Drepturi salariale (banesti). Decizia 268/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE.
NR- DECIZIE NR. 268/R-CM
Ședința publică din 25 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Judecător --- -
Grefier - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.831/CM din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimații-reclamanți, intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că, prin cererea depusă la dosar din partea recurentului-pârât Ministerul Justiției se solicită suspendarea judecății în temeiul art.244 Cod procedură civilă, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție urmează ca la data de 12 mai 2008 să soluționeze recursul în interesul legii declarat de Procurorul General.
Curtea respinge cererea de suspendare a judecății, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art.244 pct.1 1 Cod procedură civilă, soluția prezentului dosar nedepinzând de soluție pronunțată într-un recurs în interesul legii, și având în vedere dispozițiile art.329 3 cod procedură civilă, în conformitate cu care hotărârile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii numai pentru viitor.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și trece la soluționarea lor.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, (), reclamant, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Argeș, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați primii trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pe perioada 14.06.2004 - 14.06.2007, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, iar chematul în garanție să fie obligat să includă în bugetul de stat, la prima rectificare bugetară, sumele mai sus menționate.
Au mai solicitat și acordarea pe viitor a sporului în cauză până la prevederea sa în lege.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că norma juridică stabilită prin dispozițiile art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.OG83/2003, este discriminatorie, în sensul că stabilește acordarea unui spor de 10 % doar pentru grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și de executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii.
Se încalcă astfel art.6 2 din Codul Muncii dispozițiile nr.OG137/2000, precum și art.20 și art.53 din Constituția României.
Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, motivată de faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite ca și Ministerul Justiției, precum și de faptul că între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu există nici un fel de raport juridic, astfel încât primul minister nu poate avea calitate de pârât în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că sporul în cauză se acordă raportat la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate de Legea nr.50/1996.
Pentru opozabilitatea hotărârii judecătorești, precum și în temeiul art.21 pct.3 din nr.OG137/2000, reclamanții au solicitat citarea în cauză și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin sentința civilă nr.831/CM/05.12.2007 a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 10% din salariul brut pentru perioada 14.06.2004 - 14.06.2007, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație. A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâților de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Câmpulung.
Potrivit art.19 3 din Legea nr.50/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.OG83/2000, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut raportat la timpul efectiv lucrat în aceste activități.
De asemenea, conform dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești art.38 2, art.42 2 și art.48, personalul auxiliar este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției de către președintele secției. Revine președintelui instanței atribuția de a stabili, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia. Așadar, atribuțiile personalului auxiliar repartizat prin ordin de serviciu se stabilesc prin fișa postului de către președintele instanței.
Din analiza textelor de lege menționate, tribunalul a reținut că trecerea personalului auxiliar pe unul din posturile enumerate de art.19 3 din Legea nr.50/1996 nu impune condiția existenței unui examen sau concurs.
Conducătorul instanței poate avea în vedere doar pregătirea profesională și experiența fiecărui grefier. Dar, tot din dispozițiile legale enumerate mai reiese și condiția obligativității respectării acestor criterii. Alegerea este lăsată la latitudinea președintelui instanței.
Reclamanții invocă existența în cauză a unui tratament discriminatoriu.
Conform art.2 1 din nr.OG137/2000, discriminare înseamnă orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
2 al aceluiași articol arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor arătate față de alte persoane în afara cazului în care toate acestea sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Tot în domeniul discriminării, Legea Fundamentală a României statuează, prin dispozițiile art.4 și art.16, principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Nu mai puțin trebuie respectate și dispozițiile tratatelor internaționale, pe care Statul Român le-a ratificat și care, conform art. 11 și art. 21 din Constituție, fac parte din dreptul intern și se impun ca atare.
În acest sens art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la o plată egală pentru o muncă egală.
Cele arătate sunt incluse, cu valoare de principiu și în dispozițiile Codului Muncii, care în art.6 1 și 2 stipulează că pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice formă de discriminare.
Principiul nediscriminării este consacrat, de altfel, și de dispozițiile art.5 1, 2, 3 și 4 din Codul Muncii.
În speță, a apreciat tribunalul că între personalul auxiliar enumerat limitativ de art.19 3 din Legea nr.50/1996 și celălalt personal auxiliar al instanțelor este creată o diferență în domeniul social, cu impact asupra unui element fundamental al contractului individual de muncă, respectiv salariul.
Tribunalul a analizat caracterul acestei diferențe, pentru aop utea sau nu încadra în noțiunea largă de "discriminare", respectiv a analizat dacă prin cele statuate în actele normative invocate legiuitorul a urmărit existența unui scop legitim, prin instituirea unor practici justificate obiectiv.
În România, instituția abilitată prin lege să se pronunțe asupra existenței unei discriminări este Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care, în punctul de vedere înaintat instanței (fila 257), analizând condițiile pe care o faptă trebuie să le îndeplinească pentru a fi discriminare, a arătat că nu se impunea existența unor diferențe în cadrul aceleiași categorii profesionale.
Deosebit, tribunalul a reținut și că nu sunt îndeplinite criteriile art.2 1 din nr.OG137/2000 pentru justificarea diferenței statuate de art.19 3 din Legea nr.50/1996.
Este evident că tratamentul diferențiat adoptat de legiuitor are ca efect înlăturarea de la prevederile legii a unei părți a aceleiași categorii profesionale, respectiv personalul auxiliar al instanțelor, fără însă a se justifica un scop legitim în cauză sau cel puțin necesitatea unei astfel de măsuri.
Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat ca discriminatorie acordarea unui spor doar pentru anumite categorii de grefieri, fapt care conduce la existența unui tratament diferențiat în cadrul aceleiași profesii, iar singura modalitate de înlăturare a acestei discriminări o reprezintă admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata acestui spor.
Pentru cuantificarea drepturilor salariale ale reclamanților, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă de către expertul, care a calculat diferențele salariale pe care reclamanții le au de primit.
Tribunalul a considerat ca întemeiat și capătul de cerere privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să vireze sumele de bani necesare celorlalți pârâți în vederea efectuării plății, având în vedere că, în raport de nr.HG208/2005, această instituție răspunde de realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de către Parlament, precum și de luarea măsurilor care se impun, pentru aplicarea politicii financiare a statului. Pentru aceste motive a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de acest minister.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea pentru viitor a sporului solicitat prin acțiune, de vreme ce la baza răspunderii contractuale stă existența certă a unui prejudiciu, excluzându-se atât prejudiciul eventual cât și cel incert.
În termen legal sentința a fost recurată de pârâtul Ministerul Justiției, precum și de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că sentința de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, după cum urmează:
1. În mod greșit prima instanță a apreciat că în speță ar fi aplicabilă nr.OG137/2000, cu toate că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin acest act normativ.
Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispozițiile legale care le instituie, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor, prin urmare modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a unor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Mai arată recurentul că, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este contradicție cu art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
2. În mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamanții sunt discriminați.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că art.19 3 din Legea nr.50/1996 prevede în mod expres persoanele care beneficiază de sporul de 10%, iar reclamanții nu se regăsesc între acestea.
Pe de altă parte, în speță nu există discriminare și nu sunt aplicabile dispozițiile nr.OG137/2000, deoarece una dintre condițiile instituite de acest act normativ este ca situațiile în discuție să fie comparabile.
Diferența de salarizare se face în raport de nivelul studiilor, funcția îndeplinită, cantitate și calitatea muncii, condițiile de muncă.
Calitatea de personal auxiliar este un criteriu mult prea general pentru a constata existența discriminării, având în vedere că atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefier sunt diferențiate, în raport de funcția ocupată, complexitatea atribuțiilor, responsabilitățile ce le implică îndeplinirea acestor atribuții, precum și volumul de muncă, sens în care trebuie avut în vedere dispozițiile Hotărârii nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, ale Legii nr.567/2004 și ale OG nr.8/2007.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat în recursul său dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că în mod greșit prima instanță a apreciat că recurentul are calitate procesuală pasivă
Arată recurentul că atribuții privind salarizarea reclamanților are Ministerul Justiției, care este ordonator principal de credite pentru reclamanți, în timp ce recurentul este ordonator principal de credite pentru instituțiile din subordinea sa, iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorul principal de credite, în timp ce rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de art.19-35 din Legea nr.500/2002.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.
Contrar susținerilor recurentului, Tribunalul Argeș nu a făcut decât să analizeze incidența unor dispoziții legale. Este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
De altfel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară doar anumitor magistrați (sporul acordat numai judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 (1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
De asemenea este nefondată susținerea recurentului Ministerul Justiției în sensul că reclamanții, invocând o dispoziție contrară unei norme constituționale, aveau doar posibilitatea de a ridica excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale respective, fără a putea să invoce existența vreunei discriminări.
Astfel, art.27 1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că ersoana p. care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit 4 al aceluiași articol persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Rezultă așadar că actul normativ reglementează posibilitatea formulării unei acțiuni în justiție de către persoana care se consideră discriminată, fără a condiționa o atare acțiune de eventuala de invocare în prealabil a excepției de neconstituționalitate. Această prevedere este de altfel în concordanță cu principiul accesului liber la justiție.
Al doilea motiv de recurs formulat de Ministerul Justiției este de asemenea nefondat.
Este adevărat că potrivit art.19 3 din Legea nr.50/1996 "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Rezultă că textul enumeră limitativ categoriile de grefieri care beneficiază de sporul de 10%, excluzând cea mai mare parte a grefierilor de la plata acestui spor.
Pe de altă parte, art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art.6 3 din Codul Muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu este reluat și de art.1 2 lit. i din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Potrivit art.2 alin1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar conform 2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
De asemenea, potrivit art.1 3 din același act normativ exercitarea drepturilor enunțate cuprinse în prezentul articol privește persoane aflate în situații comparabile.
În recursul său, pârâtul Ministerul Justiției pretinde că dispozițiile nr.OG137/2000 nu ar fi aplicabile în speță, deoarece reclamanții din prezenta cauză nu se află în "condiții de egalitate" și nici în "situații comparabile", condiții cerute de actul normativ arătat.
Apreciază Curtea că această susținere este nefondată, întrucât reclamanții în cauză sunt încadrați ca personal auxiliar și atribuțiile lor sunt asemănătoare, inclusiv din punct de vedere al complexității și volumului de muncă, cu atribuțiile grefierilor care beneficiază de sporul de 10%, iar faptul că între atribuțiile diverselor categorii de personal auxiliar există anumite diferențieri, nu poate duce la concluzia că aceștia nu s-ar afla în "situații comparabile".
Criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție, în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a unora dintre atribuțiile pe care o parte dintre grefieri le aveau, ceea ce nu are justificare, atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți grefierii din parchete și instanțele judecătorești necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignoră nu numai dispozițiile art.16 1 din Constituția României, republicată, pe cele ale art. 23 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", precum și pe cele ale art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art. 1 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de grefieri, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a participării grefierilor la actul de justiție.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere pentru tratamentul salarial pentru grefieri a apartenenței la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica.
Rezultă deci că distincția ce se face, ținându-se seama de anumite atribuții ale grefierilor este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
De aceea, pentru eliminarea oricărei discriminări între diferitele categorii de grefieri, cu profesii implicând pregătire, experiență și responsabilități identice, în raport cu atribuțiile îndeplinite de fiecare, se impune ca, pentru perioada în care o parte dintre grefieri nu au beneficiat de sporul specific de 10% din salariul brut lunar, aceștia să aibă dreptul la întregirea veniturilor lor salariale cu acel spor, obligația autorității care nu l-a acordat tuturor grefierilor fiind întemeiată pe ideea de răspundere pentru tratament discriminatoriu.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui spor în perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare.
În concluzie, curtea apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele categorii de grefieri, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata acestui spor și pentru personalul care desfășoară alte activități decât cele enumerate de art.19 3 din Legea nr.50/1996 reprezintă singura modalitate de eliminare a discriminării existente.
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Este de remarcat în primul rând că Tribunalul Argeș nu a reținut calitatea procesuală pasivă a acestui pârât în considerarea vreunui raport de muncă pe care reclamanții l-ar avea cu acesta.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totuși în mod corect instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă raportat la art.291 Codul Muncii, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.831/CM din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - --- -
Grefier,
- -
Red.
TC/2 ex.
25.03.2008
jud fond.
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță
