Drepturi salariale (banesti). Decizia 373/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr.373
Ședința publică de la 10 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr.307 din 27.02.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, A, A,., și.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenții - intimați, și, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimatul-recurent MINISTERUL JUSTIȚIEI, întâmpinare care nu a fost comunicată recurenților intimați.
Instanța constată că în cauză s-au formulat trei cereri de recurs, toate formulate în termen și motivate.
Avocat pentru recurenții - intimați arată că a luat la cunoștință de conținutul întâmpinării depuse la dosar de intimatul-recurent MINISTERUL JUSTIȚIEI și că nu are de formulat alte cereri. Depune la dosar un extras din Legea nr.50/1996.
Instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenții - intimați solicită admiterea recursului formulat și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală deoarece nu s-a făcut aplicarea art.18 din Legea nr. 50/1996 în care la anexa I este prevăzută salarizarea personalului de la instanțele judecătorești. În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia 21 din 10 martie 2008. Mai arată că instanța de fond nu a făcut aplicarea OG232/2005. Mai solicită respingerea recursurilor formulate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ca nefondate. Intimatul-recurent MINISTERUL JUSTIȚIEI arată că salarizarea personalului auxiliar se face prin lege specială, dar acest lucru eoa părare neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr.89 din 21.05.2008 în valoare de 100 lei reprezentând onorariu avocat.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința 307/27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, a, a, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, a, a, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, pentru perioada 25 mai 2004 - 16.08.2004, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții,.
Au fost admise cererile de intervenție formulate de intervenientele și.
Au fost obligați pârâții Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Justiției să plătească reclamanților sumele reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în intervalul 16 august 2004 -1 februarie 2007.
Au fost obligați pârâții Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Justiției să plătească intervenientei sumele reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru perioada 16 august 2004 - 01 iunie 2006.
Au fost obligați pârâții Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Justiției să plătească intervenientei sumele reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru perioada 16 august 2004 - octombrie 2004.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii trei pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Iași reclamanții, a, a, -, și intervenientele și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea 50/ 1996, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 25 mai 2004 și până la data de 01.02.2007, dată la care a intrat în vigoare nr.OG 8/2007 și obligarea pârâților la plata cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50 /1996, republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar și, că ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG 177/2002.
Au mai menționat că la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și de eficiență sporite care, în situația unui sistem legislativ stufos și uneori contradictoriu și a unor condiții de muncă neadecvate etapei actuale, duc la creșterea celor 2 factori de risc.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată. S-a susținut că art. 47 din Legea nr. 50/1996, învederat de reclamanți în susținerea pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată a fost total și explicit prin art. 1 pct. 52 din nr.OG 83/2000.
A mai arătat că numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat cerere pentru alegerea domiciliului procedural al Ministerului Economiei și Finanțelor la sediul I în temeiul dispozițiilor art. 87 pct. 1 Cod procedură civilă coroborat cu prevederile nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea și a Ordinului nr. 1227/2006 și anexează în acest sens, în copie, Ordinul nr. 349/2.03.2007.
În motivarea poziției sale procesuale pârâtul a depus la dosarul cauzei precizări prin care invocă lipsa calității procesuale pasive, deoarece acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu încheiate de reclamanți, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale pasive.
Instanța de fond a invocat din oficiu, prescrierea dreptului la acțiune pentru perioada 25 mai 2004 - 16.08.2004.
Față de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor nu este întemeiată, motivat de faptul că, în temeiul dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 188/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în baza titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Prin urmare pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Justiției, ordonatorul principal de credite având obligația potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, să dispună toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, conform dispozițiilor legale menționate are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează materia prescripției, instanța a constatat că aceasta este întemeiată numai pentru perioada 25 mai 2004 - 16 august 2004 și, în consecință, pentru această perioadă, instanța va respinge acțiunea reclamanților.
Pe fondul cauzei, reclamanții, în calitate de grefieri, au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția României - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și, toate celelalte acte juridice emise de organele statului, nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Ministerul Justiției a invocat faptul că acest articol ar fi fost abrogat prin NR.OG 83/2000 de modificare a Legii 50/1996.
Tribunalul a constatat că legea incidentă în cauză are caracter de lege organică conform dispozițiilor art. 73 pct. 1 lit. e din Constituție. În art. 47 se prevedea că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar.
Acest text a fost într-adevăr abrogat, așa cum susține Ministerul Justiției prin art. 42 al OG83/2000. Abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât ordonanța 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 54 pct. 2).
