Drepturi salariale (banesti). Decizia 320/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.320/
Ședința publică din 07 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, -, -,., cu domiciliul procesual ales în G,-,împotriva sentinței civile nr. 160 din 01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL, cu sediul în G,-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,- și intimatul - chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 mai 2008, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 7 mai 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 160/1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca nefondată.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, - Reprezentantul Reclamanților, (), (), în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 16.10.2007 reclamanții, Lipsa, ,., ( ), au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casatie si Justitie B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel G, Parchetul de pe lângă Tribunalul G, Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților la plata actualizată către fiecare din reclamanți sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996, începând cu data de 01.09.2004 și până la zi, precum si acordarea lor in continuare.
În fapt s-a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată" Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art.47 din Legea nr.50/2006, abrogare ce a fost înlăturată prin dispozițiile art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal auxiliar din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002.
S-a ajuns la această concluzie motivat de faptul că în timp ce Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 prevedea expres în art. 50 că se abrogă și Legea nr.50/1996, în art. 41 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 se prevede expres că se abrogă numai Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, nu și Legea nr.50/1996.
În această situație s-a apreciat că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr.50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuia acordat în continuare judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate, lucru care nu s-a făcut.
Mai mult decât atât, la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții, nu s-au schimbat ci, dimpotrivă s-au acutizat întrucât odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporite care, în situația existenței unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc fără doar și poate la creșterea celor doi factori de risc.
Au considerat că acțiunea formulată este pe deplin întemeiată și pe considerentul că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică, neputând pune sub semnul legii între lege și ordonanțele guvernului.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casatie si Justitie B, a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea:
"Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Însă textul de lege mai sus menționat a fost abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 425 din 01.09.2000 și intrată în vigoare la 01.10.2000.
Susținerile reclamanților conform cărora o lege poate fi modificată sau abrogată printr-u act cu aceeași forță juridică nu prezintă relevanță în cauză, deoarece abrogarea art. 47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000 este permisă în raport cu dispozițiile exprese ale art.115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple, în baza unei legi speciale de abilitare, în materii ce nu fac obiectul legilor organice.
Totodată, susținerile reclamanților potrivit cărora, prin abrogarea Legii nr.50/1996 prin adoptarea nr.OG 83/2000 s-a încălcat principiul ierarhiei actelor juridice, și anume că o lege organică a fost abrogată printr-o lege ordinară, sunt vădit netemeinice față de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care la art. 62 alin. 3 dispune că " Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Tot astfel, apărările reclamanților potrivit cărora dreptul prevăzut la art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare nu pot fi luate în considerare, deoarece acest act normativ a fost abrogat prin nr.OG83/2000, deci anterior apariției nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006 la care fac referire reclamanții.
A invocat si excepția inadmisibilității întrucât instanța ar depăși atribuțiunile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. Instanțele judecătorești nu sunt abilitate sa creeze si să adopte legi, ci doar sa le aplice pe cele deja existente si care au girul puterii legislative sau pe cel al puterii executive.
A chemat in garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca in cazul in care cererea reclamanților ar fi admisa să fie obligat sa adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care sa includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Ministerul Economiei si Finanțelor a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, având in vedere inexistenta unui raport juridic de munca intre reclamanți si acesta.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o atribuție legată de plata unor drepturi de natură salarială către reclamanți și nici de a include anumite sume în buget, așa cum rezultă din legile lor de organizare. Elaborarea proiectului de buget revine ordonatorului de credite, iar Ministerul Finanțelor Publice, are, potrivit disp. HG 736/2003, art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 și art.19 din Legea 500/2002, atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, însă hotărârea judecătorească le este opozabilă în temeiul legii. Prin urmare, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice si a respins acțiunea principala si cererea de chemare in garanție pentru aceste considerente.
A fost respinsa si excepția inadmisibilității acțiunii pentru următoarele considerente:
Se impune, in prealabil, a se stabili daca instanța de judecata are puterea si competenta de a constata sau măcar de a verifica daca un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, daca se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept si de a nu acorda alte categorii profesionale acest drept.
S-a considerat că instanța poate verifica daca exista sau nu discriminare in textele de lege invocate in urma căreia reclamanții solicita despăgubiri civile si asta deoarece art. 2 din OG 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie limba, religie, categorie sociala etc. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege in domeniu politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice." Prin urmare, daca analizam acest text rezulta ca poți fi discriminat intr-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat si in alte drepturi. Aceasta rezulta din exprimarea " care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau drepturilor recunoscute de lege in toate domeniile". Prin urmare nu este obligatoriu ca dreptul sa fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții invoca ca sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar si din lege. OG 137/2000 apăra pe toți cetățenii de orice fel de discriminare in modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar si de discriminările rezultate din lege fara o rațiune fireasca, logica, raționala si de bun simt.
In acest sens sunt si dispozițiile art. 2 alin. 1 unde se arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere etc. precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea, recunoașterii, folosinței, exercitării.". Prin urmare discriminarea poate rezulta din orice chiar si din lege! La art. 18 alin.1 din OG 137/2000 se prevede ca unul din rolurile CNCD este si acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării si pot fi verificate prin aceasta perspectiva de CNCD sau de instanțe pe cale incidentala.
Având in vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum si dispoziția legala menționata s-a apreciat ca prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentala ca o anumita lege reglementează in mod discriminatoriu anumite drepturi si poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești in mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefireasca si fără o explicația logica a reclamanților.
Cu privire la fondul cauzei, pentru o corectă soluționare se impune analiza evoluției actelor normative.
Legea Nr. 50 din 21 iunie 1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevedea în art. 47 că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Prin Ordonanța Nr. 83 din 29 august 2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, ( pct 42) s-a abrogat art. 47.
Ordonanța a fost aprobată prin Legea Nr. 334 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Ulterior s-a emis Ordonanța de Urgență Nr. 177 din 6 decembrie 2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților aprobată prin LEGEA Nr. 347 din 10 iulie 2003 care se prevede in art 50 alin 2 că:
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1^1, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
În Ordonanța de Urgență Nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției se menționează că la data intrarii sale in vigoare se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum si orice alte dispoziții contrare( deci și cele din legea 50/1996, nu așa cum susțin reclamanții, că parte din lege, respectiv art. 47 ar fi încă în vigoare ).
În combaterea susținerilor reclamanților se reține că art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat anterior OUG 177/2002, prin OG 83/2000. Potrivit Legii Nr. 24 din 27 martie 2000 (art. 62), privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament. În consecință, art. 47 din Legea 50/1996 este abrogat.
Faptul că în activitatea reclamanților activitatea este caracterizată printr-un accentuat risc și o suprasolicitare neuropsihică deosebită nu îi îndreptățește decât să urmeze căile legale, solicitând modificări legislative care să le recunoască activitatea și să o remunereze corespunzător.
Ultimele modificări legislative în materia salarizării au ținut cont de întreg specificul activității, pentru care reclamanți au fost remunerați cu o sumă globală, în care s-au inclus toate criteriile pentru care în legea 50/1996 erau acordate sporuri distincte.
Cu privire la legalitatea abrogării unei dispoziții a unei legi printr-o ordonanță, act normativ cu putere inferioară legii, cât timp aceasta a fost aprobată ulterior printr-o lege, nu vedem nici un considerent pentru care ordonanța să nu-și producă efecte.
Instanța a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, pentru că prin noțiunea de bun în cauză se înțelege un anumit cuantum al salariului, o sumă de bani, primită cu titlu de salariu, indiferent dacă este indemnizația de bază sau un spor, sumă care nu a fost afectată de modificările legislative, în sensul că nu a fost diminuată. În concluzie, nu s-a produs nici o ingerință asupra unui bun al reclamanților.
În opinia separată a asistenților judiciari s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Ulterior prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se astfel s-a opinat că au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Așa cum se arată în întâmpinarea Ministerului Justiției art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât Ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizată prin OG nr. 83/2000 este nelegală, s-a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Pe de altă parte însă s-a considerat ca art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care prevede că " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional", este incident in cauza.
S-a apreciat că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, s-a opinat că există conflict între art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art.48 din legea nr. 50/1996 și art.1 din Protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a aplica acest din urmă text.
In cauza sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care, la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi.
In speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice sens în care s-a opinat ca fiind admisibila cererea reclamanților.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții reclamanți, -, -,., și.
Prin motivele de recurs au criticat hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății cât și cu aplicarea greșită a legii.
Au arătat faptul că dispozițiile art. 41 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate prin OG nr.83/2000, acestea fiind însă în vigoare și după apariția actului normativ, fapt ce rezultă din Decizia nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție G dată în materia recursului în interesul legii, prin care s-a constatat că personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și ulterior intrării în vigoare OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul - pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței civile criticate.
A invocat abrogarea expresă a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privitoare la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică urmare a adoptării nr.OG 83/2000, aceasta intervenind anterior emiterii OUG nr. 177/2002.
În conformitate cu dispozițiile art. 62 alin.3 din Legea nr. 24/2000, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost repuse prin lege de către Parlament.
A susținut că nr.OG83/2000 și-a produs efectele juridice, altfel înseamnă a-i lipsi pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate de majorările salariale semnificative acordate prin acest act normativ, urmărindu-se punerea în concordanță a unor acte normative privitoare la categoriile magistraților, așa cum rezultă din nota de fundamentare a actului normativ.
Examinând recursul declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cord procedură civilă, curtea apreciază recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente.
În primul rând, sub aspectul interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a pronunțat Decizia nr. XXI/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în materia recursului în interesul legii, prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut-lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG833/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 Cod procedură civilă, scopul reglementării instituției recursului în interesul legii îl reprezintă asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României, asupra chestiunilor care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Rezolvarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței, pentru a evita insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României).
Se constată astfel că, recurenții - reclamanți îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, respectiv a intimaților - pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a prevăzut acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar.
Ulterior, prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, au fost abrogate dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996, intervenind astfel o modificare asupra legii privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2000, fiind ulterior aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 108 al.3 din Constituția României, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României care emite ordonanțe, însă numai pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare iar nu și al legilor organice.
Ori, nr.OG 83/2000 a fost emisă în baza art.1 lit.q din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte iar abilitarea Guvernului a operat în speță doar pentru modificarea și completarea legii iar nu și pentru abrogarea Legii nr. 50/1996, nici totală și nici parțială.
Se consideră că, în acest fel, au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 al.3 în referire la art. 73 al.1 din Constituția României.
În acest sens și Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească modificată prin Legea nr. 142/1997, având caracterul de lege organică în vigoare la data emiterii nr.OG83/2000, prevedea în art. 81 că magistrații beneficiază de drepturi salariale inclusiv sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Ca atare, abrogarea prin art. I pct. 42 din OG nr.83/2000 a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine prevederilor art. 81 din Legea nr. 92/1992 modificată și completată care avea caracterul de lege organică.
În condițiile în care Curtea Constituțională are în competență doar controlul dispozițiilor din legile în vigoare, verificarea constituționalității unor norme abrogate în prezent, cât și controlul regularității actului de abrogare și a aplicabilității sale în continuare, aparține instanțelor judecătorești, potrivit plenitudinii de jurisdicție a acestora.
Față de cele arătate mai sus se reține astfel că dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996, republicată, nu și-au încetat în mod legal aplicabilitatea, conform limitelor și condițiilor abilitării, iar efectul supraviețuirii lor fac ca asemenea drepturi să devină cuvenite persoanelor care se încadrează în categoriile prevăzute în legea specială de salarizare.
În al doilea rând, recurenții - reclamanți au solicitat obligarea pârâților la acordarea drepturilor salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu luna septembrie 2004 și până în prezent, precum și acordarea acestuia în continuare.
Ori, pentru despăgubirea salariatului pentru prejudiciul material suferit din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu, devine incident principiul răspunderii civile contractuale, după regulile înscrise în art. 269 al.1 Codul muncii.
Pretențiile solicitate cu acest titlu au caracterul unor despăgubiri, fapt ce atrage necesitatea constatării existenței unui prejudiciu cert, atât ca modalitate de evaluare a sa, având caracter determinat.
Drept urmare, acțiunea formulată de recurenții - reclamanți va fi admisă în parte, corespunzător perioadei efectiv lucrată de către fiecare în parte și raportat la momentul introducerii acțiunii, 16.10.2007, cu respectarea termenului de prescripție în materie de 3 ani, calculat de la data la care drepturile erau datorate ( art. 166 alin. 1 Codul muncii ).
Totodată, potrivit art. 161 al. 4 Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
În speță, plata drepturilor salariale în formă actualizată cu indicele de inflație, reprezintă o modalitate echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat recurenților - reclamanți, în scopul păstrării valorii reale a obligațiilor bănești datorate, față de întârzierea plății și consecințele devalorizării monedei naționale până la momentul efectuării sale efective,
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă în referire la art. 304 pct. 8, 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de recurenții - reclamanți împotriva sentinței civile nr. 160 din 01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
Va fi modificată în parte sentința civilă nr. 160/01.02.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Va fi admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -,., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI.
Vor fi obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI să plătească reclamanților - recurenți drepturile salariale în procent de 50% reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 16.10.2004 și până la data de 16.10.2007, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare recurent - reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Va fi respins capătul de cerere privind acordarea unor asemenea drepturi pentru viitor.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenții - reclamanți, -, -,., cu domiciliul procesual ales în G,-, împotriva sentinței civile nr. 160 din 01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 160/01.02.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, -,., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL, cu sediul în G,- și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-.
Obligă pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI să plătească reclamanților - recurenți drepturile salariale în procent de 50% reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 16.10.2004 și până la data de 16.10.2007, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare recurent - reclamant, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Respinge capătul de cerere privind acordarea unor asemenea drepturi pentru viitor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 07 Mai 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /23.06.2008
:DC/2 ex/23.06.2008
Fond:/
Asistenți judiciari: -tin
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Valentina Gabriela
