Drepturi salariale (banesti). Decizia 324/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(7077/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.324/
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul SINDICATUL LIBER ÎNVĂȚĂMÂNT T, împotriva deciziei civile nr.6590/R din 17 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4900/2009), în contradictoriu cu intimații, GRUPUL ȘCOLAR SF. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T M-INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T M, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații Primăria Municipiului T M-Instituția Primarului, Consiliul Local al Municipiului T M, au depus la dosar întâmpinări prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 14.01.2010 și au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.6590/17.11.2009 pronunțată în dosarul nr- (4900/2009), Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv formulat recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul Liber din Învățământ T M în contradictoriu cu intimații-pârâți Consiliul Local al Municipiului T M, Grupul Școlar "Sf. ", Inspectoratul Școlar Județean T și Primăria Municipiului T M - Instituția Primarului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.80 din Legea nr.168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond sentința civilă nr.728/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale sentință ce a fost comunicată recurentului, ca de altfel și membrilor sindicatului, la data de 26.05.2009.
Calculând termenul de 10 zile în conformitate cu dispozițiile art.101 alin.1 Cod pr.civilă și art.104 Cod pr.civilă, s-a constatat că recurentul a expediat cererea de recurs către Tribunalul București la data de 09.06.2009, depășind cu o zi termenul legal de recurs care s-a împlinit pe data de 08.06.2009 în conformitate cu dispozițiile art.101 alin.5 Cod pr.civilă.
Pe cale de consecință, instanța de control judiciar, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă cu referire la dispozițiile art.137 al.1 Cod pr.civilă și art.80 din Legea nr.168/1999, a admis excepția tardivității și a respins recursul ca tardiv formulat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant Sindicatul Liber din Învățământ T M, întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod pr.civilă.
Motivându-și în fapt contestația în anulare formulată, contestatorul susține că în mod greșit s-ar fi respins recursul declarat de acesta ca tardiv, recursul fiind expediat în termenul legal. Se arată astfel că decizia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece sentința recurată, respectiv sentința civilă nr.728/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleormani -a fost comunicată la data de 28.05.2009 și nu la data de 26.05.2009, cum a reținut instanța de recurs. Ori, calculând termenul de recurs de la data comunicării 28.05.2009, se impune a constata că expedierea recursului s-a realizat în termen legal, sens în care se impune ajudecarea pe fond a pricinii.
Examinând contestația în anulare formulată, sub aspectul motivului invocat, raportat la actele și lucrările dosarului, Curtea o apreciază nefondată, pentru aspectele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prevederea cuprinsă în art.318 Cod pr.civilă (invocată ca temei juridic al contestației în anulare promovată), potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, cum este și situația invocată în cauză, respectiv respingerea greșită a unui recurs ca tardiv.
Numai că, în speța dedusă judecății nu se confirmă susținerea contestatorului, în sensul respingerii recursului, ca tardiv.
Este de principiu astfel, că în materie de procedură dovada comunicării hotărârii judecătorești nu se poate face decât cu procesul-verbal încheiat de agentul competent. Acest înscris nu poate fi nici înlocuit, nici completat prin alte dovezi sau împrejurări de fapt și trebuie să corespundă întrutotul cerințelor formale impuse de lege, spre a putea curge termenul pentru exercitarea căii de atac.
Totodată, dispozițiile art.100 alin.4 Cod pr.civilă, stipulează că: "procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat".
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor sus-menționate reiese, că data de la care curge termenul de recurs, este data de 26.05.2009, reținută prin decizia de recurs contestată, dată menționată de agentul procedural în dovada de comunicare a sentinței atacate atașată la fila 67 dosar fond și nu ștampila oficiului poștal invocată de contestator în apărare, dispozițiile procedurale sus-menționate nedispunând în acest sens o atare echivalență nu poate rezulta decât din lege.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea apreciază nefondată contestația în anulare formulată, sens în care o va respinge în baza art.318 Cod pr.civilă, constatând că față de data indicată de agentul procedural în procesul verbal de comunicare a sentinței atacate, mențiune ce face dovada până la înscrierea în fals (înscriere în fals ce nu s-a realizat în cauză), recursul nu a fost expediat în termenul legal de 10 zile stipulat de art.80 din Legea nr.168/1999, sens în care, în baza acestor dispoziții și a art.101 alin.1 și 5 prin raportare la art.104 Cod pr.civilă, corect a fost respins recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul SINDICATUL LIBER ÎNVĂȚĂMÂNT T, împotriva deciziei civile nr.6590/R din 17 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4900/2009), în contradictoriu cu intimații, GRUPUL ȘCOLAR SF. PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T M-INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T M, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./03.02.2010
Jud.recurs:;;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște