Drepturi salariale (banesti). Decizia 275/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.275/CM
Ședința publică de la 25 mai 2009
Completul specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții -reclamanți: și, cu domiciliul ales la Judecătoria M,--4, județul T împotriva sentinței civile nr.3/CM/13.01.2009 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți: STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B,-, sector 5, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN, cu sediul în- Bis, județul T, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție(spor de confidențialitate 15%).
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 21.05.2009 și apoi la data de 15.05.2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Prin cererea înregistrată cu nr- aflată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanții și au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B PRIN T, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților:
- să recunoască discriminarea,să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%,începând cu data de 01.02.2006 până la data pronunțării acțiunii,precum și pentru viitor,actualizate la data plății efective - să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă - pârâtul Ministerul Finanțelor Economiei și Comerțului să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate. În considerente s-a arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de personal ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Au fost invocate disp. art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, disp. art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor modificată prin Legea nr. 405/2006 și disp. nr.OG 19/2006.
Reclamanții au apreciat că toate aceste acte normative relevă voința legiuitorului de a se acorda sporul de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează informații clasificate.
OG nr. 137/2000 prevede, la rândul său, în art. 30 alin. 3, acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în ideea asigurării unui tratament echitabil și similar tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice care gestionează informații clasificate.
Ori, se susține, că se naște situația paradoxală ca magistrații procurori care dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale, deținând certificate ORNIS și gestionând informații clasificate, conform art. 28 din Legea nr. 182/2002, nu beneficiază de spor de confidențialitate, în timp ce persoanele care execută dispozițiile respective, beneficiază.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților.
Pârâtul a arătat că nu pot fi reținute susținerile reclamanților, întrucât în cauză nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate, aceștia nu fac parte din categoriile de personal, funcționari publici sau alte categorii de personal îndreptățite să beneficieze de acest drept, potrivit prevederilor legale invocate.
S-a mai susținut că dreptul la acordarea acestui spor nu este în mod evident unul apărat și garantat de Constituție, iar prevederile legale invocate în cuprinsul acțiunii, prin care acest spor este recunoscut diferitelor categorii de salariați, nu sunt aplicabile procurorilor; mai mult, sporul nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori al cuantumului.
S-a menționat, totodată, că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului, iar conținutul concret al atribuțiilor de serviciu ale personalului auxiliar, diferit față de cele ale altor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii distincte. A fost înlăturată, astfel, susținerea conform căreia în ce privește personalul auxiliar de specialitate, există o discriminare în acest sens, întrucât lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială, recunoscut altor categorii profesionale, nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În ședința publică din 9 2008 instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit art. 282 din Codul Muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele.
Potrivit Constituției României Statul garantează drepturile și libertățile recunoscute cetățenilor prin acte normative.
Având în vedere calitatea de garant a Statului, este evident că acesta nu se poate legitima cu calitate procesual pasivă într-un raport juridic în care atât subiectul activ cât și subiectul pasiv este determinat în mod expres prin dispozițiile art.282 din Codul Muncii.
Prin sentința civilă nr.3/CM/13.01.2009 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B PRIN T, și s-a respins acțiunea față de acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
S-a respins, ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI B, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, TRIBUNALUL TULCEA.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții, au solicitat prin acțiunea înregistrată la 29.09.2008, acordarea retroactivă - perioada 01.02.2006 -și până la pronunțarea acțiunii precum și pentru viitor - a drepturilor recunoscute prin acte normative speciale cu titlu de spor de confidențialitate.
Stabilirea unor sporuri pentru personalul anume menționat în nr.OG 19/2006 modificată și completată prin Legea nr. 444/2006 ( intrată în vigoare la 10.12.2006 ), în art. 231alin. 3 din nr.OG 137/2000 ( text intrat în vigoare la 23.07.2006 ) și respectiv în nr.OG 6/2007 ( intrată în vigoare la 01.02.2007 ) nu constituie o discriminare față de alte categorii de salariați bugetari și nu exprimă implicit, astfel cum au susținut reclamanții, intenția legiuitorului de a acorda acest drept tuturor persoanelor care își desfășoară activitatea în instituții publice.
Mai mult, actele normative enunțate nu conferă tuturor salariaților din respectivul domeniu de activitate un drept incontestabil la sporul de confidențialitate, după cum nu stabilesc unitar modalitatea de determinare a persoanelor îndreptățite și cuantumul acestui spor.
Conform art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000 modif. sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, existența discriminării, care presupune raportarea cazului la persoane /categorii de persoane aflate în situații similare ori comparabile, nu poate fi redusă la exprimarea distinctă a voinței legiuitorului în ce privește salarizarea.
Acordarea sporului de confidențialitate unei categorii de personal, expres prevăzută de actul normativ special, nu poate fi interpretată în sensul negat de însuși legiuitor, anume, că există o voință de acordare cu titlu general a acestui spor.
Împrejurarea că magistrații procurori care dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale, deținând certificate ORNIS și gestionând informații clasificate, conform art. 28 din Legea nr. 182/2002, să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, nu implică, în absența unui text de lege neechivoc, acordarea sporului de confidențialitate și nici invocarea unei discriminări față de alte categorii de personal cu care aceștia nu se află în situații similare ori comparabile.
Reclamanții nu au luat în considerare faptul că dispozițiile speciale la care s-au raportat au în vedere protecția,informațiilor clasificate, astfel cum sunt definite și reglementate acestea prin Legea nr. 182/2002. Ori, față de clasificarea dată de art. 15 din Legea nr. 182/2002, judecătorii nu sunt incluși în categoria persoanelor care au acces la informații clasificate, aceștia având doar obligația de a păstra secretul de serviciu.
În raport de soluționarea dată capetelor de cerere principale, au fost respinse ca nefondate și cele accesorii, referitoare la plata actualizată a drepturilor, la menționarea lor în carnetele de muncă și la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și, criticând-o pentru următoarele motive:
Hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât având calitatea de judecători la Judecătoria M, județul T, în exercitarea atribuțiilor profesionale sunt obligați potrivit art. 4 al.1 din Legea 303/2004 ". Ca prin întreaga lor activitate. Să respecte Codul Deontologic al Judecătorilor și Procurorilor" iar potrivit art. 15 din acest cod ".au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-a obținut în această calitate".
Potrivit aceleiași dispoziții " în cazul în care potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a Parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cazul prevăzut de lege și de regulament".
Tot astfel, potrivit art. 10 din Legea 303/2004 în calitatea pe care o îndeplinesc, le este interzis să-și exprime în mod public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare, nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor, constituind abatere disciplinară, potrivit art. 99 lit.d din aceeași lege.
Principiul confidențialității profesionale a magistraților este reglementat, cu același conținut și pe plan internațional, fiind unul din principiile fundamentale adoptate de congresul al VII - lea al Națiunilor Unite, privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, desfășurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin rezoluțiile nr.40/32 din 29.11.1985 și nr.40/146 din 13 1985 prin care s-a stabilit că judecătorii au obligația de a păstra secretul profesional în ceea ce privește deliberările și informațiile confidențiale dobândite în timpul exercitării altor atribuții profesionale decât ședințele de judecată publice și că nu pot fi obligați să depună mărturie în astfel de cauze.
Obligația de confidențialitate profesională este stabilită în sarcina mai multor categorii de salariați, cum este cazul personalului contractual din aparatul de lucru al guvernului și al personalului contractual din Instituțiile și Autoritățile Publice(art. 13 din OUG nr.12/2003) al personalului din Oficiul Român pentru Adopție(potrivit art. 10 din Legea 274/2004) al celui din Administrația Prezidențială, Oficiul Național al Informațiilor Secrete de Stat, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale(art. 14 al.1 din legea 228/2003) al personalului din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării(art. 30 al.3 din OG 137/2000).
În favoarea acestor categorii și a altora s-a prevăzut prin acte normative speciale sau în baza altor proceduri un drept salarial reprezentând sporul de confidențialitate, însă în ceea ce ne privește pe noi magistrații pentru aceleași obligații nu a fost instituită nici o compensație financiară.
Deși recurenții au aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socioprofesionale menționate, nereglementarea prin lege a dreptului corelativ de a beneficia de compensații bănești, contravin la prevederile art. 73 din Legea 303/2004 în conformitate cu care stabilirea drepturilor magistraților se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea, interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, încălcându-se totodată principiul tratamentului egal și a nediscriminării consacrat de art. 16 al.1 din Constituția României. Ori, în condițiile în care obligația de confidențialitate limitează libertatea de exprimare, acordarea unor compensații bănești în aceleași condiții ca și categoriile socioprofesionale de mai sus, trebuie apreciată ca legitimă, rezonabilă și echitabilă excluderea recurenților fiind bazată pe criteriul categoriei sociale, având ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condițiile de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Instanța de fond a refuzat să rețină că sistemul de salarizare, ca instituție de dreptul muncii este guvernat printre altele de principiul legalității de tratament și de cel al diferențierii salariilor, numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Principiul legalității de tratament implică recunoașterea acelorași drepturi salariale tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că există discriminare ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale, indiferent de funcție, care întruneau elementul generator al respectivului drept.
Instanța de fond nu a ținut cont că, în cauză discriminarea s-a repetat nu numai la dispoziția art. 16 din Constituție ci și la Declarația Universală a Dreptului Omului și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului. Pe aceste considerente, în mod eronat s-a reținut în sentință susținerea Ministerului Justiției referitoare la faptul că nu ar exista un text de lege care să recunoască magistraților dreptul pretins prin acțiune, întrucât acest drept invocat de a nu fi discriminate este deja consacrat, atât în legislația internă cât și în cea europeană.
Discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor normative injuste pentru anumite categorii de persoane.
A considera că numai anumitor categorii socio-profesionale le sunt aplicabile prevederile OG 137/2000 republicată, ar însemna o restrângere nepermisă a domeniului de aplicare a normelor legale privind discriminarea și, implicit a dreptului constituțional de liber acces la justiție.
Nici motivarea în sensul că prin hotărârea nr.318/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ar fi pronunțat că nu există un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrați și alte categorii socio - profesionale, nu poate fi primită întrucât soluțiile date de această autoritate nu sunt obligatorii, așa cum în dreptul intern nici jurisprudența instanțelor nu constituie izvor de drept, cu atât mai mult cu cât hotărârea invocată nu a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanții.
Într-o atare situație, ceea ce este de verificat în această cauză, este pe de o parte faptul că reclamanții se află în aceeași situație ca și persoanele care beneficiază de sporul la care fac referire, iar pe de altă parte trebuie observat că tratamentul diferit de care recurenții " se bucurau" nu sunt justificate obiectiv de vreun scop legitim, așa cum cer prevederile art. 2 al.2 din OG 137/2000.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei potrivit art. 19 din Legea 500/2000 privind Finanțele Publice, acest minister coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
De asemenea răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG 387/2007, motiv pentru care și sub acest aspect recurenții critică sentința pronunțată de instanța de fond, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a admis recursul formulat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 15 al.1 și 2 din codul deontologic al magistraților, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
În cazul în care, potrivit legii lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament.
În conformitate cu prevederile art. 99 al.1 lit.d din legea nr.303/2004 constituie abatere disciplinară nerespectarea de către judecători și procurori a secretului deliberării și a confidențialității lucrărilor cu acest caracter.
În același sens, prin art. 10 din legea 303/2004 se prevede faptul că judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Prin urmare, obligația de confidențialitate pentru magistrați este prevăzută prin lege.
Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, a instituit implicit și o obligație de plată(o contraprestație salarială).
Raportul juridic de muncă, indiferent că este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Așadar, raportul juridic de muncă dă naștere la drepturi și obligații reciproce între părți.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al.1 lit.d) din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor raportat la art. 16 al.1 și 2 din codul deontologic al magistraților; Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.46 din 15.12.2008, admițând recursul în interesul legii a stabilit că judecătorii și procurorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară.
Conform art. 329.pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept, judecata prin recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În motivarea acestei decizii în interesul legii s-a reținut că magistrații, magistrații - asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative nu prevăd acordarea acestui spor au drept la despăgubiri în temeiul art. 27 al.1 din OG 137/2000.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul de bază(indemnizația) prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie acordate cu caracter temporar până la încetarea stării de discriminare.
Atât timp cât prin recursul în interesul legii s-a constatat existența unei discriminări între magistrați și celelalte categorii de funcționari care primesc sporul de confidențialitate și că nu există o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru a acorda acest spor doar unora dintre ei, deși se află în situații comparabile, această problemă de drept, astfel cum a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe, în temeiul art. 329 Cod procedură civilă enunțat mai sus.
În consecință, avându-se în vedere dispozițiile art. 312 al.1,2,3 pr.civ. Curtea va admite recursul formulat de reclamanți și va modifica în parte sentința recurată, în sensul admiterii acțiunii în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea și obligării acestora la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% calculat la indemnizația brută lunară, începând cu 1.02.2006 și în continuare, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Curtea a menținut celelalte dispoziții referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Reclamanții nu au înțeles să cheme în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a aloca fondurile necesare plății sumelor neîncasate ci au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit art.3(1) din HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta are atribuția de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții -reclamanți: și, cu domiciliul ales la Judecătoria M,--4, județul T împotriva sentinței civile nr.3/CM/13.01.2009 pronunțate de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți: STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cu sediul în B,-, sector 5, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN, cu sediul în- Bis, județul T, MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea și obligă pârâții către reclamanți la plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15% calculat la indemnizația brută lunară, începând cu 01.02.2006 și în continuare, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțate în ședință publică, astăzi, 25.05.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.-jud.-/11.06.2009
- gref.-
4 ex./26.06.2009
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mihaela Ganea
