Drepturi salariale (banesti). Decizia 35/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 35/2008
Ședința publică din 21 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Ana Doriani
- - - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.768/LM/1.08.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant asistat de av. și pârâtul intimat ȘI ROMANE prin, lipsind ceilalți intimați.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care mandatarii părților prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând acestora cuvântul în dezbateri.
Avocatul reclamantului recurent susține recursul, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții și Romane D, SC Montană SA și Național de Istorie a României solicitând obligarea pârâților la plata indemnizațiilor de delegare rezultate în urma activității prestate pe șantierul arheologic " Montană" în cursul anului 2003, plata de daune pentru fiecare dintre reclamanți și plata cheltuielilor de transport aferente delegării pentru reclamantul, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în perioada 2001-2005 au fost delegați de pârâtul și Romane D să desfășoare activități de cercetare arheologică pe Șantierul arheologic " Montană".
Pârâtul a refuzat plata drepturilor decurgând din delegări pe motiv că s-a primit un supliment de hrană zilnic, supliment ce a înlocuit indemnizația zilnică de delegare, deși între cele două drepturi bănești nu se poate pune semn de egalitate, iar indemnizația de delegare nu poate face dreptul nici unei tranzacții, limitări sau renunțări.
În privința reclamantului se susține că același pârât a refuzat constant să-i deconteze cheltuielile de transport.
Daunele morale sunt solicitate dat fiind faptul că, prin atitudinea sa, pârâtul și Romane D le-a cauzat prejudicii.
Pârâtul și Romane Dad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că pe toată perioada delegării reclamanții au beneficiat de cazare, masă și transport.
Pentru cheltuielile de transport solicitate se menționează că acestea parțial au fost plătite, iar pentru cele referitoare la ordinele de deplasare 180/2003 și 222/2003 nu au fost acordate întrucât reclamantul nu a obținut aprobare înainte de efectuarea deplasării.
A mai fost invocată excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune.
Pârâta SC Montană SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesual pasive, având în vedere că cheltuielile de delegare se suportă, de regulă, de către unitatea din care face parte salariatul.
Prin sentința civilă nr. 768/LM/2007 Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea formulată de către reclamanți împotriva pârâtului și Romane D și a luat act de renunțarea acestora la judecată față de ceilalți doi pârâți.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanții au renunțat la judecată față de pârâții SC Montană SA și Național de Istorie a României potrivit declarației autentificate sub nr. 354/2007 de BNP, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 246 cod procedură civilă.
Excepția prescripției a fost respinsă cu motivarea că în ceea ce privește drepturile salariale fundamentate pe prevederile Codului Muncii, prescripția începe să curgă de la data luării în evidență a ordinelor de deplasare, respectiv data de 10.12.2003, împrejurare în raport de care acțiunea reclamanților este formulată în termenul legal.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții au fost delegați de pârâtul și Romane D în perioada mai-noiembrie 2003 pentru efectuarea lucrărilor de cercetare arheologică în perimetrul proiectului Montană.
Din conținutul subcontractului încheiat între și Romane D și Național de Istorie a României și al anexelor, precum și din adresele nr. 296/2006, 319/2006 și 3425/2005 emise de către acesta din urmă rezultă că tuturor specialiștilor prezenți pe șantier le-a fost asigurată cazarea și masa, iar regimul de lucru a fost de 10 ore zilnic, inclusiv sâmbăta.
Pe perioada 2001-2003 subcontractele încheiate nu au prevăzut cheltuieli pentru indemnizația de delegare și nici pentru cazare, deoarece aceste servicii au fost asigurate gratuit de către beneficiar. Mai mult, reclamanții au beneficiat de o indemnizație de hrană zilnică de 5 dolari (la un curs de aproximativ 1 dolar ), care era mai mare decât care era de 63.500ROL/zi.
În aceste condiții solicitarea reclamanților de a li se plăti pe lângă această indemnizație de hrană și a fost apreciată ca neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Referitor la decontarea cheltuielilor de transport pentru reclamantul instanța a reținut că pentru anul 2003 acestuia i s-a decontat suma de 19 lei cu ordinul de plată nr. 333/2006 reprezentând contravaloare bilete de transport auto.
Pentru deplasările efectuate în baza ordinelor de deplasare nr. 180/2003 și 222/2003, întrucât reclamantul a depus deconturile după efectuarea deplasărilor, iar potrivit HG nr. 543/1995, pct. 16 trebuia să obțină aprobarea anterior efectuării deplasării s-a apreciat că în mod corect nu au fost acordate aceste cheltuieli de transport de către pârât.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul prin care a solicitat în urma judecării recursului modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive și obligării pârâtului la plata indemnizației de delegare către reclamanți și la decontarea cheltuielilor de transport către reclamant.
În motivarea recursului se arată că indemnizație de delegare este un drept consacrat expres în favoarea angajaților și numai o renunțare expresă din partea acestora poate determina ineficacitatea obligației corelative. Sub aspectul obligativității respectării acestei obligații este irelevant faptul că persoane juridice având calitatea de terți față de contractul individual de muncă au înțeles să ofere anumite sume cu titlu de stimulente sau supliment alimentar, aceste sume neputând să înlocuiască indemnizația de delegare.
În ceea ce privește contravaloarea cheltuielilor de transport, la data solicitării acestora nici una din normele adiacente la contractul individual de muncă nu stipula obligativitatea obținerii unui acord prealabil efectuării deplasării pentru a se putea pretinde instituției să deconteze sumele cheltuite în acest sens.
Refuzul de a onora cererea reclamantului de decontare a cheltuielilor de transport sub pretextul că nu s-a cerut în prealabil un aviz reprezintă în aprecierea reclamantului o ilegalitate, o formă de manifestare a unei birocrații și un formalism excesiv.
În drept sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, art. 40 alin. 2 lit. c, art. 43 alin. 2 codul muncii.
Intimatul și Romane Dad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinice și legale.
Se precizează că prin adresa nr. 3425/19.12.2005 Național de Istorie a României a confirmat faptul că în campania arheologică din anul 2003 de la Montană tuturor specialiștilor prezenți pe șantier le-a fost asigurată cazarea și masa.
În acest context și Romane D nu a aprobat decontarea indemnizațiilor de delegare care au rolul de a compensa cheltuielile suplimentare de hrană și întreținere.
Pe perioada delegării specialiștii au primit un supliment zilnic de hrană în sumă de 5 dolari USA care era valoric mai mare decât indemnizația de delegare, astfel că solicitarea indemnizațiilor de delegare rămâne neîntemeiată.
Cu privire la decontarea cheltuielilor de transport intimata își menține punctul de vedere din întâmpinarea depusă la fond.
În drept sunt invocate prevederile HG nr. 543/1995.
CURTEA analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în limitele prevăzute de art. 304 ind. 1 cod procedură civilă, reține următoarele:
Reclamantul, alături de ceilalți trei reclamanți inițiali, a solicitat obligarea pârâtului și Romane D la plata indemnizației de delegare și a cheltuielilor de transport, această din urmă pretenție având-o numai recurentul reclamant.
Potrivit art. 44 alin. 2 codul munciisalariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
și decontarea cheltuielilor de cazare și transport pentru salariații instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării se stabilesc potrivit prevederilor HG nr. 543/1995, în vigoare la data efectuării delegării, având în vedere că această Hotărâre de Guvern a fost abrogată doar la apariția HG nr. 1860/2006.
Potrivit Anexei nr. 1 "Drepturile și obligațiile salariaților instituțiilor publicepe perioada delegării" din HG nr. 543/1995, Cap. 2, pct. 8 salariații aflați în delegare primesc pentru compensarea cheltuielilor personale o indemnizație de delegare sau de detașare de 6000 lei.
Indemnizația de delegare sau este destinată a acoperii cheltuielile pe care salariatul le face pe perioada delegării, scopul principal al acestei indemnizații fiind acoperirea cheltuielilor făcute cu hrana și/sau cazarea.
Se reține că reclamantul a beneficiat de cazare din partea beneficiarului lucrărilor, respectiv SC Montană SA, reclamantul primind și o indemnizație zilnică pentru procurarea de alimente de 5 dolari USA din partea ui Național de Istorie a României, care, dat fiind cursul valutar de la acea dată, depășea cu mult valoarea indemnizației de delegare prevăzută de lege.
Nu se poate reține argumentul recurentului reclamant potrivit căruia "necesitatea respectării acestei obligații incumbă angajatorului, fiind irelevant că terțe persoane au înțeles să ofere anumite sume de bani", în condițiile în care în CAP. 7 din HG nr. 543/1995 pct. 43 se menționează că " cheltuielile de delegare se suportă, de regulă, de către unitatea din care face parte salariatul", ceea ce înseamnă că indemnizația nu trebuie suportată obligatoriu de către angajator, putând fi plătită și de altă persoană, respectiv beneficiarul lucrărilor sau serviciilor.
Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că în condițiile în care reclamantul a beneficiat pentru acoperirea cheltuielilor de hrană de o indemnizație zilnică ce depășea valoric contravaloarea indemnizației legale de delegare și i s-a asigurat gratuit cazarea pretenția acordării indemnizației de delegare este neîntemeiată și în mod just a fost respinsă.
Referitor la cheltuielile de transport, recurentul susține că în contractul individual de muncă nu se stipula obligativitatea obținerii unui acord prealabil efectuării deplasării din partea angajatorului.
Recurentul omite însă că potrivit art. 42 alin. 2 codul muncii salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transportîn condițiile prevăzute de lege.
Aceste condiții sunt prevăzute în HG nr. 543/1995 unde la CAP. 3 "Cheltuieli de transport" pct. 16 se menționează expres că deplasarea salariaților cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a conducătorului unității.
Având în vedere că reclamantul nu a obținut această aprobareprealabilplecării sale, în mod corect angajatorul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aprobarea decontării contravalorii transportului efectuat cu autoturismul personal prin ordinele de deplasare nr. 180/2003 și 222/2003.
Constatând, pentru considerentele ce au fost arătate, că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută, soluția de respingere a acțiunii pronunțată de Tribunalul Hunedoara este temeinică și legală, motiv pentru care în temeiul art. 312 cod procedură civilă Curtea va dispune respingerea recursului formulat ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.768/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red./13.02.2008
Tehnored./2ex
Judecători fond: A,
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Manuela Stoica, Ana Doriani