judecății, este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
În prezenta cauză însă, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, între acesta și reclamant neexistând raporturi de muncă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Brașov este apreciată de instanță ca fiind neîntemeiată întrucât, astfel cum rezultă din mențiunile carnetelor de muncă - în perioada pe care se solicită drepturile, reclamanții a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Făgăraș, instanță aflată în raza de competență a Tribunalului Brașov, astfel că Tribunalul Brașov în calitate de ordonator terțiar de credite justifică legitimare procesuală pasivă în litigiul de față.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au funcționat, în perioada în care se solicită drepturile, ca judecători în cadrul Judecătoriei Făgăraș.
Potrivit art. 33 din Legea 50/1996 republicată,pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat pe tranșe de vechime în muncă.
Acest text legal s-a aplicat atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor până la intrarea în vigoare a OG 83/2000, act normativ ce a completat și modificat Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Potrivit art.1 pct.32 din OG 83/2000, la art.33 din Legea 50/1996 a fost introdus aliniatul 3, cu următorul conținut,prevederile alin.1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților".
Începând cu 1 ianuarie 2003, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite de OUG 177/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, act normativ care nu a mai prevăzut acordarea sporului de vechime în muncă pentru această categorie profesională. În prezent actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților este OUG 27/2006.
Trebuie precizat faptul că în analizarea tratamentului diferențiat cu privire la neacordarea sporului de vechime magistraților, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat prin Hotărârea 170/2006 după ce a analizat comparativ situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și situația magistraților, având în vedere că legiuitorul prin legea 50/1996 i-a așezat într-o situație comparabilă în ceea ce privește drepturile salariale.
Ulterior această hotărâre a fost anulată, urmând ca tribunalul să analizeze dacă, în speță, prin neacordarea sporului de vechime există un tratament discriminator pentru categoria profesională a magistraților.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Pârâtul Ministerul Justiției invocă, în apărare, practica Curții constituționale potrivit căreia principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.
În aceste condiții, situația categoriei profesionale a magistraților, cu privire la neacordarea sporului de vechime, poate fi analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale aflate într-o situație comparabilă.
Având în vedere că în prezent salarizarea magistraților se realizează potrivit OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, categoriile profesionale aflate într-o situație comparabilă cu cea a magistraților sunt cele prevăzute de art.1 alin 1 din OUG 27/2006.Se reține că prin modificarea sistemului de salarizare al magistraților, sistem ce nu mai este compatibil cu acela al demnitarilor publici aleși sau numiți, neacordarea sporului de vechime magistraților constituie un tratament diferențiat, tratament instituit prin 0G 83/2000, ținând cont de faptul că există o diferențiere clară între sporul de vechime în muncă (acordat tuturor angajaților) și sporul de stabilitate în magistratură iar tratamentul diferențiat se reflectă în special asupra persoanelor care au desfășurat activități în alte domenii decât cele pentru care le este recunoscută vechimea în magistratură, potrivit OUG 27/2006.
De asemenea, apărările pârâtului Ministerul Justiției nu pot fi luate în considerare, din moment ce, între timp, a fost emisă Legea 45/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 169/09.03.2007, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, care pune capăt discriminării prin acordarea sporului de vechime, astfel că pârâtul Ministerul Justiției recunoaște implicit că anterior apariției acestui act normativ a existat o discriminare în salarizarea judecătorilor.
De altfel, Înalta Curte de Casație și justiție și Casație s-a pronunțat prin decizia XXXVI, în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul recunoașterii drepturilor solicitate de reclamanți.
În consecință, reclamanții au fost prejudiciații cu sumele reprezentând sporul de vechime pe perioada 1.01.2002-11.03.2007 (data intrării în vigoare a Legii 45/2007).
Potrivit concluziilor raportului de expertiză realizat în cauză drepturile reclamanților sunt următoarele: - suma de 50.374 lei, - suma de 18.806 lei, - - suma de 37.254 lei, - 54.843 lei, - suma de 34.198 lei, - suma de 24.637 lei, - - suma de 23.003 lei, -18.162 lei, - suma de 10.918 lei și - suma de 909 lei, sume actualizate în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale până la data de 11.03.2007.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Împotriva hotărârii pronunțate la fond au formulat recurs reclamanții și pârâții Curtea de Apel Brașov și Ministerul Justiției.
Hotărârea atacată a fost comunicată către reclamanți la data de 26.10.2007, iar recursul acestora a fost înregistrat la Tribunalul Brașov la data de 8.11.2007 peste termenul legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii, termen special prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă. Față de acestea, recursul reclamanților va fi respins ca tardiv.
Prin motivele de recurs formulate de pârâți se invocă prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2002 - 1.01.2004, conform art. 3 din D 167/1958.
Prin motivele de recurs formulate pe fondul cauzei, recurenții au invocat, în esență, aceleași apărări formulate în fața instanței de fond, respectiv faptul că magistrații beneficiază de o lege specială privind salarizarea acestora, în raport de nivelul instanțelor sau parchetelor, de funcția deținută și de vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Indemnizația stabilită prin lege este unica formă de remunerare lunară a activității magistraților, iar în lipsa unor dispoziții legale exprese care să reglementeze sporul de vechime în muncă nu în magistratură, acordarea acestuia constituie o adăugare la lege.
Examinând sentința atacată, curtea se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor invocate.
Astfel, în ceea ce privește excepția prescripției, curtea reține că potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge "de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D - privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la acre acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamanții nedovedind nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției. În cazul de față, momentul din care reclamanții au cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamanții nu pot pretinde că au fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară "o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă a unei astfel de recunoașteri care să fi avut loc pe perioada derulării cursului prescripției.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 1.02.2007 astfel încât pretențiile cuprinse între 1.01.2002-1.02.2004 vor fi respinse ca prescrise.
Referitor la argumentul reținut de instanța de fond potrivit căruia pretențiile reclamanților din perioada pentru care s-a invocat excepția prescripției constituie bunuri în sensul art.1 din Protocolul 1 al CEDO, curtea reține că această teză are la bază o înțelegere greșită a dispozițiilor legale internaționale invocate și a practicii CEDO în materie.
Astfel, art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale însă nu are rolul de a suplini și nici de a înlătura dispozițiile din legislația internă care reglementează termenele de prescripție extinctivă, respectiv normele de drept comun care instituie termenele în care titularii unui drept pot obține obligarea subiectului pasiv la recunoașterea ori executarea obligației corelative.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate pe fondul cauzei pentru perioada neprescrisă, curtea reține că problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată prin decizia nr. 36/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, iar potrivit art. 329 al. 3 teza ultimă Cod procedură civilă, aceste dezlegări sunt obligatorii pentru instanțe.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursurile pârâților vor fi admise în parte ca urmare a admiterii excepției prescripției, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, iar pârâții vor fi obligați la plata drepturilor salariale pentru perioada 1.02.2004-11.05.2007 conform variantei din expertiza efectuată în cauză ce cuprinde pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul formulat de reclamanții, -, -, --, și împotriva sentinței civile nr. 898/2007 a Tribunalului Brașov.
Admite în parte recursurile formulate de recurenții Curtea de Apel Brașov și Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2002-1.02.2004 și respinge pretențiile reclamanților pentru această perioadă:
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov să plătească reclamanților diferențele de drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de vechime pe perioada 1.02.2004-11.05.2007 astfel:
- - suma de 32.774 lei
- - suma de 3.797 lei
- - - suma de 22.083 lei
- - suma de 38.436 lei
- - suma de 25.315 lei
- - suma de 18.569 lei
- - - suma de 16.907 lei
- - suma de 13.148 lei
- - suma de 10.918 lei
- - suma de 909 lei
sume ce sunt actualizate în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale până la data de 11.03.2007 și care urmează a fi actualizate în continuare până la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 19 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Cu opinia separată
doar în ceea ce privește respingerea excepției prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile (spor vechime) aferente perioadei 1.01.2002 - 1.02.2004 și respingerea recursurilor Curții de Apel Brașov și Ministerului d e Justiție.
Judecător,
- -
Opinia separată
Contrar considerentelor ce alcătuiesc opinia majoritară, consider că excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.01.2002 - 1.02.2004 trebuie respinsă și pe cale de consecință, recursurile pârâților sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXXVI din 7.05.2007, ICCJ în soluționarea recursului in interesul legii a dezlegat problemele de drept privitoare la acordarea sporului de vechime pentru magistrați, stabilind că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2002 și art. 6 alin.1 din OUG160/2000 se interpretează, în sensul că:
" judecătorii, procurorii, ceilalți magistrați,[] beneficiau si de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
. fundamentez argumentele respingerii prescripției pe considerentele de fapt și de drept expuse de în decizia de recurs în interesul legii mai sus expuse, obligatorii pentru instanță, prin care se recunoaște aplicarea sporului de vechime pentru magistrați,cu caracter permanent, pe toată perioada de după intrarea în vigoare a OG83/2000 și până la data intrării în vigoare a legii 45/2007.
Tocmai de aceea consider că dreptul material la acțiune pentru pretențiile din prezenta cerere nu este prescris pentru perioada menționată.
În considerentele acestei decizii de recurs în interesul legii se lămurește existenta continuă a dreptului la sporul de vechime, până în momentul în care legiuitorul l-a prevăzut expres prin legea 45/2007, pornindu-se de la concluzia ca OG83/2000, care înlătura aplicarea pentru magistrați a dispozițiilor din legea 50/1996 cu privire la sporul de vechime, și nici actele normative ulterioare, respectiv legea 334/6.07.2001, OUG177/2002, OUG160/2000, nu abrogau expres prevederea acordării acestui spor, el continuând să existe.(pag. 5, fraza finală).
Așadar, se recunoaște implicit o suspendare a aplicării acestui drept de la data intrării în vigoare a OUG83/2000 si până la data intrării în vigoare a legii 45/2007, acest raționament fiind întărit și de mențiunea din considerentele deciziei-pag.6-" "interpretarea sistematică a art. 31 (33) din legea 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați ".
În consecință, dreptul material la acțiune pentru pretențiile constând în spor de vechime pentru toata perioada mai sus expusă, s-a născut odată cu intrarea în vigoare a legii 45/2007, prin această lege intervenind încetarea suspendării aplicării acestui drept, iar cursul prescripției este oprit pe toată durata suspendării aplicării dreptului, astfel că și dreptul la acțiune al reclamantei a fost suspendat, valorificarea dreptului putându-se realiza numai după încetarea suspendării.
Sunt incidente în aceste condiții dispozițiile art.15 alin.1 din decretul 167/1958, potrivit cărora, " după încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare".
Judecător,
-
Red.op.maj.: CȘ/27.03.2008
Red.op.sep.: AP/27.03.2008
Dact: MD/28.03.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu
