Drepturi salariale (banesti). Decizia 361/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZI A CIVILA Nr. 361/

Ședința publică din 16 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin împotriva sentinței civile nr.490/3.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, precum și intimata reclamantă, intimații pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Consiliul Superior al Magistraturii și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursurile sunt declarate, motivate în termen și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.

Se constată că prin motivele de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr.490/3.03.2008 a Tribunalului Brașov, a espins excepția necompetenței materiale invocată de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și Guvernul României, prin întâmpinare.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, invocată de pârât prin întâmpinare.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de pârât prin întâmpinare.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:

A obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să majoreze salariul de bază al reclamantei, conform dispozițiilor art.1 din OG 10/2007 respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

A obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov să plătească reclamantei sumele ce rezulta din reactualizarea diferențelor de drepturi de natura salariala menționate anterior, reactualizate conform indicelui de inflație și cu dobânda legală începând cu data când trebuiau acordate și până data plății efective.

A obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.

A respins restul pretențiilor.

A respins acțiunea promovată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din anexa II din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, beneficiari ai acestor drepturi sunt și judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și adjuncții acestuia.

Așadar, singurii magistrați exceptați de la acordarea majorărilor salariale amintite sunt judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și cei din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, printre aceștia numărându-se și reclamanta.

Faptul că de majorarea salariilor au beneficiat numai anumiți magistrați conduce la existența unei discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, aducându-se astfel atingere principiului pentru muncă egală, plată egală și al egalității în fața legii.

Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Având în vedere definiția discriminării directe, așa cum este prevăzută în Directiva 2000/EC/43 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, tratamentul diferențiat este analizat prin prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare.

A discrimina, în sensul dispozițiilor OG 137/2000, înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.

Astfel, raportând definiția discriminării la efectele produse de OG 10/2007, Tribunalul a reținut faptul că numai anumiți magistrați - respectiv judecătorii Curții Constituționale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și adjuncții acestuia au beneficiat de majorarea salariilor în timp ce ceilalți magistrați-judecătorii din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii - au fost excluși de la beneficiul normei legale, aduce o atingere folosinței drepturilor economice, recunoscute de art.6 lit.c din OG 137/2000.

Prin urmare, Tribunalul a constatat și reținut tratamentul diferențiat aplicat unor persoane care efectuează aceiași muncă și se află în situații comparabile, astfel că distincția făcută de legiuitor încalcă drepturile consfințite de art.1 alin.3 din OG 137/2000.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantă în sensul că a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov si Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov să majoreze salariul de bază al acesteia, conform dispozițiilor art.1 din OG 10/2007, respectiv: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

În ceea ce privește petitul referitor la actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație si cu dobânda legala, instanța a constatat că acesta este întemeiat, având în vedere prevederile art.1082 și art.1084 Cod civil.

Restul pretențiilor respectiv solicitarea majorării salariului cu 2% începând cu luna martie fata de nivelul din luna februarie a fost respinsa, majorarea respectiva aplicându-se doar din luna aprilie după cum s-a arătat anterior.

Potrivit art. 15 din HG 83/2005, instanțele judecătorești și parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.

Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

În conformitate cu art. 28 lit.f din Legea 500/2002, elaborarea bugetelor se realizează de Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate, ale ordonatorilor principali de credite. Pe baza proiectului de venituri și cheltuieli elaborat de principalul ordonator de credite, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în temeiul art.18 lit.g din Legea 500/2002 analizează aceste propuneri de buget, avizându-le sau respingându-le.

Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința instanței de fond pentru greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a MEF, precum și pentru modul de soluționare al fondului cauzei.

- Parchetul de pe lângă ÎCCJ critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei competenței materiale a instanței.

1. Consideră că în situația în care se stabilește existența unei discriminări, instanța competentă să acorde despăgubiri și să hotărască asupra repunerii în situația anterioară discriminării este judecătoria, potrivit dreptului comun.

Se reinterează, în acest sens excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov.

2. Se arată că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând aceste creșteri salariale fără fundament legal.

Dispozițiile OG 137/2000 cu privire la constatarea situațiilor discriminatorii nu sunt aplicabile în speță.

3. Soluția instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe criterii de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă, handicap.

4. Instanța a dispus nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației deoarece obligarea pârâților la plata sumelor rezultate din aplicarea indexărilor ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.

În drept recursul se întemeiază 304 pct.3, 4 pe dispozițiile art.299 Cod procedură civilă art.7, 9 Cod procedură civilă.

Analizând recursul formulat de MEF prin DGFP B instanța constată că nu este întemeiat.

Pârâtul MEF justifică calitatea procesual pasivă pentru următoarele considerente: acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare, conform art.28 Legea 500/2002.

În speță, instanța de fond nu a dispus obligarea acestui pârât în solidar cu ordonatorii de credite: Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov, la plata diferențelor de drepturi constând în sporul de vechime, ci conform dispozitivului hotărârii acest pârât are o obligație de rezultat, aceea de a vira fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, tocmai în recunoașterea calității pe care însuși acest recurent și-o invocă în cadrul recursului, respectiv "rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite".

Pentru aceste considerente, recursul formulat de MEF prin DGFP va fi respins.

Cu privire la recursul - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, instanța constată că nu este întemeiat.

Normele de competență materială nu au fost încălcate.

Într-adevăr temeiul acțiunii este OG 137/2000 însă instanța trebuie să aplice normele de competență nu doar după temeiul de drept al acțiunii civile, ci și după natura juridică a litigiului. În speță acest litigiu are caracterul unui veritabil litigiu de muncă, drepturile pretinse de reclamanți izvorând din constatarea unei situații discriminatorie în legătură cu munca prestată.

Reglementarea generală în materia discriminării face trimitere implicit la normele cu caracter general în materia competenței materiale a instanțelor, însă nu pot fi ignorate și dispozițiile art.5 alin.4 Codul muncii conform cu care constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe. Aceste dispoziții apar ca fiind speciale în raport cu dispozițiile OUG 137/2000 fiind aplicabile și în litigii de muncă în care pretențiile formulate cu titlu de drepturi salariale solicitate reprezintă în realitate despăgubirile materiale proporționale cu prejudiciul suferit, de care face vorbire OG 137/2000.

Prin urmare, față de natura juridică a raportului de drept dedus judecății, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut competența materială în soluționarea prezentei cauze ca fiind a completului specializat - litigii de muncă din cadrul Tribunalului Brașov.

În ceea ce privește legalitatea sentinței față de criticile formulate de recurent cu privire la soluționarea în fond a cauzei, instanța, cu opinie majoritară constată că nu sunt întemeiate.

Nu poate fi acceptată critica prin care recurentul - arată că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești recunoscând pe criterii de discriminare - drepturi salariale în favoarea magistraților, fără suport legal.

Nu este vorba de o greșeală de judecată a instanței de fond, ci de o interpretare asupra efectelor unui text de lege asupra sistemului de salarizare a unei categorii de magistrați.

Faptul că instanța a reținut că aceste drepturi salariale izvorăsc din aplicarea coeficienților de indexare și pentru magistrații instanței de drept comun, se cuvin ca echivalent al despăgubirilor rezultate pentru un act juridic discriminator nu echivalează "cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", însăși ÎCCJ reținând în spețe asemănătoare cu ocazia soluționării recursurilor în interesul legii pronunțate (decizia VI/15.01.2007, decizia XXXVI/7.05.2007) că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o socializare particularizată, nu se poate justifica".

Soluția instanței de fond nu trebuie interpretată ca rezultatul acordării unor drepturi salariale fără suport legal.

Este atributul instanțelor de judecată potrivit art.27 din OG 137/2000 să soluționeze cererile pentru acordarea de drepturi și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, iar judecata cauzei are loc cu citarea obligatorie a CNCD. A considera că problema de drept cu care reclamanta a sesizat instanța ține de constituționalitatea unor texte de lege și nu de aprecierea ca discriminatorie a unei stări de fapt izvorâtă din lege poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului sancționând statul român pentru aceste încălcări ale dreptului consacrat de art.6 alin.1 al convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului reținând că încălcarea acestui drept rezultat din soluțiile instanței interne care au respins ca inadmisibile unele acțiuni pe considerente procedurale părțile având la dispoziție o altă cale procedurală de urmat în valorificarea dreptului (cauza Gheorghe împotriva României).

Pentru o apreciere discriminatorie situația de fapt invocată de reclamanta, constând îneliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007, judecătorilor,procurorilor, personalului asimilat, instanța a reținut corect că până în ianuarie 2007 aceste indexări salariale au avut o reglementare juridică pentru toate categoriile de magistrați: atât pentru magistrații instanței de drept comun, prin (OG 27/2006 și OUG 177/2002), cât și magistrații ÎCCJ, ai Curții Constituționale cu calitate de demnitari conform Legii 154/1998.

Pentru anul 2007 sunt recunoscute aceste indexări salariale numai categoriei de magistrați prevăzută în anexa II și III din Legea 154/1998 excluzând magistrații instanței de drept comun, conform dispozițiilor OG 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Așadar, în mod voit legiuitorul nu a mai prevăzut pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori ai Parchetelor de pe lângă Judecătorii, Tribunale și Curți de Apel) creșteri salariale pentru valoarea de referință sectorială în cursul anului 2007, deși pentru alte categorii de magistrați, cât și personal bugetar au fost reglementate în continuare, și pentru anul 2007, creșteri salariale - indexări.

Trebuie remarcat că în prezent, respectiv pentru anul 2008, prin ordonanțe de guvern, guvernul a prevăzut din nou creșteri salariale, de data aceasta fără nicio distincție între categorii de magistrați existând: OG 13/30.01.2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (ordonanța se referă prin alte categorii de personal din sistemul justiției la magistrații instanței de drept comun) și OG 10/2008 care prevede creșteri salariale pentru 2008 pentru personalul contractual din sectorul bugetar și pentru personalul salarizat potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor persoanelor care ocupă funcția de demnitate publică.

Omisiunea reglementării acestor drepturi la creșteri salariale pentru o anumită categorie de personal pentru anul 2007, deși până în ianuarie 2007, cât și din 1.01.2008, au existat și există prevederi cu privire la indexările salariale pentru magistrații instanței de drept comun (judecători și procurori), în comparație cu prevederea cu continuitate a acestor drepturi pentru magistrații ÎCCJ (de exemplu), cât și pentru alte categorii de personal bugetar, echivalează cu aplicarea unui tratament discriminatoriu constând în încălcarea principiului egalității de tratament pentru o situație asemănătoare, principiu protejat de legislația secundară comunitară, respectiv prin Directiva 2000/43/CE/29.06.2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și prin directiva 2000/78/CE/27.11.2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă care stabilește că "prin principiul egalității de tratament" se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte cu privire și la "condițiilede încadrare șide muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare"(art.3 lit.c din directivă).

Nu poate fi primită susținerea recurenților prin care se arată că nu poate constitui discriminare situația prezentată de reclamanți. Recurenții se raportează la criteriile de discriminare recunoscute de dispozițiile OG 137/2000 pe care le interpretează restrictiv, fără a ține cont de faptul că modificările aduse acestei ordonanțe prin Legea 324/2003 au drept scop transpunerea în legislația internă a prevederilor directivelor mai sus invocate în respectarea principiului supremației dreptului comunitar și efectului direct al acestuia asupra legislației interne.

În consecință, recunoașterea acordării acestor creșteri salariale pentru anul 2007 de către instanța de fond echivalează cu acoperirea prejudiciului produs prin această formă de discriminare directă.

În ceea ce privește reactualizarea pretențiilor cu indicele de inflație, motivele de recurs nu sunt întemeiate.

Critica recurentului că plata sumei reactualizată cu indicele de inflație reprezintă o obligație imposibilă întrucât nu există prevedere legală care să reglementeze materia actualizării sumelor și nu are la dispoziție surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, nu poate fi acceptată, atâta timp cât această obligație are reglementare în Codul civil, conform celor de mai sus.

Pentru toate aceste considerente recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției vor fi respinse în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva sentinței civile nr.490/2008 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 16 Aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Cu opinie separată

în sensul admiterii recursurilor formulate de pârâții MEF prin DGFP B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și respingerii acțiunii reclamantei.

Judecător,

- -

Opinie separată

În dezacord cu opinia majoritară consider că în cauză recursurile formulate de pârâți se impunea a fi admise iar sentința atacată modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Drepturile bănești ce fac obiectul pretențiilor din acțiunea dedusă judecății sunt solicitate în baza art. 1 din OG 10/2007 si sunt aplicabile doar personalului contractual din sistemul bugetar si personalului care ocupa funcții de demnitate publica, in aceasta din urma categorie incluzându-se si judecătorii ICCJ si ai Curții Constituționale.

În opinia reclamantei, însușită atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs, majorarea indemnizațiilor instituite de legiuitor în favoarea numai a unor categorii de magistrați a condus la aplicarea unui tratament discriminatoriu în rândul acestora.

În primul rând această concluzie la care a ajuns instanța de fond este eronată întrucât principiul egalității astfel cum acesta se aplică in speța dedusă judecății are la bază ideea că pentru o muncă egală se impune o plată egală. Această condiție ce este de esența principiului egalității nu este îndeplinită în cauză deoarece intre magistrații de la instanțele supreme și cei de la instanțele ordinare există o multitudine de diferențe in ceea ce privește munca prestată de aceștia și din această cauză plata muncii nu este și nici nu a fost niciodată egală

În altă ordine de idei pretențiile reclamantei au la bază premisa potrivit căreia textul legal invocat este discriminatoriu întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Constituția României cât și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Cu privire la acest aspect, în opoziție cu ceilalți membri ai completului, apreciez că instanțele ordinare au posibilitatea să constate doar existența unei discriminări în aplicarea unei legi de câtre anumiți subiecți de drept, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie.

În situația în care un act normativ conține dispoziții discriminatorii cu privire la anumiți subiecți de drept, soluția legală este aceea de a se invoca și a se constata neconstituționalitatea respectivei norme pe considerentul că încalcă principiul egalității instituit prin legea supremă. Doar Curtea Constituțională are competența legală de a aprecia că un text legal creează o discriminare și, ca atare poate stabili modalitatea în care trebuie interpretat textul respectiv pentru a elimina încălcarea principiului egalității. În acest sens părțile sau instanțele ordinare din oficiu pot invoca excepția de neconstituționalitate în cadrul procesului pendinte.

În contextul în care norma legală invocată nu a fost declarată neconstituțională în perioada în care aceasta a fost în vigoare, instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul respectivei norme, în caz contrar actul de justiție căzând în derizoriu.

Judecător,

- -

Red.op.maj: NG/5.05.2008

Red.op.sep.: CȘ/5.05.2008

Dact: MD/5.05.2008 - 2 ex.

Jud.fond:/

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 361/2008. Curtea de Apel Brasov