Drepturi salariale (banesti). Decizia 3517/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3517

Ședința publică de la 28 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu

Grefier - -

*****************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 6433 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții, SPITALUL TG J, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează cererea formulată de intimatul pârât SPITALUL TG J, prin care solicită comunicarea motivelor de recurs precum și cererea formulată de recurenta reclamantă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, respinge cererea formulată de intimatul pârât SPITALUL TG J, prin care solicită comunicarea motivelor de recurs având în vedere ca acestea au anexate citației emise la data de 18 martie 2009, după care, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 6433 de la 17 noiembrie 2008 respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, ,.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta este salariata pârâtului Spitalul Județean de Urgență Tg-J, în funcția de asistent medical principal cu postliceală obstretică-ginecologie - asistență la pat (fila 43 din dosar), așa cum reiese din dispoziția nr.724/03.07.2007, iar prin cererea de față a solicitat plata sporului de 50% aferent blocului operator începând cu data de 01.07.2008 și a sporului de 15% pentru sala de nașteri.

S-a constatat că prin decizia nr. 724/2007 reclamanta a fost trecută din funcția deținută anterior de asistent medical principal cu postliceală obstretică-ginecologie - sala de operație, în postul de asistent medical principal obstretică-ginecologie - asistență la pat fiind salarizată corespunzător acestui post.

În speță, calitatea de a nominaliza personalul pe aceste locuri de muncă, o avea așa cum arată pârâtul, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 721/2005, medicul coordonator la Blocul Operator, respectiv dr..

Prevederile invocate de reclamantă pentru acordarea sporurilor solicitate se referă la asistența în Blocul Operator și în sala de nașteri și nu la asistența la pat, funcție pe care o îndeplinește reclamanta.

Ori, în raport de aceste considerente, instanța a reținut că reclamanta nu a contestat în instanță dispoziția nr.724/03.07.2007, prin care i s-a modificat locul de muncă, mai mult, emiterea dispoziției sus menționate s-a făcut cu consimțământul reclamantei, așa cum reiese din tabelul anexă la referatul nr. 14388/13.06.2007 aflat la fila 45 din dosar, unde se regăsește semnat acceptul acesteia, reclamanta fiind salarizată corespunzător postului de asistent medical principal cu postliceală obstetrică - ginecologie - asistență la pat, pe care îl ocupă în prezent.

În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că înscrisurile depuse la dosar și invocate de pârât în apărare nu atestă activitatea desfășurată de reclamantă, ci o situație care nu corespunde adevărului, respectiv că reclamanta desfășoară activitate în sala de nașteri și la blocul operator și nu asistență la pat, corespunzător funcției deținute în baza deciziei nr. 724/2007, nu poate fi reținută, aceasta având posibilitatea înscrierii în fals cu aceste înscrisuri.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât în mod greșit a fost respinsă acțiunea în condițiile în care aceasta nu a semnat tabelul nominal și referatul privind schimbarea locului de muncă și nu a avut cunoștință de dispoziția nr. 724 din 3 iulie 2007 arătând că în perioada 3 iulie 2007 - 4 august 2007 fost plecată din localitate la tratament recuperator cu fiica sa.

Se mai arată că a lucrat la blocul operator atât înainte, cât și ulterior emiterii deciziei.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziției 724 din 3 iulie 2007 începând cu data de 1 iulie 2007 se schimbă locul de muncă al reclamantei - asistent medical principal PL de la Secția ginecologie - sala de operații la Secția ginecologie asistentă la pat.

La dosarul de fond (fila 44) există referatul întocmit de doctor și doctor care au solicitat conducerii spitalului aprobarea grupei pentru blocul operator și a grupei pentru ginecologie, precum și transferul din Secția ostetrică în Secția ginecologie - asistență la pat a următoarelor asistente: și.

În tabelul nominal cu acceptul personalului medical angajat în secțiile obstetrică și ginecologie la mențiunea "asistență la pat" apare la numărul 4 care a semnat și și-a dat acceptul în legătură cu această situație, astfel cum rezultă din tabelul nominal înregistrat sub nr.14853 din 1 iunie 2007( fila 45 dosar fond).

Susținerea recurentei în sensul că nu a avut cunoștință de această situație este infirmată de acest tabel nominal din care rezultă că și-a dat acceptul, a semnat și a luat la cunoștință de schimbarea produsă, iar în situația în care se susține că aceste acte nu reflectă realitatea și sunt falsuri, recurenta are posibilitatea înscrierii în fals.

Prin acțiunea introductivă, cât și prin precizarea formulată la fila 51 dosar fond reclamanta nu contestă decizia 724 din 3 iulie 2007, ci solicită acordarea sporului de 50 % pentru bloc operator și spor de 15 % pentru sala de nașteri.

Instanța de fond în mod corect a respins acțiunea în condițiile în care conform actelor menționate mai sus recurenta - reclamantă nu își desfășoară activitate la blocul operator al secției și nu a contestat decizia de modificare a locului de muncă.

Se reține faptul că decizia 724/3 iulie 2007 fost depusă în dosar anterior formulării, de către reclamantă, a precizării de la fila 51 din dosarul de fond.

Față de aceste considerente și de prevederile art. 312 Cod pr.civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 6433 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții, SPITALUL TG

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

26.06.2009

red.jud.-

2 ex/AS

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Carmen Tomescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 3517/2009. Curtea de Apel Craiova