Drepturi salariale (banesti). Decizia 297/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 297/AS
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtaAGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 816 din 20 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, județul T, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești.
Dosarul a avut termen de judecată la data de 27 octombrie 2009 când, Curtea, a constatat cauza în stare de judecată și, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 3 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Tulcea, reclamanta chemat în judecată AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ T, solicitând obligarea pârâtei la respectarea prevederilor cap.V Secțiunea a 2-a, pct.6. Stimularea mobilității forței de muncă art.75 din Legea nr.76/2002, la a-i achita diferența de 5 (cinci) salarii minime brute pe țară în vigoare la data de instalării, reprezentând prima de instalare în cuantum de 5x3100=15.500 lei; la reactualizarea sumei de 15.500 lei la data plății efective cu indicele de inflație și potrivit nr.OG9/2000, cât și la plata eventualelor cheltuieli de judecată efectuate în cauză.
În motivare, reclamanta a arătat că, a absolvit, " specialitatea ingineria mediului din B în anul 2004, iar în perioada 30 august 2004 - 12 ianuarie 2005 fost înregistrată conform Legii nr. 76/2002 și a beneficiat de ajutorul de șomaj conform dosarului de evidență.
A menționat reclamanta că începând cu data de 12.01.2005 a fost angajată cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminată nr.283/ 18.01.2005 la SRL, cu sediul în
S-au invocat prevederile art.75 din Legea nr.76/2002. În acest sens reclamanta a arătat că, la data de 30.12.2005 a completat la sediul pârâtei întru-un
singur exemplar tipizat pentru acordarea primei de instalare în noul post, la care a atașat toate actele care făceau dovada îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru acordarea primei de instalare în cuantum de 7 salarii minime brute pe economie, însă, pârâta, încălcând prevederile art.75 din Legea nr.76/2002, deși a făcut dovada prin anexarea actelor cerute de lege i-a acordat numai 2 salarii, adică 6.200 lei, pârâta motivând că mutarea în municipiul B, ar fi depășit termenul de 12 luni = 365 zile în care urma să-și stabilească domiciliul în municipiul B ar fi fost depășit.
Astfel, s-a precizat că, pârâta, prin adresa nr.4826/16.04.2007 a răspuns după 230 zile, încălcând termenul de 30 zile comunicându-i că nu îi acordă diferența de 5 salarii minime brute pe țară, întrucât conform cărții de identitate a fost transmisă în data de 23.02.2006, cu nr. de înregistrare 1794/24.02.2006.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.75, art.119 alin.(2) din Legea nr.76/2002, art.283 alin (1), lit.c, prima teză din Codul Muncii, art.70 și art.72 din Legea nr.168/1999 și art.111 Cod proc. civilă.
În dovedire reclamanta a depus la dosar copia xerox după următoarele înscrisuri: contract individual de muncă nr.283/18.01.2005, cererea nr.8603/ 29.08 2006, adresa nr.4826/16.04.2007, adeverințe nr.353/2007, adresa nr.15429/23.12.2008.
În apărare, pârâta AJOFM Taf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Astfel, pârâta a arătat că, acțiunea a fost introdusă de reclamantă după împlinirea termenului de 6 luni, respectiv 1 an, prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată, alin.1:"Cererile prin care se solicită anularea a unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii" și alin 2) "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".
A precizat pârâta că, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ, după aproape 3 ani (23.12.2008) de la data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii de acordare a primei de instalare, fără a depune contestație în termenul de 6 luni de la luarea la cunoștință a răspunsului intimatei înregistrat cu nr.2813/23.03.2006.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că în data de 30.12.2005 reclamanta a înaintat cerere de acordare a primei de instalare, conform art.75 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată fără a depune documentele ce atestă că odată cu încadrarea în muncă și-a schimbat domiciliul în municipiul B, iar în data de 11.01.2006, cererii înregistrată cu nr.14508/30.12.2005 i s-a acordat viza compartimentului juridic, cu mențiunea că "actele depuse sunt conform art.74 din Legea nr.76/2002, modificată și completată".
S- mai arătat că, în data de 12.01.2006 i s-a stabilit prin decizia nr.128/30.12.2005 dreptul prevăzut de art.74 din legea de mai sus menționată, ca
urmare faptului că reclamanta s-a încadrat la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care avea domiciliul stabil, municipiul
Pârâta a menționat că, în conformitate cu prevederile art.74 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată: "Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor de șomaj, egală cu nivelul a două salarii minime brute pe țară în vigoare la data acordării".
S-a mai precizat că, în data de 23.02.2006 reclamanta a înaintat prin fax cartea de identitate seria - nr.-, care atestă ca în data de 12.01.2006 și-a schimbat domiciliul din T în B, așa cum cer prevederile art.75 din legea menționată, dar fără a putea demonstra că la data solicitării dreptului respectiv data de 30.12.2005 îndeplinea condițiile cerute de lege pentru acordarea dreptului solicitat.
Astfel, pârâta a învederat faptul că dreptul reclamantei fost stabilit în data de 30.12.2005 prin decizia nr.128, deci depunerea cărții de identitate în data de 24.02 2006 fost tardivă.
În acest sens pârâta a precizat că reclamanta a solicitat prima de instalare, în termen de 12 luni de la data încadrării în muncă, dar la data depunerii cererii (30.12.2005) nu a depus documentele, care să ateste că odată cu încadrarea în muncă și-a schimbat domiciliul, necesare obținerii primei de instalare.
De asemenea a mai menționat și că pentru a putea beneficia de prima de instalare prevăzută la art.75 din lege, în vigoare la data solicitării dreptului, se impune ca persoana respectivă să depună documentele prevăzute de art.45 alin 1) din normele metodologice menționate, printre care și actul de identitate, în copie, care să ateste că în urma angajării și-a schimbat domiciliul.
Tot în apărare pârâta a mai depus la dosar copii xerox după următoarele înscrisuri: adresa nr.14508/30.12.2005, cartea de identitate a reclamantei, dispoziția nr.128/30.12.2005, dispoziția nr.15 din 23.03.2006, adresa nr.9030/7.09.2006, adresele nr.4826/16.04.2007, 6972 din 28.05.2007, adresele nr.2813/23.03.2006, nr.11242/11.09.2007, nr.13096/3 noiembrie 2008.
La data de 30 ianuarie 2009, reclamanta a depus la dosar cererea de modificare și întregire a cererii sale inițiale, prin care a arătat în esență următoarele:
Copia cărții de identitate seria - nr.- a fost retransmisă la 23.02.2006 la cererea expresă a pârâtei, întrucât aceasta i-a comunicat că această copie a fost rătăcită, iar inițial copia CI seria - nr.- a fost transmisă prin fax la 12.01.2006, data eliberării.
Reclamanta precizat că la data 30.12.2005 data depunerii cererii de acordare a primei de instalare în cuantum de 7 salarii minime brute pe economie art.75 din Legea nr.76/2002 a comunicat pârâtei că sunt depuse actele pentru stabilirea domiciliului în B, dar că acestea nu au fost eliberate, pârâta comunicându- că poate trimite actul de identitate după eliberare, fapt ce s-a și întâmplat.
De asemenea a mai precizat că potrivit art.16 din Legea nr.554/2004 înțelege să cheme în judecată și pe directorul executiv al T d-na și pe consilierul juridic -.
A mai arătat reclamanta că la emiterea deciziei privind cererea înregistrată la 30.12.2005 prin care solicită 7 salarii minime brute pe țară în vigoare la data instalării, reprezentând prima de instalare pentru instalarea într-o altă localitate, B, potrivit art.75 din Legea nr.76/2002.
De asemenea a mai menționat că solicită în temeiul dispozițiilor art.14 alin.2 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, anularea ultimei decizii nr.15/23.03.2006 comunicată la 16 ianuarie 2009, (anexa nr.1).
La aceeași dată reclamanta a mai depus la dosarul cauzei în apărare, copii xerox după următoarele înscrisuri: dispoziția nr. 15/23.03 2006, cererile nr.263/17.03.2006, nr.8603/29.08 2006, cererile fără număr înregistrare din data de 29 decembrie 2006, 2 mai 2007, note de inventar corespondență cu T, din data de 17.08.2007, dovada corespondenței prin fax cu pârâta, adresa nr.15429/23.12.2008.
La data din 6 februarie 2009, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a invocat excepția lipsei competenței materiale a instanței de litigii de muncă și asigurări sociale arătând că așa cum a susținut prin cererea modificatoare și de întregire a cererii inițiale depusă la 30.01.2009, pentru termenul din 4.02 2009, învederat instanței că obiectul litigiului îl constituie: anularea ultimei decizii nr.15/23.03.2006, comunicată la 16.01.2009, obligarea pârâtei AFOFM T la emiterea deciziei privind cererea înregistrată la 30.12.2005, prin care a solicitat plata a 7 salarii minime brute pe țară, reprezentând prima de instalare pentru instalarea într-o altă localitate, B, aflată la peste 660 km distanță de T, fostul domiciliu așa cum imperativ dispune art.75 din Legea nr.76/2002, introducerea ca părți în proces pe directorul executiv al AJOFM T doamna și consilierul juridic -, în temeiul dispoz. art.16 din Legea nr.554/2004.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că prin întâmpinarea nr.528/20.01.2009, depusă de pârâta - T, pentru termenul din 21.01.2009, aceasta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar în susținerea respingerii excepției invocate, prin cererea modificatoare și întregire a cererii inițiale, prin susținerile de la pct.5, pag.2 și 3 învederează instanței că pârâta nu i-a comunicat până la data depunerii prezentei, refuzul rezolvării cererii depuse la 30.12.2005, de acordare a primei de instalare reprezentând 7 salarii minime brute pe țară, așa cum prevede art.12 din Legea nr.554/2004.
Pentru necomunicarea refuzului acordării primei de instalare reprezentând 7 salarii minime brute pe țară, a formulat cereri la 5.03.2006, 17.03.2006, 27.08.2006, 29.08.2006.
Prin adresa nr.9030/7.09.2006 pârâta i-a comunicat că a solicitat un punct de vedere ANOFM, instituție ierarhic superioara care a "analizat" cererea sa 230 de zile, " răspunsul " fiindu-i comunicat la 16.04.2007.
Reclamanta a arăta că a depus cereri la 17.08.2007, 20.08.2007, 23.12.2007, 19.11.2008, 23.12.2008, făcând astfel dovada că prescripția a fost
întreruptă, termenele cererilor adresate pârâtei au fost depuse în interiorul termenului de 6 luni.
De asemenea, învederează că în temeiul disp. art.4 din Legea nr.554/2004 invocă excepția nelegalității ultimei decizii nr.15/23.03.2006, comunicată la 16.01.2009.
În drept și-a întemeiat cererea completată și modificată pe disp. art.1, art.4, art.7 alin (3), art.13 alin 1, 3, 4, art.14, art.16 din Legea nr.554/2004.
La data de 17 februarie pârâta a depus la dosar un punct de vedere arătând că copia cărții de identitate a fost transmisă de reclamanta pentru prima dată în data de 23.02.2006 și nu a existat nici o cerere expresă din partea pârâtei referitoare la solicitarea copiei cărții de identitate.
Totodată a menționat că din evidențele sale nu reiese că petenta a transmis prin fax copia CI seria - nr.369 456, înaintea datei 23.02.2006.
Față de precizarea reclamantei referitoare la faptul că la data depunerii cererii, respectiv 30.12.2005 ar fi comunicat pârâtei că sunt depuse actele pentru stabilirea domiciliului în B, acesta a arătat că din nici un înscris nu reiese acest lucru, că reclamanta ar fi comunicat acest lucru.
La dosarul cauzei au mai fost depuse de către pârâtă, în xerocopie următoarele înscrisuri: cererea nr.14508/ 30.12 2005; copia cărții de identitate seria -. nr. - depusă la data solicitării dreptului; dispoziția de repartizare nr.58/12.01.2005; contract individual de muncă 283/18.01 2005;dispoziția de încetare a indemnizației de șomaj;adeverință; angajament nr.14508/30.12.2005; dispoziția nr.128/30.12.2005; cerere nr.233/13.01.2006; răspuns nr. 18411/ 17.01.2006; copia CI seria - nr.- înregistrată cu nr.1794/24.02 2006; adresa nr.2221/ 07.03 2006; adresa nr. 2630/ 17.03 2006; adresa nr. 2631/ 17.03 2006; dispoziția nr.15/23.03.2006 înregistrată cu nr.2796/23.03. 2006; adresa nr.2813/23.03.2006; adresa nr.8603/29.08.2006 însoțită de adeverință; adresa nr.9030/ 07.09.2006; adresa nr. 9081/ 08.09.2006; adresa nr.13662/ 29.12 2006; adresă către ANOFM nr.1612/09.02 2007; răspuns ANOFM nr.4058/ 28.03.2007; adresa nr.4826/16.04 2007; adresa nr.5807/05.05.2007; adresa nr.6972/28.05.2007; nota de inventar, adresa nr. 10326/ 20.08 2007; adresa nr. 11242/ 11.09 2007; adresa nr. 11885/ 13.10 2008; adresa nr.11917/ 13.10 2008; adresa nr.13096/3.11.2008; adresa nr.15429/23.12.2008; adresa nr.355/14.01.2009.
Prin încheierea de ședință din data de 18 februarie 2009, instanța a respins excepția de necompetență a Tribunalului Tulcea, ca instanță de asigurări sociale.
La dosar reclamanta a mai depus în dovedire copii xerox după următoarele înscrisuri: adresa nr.2630/17.09.2006, dispoziția nr.15 înregistrată la data de 23.03.2006.
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 25 martie 2009, reclamanta a precizat că renunță la introducerea ca parte în proces a directorului executiv și a consilierului juridic din cadrul AJOFM. T, cât și la excepția de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art.4/Legea nr.554/2004 a ultimei decizii comunicată la data de 16.01.2009.
Totodată a menționat că, pentru respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, urmare a stabilirii prin
încheierea de ședință a competenței materiale în cauză a instanței de asigurări sociale, solicită a fi avute în vedere dispozițiile art.283 alin.1 lit.a și c/ Codul muncii raportat la care a fost în termen la momentul formulării acțiunii.
La data de 14 aprilie 2009 pârâta a depus la dosar concluzii scrise.
La data de 18 mai pârâta a depus la dosar copii xerox după următoarele înscrisuri: adresele 4449/14.05.2009, nr.11242/1.09.2007, dovada confirmării primirii corespondenței purtate cu reclamanta la data de 14.09.2007, adresa nr.11242/11.09.2007, adresa nr.2813/23.03.2006, confirmarea primirii corespondenței la data de 27.03.2006, dispoziția nr.15/23.03.2006.
La dosarul cauzei reclamanta a depus concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 816/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceas - respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată, s-a luat act de renunțarea reclamantei la excepția de nelegalitate a deciziei nr.15/23 martie 2006 emisă de pârâta AJOFM T, s-a admis contestația formulată de reclamantă, s-a anulat decizia nr.15/23 martie 2006 emisă de pârâtă, ca netemeinică și nelegală, a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie prin care să acorde petentei prima de instalare prevăzută de art.75 din Legea nr.76/2002 precum și la plata sumei de 980 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei:
Astfel potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii:
"Cererile în vedere soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor drepturi către salariat .".
Instanța constată că dispoziția contestată, înregistrată sub nr.2796/23.03.2006 a dispus respingerea dreptului sub formă de primă de instalare, în ceea ce o privește pe reclamantă, începând cu data de 30.12.2005, aceasta reprezentând data nașterii dreptului la acțiune al acesteia.
Or, având în vedere că reclamanta a introdus acțiunea la data de 29 decembrie 2008 față de prevederile mai sus arătate, instanța reține că aceasta s-a adresat în termenul legal instanței, astfel că urmează a respinge excepția prescripției la judecată, ca nefondată.
Având în vedere prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 25 martie 2009, reclamanta a precizat că renunță la excepția de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art.4/Legea nr.554/2004, cu privire la decizia nr.15/ 23 martie 2006, emisă de pârâta AJOFM. T, instanța urmează a lua act de renunțarea reclamantei.
Cu privire la fondul cauzei:
Conform prevederilor art.75/Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă " persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează potrivit legii într-o altă localitate și ca urmare acestui fapt își schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor
pentru șomaj, egală cu nivelul a 7 salarii minime brute pe țară, în vigoare la data instalării."
Conform dispozițiilor art. 45 alin (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, aprobate prin nr.HG174/2002, cu modific. și complet. pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 75 din lege, persoanele îndreptățite să primească prima de instalare trebuie să depună la Agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului B, unde se află în evidență, următoarele documente:
- o cerere, conform modelului prezentat în anexa nr.12;
- actul de identitate, în copie, care să ateste domiciliul stabil;
- dovada încadrării în muncă printr-un act eliberat de angajator, cu precizarea locului de muncă unde persoana urmează să își desfășoare activitatea.
- angajament pentru respectarea art.76 alin 1 din lege conform modelului prevăzut în anexa 13 la normele metodologice, care constituie titlul executoriu potrivit legii.
De asemenea potrivit alin (2) al aceluiași articol beneficiază de drepturile prevăzute de art.75, din lege, persoanele care se încadrează în muncă pe o perioadă de cel puțin 12 luni.
Instanța reține că la data de 30.12.2005, reclamanta a înaintat către AJOFM T, cererea înregistrată sub nr.14508, prin care a arătat că întrucât la data încadrării în muncă era beneficiară a indemnizației de șomaj, conform carnetului de evidență nr.04153, solicită acordarea dreptului prevăzut de art.75 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
În aceeași cerere reclamanta făcea precizarea că, începând cu data de 12 ianuarie 2005 s-a încadrat în muncă, pe durată nedeterminată, conform actului nr.283/18.01.2005 (aflat în copie și la dosarul cauzei), la SC. " " SRL B, ocazie cu care și-a schimbat și domiciliul din localitatea T, în localitatea
Se observă că, prin viza pusă de oficiul juridic al AJOFM T, la data de 11.01.2006, s- făcut mențiunea că, actele depuse de reclamantă sunt conform art.74 din Legea nr.76/2002.
La data de 12.01.2006, reclamantei i-a fost stabilit prin decizia nr.128/30.12.2005, dreptul prevăzut la art.74 din Legea nr.76/2002.
Conform prevederilor art.74/Legea nr.76/2002:
"Persoanele care în perioada în care beneficiază de alocație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își au domiciliu stabil, beneficiază de o primă de încadrare neimpozabilă, acordate din bugetul asigurărilor de șomaj, egală cu nivelul a două salarii minime brute pe țară, în vigoare la data acordării."
Urmare a solicitărilor scrise ale reclamantei, către pârâta AJOFM T, prin care aceasta cerea aplicarea în ceea ce o privește, a prevederilor art.75 din Legea nr.76/2002 și respectiv plata a unei diferențe de 5 salarii minime pe economie, două fiindu-i plătite deja în baza deciziei nr.128/30.12.2005, conform, art.74/Legea nr.78/2002, pârâta a emis decizia nr.15 din 23.03.2006, prin care s-a dispus că începând cu data de 30.12.2005 i se respinge dreptul sub formă de
primă de instalare în cuantum de 2170 RON - lei, cu motivarea că dreptul sub formă de primă de instalare este schimbarea domiciliului după termenul legal, prevăzut de art.75 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Conform preved. art.45 alin.(6) din Normele metodologice de aplicare a legii nr.76/2002:
,Drepturile prevăzute de art.74 sau 75 din lege se solicită în termen de maximum 12 luni de la data încadrării în muncă ".
Instanța constată că reclamanta a formulat cerere de acordare a drepturilor conform art.75/Legea nr.76/2002 la data de 30.12.2005 în condițiile în care încadrarea sa în muncă s-a făcut la data de 12.01.2005.
Deși pârâta a menționat în dispoziția nr.15/23.03.2006 refuzul său privind acordarea primei de instalare, prevăzută la art.75 din Legea nr.76/2002, motivat de schimbarea domiciliului legal prevăzut de art.75/Legea nr.76/2002, instanța analizând cartea de identitate a reclamantei, seria -, nr.-, constată că aceasta a fost eliberată la data de 12.01.2006 și atestă schimbarea domiciliului reclamantei în B, sector 2-, bloc 443.1 (reclamanta având anterior domiciliul în T,-, conform seria nr. -, aflată în copie la dosarul cauzei.
Așadar, instanța a constatat că reclamanta și-a schimbat domiciliul din T, în B conform seria - nr.- eliberată de Poliția B, la data de 12.01.2006 și în condițiile în care relațiile de muncă cu SC " SRL B au început conform contractului colectiv de muncă nr.283 din 18.01.2005, la data de 12.01.2005, aceasta și-a modificat domiciliul și a și formulat și cererea de solicitare a primei de instalare prevăzute de art.75/Legea nr.76/2002, în termenul de 12 luni de la data încadrării în muncă, deci, conform art.45 alin.(6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002.
Se constată că, reclamanta a respectat prevederile art.74/Legea nr.76/2002, ale art.45 alin.(1), (2) și (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, iar decizia nr.15/23 martie 2006 emisă de pârâtă, este netemeinică și nelegală.
S-a făcut aplicarea art. 274 Cod.pr.civ.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta. în motivare a arătat următoarele: cauza nu constituie un conflict de muncă în sensul art. 248 din Codul Muncii ci un litigiu de contencios administrativ astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 283 alin.1 lit. c din Codul Muncii ci prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și ca urmare excepția prescripției dreptului la acțiune în mod greșit a fost respinsă; reclamanta nu a făcut dovada în termen de 12 luni de la data încadrării că și-a schimbat domiciliul astfel încât, pentru a nu i se îngrădi drepturile i-au fost totuși acordate drepturile 74 din Legea nr. 76/2002; drepturile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 74/2002 nu i-au fost acordate întrucât la data depunerii cererii - 30.12.2005 nu a depus documentele care să ateste că odată cu încadrarea în muncă și-a schimbat și domiciliul iar depunerea copiei actului de identitate la 24.02.2006 este tardivă.
Prin întâmpinare intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, arătând că dreptul la acțiune nu este prescris întrucât recurenta nu a dovedit data comunicării deciziei nr.15/23.03.2006 iar sentința pronunțată este corectă întrucât a formulat cererea în termen și a dovedit schimbarea domiciliului.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune se constată că dezlegarea acestei probleme depinde de stabilirea naturii drepturilor pretinse de reclamantă și implicit a naturii litigiului, ceea ce are efect asupra determinării normelor legale referitoare la prescripția extinctivă aplicabile în cauză.
Astfel, se are în vedere că potrivit Art.47 (2) din Constituția României, cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.
Rezultă astfel, că ajutorul de șomaj intră în categoria asigurărilor sociale publice.
De asemenea se mai constată că raportat la prevederile art.5 pct.VII din Legea nr. 76/2002 ajutorul de șomaj are natura unui drept de asigurări sociale iar drepturile accesorii, precum dreptul prevăzut de art. 75 din aceeași lege au implicit aceeași natură. Ca urmare, litigiul are natura unui litigiu de asigurări sociale care cade în competența instanțelor sau completelor specializate în această materie la care se referă art. 35(2) și 36(3) din Legea nr. 304/2004.
Pentru acest motiv nu sunt aplicabile nici prevederile art. 283 din Codul Muncii dar nici prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Legea nr. 76/2002, ca lege specială, nu prevede nici un termen special de prescripție extinctivă pentru formularea unei acțiuni în pretenții de către beneficiarul drepturilor prevăzute de acest act normativ în vederea obținerii drepturilor cuvenite dar neplătite și nici un termen pentru contestarea actului prin care se respinge acordarea unui drept solicitat.
Ca urmare, devin aplicabile prevederile dispozițiile art.2 sau 3, după caz, și art.7 din Decretul nr.167/1958. Ca urmare, dreptul la acțiune al reclamantei nu s-a prescris, acest motiv de recurs nefiind fondat.
În ceea ce privește fondul cauzei, se rețin următoarele:
Potrivit art. 75 din Legea nr. 76/2002, persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu nivelul a 7 salarii minime brute pe țară în vigoare la data instalării.
Așadar, legea impune două condiții pentru acordarea acestui drept: beneficiarul ajutorului de șomaj să se încadreze în muncă într-o altă localitate și să își schimbe domiciliul ca efect al încadrării în muncă.
În cauză, nu se contestă împrejurarea că reclamanta s-a încadrat în muncă în altă localitate, ceea ce a determinat de altfel acordarea de către recurenta pârâtă a
drepturilor prevăzute de art. 74 din Legea nr. 76/2002, și nici schimbarea domiciliului, atestată de conținutul cărții de identitate seria - nr. - eliberată de SPCEP Sector 2 B care atestă existența domiciliului în această localitate.
Motivul de recurs vizează însă respectarea termenelor impuse de normele metodologie de aplicare a Legii nr. 76/2002.
Astfel, potrivit art. 45(1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 74 și 75 din lege persoanele îndreptățite vor depune la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului B, unde se află în evidență, următoarele documente:
a) o cerere conform modelului prezentat în anexele nr. 11 respectiv nr. 12;
b) actul de identitate, în copie, care să ateste domiciliul stabil;
c) dovada încadrării în muncă printr-un act eliberat de angajator, cu precizarea locului de muncă unde persoana urmează să își desfășoare activitatea;
d) angajament pentru respectarea art. 76 alin. (1) din lege, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13, care constituie titlu executoriu, potrivit legii.
În alineatul (6) al aceluiași articol se stabilește însă că drepturile prevăzute la art. 74 sau 75 din lege se solicită în termen de maximum 12 luni de la data încadrării în muncă.
Așadar, nici prevederile art. 75 din Legea nr. 76/2002, nici prevederile art. 45 din Normele de aplicare a acestei legi nu impun schimbarea domiciliului odată cu încadrarea în muncă. De altfel, indemnizația prevăzută de art. 75 se acordă nu pentru încadrarea în muncă în altă localitate ci pentru schimbarea domiciliului cu condiția ca aceasta să fie determinată de încadrarea în muncă în acea localitate, pentru se stimula mobilitatea forței de muncă. Această concluzie se reține și prin raportare la prevederile art.74 din aceeași lege din care rezultă că indemnizația cu cuantum mai redus se acordă pentru a compensa dezavantajele deplasării zilnice la locul de muncă situat în altă localitate decât cea de domiciliu sau ale stabilirii unei reședințe în acea localitate.
Din prevederile art. 45(6) din Normele metodologice citate, însă, rezultă că termenul maxim în care trebuie îndeplinită condiția schimbării domiciliului în localitatea în care se găsește noul loc de muncă este tot de 12 luni de la data încadrării în muncă, după acest termen nemaiputând fi formulată cererea de acordare a indemnizației ceea ce presupune că schimbarea domiciliului după această dată nu mai produce efecte din motive procedural - administrative.
Or, în cauză, se constată că respectivul contract individual de muncă încheiat de reclamantă cu SC SRL Bap rodus efecte din 12.01.2005 iar la 12.01.2006 a fost eliberată cartea de identitate indicată anterior, care atestă schimbarea domiciliului.
Având în vedere însă procedurile prevăzute de art. 13 din OUG nr.97/2005, este evident că domiciliul a fost schimbat înainte de această dată, având în vedere că la data depunerii cererii pentru eliberarea noii cărți de identitate în condițiile art. 18 alin.1 lit. c) din același act normativ reclamanta trebuia să facă dovada noului domiciliu.
De altfel, prevederile art. 45 alin. 1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 care limitează posibilitatea dovedirii domiciliului la depunerea copiei cărții de identitate contravin prevederilor art. 27 din OUG nr. 97/2005, act normativ ulterior și cu forță juridică superioară care stabilește că dovada domiciliului se poate face cu unul dintre următoarele documente:
a) acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ;
b) declarația scrisă de primire în spațiu a găzduitorului, însoțită de actul de proprietate al acestuia, pentru persoanele care solicită schimbarea domiciliului la o altă persoană fizică;
c) declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil, faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) și b); pentru minorii și persoanele fizice puse sub interdicție, declarația se dă și se semnează de către părinți sau de către reprezentanții lor legali;
d) documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul figurează înscris în Registrul agricol, pentru mediul rural.
Așadar, la împlinirea termenului de 12 luni prevăzut de art. 45(6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, reclamanta îndeplinea condițiile impuse de art. 75 din Legea nr. 76/2002 pentru a beneficia de drepturile stabilite de acest text legal.
A admite argumentul recurentei în sensul că la data formulării cererii nu îndeplinea această condiție ar însemna să se opună reclamantei un formalism administrativ excesiv de natură a afecta însăși substanța dreptului acesteia,drept prevăzut de art. 75 din Legea nr. 76/2002. Astfel, ar fi în mod vădit excesiv să se refuze reclamantei acordarea acestui drept pentru simplul motiv că a formulat cererea la o dată anterioară în condițiile în care, dacă ar fi formulat cererea în data de 12.01.2006 nu ar fi existat nici un motiv pentru a fi respinsă, reclamanta îndeplinind în termenul de 12 luni condițiile stabilite de lege și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002. De altfel, și Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că un "formalism rigid", de natură să afecteze grav efectivitatea unui drept este inacceptabil (Decizia nr. 176/2005 și Decizia nr.737/2008). Acest principiu este aplicabil chiar dacă în cauză nu este vorba de un drept garantat de Constituția României ci de un drept prevăzut de o lege. Totuși, cu valoare de principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că și în cazurile în care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impune statelor respectarea unui anumit drept sau într-o anumită manieră, "odată ce a fost adoptată o soluție de către stat ea trebuie implementată cu o claritate și o coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință trebuie subliniat faptul că incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului" (hotărârea în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92). Rezultă astfel, că un drept prevăzut în lege trebuie respectat nu
doar formal și, prin operațiunile administrative de aplicare a legii, nu trebuie negat acest drept în substanța sa, cum ar fi situația în care se manifestă un formalism excesiv.
Ca urmare, criticile recurentei sunt nefondate și în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, astfel încât în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de pârâtaAGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 816 din 20 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, județul
Respinge cererea intimatei privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red./dact. dec. jud. -/23.11.2009
dispozitiv gref. -
2 ex./23.11.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
