Drepturi salariale (banesti). Decizia 3298/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2129/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3298/
Ședința a publică de la 13.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR ȘI STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr.547/12.03.2008 pronunțata de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și intimații-pârâți TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentei pârâte Direcției Generale a Finanțelor Publice C invocată de intimații-reclamanți, prin întâmpinare pe considerentul că recurenta-pârâtă nu a formulat recursul în nume propriu ci ca reprezentantă Statului Român reprezentat de Ministerului Finanțelor Publice, în baza mandatului depus la dosar.
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.547/12.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași -Secția Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâților Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Călărași și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Călărași și Curtea de APEL BUCUREȘTI, la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexări cuvenite reclamanților pe anul 2007 și anume indexarea începând cu 01.01.2007 în trei etape: 5% începând cu 01.01.2007, în raport cu luna decembrie 2006,2% începând cu 01.04.2007, în raport cu luna martie 2007 și 11% începând cu 01.10.2007, în raport cu luna septembrie 2007
În considerente a reținut că pârâtul Ministerul Justiției recunoaște dreptul acestei categorii de personal la corelarea salariilor cu indicele de inflație dar motivează că aceștia au primit alte măriri de salariu care au acoperit creșterea inflației.
Nu se poate acoperi o inadvertență a legii prin mijloace de adoptare a unei alte reglementări care să acopere această inadvertență.
Reclamanții au primit creșteri salariale majorate pe alte criterii și nu pe inflație.
Ori dacă alte categorii de personal din același minister a primit creșterile salariale pentru acoperirea inflației, aceste creșteri trebuie acordate tuturor categoriilor de personal aflate în situații comparabile sau analoage.
Or, reclamanții sunt salariați ai Ministerului Justiției ca și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, C Constituțională etc, prin urmare se află în situații comparabile și analoage cu această categorie și nu în ceea ce privește salariul ci dreptul fiecărei categorii de a beneficia de drepturile conferite de un act normativ. Ori OG nr. 10 din 31.01.2007 a majorat salariile tuturor salariaților statului; prin urmare, de acest act normativ trebuie să beneficieze și reclamanții, astfel statul procedează la discriminare vădită și directă.
Creșterile salariale care în opinia pârâtului Ministerul Justiției ar acoperi inflația își au alt izvor sunt discriminate de alte cauze și nu pot fi folosite la acoperirea unor comportamente în eludarea legii.
Față de cele de mai sus, tribunalul a constat că reclamanții au fost discriminați în raport de alte categorii de personal din Ministerul justiției și au dreptul la înlăturarea discriminării prin plata dreptului de care au fost lipsiți.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs
Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Ministerul Justiției căile de atac fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului său Direcția Generală a Finanțelor Publice Caa rătat că în fapt, prin sentința sus menționata, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva Statului R reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Hotărârea pronunțata de instanța de fond este, în opinia recurentei, netemeinică și nelegala, având în vedere în primul rând faptul că, din lecturarea considerentelor sentinței civile nr.547/12.03.2008, nu reies motivele pentru care acțiunea intimaților reclamanți a fost admisă împotriva Statului R reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
În al doilea rând, din dispozitivul aceleiași hotărâri nu rezultă obligația ce revine Statului Român reprezentat de drept consecința a admiterii acțiunii intimaților reclamanți împotriva sa.
Mai mult, Statul Român nu poate fi titular de obligații în acest raport juridic, întrucât potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 pct.48 din nr.HG386/25.04.2007 privind organizarea și funcționarea, acesta este reprezentat de, în fața instanțelor de judecată în situațiile în care Statul Român participă nemijlocit. Or, în speță, Statul R nu este și nu poate fi subiect de drepturi și obligații ce izvorăsc dintr-un raport juridic ale cărui subiecte sunt reclamanții, în calitate de angajați și Tribunalul Călărași, în calitatea sa de angajator, respectiv ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, care are prerogativa legala de a prevedea în bugetul de cheltuieli și (sumele solicitate de reclamanți cu titlu de indexări salariale).
Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat; rolul E, este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice. Această instituție nu poate asigura plata drepturilor salariale angajaților altor instituții, obligație ce rezultă din contractul încheiat între angajator și angajați.
În concluzie, fața de cele expuse mai sus, recurenta solicită admiterea recursul așa cum a fost formulat, admiterea în tot a sentința civila nr.547/12.03.2008, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Călărași, în sensul respingerii acțiunii față de Statul Român.
Prin recursul său, Ministerul Justiției a aratat ca un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, recurentul solicită instanței să constate că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-au acordat reclamanților creșterile salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
În acest sens sunt și prevederile art. 124 alin. 3 din Constituția României, conform cărora "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".
În aceste condiții, recurentul a apreciat că cererea nu putea fi soluționată de către instanța de judecată, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Văzând și temeiul acțiunii reclamanților, recurentul solicită instanței să observe că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, potrivit dispozițiilor din Constituția României, însă precizăm că nici Curtea Constituțională nu are competenta de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că "potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv si nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea in textul legii în vigoare a unei alte dispoziții, decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr. 171 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 316 din 7 aprilie 2006).
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens, recurentul solicită instanței să aibă în vedere faptul că prezenta situație nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, astfel cum aceasta a fost dată de Ordonanța nr. 137/20001 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, respectiv "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii! folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
Potrivit art. 1 alin. 3 din nr.OG137/2000 "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discrimina modificările și completările ulterioare, și nu intră în sfera competenței Consiliului Național Combaterea Discriminării. Din această ordonanță, rezultă că atribuțiile Consiliului și controlul exercitat de acest organ, precum și cel exercitat de către instanțe, pentru că potrivit legii, cel care se discriminat se poate adresa direct instanței de judecată, nu privesc modul de reglementare cuprinse în acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" - art. 1 "exercitarea drepturilor enunțate" - art. 1 alin. 3, "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folos exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a du recunoscute de lege" - art. 2 alin. (1), "comportament discriminatoriu", "persoana care se i discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la da putea să ia cunoștință de săvârșirea ei", etc. în mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 nu se referă la drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Desigur că există organe reglementate de Constituție care au competența discriminarea instituită prin dispoziții legale (Curtea Constituțională) care s-a pronunțat în multe rânduri în sensul constituționalității sau neconstituționalității unor prevederi legale, raportat la art. 16 din privind egalitatea în fața legii. Mai mult decât atât, nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că "nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr. 171/2006). Cu atât mai puțin, instanțele nu pot avea competența de a recomanda ori impune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziții legale.
Din toate acestea rezultă cu claritate că nr.OG 137/2000 privește acte sau fapte de discriminare, iar prin hotărârile sale, Consiliul, dar și instanța de judecată se pronunță asupra unor acte sau fapte, acțiuni ori omisiuni prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate a unor drepturi recunoscute de, iar nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanțe.
În esență, cererea reclamanților are ca obiect o acțiune privind obligația de a da, respectiv obligarea pârâților la repararea pagubelor cauzate prin discriminare însă, conform dispozițiilor legale, Ministerul Justiției nu are nici o atribuție în acest sens.
HG nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, în art. 1 alin. 1 dispune: Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură elaborarea, coordonarea si aplicarea strategiei si a programului de guvernare în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept.
Așa cum recurentul a subliniat mai sus, Ministerul Justiției are atribuții de "reglementare și sinteză, prin care se asigură realizarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru organizarea și funcționarea întregului sistem al justiției, pe baza strictei aplicări a dispozițiilor prevăzute de Constituție și de celelalte acte normative".
Or, Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare, singura autoritate legislativă fiind Parlamentul României.
Totodată, recurentul a apreciat că nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că dispozițiile legale care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar sunt apreciate de reclamanți ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată de a nu acorda majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
În speță nu se identifică situația în care persoane aflate în situații similare sau cel puțin comparabile sunt tratate diferențiat. Dispozițiile referitoare la acordarea de majorări salariale altor categorii profesionale și neacordarea acelorași majorări salariale și categoriei profesionale din care fac parte reclamanții, în condițiile în care legiuitorul a stabilit sisteme diferite de salarizare pentru diferitele categorii profesionale din sistemul bugetar, și pentru fiecare dintre acestea majorări salariale în mod diferit și de asemenea, în perioade de timp diferite, nu sunt discriminatorii, pretențiile reclamanților sunt nefondate.
Câtă vreme personalul auxiliar și alte categorii de personal nu se află în situații similare și nici comparabile, atât din punctul de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
În acest sens, recurentul solicită instanței să constate că "dreptul la indexare" nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României, și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor, și în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu, ocrotit prin art. 41 din Constituția României și de art. 154 din Codul muncii.
În anul 2007, grefierii și personalul conex au beneficiat de asemenea indexări în temeiul prevederilor cuprinse în legea specială de salarizare, OG nr. 8/2007 unde să stipuleze că "drepturile de salarizare prevăzute de prezența ordonanță sunt brute și impozabile.
Acestea vor fi majorate prin aplicarea majorărilor acordate în conformitate cu prevederile legale".
Observând procentele în care instanța a obligat la indexarea, în plus față de faptul că Tribunalul exercită rolul său de a exercita atribuțiile specifice doar autorității judecătorești, iar nu pe ale puterii constituite în stat, nu rezultă din "motivarea" instanței de fond care sunt considerentele pentru care intimații-reclamanții sunt mai îndreptățiții să beneficieze de dispozițiile OG nr. 10/2007, iar nu pe majorări în alte procese stabilite pentru alte categorii profesionale. Din acest punct de vedere, recurentul solicite instanței să constate că hotărârea nu cuprinde motive pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 pr. civ.
Intimatii-reclamanti au formulat intampinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei pârâte Direcției Generale a Finanțelor Publice C, exceptie ce a fost pusa in discutie si respinsa in sedinta publica de la 13.05.2009, pentru considerentele aratate in practica.
In recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatii-reclamanti au calitatea de consilieri de probatiune in cadrul Serviciului de Probatiune de pe langa tribunalul C si prin cererea adresata instantei de fond au solicitat plata unor despagubiri ca urmare a discriminarii create intre acestia si alte categorii de salariati(pentru functionarii publici si alte categorii de personal bugetar) prin creșterile salariale prevăzute de OUG nr. 10/2007.
Cu privire la existenta unei discriminari, Curtea retine dispozitiile art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit carora "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, cresterile salariale invocate de intimatii-reclamanti, prevazute de legislatie pentru categorii diferite de functionari sau salariati, nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care consilierii de probatiune nu desfășoară activitățile si atributiile stabilite pentru celelalte categorii de personal nu pot pretinde în mod fundamentat că depun o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini, oricum diferite față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să stabileasca drepturi salariale diferite, tocmai pentru ca atributiile si activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de consilierii de probatiune.
De asemenea, dispozițiile legale care stabilesc aceste cresteri salariale nu contravin art.6 al.2 din Codul muncii, invocat de intimatii-reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât față de specificul muncii diferit și de atribuțiile diferite cele două categorii de personal nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a intimatilor-reclamanți constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru alte categorii profesionale deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textele de lege considerate discriminatorii.
În plus, intimatii-reclamanți nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, intimatii-reclamanți nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția acestora de a li se acorda cresterile salariale neprevăzute de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestora intimatilor-reclamanti nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Nu trebuie neglijat totodată, că prin Deciziile nr.818/2008, nr.819/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, obligatorie pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond nu este legală și temeinică, urmând să admita recursul formulat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, sa modifice în tot sentința recurată, în sensul că va respinge pretentiile formutate in contradictoriu cu paratii mentionati ca neîntemeiate.
In ceea ce priveste recursul Ministerului Finanțelor Publice, Curtea constata ca intimatii-reclamanti au invocat existenta unei discriminari prin legislatia aplicabila diferitelor categorii sociale.
Curtea constata ca in cauza a fost invocata culpa paratului Statul R, care raspunde pentru consecintele discriminatorii ale legii privind salarizarea, astfel incat, instanta nu fost chemata sa se pronunte asupra unei despagubiri de catre Ministerul Finantelor Publice in calitate de angajator, ci asupra unei obligatii a Statului pentru, asa cum au invocat recurentii-reclamanti, prejudicierea drepturilor acestora pe cale normativa si existenta unei discriminari transpuse prin lege, caz in care raspunderea revine statului in calitate de garant al respectarii drepturilor persoanelor in cadrul procesului legislativ, motiv pentru care, Curtea constata ca este neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de Statul R prin Ministerul Finantelor Publice.
de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C ca reprezentant al Statului R prin Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarat de către STATUL R prin MINISTERUL FINANȚELOR, prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței civile nr.547/12.03.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și intimații-pârâți TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca nefondat.
Admite recursul declarat de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.547/12.03.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și intimații-pârâți TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică sentința atacată în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./01.06.2009
Jud. fond: /
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy
