Drepturi salariale (banesti). Decizia 372/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 372/
Ședința publică din 6 aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta, cu sediul în B, Calea nr.239 sector 1, împotriva încheierii din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul pârâtei, av. A și reprezentantul reclamantei intimate, av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru. Se constată, de asemenea, că reclamanta intimată a depus întâmpinare, împuternicire avocațială, chitanța privind plata onorariului avocațial și decizia nr.254/2009 a Curții Constituționale.
Reprezentantul pârâtei recurente declară că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și nu solicită termen pentru studierea acesteia. Nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul reclamantei intimate declară, de asemenea, că nu are cereri de formulat, împrejurare în raport de care instanța acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea încheierii atacate în sensul sesizării Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate, precum și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea respectivei excepții. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică, pentru considerentele expuse în întâmpinare. Solicită, de asemenea, obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin încheierea din 12 martie 2009, Tribunalul Mureșa respins excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Mureș, precum și, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art. 1, alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3, lit. p și art. 79 alin.1 din Constituția României.
Pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate în sensul arătat, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 și alin. 6 din Legea nr. 47/1992, excepția este inadmisibilă, deoarece dispozițiile art. 298 alin. 2 din Codul muncii nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind incidente în speță. Pe de altă parte, competența teritorială este reglementată prin lege organică și prin proceduri speciale și derogatorii (art. 284 alin. 2 Codul muncii ), care au prioritate de aplicare față de actele normative ordinare la care face trimitere art. 298 alin. 2 Codul muncii.
În al doilea rând tribunalul a constatat că actele normative ordinare nu mai sunt în prezent în vigoare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta "", invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susținut următoarele:
- cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, recurenta a invocat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992;
- cu privire la dispozițiile supuse controlului de constituționalitate, recurenta a arătat că excepția de neconstituționalitate invocată în fața instanței de fond a avut ca obiect prevederile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, raportat la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 și art. 79 alin. 1 din Constituția României;
- cu referire la temeiurile invocate în fața instanței de fond, în susținerea excepției de neconstituționalitate, recurenta a arătat că dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999 și dispozițiile art.284 din Codul muncii stabilesc competența teritorială diferită a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă; în acest sens se arată că la stabilirea competenței teritoriale, raportat la textele legale invocate, dispozițiile Codului muncii - dispoziții de drept comun, intră în concurs cu dispozițiile Legii nr.168/1999 - dispoziții speciale.
Excepția de neconstituționalitate are în vedere "principiul efectivității juridice", dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Constituționale. În acest sens, s-a apreciat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente și coerente care să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, în sensul de a evita o jurisprudență neuniformă.
Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă nu oferă autorității legiuitoare dreptul de a deroga de la prevederile ei, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Astfel fiind, prevederile art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii contravin prevederilor constituționale în sensul în care sunt interpretate ca modificând, implicit, prevederile Legii nr. 168/1999, respectiv, art. 72.
Reclamanta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea în totalitate a încheierii atacate, susținând că, sub aspectul modului de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, aceasta este legală și temeinică, fiind dată cu respectarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. În acest sens, se arată că excepția de neconstituționalitate vizează în fapt rezolvarea unor probleme de aplicare a legii, prerogativă care aparține instanțelor de judecată și excede controlului de constituționalitate. În al doilea rând, s-a arătat că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată nu au legătură cu soluționarea cauzei în fond.
În fine reclamanta intimată a invocat împrejurarea că, prin decizia nr. 254/2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat într-o cauză similară, respingând ca inadmisibilă această excepție. În temeiul dispozițiilor art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, aceste decizii pronunțate de Curtea Constituțională sunt obligatorii.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată în fața căreia este ridicată excepția de neconstituționalitate are obligația de a verifica îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în alin. 1 și 2 ale art. sus citat.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 1 și 2 din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale poate fi făcută atunci când autorul excepției invocă neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanțăîn vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.
3 al art. 29 exclude controlului de constituționalitate acele prevederi legale cuprinse în legi sau ordonanțe care au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară pronunțată de Curtea Constituțională.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit asupra cerinței cuprinse în art. 29 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 47/1992, în sensul în care aceeași instanță și prin aceeași încheiere a soluționat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, excepție invocată de pârâta ""
Cu alte cuvinte, dispozițiile legale apreciate de instanța de fond ca fiind cele care întemeiază competența teritorială a Tribunalului Mureș sunt chiar dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate invocată de aceeași pârâtă.
Raționamentul instanței de fond a pornit de la o premisă greșită, în sensul în care aceasta a apreciat că cerința "legăturii cu soluționarea cauzei", cuprinsă în art. 29 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 47/1992, se referă exclusiv la normele legale incidente soluționării pe fond a prezentei cauze. Textul legal amintit nu face o asemenea distincție, astfel că principiul potrivit căruia acolo unde legea nu distinge nici cel care o interpretează nu poate distinge, își găsește pe deplin aplicarea.
În altă ordine de idei, tribunalul a reținut, de asemenea în mod greșit, că actele normative ordinare la care face trimitere art. 298 alin. 2 Codul muncii, nu mai sunt în vigoare, iar din această perspectivă, condiția prevăzută de art.29 alin.1 teza I, nu este îndeplinită. Aceste argumente urmează a fi înlăturate ca vădit neîntemeiate, întrucât obiectul excepției de neconstituționalitate a fost clar determinat de autorul acestei excepții și se referă la dispoziții legale în vigoare, respectiv art.298 alin.2, ultima teză, sau "ultima liniuță" din Codul muncii.
Prin întâmpinarea depusă, intimata reclamantă a invocat prevederile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, în sensul în care a apreciat că decizia nr. 254/2009, pronunțată de Curtea Constituțională, are caracter general obligatoriu, fiind inadmisibilă orice altă cerere având același obiect.
Argumentele aduse de intimata reclamantă urmează a fi înlăturate prin prisma dispozițiilor art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, în sensul în care nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiindneconstituționaleprintr-o decizie anterioară a Curții. Instanța în fața căreia excepția de neconstituționalitate a fost invocată este obligată să verifice, prin prisma caracterului general obligatoriu, existența vreunei astfel de decizii, pronunțate anterior de Curtea Constituțională. Legea nr. 47/1992, în redactarea anterioară republicării, prevedea în mod expres, în cuprinsul art. 23 alin. 3, că nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită, potrivit art. 145 alin. 1 din Constituție. În actuala reglementare, inadmisibilitatea acestei excepții poate fi invocată atunci când, fie nu sunt îndeplinite cerințele cuprinse în art. 29 alin. 1 și 2, fie se referă la prevederi constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară.
Așa cum s-a mai arătat, prin decizia invocată de intimata reclamantă, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate.
Având în vedere cele de mai sus, văzând dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul declarat, va modifica în parte încheierea atacată și, în baza art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, va dispune sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 teza finală - "orice alte dispoziții contrare", din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ).
Cu referire la excepția de neconstituționalitate invocată de pârâta "", Curtea apreciază că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Pornind de la aceeași premisă expusă de pârâtă în cuprinsul excepției de neconstituționalitate, respectiv premisa că ambele acte normative, atât Legea nr. 168/1999 cât și Legea nr. 53/2003, sunt legi organice, trebuie constatată împrejurarea că acestea reglementează, cu forță juridică egală, procedura de soluționare a conflictelor de muncă, mai exact competența instanțelor judecătorești.
Modalitatea în care legiuitorul a înțeles să abroge, prin Legea nr. 53/2003 "orice alte dispoziții contrare", vine în contradicție flagrantă cu dispozițiile Legii nr. 24/2000, mai exact art. 62 din această lege. Într-un cadrul legislativ astfel creat instanțele sunt chemate să constate o abrogare implicită, respectiv, judecătorul trebuie să legifereze expres acolo unde legiuitorul a "tăcut implicit". Din această perspectivă, norma legală supusă controlului de constituționalitate contravine prevederilor art.1 alin. 4 și art. 73 alin. 3 din Constituție.
Văzând și dispozițiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, instanța va dispune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de "", cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1.
Modifică în parte încheierea atacată.
În baza art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, dispune sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2, teza finală -"orice alte dispoziții contrare"- din Legea nr. 53/2003, excepție invocată de pârâta ""
În temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, suspendă judecarea cauzei.
Menține celelalte dispoziții din încheierea atacată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 6 aprilie 2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./22.04.2009
Jud.fond.;
Asist.jud.; -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat