Drepturi salariale (banesti). Decizia 349/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 349

Ședința publică de la 01 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Părău

JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu

JUDECĂTOR 3: Liliana Ciobanu

Grefier - -

****************************

La ordine au venit spre pronunțare recursurile după casare promovate de pârâtele DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B, împotriva sentinței civile nr.567 din 26 septembrie 2008.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din cea dată, încheiere ce este parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 567 din 26 septembrie 2008 Tribunalului Neamț pronunțată în dosarul nr- s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, s-a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanta Federația Sindicală a din România în numele și pentru membrii săi de sindicat din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor P N și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B, fiind obligați pârâții să plătească membrilor de sindicat din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a județului N, în cuantum actualizat potrivit indicelui de inflație la data plății efective, contravaloarea tichetelor de masă începând cu data de 7 decembrie 2006 și până la data executării prezentei hotărâri și să acorde în continuare tichetele de masă cuvenite conform legii.

Prin aceeași hotărâre a fost obligată pârâta să vireze în bugetul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a județului N sumele necesare plății conform prezentei hotărâri, fiind respinsă acțiunea pentru acordarea tichetelor de masă pentru perioada 2004-6 decembrie 2006 ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamanta în numele și pentru membrii săi de sindicat din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a județului Nac hemat în judecată Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor județului N pentru a fi obligată la acordarea tichetelor de masă pentru anii 2004 - 2007 și actualizarea drepturilor bănești cuvenite în raport cu indicele de inflație de la data plății efective.

La data de 4 martie 2008 reclamanta și- completat acțiunea în sensul că solicitat introducerea în cauză și pârâtei Autoritatea Națională Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în calitate de ordonator principal de credite pentru aceleași drepturi, solicitând și obligarea acesteia la virarea sumelor necesare acestor plăți către pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor județului

Această a doua pârâta a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive,excepție ce a fost unită cu fondul cauzei.

Instanța de fond a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei trebuie respinsă întrucât conform art.4 alin.4 din HG nr.130/2006, această instituție are calitatea de ordonator principal de credite, prin președinte, coordonând tehnic și administrativ Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene, care au calitatea de ordonatori secundari de credite, situație în care conform art.21 din Legea 500/2002 repartizează fondurile bugetare instituțiilor publice ierarhic inferioare.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că membrii de sindicat sunt îndreptățiți să primească tichete de masă începând cu data de 7 decembrie 2006, în temeiul art.23 din Legea 435/2006, iar faptul că în bugetele aprobate instituțiilor pârâte nu au fost prevăzute sume cu această destinație, este lipsit de relevanță, deoarece angajatorul avea obligația de a solicita alocarea și virarea fondurilor bugetare necesare în acest scop, obligație pe care nu a executat-

Pentru perioada 2004- 6 decembrie 2006, s-a apreciat de instanța de fond, că acțiunea formulată trebuie respinsă întrucât actul normativ în temeiul căruia reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de aceste alocații a intrat în vigoare la data de 7 decembrie 2006.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele pârâte, recursurile fiind declarate și motivate în termen și scutite de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea 146/1997.

În motivarea recursului pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor N, a arătat, în esență că hotărârea este nelegală în raport de dispozițiile Legii 435/2006 întrucât acordarea tichetelor de masă a fost limitată prin încadrarea în resursele bugetare anual alocate, iar pentru perioada 2004-2008 nu au fost alocate fonduri bugetare necesare în acest sens, conform prevederilor art.46 alin.4 din Legea 507/2003, art.40 din Legea 511/2004 și art.24 din Legea 379/2005, legi privind bugetul de stat pe anii 2004, 2005 și 2006.

Recurenta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în motivarea recursului a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, deoarece acordarea tichetelor de masă este o obligație a angajatorului, cu care intimații au raporturi directe de muncă.

Susține recurenta că tichetele de masă nu se pot acorda pentru anul 2007, conform dispozițiilor art. III din OUG nr.88/2006 și că instanța nu a motivat hotărârea și sub acest aspect deși a fost invocat.

Mai arată recurenta că dreptul solicitat de intimată e un drept sub condiție, respectiv prevederea sumelor necesare în bugetul fiecărui minister în parte și atât timp cât sumele nu au fost prevăzute în buget, nu poate exista o obligație legală de acordare a acestora.

Cauza a fost soluționată în recurs prin decizia civilă nr. 872 din 3 decembrie 2008, însă ulterior această deciziei a fost anulată prin decizia nr. 76 din 4 februarie 2009 prin admiterea contestației în anulare formulată de Federația Sindicală a din România prin Sindicatul "" N, fixându-se termen pentru soluționarea recursurilor.

Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Referitor la recursul formulat de recurenta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor N se va aprecia că nu este fondat urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art.23 din Legea 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în unitățile sanitar-veterinare publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, beneficiază lunar de 20 de tichete de masă, cu excepția pensionarilor.

Legea 435/2006 reprezintă legea specială de salarizare și acordare de alte drepturi personalului care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, această lege fiind aplicabilă recurenților și nu Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă care este o lege generală și care condiționează acordarea tichetelor de masă de existența fondurilor în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

Legea specială ce se aplică recurenților, conține o dispoziție imperativă cu privire la acordarea tichetelor de masă, dispoziție care nu lasă la aprecierea angajatorului acordarea sau nu a tichetelor de masă, contrar Legii 142/1998 legea generală în materie care conține sintagma " pot primi alocația individuală de hrană" (salariații), conținând o dispoziție facultativă.

De aceea se va aprecia că în mod corect a stabilit instanța de fond că intimații-reclamanți sunt îndreptățiți la a primi drepturile solicitate doar odată cu intrarea în vigoare a Legii 435/2006, respectiv 7 decembrie 2006, dreptul intimaților nefiind condiționat de existența fondurilor la bugetul alocat.

În această situație, se va aprecia că prevederile art.1 alin.2 din Legea142/1998 privind acordarea tichetelor de masă și cele ale art.3 din OUG nr.88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal care condiționează acordarea tichetelor de masă de resursele bugetare și respectiv înlătură acordarea tichetelor de masă în anul 2007, nu sunt aplicabile în cauză, fiind norme legale cu caracter general și mai mult sunt anterioare adoptării legii speciale.

Referitor la recursul formulat de pârâta se va aprecia că nu este fondat, urmând a fi respins întrucât în calitate de ordonator principal de credite trebuie să vireze în bugetul Direcției Sanitare Veterinare fondurile necesare plății drepturilor salariale în cauză, aceasta din urmă având calitatea de ordonator de credite ( conform art.21 din Legea 500/2002).

Privitor la susținerea că instanța de fond nu ar fi motivat apărarea recurentei cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor OUG 88/2006, se va aprecia că nu va putea fi reținută, întrucât, instanța nu trebuie să motiveze cu privire la fiecare afirmație și susținere a părților, instanța răspunzând apărărilor formulate, prin referirea la aplicarea în cauză a dispozițiilor Legii 435/2006, lege specială care exclude implicit aplicarea textelor de legi generale.

Având în vedere situația reținută, Curtea de Apel în baza art.3041Cod procedură civilă, va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile promovate de pârâtele DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR N și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B, împotriva sentinței civile nr.567 din 26 septembrie 2008, în contradictoriu cu intimata FEDERAȚIA SINDICALĂ A DIN ROMÂNBIA - prin SINDICATUL " " N, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red./

Red.//

Red.//

Red. după casare

Tehn.2ex. 06.04.2009

Președinte:Daniela Părău
Judecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 349/2009. Curtea de Apel Bacau