Drepturi salariale (banesti). Decizia 2690/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2690

Ședința publică de la 30 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

Grefier - -

*******************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 6393 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA - MEMBRU GRUP, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă SC SA - MEMBRU GRUP, reprezentată de avocat cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind recurenta reclamantă.

Procedura de citare nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat pentru intimata pârâtă,a arătat că înțelege să renunțe la cererea prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2) ultima liniuță din Legea 53/2003 Codul Muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 lit. p și art. 79 alin 1 din Constituția României revizuită, precum și la cererea prin care invocă necompetența teritorială a Curții de Apel Craiova. A depus la dosar cerere scrisă în acest sens.

Curtea a luat act de cererea de renunțare formulată de intimata pârâtă prin apărător, avocat, după care, constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru intimata pârâtă, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Constată că la data de 19 iunie 2008, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC SA -MEMBRU GRUP B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând prima ce trebuia acordată la data pensionării, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

In motivarea acțiunii petentul a arătat că a fost salariatul pârâtei la secția Servicii Interne - Combinatul și că potrivit art.161 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pe anul 2007, la pensionare, indiferent de cauza pensionării, ar fi avut dreptul la un premiu pentru întreaga activitate în cuantum de 2 salarii avute la data pensionării; că iar salariatul are vechime în petrol de peste 15 ani, astfel că i se cuvin 4 salarii avute la data pensionării.

In apărare intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 6393 din 27 noiembrie 2008, a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea și în consecință a respins cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul SC SA -MEMBR GRUP

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prima pentru pensionare este prevăzută printr-o clauză a contractului colectiv de muncă aplicabil și reprezintă o plată compensatorie, care se acordă o singură dată și numai în cazul încetării contractului individual de muncă ca urmare a pensionării.

Ca urmare, aceste drepturi nu reprezintă drepturi salariale pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."c" Codul Muncii (termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului), fiind vorba de drepturi din categoria protecției sociale a salariaților.

Potrivit art. 154 alin. 1 Codul Muncii "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", iar potrivit art. 155 Codul Muncii "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".

Fiind vorba de plăți compensatorii acordate după încetarea contractului de muncă, aceste sume nu pot fi apreciate ca drepturi salariale, astfel încât termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, este de 6 luni de la data nașterii dreptului și prevăzut de art. 283 alin. 1 lit."e" Codul Muncii.

Astfel, s-a reținut că cererea formulată se reclamant se întemeiază pe neexecutarea unei clauze a contractului colectiv de muncă în ceea ce privește indemnizația de concediere, astfel încât este aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de zile.

Împotriva hotărârii respective, la data de 122 decembrie 2008, a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca fiind nelegală, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținându-se că în mod greșit s-a aplicat termenul de prescripție de 6 luni de zile, în cauză plățile compensatorii având natura juridică a unei despăgubiri, se aplică termenul de prescripție de 3 ani de zile.

Pe fondul cauzei s-a susținut că este îndreptățită să i se acorde suma reprezentând prima conform contractului colectiv de muncă la nivelul unității, cu ocazia pensionării.

Recursul declarat de reclamanta este întemeiat și se va admite avându-se în vedere următoarele considerente:

Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.

Împrejurarea că prima ce trebuia acordată cu ocazia pensionării, solicitată de reclamantă, a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).

În acest sens art.161 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 încheiat la nivelul, prevăd că,La pensionare - indiferent de cauza pensionării - salariatul este premiat pentru întreaga activitate cu o sumă reprezentând două salarii avute la data pensionării. Dacă salariatul are peste 15 ani vechime în petrol, suma acordată va fi de 4 salarii avute la data pensionării".

Chiar dacă această măsură este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.

În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata primei ce se acordă cu ocazia pensionării, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. "c" Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera "e" din Codul Muncii.

Față de cele arătate, se va reține că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, astfel încât, în baza art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, recursul reclamantei se va admite, se va casa hotărârea Tribunalului Dolj și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 6393 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA - MEMBRU GRUP.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

3 ex/IE/15.05.2009

fond;

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 2690/2009. Curtea de Apel Craiova