Drepturi salariale (banesti). Decizia 290/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 290
Ședința publică din data de 17 februarie 2010
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup, cu sediul social în B, Calea, nr.239, sector 1, având domiciliul ales în municipiul B, Bulevardul, nr.4-8, House, sector 1 - la Societatea Civilă de Avocați, și Asociații, împotriva sentinței civile nr.77 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Târgoviște, strada - -,.14,.B,.1,.25, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup, avocat din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale nr.-/2009 și intimatul-reclamant personal.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză a fost repusă pe rolul instanței, după soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului formulat de pârâta SC SA - Membru Grup împotriva încheierii de ședință din 14 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în sensul respingerii acestuia ca nefondat, potrivit deciziei nr.9025 din 5 noiembrie 2009.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta pârâtă, arată că societatea recurentă și-a schimbat denumirea. Depune astfel la dosar notificare în cuprinsul căreia este menționat că SC SA se va numi în continuare SA, atașând acesteia Certificatul de înregistrare cu seria B și nr.J40/8302/23.10.1997, certificatul de înregistrare mențiuni și încheierea nr.89793 din 16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.
La rândul său, intimatul reclamant arată, de asemenea, că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act de schimbarea de denumire a recurentei pârâte, în sensul că SC SA se va numi în continuare SA, după care, având în vedere că părțile nu mai au cereri noi de formulat în cauză, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, arată că în luna mai 2009 intimatul reclamant a depus la dosarul de executare o adresă prin care a arătat că i-au fost achitate drepturile bănești care decurg din executarea sentinței civile nr.77 din 13 ianuarie 2009, depunând în acest sens un extras de cont.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat. Precizează că a primit drepturile bănești ce decurg din executarea sentinței recurate, însă nu dorește să se afle în situația de a fi obligat să restituie suma primită.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC SA B, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale cuvenite și neacordate, actualizate în raport cu rata inflației, prevăzute de art.168 alin.1 din.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei până la 15.10.2006 și că a fost prejudiciat în sensul că nu i-au fost acordate drepturile salariale prevăzute de art.168 din pe anii 2005 -2006, suplimentări ce trebuiau negociate cu minim 15 zile înaintea fiecărui eveniment. A solicitat ca aceste drepturi să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății și să fie acordate în conformitate cu prevederile art.166 din Codul muncii, care stabilește că obligațiile privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că drepturile salariale reprezentând prime de Paști și C au fost introduse în anul 2003 în salariul de bază al fiecărui reclamant conform Actului Adițional la CCM încheiat între salariații reprezentați de către și patronat. Prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară, creată în scopul soluționării diferendelor rezultate din interpretarea și aplicarea CCM, a confirmat intenția părților cu privire la includerea acestor sume în salariul de bază atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori și a precizat că, începând cu anul 2003, art.168 alin.1 a rămas fără obiect, primele făcând parte din salariu fără a fi individualizate distinct. Pentru aceste considerente, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
Tot prin întâmpinare s-a invocat excepția prematurității acțiunii în raport cu prevederile contractuale care, eventual, ar putea justifica dreptul la acțiune. În motivarea excepției s-a arătat că dreptul la acțiune nu s-a născut atâta vreme cât nu au avut loc negocierile în baza cărora să fie stabilit cuantumul exact al acestor drepturi, modalitatea de acordare și stabilirea criteriilor de acordare.
Pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune prin raportare la dispozițiile art.283 lit.e din Codul muncii, termenul de prescripție fiind considerat de 6 luni, deoarece este vorba de neexecutarea unor clauze contractuale. Au fost puse în discuția contradictorie a părților atât excepția prematurității formulării cererii, cât și excepția tardivității formulării acțiunii.
Prin sentința civilă nr.77 din 13 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția prematurității și excepția prescripției formulării cererii invocate de pârâtă, iar pe fond a admis cererea formulată de reclamant, obligând pârâta la plata către reclamant a primei de C 2005 și a primei de Paști 2006, prevăzute de art.168 alin.1 din în cuantum de câte un salariu mediu de bază pe SA, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat drepturi salariale restante, cuvenite și neacordate pe anii 2005 - 2006, drepturi actualizate cu indicele de creștere a prețurilor, prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2005, 2006.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură.
Cu privire la excepția prematurității formulării cererii, tribunalul a constat că aceasta este neîntemeiată, întrucât dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut cu ocazia fiecărui eveniment religios în discuție, chiar dacă aceste drepturi nu au fost negociate conform cu 15 zile înainte și nu a fost stabilită modalitatea concretă de acordare a lor.
În conformitate cu dispozițiile art.283 din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei, conform cărții de muncă depuse în copie la dosarul cauzei, până la data de 15.10.2006 și că, potrivit art.168 alin.1 din, înregistrat la Direcția și Solidarității Sociale B la data de 23.05.2000, salariații urmau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, valorile concrete, modalitățile de acordare, criteriile și beneficiarii urmând să fie negociate cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment.
În alineatul 2 al articolului 168 din renegociat în anul 2003 s-a prevăzut că suplimentările de la alin.1 "vor fi introduse" în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității negociate cu, articol modificat ulterior prin acte adiționale, în anul 2005, în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale prevăzute la art.168 alin.1 "au fost introduse" în salariul de bază al fiecărui salariat.
Asupra acestui aspect, al introducerii în salariul de bază al fiecărui salariat a suplimentărilor de Paști și de C în anul 2003, nu pot exista controverse față de claritatea prevederilor art.168 alin.2 din modificat, text convenit de către reprezentanții și SC SA. Începând cu anul 2004 aceste drepturi salariale suplimentare nu au mai fost incluse în salariu. Această concluzie rezultă din folosirea la timpul trecut a verbului " au fost introduse", în timp ce în anul 2005 sintagma devine "vor fi introduse", sintagmă ce întărește convingerea că introducerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale de Paști și Caa vut loc doar în anul 2003.
A mai reținut prima instanță că nu poate fi acceptată concluzia Comisei Paritare a SA exprimată în "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art.168 din al SA din 31.08.2007", care interpretează retroactiv prevederile art.168 alin.1 și 2, stabilind că începând cu anul 2003 până la data la care părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și vor fi acordate sub această formă.
Această interpretare a voinței părților referitoare la art.168 din adoptată de Comisia Paritară, constituie de fapt o modificare cu efecte retroactive a legii părților, respectiv a Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Această modalitate este contrară prevederilor titlului 7 din Codul muncii referitor la contractele colective de muncă și în principal prevederilor art.244 din Codul muncii, care stabilesc că părțile pot modifica clauzele contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori convin acest lucru.
Modificarea la care face referire art.244 din Codul muncii urmează să producă efecte pentru viitor, concluzie care rezultă din aplicarea principiului neretroactivității legii civile prevăzut de art.1 din Codul civil, precum și din dispozițiile art.236 alin.4 din Codul muncii în raport de care contratele colective de muncă încheiate cu respectarea condițiilor legale constituie legea părților.
A reținut tribunalul că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei în conformitate cu prevederile art.287 Codul muncii, nu a făcut dovada prin actele depuse că a plătit reclamantului suplimentările salariale reprezentând prime de Paști și C pe anii 2005 - 2006.
În ceea ce privește calculul drepturilor cuvenite reclamantului, tribunalul a apreciat că trebuie avute în vedere salariile medii de bază, deoarece prevederile Contractului Colectiv de Muncă se referă în art.168 alin.1 la o suplimentare a drepturilor salariale de C și de Paști în cuantum de un salariu mediu de bază pe SNP și nu la un salariu mediu brut.
Atât salariul de bază cât și cel brut sunt venituri brute, însă deosebirea dintre acestea este aceea că salariul brut mai cuprinde și eventualele sporuri adăugate salariului negociat, adică celui numit de "bază", fără sporuri.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, criticând soluția ca netemeinică și nelegală, în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a reținut excepția de prematuritate a acțiunii, deoarece sumele ce trebuiau achitate cu titlu de primă puteau fi plătite numai în condițiile negocierilor cu sindicatele care urmau să aibă loc cu 15 zile calendaristice anterior celor două evenimente și, așa cum s-a dovedit, aceste negocieri nu au avut loc.
Cea de-a doua critică a recursului se referă la greșita respingere a excepției de prescripție a acțiunii, motivat de faptul că, fiind vorba de drepturi prevăzute de CCM în cauză este incident termenul de prescripție de 6 luni prev. de art.283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, deoarece sumele pretinse de reclamanți au fost deja încasate ca urmare a includerii acestor prime în salariu începând cu anul 2003.
Sub acest aspect, recurenta arată că potrivit art.9 CCM interpretarea clauzelor acestui contract se face prin consens, iar potrivit art.10 soluționarea problemelor invite privind executarea contractului revine unei Comisii paritare, organ care a confirmat includerea în salariu a primelor solicitate prin acțiune.
În fine, se pretinde de către recurentă că în mod greșit instanța de fond a acordat prime care reprezintă echivalentul salariului mediu brut pe unitate în condițiile în care în conformitate cu art.168 alin.1 CCM baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu pe unitate.
La termenul din 14 aprilie 2009 recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, față de împrejurarea că au fost încălcate prevederile art.72 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, raportate la art.249 din Codul muncii și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.298 alin.2 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, prin raportare la art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României și a solicitat suspendarea judecării prezentului recurs și sesizarea Curții Constituționale.
Instanța de recurs prin încheierea din 14 aprilie 2009 respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup. Urmare recursului formulat de către pârâtă împotriva acestei încheieri, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție prin încheierea de ședință din 15 mai 2009 Curții de APEL PLOIEȘTI.
Prin decizia nr.9025 din 5 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA Membru împotriva încheierii de ședință din 15 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
La data de 18.01.2010, cauza a fost repusă pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI pentru continuarea judecății, fixându-se termen de judecată la data de 17 februarie 2010, când Curtea de APEL PLOIEȘTIa rămas în pronunțare asupra recursului formulat împotriva sentinței civile nr.77 din 13 ianuarie 2009 de către Tribunalul Dâmbovița.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește invocarea excepției de prematuritate, recurenta pârâtă invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor, cât și obligația organizării lor aparțin patronatului, conform Legii nr.130/1996 republicată. Prin urmare, Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepția de prematuritate nu se justifică.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, conform cărora prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței sumelor, începând cu anul 2005, și nu cele ale art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează plata unor drepturi salariale neacordate.
Pe fondul cauzei, prima instanță a hotărât în mod corect că nu există nicio dovadă a faptului că suplimentările salariale reprezentând prime de Paște și C, ar fi fost efectiv plătite.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că, începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de includerea lor în salariu, ci de efectivitatea plății acestor drepturi.
Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt necontrazis de recurentă cu înscrisurile depuse la dosar.
În aceste condiții se constată că susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că, potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, așa cum a susținut.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2005 și 2006 s-ar fi menționat expres că, pentru anii respectivi, suplimentările de la alin.1 al art.168, privind primele de Paște și de C, au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2005 s-a prevăzut, la art.168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2005 și, respectiv 2006, primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai sus-arătate, notele Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art.168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2007, de care se prevalează recurenta, nu pot constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C și de Paști, prevăzute de art.168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2005 și 2006, ar fi fost acordate reclamanților prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestora pe anii respectivi.
Nici ultima critică a recursului nu este fondată, deoarece în dispozitivul sentinței se prevede în mod expres că vor fi plătite sumele prevăzute de art.168 alin.1 din, respectiv echivalentul unui salariu de bază mediu pe unitate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile invocate, nefiind justificate, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal și temeinic stabilită de prima instanță, în raport de dispozițiile art.168 din CCM, astfel că recursul este nefondat, urmând să fie respins conform disp. art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat pârâta SC SA, cu sediul social în B, Calea, nr.239, sector 1, având domiciliul ales în B, Bulevardul, nr.4-8, House, sector 1 - la Societatea Civilă de Avocați, și Asociații, împotriva sentinței civile nr.77 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Târgoviște, strada - -,.14,.B,.1,.25, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Th./Red. - MD/LC
4 ex./05.03.2010
- - Tribunalul Dâmbovița
- /
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela
