Drepturi salariale (banesti). Decizia 3557/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2299/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3557/
Ședința publică de la 20.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.2174/30.05.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, C, G, și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2174/30.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de acesta și a constatat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanții G,. C, C, G, și, procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și Parchetele de pe lângă Judecătoriile din județul T, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a constatat că reclamanții au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, a obligat pârâții să plătească reclamanților aceste drepturi, dacă nu au fost achitate, a respins ca nefondat capătul de cerere cu privire la acordarea indexărilor, a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
In considerente s-a retinut ca acțiunea este admisibilă, deoarece potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art.1 punctul 42 din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.56/1996 și prin art. 23 /l din Legea nr.56/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 7 se abrogă. Această Ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.-.
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1994 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I punctul 42 din nr.OG83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2, paragraful 1 din nr.OG83/2000, prin care a fost abrogat art. 23/1 din Legea nr.56/1996, modificată și completată - lege organică.
abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, republicată și ale art.23/1 din Legea nr.56/1996, modificată și completată, prin art.1 punctul 42, respectiv prin art. IX (2) din nr.OG83/2000 - norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești. Curtea Constituțională are însă în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor legii și ordonanțelor în vigoare, în verificarea neconstituționalității și soluționării excepțiilor de neconstituționalitate, având ca obiect norme abrogate în prezent, revin prin interpretarea per a contrario art. 147 alin.l cu referire la art. 126 alin.l din Constituție, instanțelor judecătorești.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în virtutea plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect investită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I punctul 42 și în art.IX alin. (2) din nr.OG83/2000, impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea 50/1996 și respectiv ale art.23/1 din Legea nr.56/1996 să se producă și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Cu privire la noțiunea de discriminare, având în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și reparabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia nr.26/septembrie 2002).
Față de toate aceste considerente, Tribunalul a admis acțiunea și a constatat ca potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, și procurorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculată la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, urmare a-si primi aceste drepturi salariale și în continuare.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul Ministerul Justiției, recurs inregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului consideră nelegală și netemeinică hotărârea judecătorească atacată și solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 ct. 4 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă, casarea sentinței civile nr. 2174 din 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă 2 în dosarul nr-, trimiterea cauzei spre rejudecare.
Arata că instanța de fond în mod netemeinic nu le-a pus în vedere reclamanților să-și precizeze durata exactă de timp pentru care au solicitat pretenții, motiv pentru care în temeiul art. 129 alin. 4 din Codul d e procedură civilă, solicita să se pună în vedere reclamanților să-și precizeze obiectul cererii deduse judecății, în sensul determinării exacte a perioadei de timp pentru care se solicită plata drepturilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
In conformitate cu prevederile art. 137 din Codul d e procedură civilă, invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada / septembrie 2000 - februarie 2005, motivat de faptul că instanța de fond nu a cercetat intervenția prescripției în perioada menționată, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea pentru această perioadă fiind prescrisă.
Având în vedere caracterul absolut și de ordine publică al acestei excepții, rezultă că ea poate fi invocată de către toate părțile aflate în proces și - așa reiese din dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă - de către instanță din oficiu, la orice termen al procesului sau chiar în caile de atac, respectiv în apel sau în recurs. În situația în care, din anumite motive, niciuna din părți nu o invocă, instanța de judecată va trebui ca din oficiu să o pună in discuția contradictorie a părților.
Face mențiunea că nu trebuie confundată situația neinvocării excepției cu aceea a renunțării la beneficiul prescripției, practic putându-se întâmpla ca partea să nu o invoce. Tocmai de aceea, legea precizează obligația organului de jurisdicție a constata o asemenea neregularitate din oficiu.
Deși reclamanții beneficiază de dreptul substanțial la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru intervalul de timp dintre 1 septembrie 2000 -februarie 2005, totuși văzând că aceștia au înregistrat la tribunal acțiunea la data de 20.03.2008, se reține că termenul de prescripție a dreptului la acțiune de trei ani prevăzut de art. 283 alin.l lit.c din Codul Muncii era împlinit.
Dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, conform art. 166 alin.1, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
In speță, fiind vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți constând în plata lunară a sporului pretins de reclamanți, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Așa fiind, termenul de trei ani în care reclamanții puteau solicita realizarea dreptului lor pentru sporul cuvenit lunilor anterioare lui februarie 2005 este de asemenea împlinit.
Pe de altă parte, întreruperea cursului prescripției operează numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul 167/1958, iar aceste cauze trebuie survină până la împlinirea termenului de prescripție. In consecință, apreciaza că excepția invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție este întemeiată, având în vedere că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 -privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stime prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani. Mai mult, nici una din cauzele legale care ar fi atras suspendarea cursului prescripției sau întreruperea acestuia nu au fost incidente în speță.
Apreciaza că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern. De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie în cele din urmă validate printr-o lege de către Parlament. In consecință, capătul de cerere privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare este inadmisibil
Invedereaza instanței că față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art. 329 alin.1 n Codul d e procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii pentru a se realiza interpretarea si aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având cest obiect. Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului lângă înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr. 5/2008 al Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform 10 martie 2008, publicată în Monitorul oficial nr. 444 din 13 iunie. Astfel, potrivit deciziei menționate Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de C de Casație și Justiție si in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50?1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecatoresti, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenti si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței 10, aprobată prin Legea nr.334/2001.
In acest sens, față de dispozițiile Deciziei anterior menționate și în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, solicită instanței ca la soluționarea prezentului recurs să facă aplicarea Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție pretențiilor posterioare lunii februarie 2005.
Instanta de fond a respins in mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamanților. Instanța de fond a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din porturile de muncă, atât din Codul muncii cât și din legile speciale, se completează cele ale Codului d e procedură civilă. Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar ea în pretenții. Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție egală.
In cazul de obligatia de garantie intre parata si cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art 131 pct(1) din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea stanțelor si parchetelor este finanțată de la bugetul de stat prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind probarea contului general anual de execuție.
Mai mult, art. 19 din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice - prevede ca Ministerul Economiei si Finantelor coordoneaza activitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate.
In concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
Intimatii nu au formulat intampinare si nu s-au administrat noi probe in recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatii-reclamanti au calitatea de procurori in cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman și Parchetelor de pe lângă Judecătoriile din județul T si au investit instanta cu pretentiile lor avand ca obiect constatarea faptului că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas și sunt în vigoare și ca urmare să șe dispună acordarea sporului de 50% din indemnizația încadrare lunară pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevazut de textul de mai sus, spor la plata caruia sa fie obligati paratii, iar în subsidiar obligarea pârâților la plata unor despăgubiri bănești reprezentând o sumă egală cu valoare sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică (de 50% din indemnizație). Reclamanții au mai solicitat indexarea( actualizarea) sumelor de mai sus, conform devalorizării monedei naționale datorită inflației, începând cu momentul în care trebuiau plătite drepturile, până la momentul achitării lor efective, adică de la data de 12 decembrie 2007, până la zi și în continuare.
Curtea constata ca instanta de fond a fost sesizata cu mai multe capete de cerere, in mod alternativ, capatul principal de cerere avand ca obiect o actiune in constatare, iar urmatoarele putand fi calificate ca actiuni in realizarea dreptului.
Atat actiunea in constatare(sa se constate că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au rămas și sunt în vigoare și ca urmare să șe dispună acordarea sporului de 50% din indemnizația încadrare lunară pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevazut de textul de mai sus), cat si cea in realizare(plata despagubirilor banesti) se refera la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
In aceste conditii, avand in vedere prevederile art.111 Cod procedura civila, Curtea constata ca instanta de fond nu a pus in discutia partilor conditiile de admisibilitate prevazute de lege, pronuntandu-se atat asupra actiunii in realizare, cat si asupra celei in constatare.
Dar, potrivit art.111 Cod procedura civila, cererea pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Prin urmare, actiunea in constatare are un caracter subsidiar de cea in realizare, instanta avand obligatia de a analiza indepilinirea acestei conditii negative.
Sub acest aspect, modul in care a procedat instanta de fond este cu atat mai gresit cu cat reclamantii formulasera cele doua capete de cerere in mod alternativ.
Mai mult, in ceea ce priveste pretentiile reclamantilor, Curtea constata ca acestia nu au precizat perioada la care acestea se refera, investind instanta cu o cerere al carui obiect nu este doar nedeterminat, dar nu este nici determinabil avand in vedere ca sporul, respectiv despagubirile sunt solicitate pentru o perioada trecuta neprecizata si in continuare.
Sub acest aspect s-ar pune si problema prescriptiei extinctive a dreptului la actiune, aspect care nu poate fi rezolvat fara o precizare prealabila din partea reclamantilor in ceea ce priveste perioada la care se refera pretentiile lor, dar si natura acestor pretentii.
Instanta de fond, astfel sesizata cu actiunea reclamantilor, avea obligatia, in temeiul art.129 Cod procedura civila, sa puna in discutia partilor calificarea actiunii si sa solicite reclamantilor sa-si precizeze pretentiile atat sub aspectul naturii acestora(drepturi salariale-spor sau despagubiri), cat si asupra perioadei pentru care le-au formulat, fara a se putea pronunta asupra unor pretentii al caror obiect nu este nici cel putin determinabil.
Astfel, potrivit art.129 al.3 si 4 Cod procedura civila, u privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Precizarea obiectului actiunii nu se poate realiza in recurs, deoarece instanta de recurs s-ar pronunta pentru prima data asupra pretentiilor astfel precizate, dar si asupra unor eventuale exceptii de fond in legatura cu aceste pretentii, lipsind partile de un dublu grad de jurisdictie.
de aceste considerente de fapt si de drept, vazand si dispozitiile art.312 Cod procedura civila, Curtea urmeaza sa admita recursul, sa caseze sentinta recurata si sa trimita cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.2174/30.05.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, C, G, și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Caseaza sentința recurată.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red/ Tehnored:
2 EX./10.06.2009
Jud. fond: /
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