În aceste circumstanțe este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.
Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
Față de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 8 din nr.OUG 22/2002, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să plătească reclamanților sumele reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, începând cu data de 16 august 2004 - 1 februarie 2007 și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii trei pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.
În ceea ce privește cererea reclamanților, instanța a constatat că este neîntemeiată, motivat de faptul că acestea îndeplinesc funcția de aprod, funcție care nu face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, instanța l-a respins ca nefiind dovedit.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantele, cât și pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, considerând- nelegală și netemeinică.
Reclamantele au invocat ca prim motiv de recurs faptul că tribunalul, deși a considerat incidentă Legea nr. 50/1996, nu a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. 2, potrivit căruia "coeficienții de ierarhizare a salariilor de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea sunt prevăzuți în Capitolul III din anexa 1", text din care rezultă că agentul procedural și aprodul sunt considerați personal auxiliar de specialitate.
Au mai invocat reclamantele faptul că instanța de fond a constatat în mod greșit prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 24 mai 2004 - 16 august 2004 întrucât cursul prescripției a fost întrerupt prin recunoașterea obligației de plată a drepturilor salariale de nr.HG 232/2005.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat că pronunțarea sentinței s-a făcut cu încălcarea legii, fiind respinsă în mod greșit excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Susține recurentul că în cauza de față, raportul juridic se poate lega valabil doar între titularii dreptului material dedus judecății, iar împrejurarea că sumele necesare plății drepturilor salariale urmează să fie incluse în buget nu este de natură a-i conferi calitate procesuală, fiind incidente dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat faptul că hotărârea tribunalului a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, susținând că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin nr.OG 83/2000, art. I pct. 42, aceasta reprezentând exclusiv o chestiune de legiferare.
În drept, recursurile se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce privește recursul declarat de reclamante, este real că prin Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 5/ 2008 s-a stipulat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 judecătorii, procurorii, magistrații - asistenței, precum șipersonalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În speță însă, reclamanții - recurenți au solicitat plata drepturilor bănești echivalente acestui spor pentru perioada 16 august 2004 - 1 februarie 2007. Ori, nici Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 89/1996 și republicata în temeiul art. VI din Legea nr. 142/ 24 iulie 1997, și nici Legea nr. 567/2004, în vigoare de la data de 1 ianuarie 2005, nu include în cadrul personalului auxiliar de specialitate agenții procedurali și aprozii, aspect ce a fost corect reținut de instanța de fond.
Mai mult și Legea nr. 50/1996, la capitolul 5, face distincția și în ceea ce privește salarizarea între "personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești" și "celelalte categorii de personal al instanțelor judecătorești și al Ministerului Public ".
Ca atare, Curtea apreciază că decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nu este aplicabilă agenților procedurali și aprozilor, aceste funcții neregăsindu-se în categoria personalului auxiliar de specialitate.
Nu are relevanță în cauză, în raport de aceste considerații, faptul că la poziția 24 din Anexa 1 Capitolul 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, se regăsesc funcțiile de agent procedural și aprod la coeficienții de ierarhizare a salariilor de bază, atât timp cât aceste funcții nu pot fi considerate ca făcând parte dintre cele pentru care s-a hotărât că subzistă drepturile consacrate prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 23 ind. 1 din Legea nr. 56/1996.
Și sub aspectul prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a apreciat corect că dreptul subiectiv trebuia valorificat în perioada 25 mai 2007 - 15 august 2007 și că nici adresele Ministerului Justiției și nici nr.HG 232/2005 nu pot fi considerate ca întrerupând cursul prescripției întrucât recunoașterea drepturilor trebuie să fie voluntară, concretă și neîndoielnică.
Și recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat.
Astfel, potrivit art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Reclamantele nu au solicitat obligarea directă a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii, pentru a se analiza in speta raporturile de dreptul muncii dintre cele două părți, ci obligarea la alocarea sumelor datorate. Obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor s-a făcut prin raportare la dispozițiile art. 49 din Legea nr. 500/2002 și art. 1 din nr.OUG 22/2002.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Justiției, este fără echivoc că în condițiile în care decizia nr. 21/10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanțe conform art. 392 alin. 3 teza 2 Cod procedură civilă, constată subzistența și continuitatea aplicării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, nu se poate reține că sentința tribunalului este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Față de cele reținute, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursurile ca nefondate și va menține sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantele, si și de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 307 din 27.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
25.06.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina
