Drepturi salariale (banesti). Decizia 267/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 267/
Ședința publică din 10 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 3: Nicoleta
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, și și de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN B, în contradictoriu cu CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect: "drepturi bănești" împotriva sentinței civile nr. 1239 din 20.11.2007 pronunțată de ribunalul B în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 24.02.2009, când instanța a rămas în pronunțare, față de actele și lucrările dosarului, întrucât părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise amânat pronunțarea la 03.03.2009, apoi, în vederea deliberării a amânat pronunțarea la 10.03.2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1239/20.11.2008 Tribunalul Brașova admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Curtea de Apel Brașov și Ministerul d e Justiție prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Brașov, pentru perioada 01.01.2003 - 01.07.2005, invocată de aceasta prin întâmpinare. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice, prin întâmpinare. A admis în parte acțiunea completată, formulată de reclamanții, SI, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință: au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov să calculeze și să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din indemnizația de bază brută lunară, începând din data de 18.09.2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective. A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării drepturilor de natură salarială, reactualizate, menționate anterior. A obligat pe pârâți să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților. S-a respins acțiunea completată, formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov și Ministerul Finanțelor Publice, pentru perioada noiembrie 2000 - 17.09.2004. S-au respins celelalte pretenții ale reclamanților, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța constată că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Ca urmare, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Curtea de Apel Brașov, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată întrucât, la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de Apel Brașov are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.
În privința excepției prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, urmează a fi admisă, având în vedere dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul 167/58 potrivit cărora "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani".Întrucât reclamanții a formulat și introdus cererea de chemare în judecată la data de 30.10.2007, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 1.01.2003-29.10.2004, sens în care va respinge ca prescrise aceste pretenții.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții au calitatea de judecători, funcționând în cadrul Tribunalului Brașov, aspect ce rezultă din înscrisurile din carnetele de muncă depuse în copie la dosar.
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, constituie un bun în sensul art.1 din protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" (pensie, părți sociale, acțiuni), potrivit practicii CEDO.
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat ele constituind " un bun " în sensul practicii CEDO, așa cum rezultă și din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamanți se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun, în sensul art.1 din Protocol.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamanților de a nu fi lipsit de el în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară" într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică,
Securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art.20 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, instanța apreciază că a fost încălcat dreptul reclamanților privind proprietatea unui bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
De altfel, la data stabilirii acestui drept, prin art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, și care au fost caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție, în condiții de calitate și eficiență sporite.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite în parte acțiunea reclamanților, sens în care va obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov să calculeze și să achite reclamanților diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 30.10.2004-7.02.2008.
În ceea ce privește petitul referitor la actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație, instanța constată că acesta este întemeiat, având în vedere prevederile art.1082 și art.1084 civ.
Este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Instanța va respinge solicitarea reclamanților de a se acorda acest spor și în continuare pentru viitor întrucât, diferențele de drepturi de natură salarială sunt acordate cu titlu de despăgubiri și de aceea ele au un caracter limitat în timp.
In condițiile în care nu se intervine la nivel legislativ pentru acordarea acestui spor, reclamanții au dreptul la acțiune ulterioară în despăgubiri.
În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța va obliga pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate mai sus.
Cu privire la petitul doi din acțiune, respectiv plata sporului de confidențialitate în procent de 15% instanța reține că în conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamanți- art.3 din Legea 444/2006, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15 % din salariul de bază".
Aplicarea acestor prevederi legale a fost extinsă, prin dispozițiile art.15 din OG 6/2007 și la alte categorii de funcționari publici, respectiv cei care funcționează în aparatul de lucru al Guvernului, în cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului și Consiliul Legislativ.
Prevederile legale amintite sunt foarte clare și nu comportă nici o dificultate de interpretare stabilind în mod expres și limitativ categoriile de funcționari publici care sunt beneficiari ai sporului de confidențialitate și autoritățile care sunt obligate să acorde acest spor, magistrații nefiind beneficiari ai acestor prevederi legale.
Pe cale de consecință, rezultă, fără echivoc, faptul că reclamanții nu pot beneficia de sporul de confidențialitate, neexistând nici o prevedere legală în acest sens.
Ceea ce solicită,de fapt, reclamanții este ca instanța să le acorde sporul de confidențialitate în considerarea faptului că desfășoară activității ce presupun păstrarea secretului profesional. Acest fapt nu este posibil însă întrucât instanța investită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nicidecum să adauge la lege. Acordarea sporurilor solicitate este de competența exclusivă a puterii legislative.
Instanța de judecată poate însă să acorde despăgubiri în cazul în care ar constată existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu între magistrați și celelalte categorii profesionale la care se face referire prin acțiune.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de reclamanții, precum și pârâții Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Ministerul Justiției, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate de reclamanți sentința atacată este criticată sub aspectul respingerii petitului privind acordarea pretențiilor pentru viitor și reținerea unei perioade pentru care drepturile sunt prescrise. precum și cu privire la respingerea petitului 2 din acțiune, invocându-se în acest sens și cauza "Beian împotriva României " pronunțată de CEDO.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de Apel Brașov, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 30.10.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamanților. Se mai arată că reclamanții nu sunt angajați ai Curții de Apel Brașov, aceștia desfășurând-și activitatea în cadrul Tribunalul Brașov, iar obligația de a plăti sumele de bani solicitate, revine acestuia.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.
Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Tribunalul Brașov, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea sa, întrucât nu se poate reține nici o formă de culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamanți.
O altă critică vizează excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului, pentru perioadele în care reclamantele nu au avut calitatea de magistrați la instanțele din raza de competență a Tribunalului Brașov.
În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile pârâților sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de Apel Brașov, precum și cea invocată de Tribunalul Brașov pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, iar la rândul lor acestea au mai multe judecătorii
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.
În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
În ceea ce privește recursul reclamanților instanța constată că este fondat în parte.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și " pentru viitor", curtea reține că soluția primei instanțe este nelegală deoarece drepturile salariale constituie prin excelență " prestări periodice" în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate "înainte de termen".
Excepțiile prevăzute de art 110 Cod procedură civilă, fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu-și îndeplinește de bună voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie inutilă de procese distincte pentru fiecare " " scadentă., această excepție procesuală are menirea de a preîntâmpina păgubirea creditorului prin așteptarea îndeplinirii fiecărui termen al prestației periodice iar hotărârea obținută poate fi executată doar în perioada în care temeiul pretențiilor ( contractul sau legea ) este în vigoare iar debitorul este ținut de acesta
Motivul de recurs ce vizează respingerea pretențiilor echivalente cu sporul de 15% apare în prezent ca fondat având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 46/15.12.2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a constatat că magistrații beneficiază de acest spor de confidențialitate.
Potrivit dispozițiilor art.13 din Ordonanța Guvernului nr.9/2001 pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2000 privind salarizarea personalului CNSAS, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile, documentele de care iau cunoștință în cadrul funcției, personalul CNSAS beneficiază de un spor lunar de confidențialitate în cuantum de până la 30% calculat din salariul de bază brut.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.8 din același act normativ salariile de bază pentru funcțiile de conducere și de execuție din cadrul Consiliului sunt asimilate funcțiilor specifice Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curții Constituționale, etc.
În același sens sunt și prevederile art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2006 privind creșterile salariale care se acordă personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, care prevăd că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor lunar în cuantum de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Totodată, prin dispozițiile art.15 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de până la 15% și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, modificată și completată s-a acordat acest spor de confidențialitate în cuantum de până la 15% și membrilor Plenului, precum și unor categorii de personal, din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Însăși Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede în dispozițiile art.30 alin.3 acordarea sporului de confidențialitate personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu scopul de a asigura un tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice, care gestionează informații clasificate.
Or, obligația profesională de confidențialitate a fost impusă imperativ reclamanților de către legiuitor prin dispozițiile art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.15 din Codul deontologic al magistraților și ale art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportată la art.9 din Codul deontologic al acestora, lacunar fiind numai cuantumul procentual al acestui drept salarial.
Totodată, s-a constatat că reclamanții nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), astfel încât se află în situație identică nu doar comparabilă cu personalul mai sus amintit, din unitățile bugetare privind acordarea dreptului la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate.
Aceștia desfășoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate) constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu, secretul bancar, economic, drepturi de proprietate intelectuală, fapt ce îi îndreptățește la acordarea sporului de confidențialitate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Or, magistrații și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se află într-o situație identică și nu doar comparabilă cu personalul din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate, iar refuzul acordării sporului de confidențialitate constituie o evidentă discriminare, în sensul dispozițiilor art.2 alin.1 și 3 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, republicată.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Reclamanții, în calitate de reprezentanți ai sistemului judiciar sunt discriminați în sensul art.2 și 6 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzată plata sporului de confidențialitate, cu motivarea că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, fapt ce nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul, obiectivul și elementul generator și fundamental al stabilirii și acordării sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare.
Singurele obiective și elemente care conduc la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, cu sublinierea că această diferențiere se reflectă numai în salariul (indemnizația) de bază nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare, precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea numai în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate, cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, etc.
În caz contrar, sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie, respectiv, dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Relevante în acest sens sunt și prevederile art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și ale art.14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și art.4 din Carta socială revizuită și ratificată prin Legea nr.74/1999, care garantează dreptul la o salarizare echitabilă și stabilesc faptul că exercițiul drepturilor și libertăților este supus unor limitări numai în situația apărării securității naționale și ordinii publice, fapt nejustificat, întrucât, acordarea sporului de confidențialitate tuturor magistraților judecători și procurori și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu afectează în nici un mod securitatea națională, ci constituie o garanție a realizării acestui obiectiv.
Totodată, acordarea acestor despăgubiri salariale reclamanților nu reprezintă un adaos la lege, ci o aplicare a dispozițiilor art.269 Codul muncii, ce garantează dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru discriminări în muncă (Anexa I).
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru perioada noiembrie 200 - 17.09.2004 reținerea primei instanțe este legală fiind drepturi de creanță care se prescriu în termen de 3 ani, indiferent de raportul juridic din care s-a născut creanța.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, curtea va dispune conform dispozitivului prezentei decizii
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de reclamanții, -, și - împotriva sentinței civile nr. 1239/20.11.2007 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că:
Drepturile salariale privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază brută lunară se acordă și pentru viitor.
Admite capătul de cerere privind obligarea pârâților să calculeze și să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu anul 2004, până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge restul pretențiilor din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.03.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/30.03.2009
Dact. /30.03.2009
Jud. fond: -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Roxana Maria Trif, Nicoleta
