Drepturi salariale (banesti). Decizia 3888/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1046/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3888/
Ședința publică din data de 28 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă REGIA AUTONOMĂ A DISTRIBUȚIEI ȘI "România ", împotriva sentinței civile nr.7161 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.536/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect - drepturi bănești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 28.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7161/19.11.2008 pronunțată în dosarul nr.536/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuției și "România " și a obligat pârâta la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale pe lunile aprilie-noiembrie 2005 și a ajutorului social pe luna iulie 2007, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației până la data plății efective; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, din copia cărții de muncă rezultă că reclamantul a fost salariatul pârâtei din data de 01.04.2001. Adresele emise de angajator nu reprezintă acte adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului încheiate cu nerespectarea prevederilor art.41 din Codul muncii, potrivit cărora, clauzele din contractul individual de muncă pot fi modificate numai prin acordul părților. Întrucât angajatorul nu a făcut dovada existenței vreunui act adițional la contractul individual de muncă al reclamantului prin care părțile prin acord să fi convenit modificarea salariului, s-a constatat că reținerea diferențelor din drepturile salariale ale reclamantului au fost nelegale, întrucât nu s-au respectat de către angajatori prevederile art.164 din Codul muncii.
În situația în care comitetul director al pârâtei a hotărât diminuarea salariilor era necesar ca pârâta să negocieze și să încheie acte adiționale la contractul individual de muncă cu fiecare salariat conform art.41 din Codul muncii. Clauza prevăzută în contractul colectiv de muncă la art.145 reprezintă o convenție între patronat și sindicat încheiată cu nerespectarea prevederilor legale din Codul muncii, menționate mai sus, astfel că nu are putere de lege între părțile contractante conform art.969 Cod civil.
Ca urmare, s-a dispus obligarea pârâtei să-i plătească reclamantului diferențe de drepturi salariale pe lunile aprilie-noiembrie 2005.
În scopul despăgubirii reclamantului cu prejudiciul cert și efectiv suferit s-a dispus ca sumele să fie actualizate cu rata inflației până la data plății efective.
Analizând cel de-al doilea capăt din cererea de chemare în judecată, instanța de fond a constata că reclamantul a solicitat aprobarea ajutorului social prin actul depus la sediul pârâtei în data de 7.06.2008, cererea fiind aprobată la data de 11.06.2007. Cum, cu înscrisurile depuse la dosar, angajatorul nu a făcut dovada plății către reclamant a ajutorului social pe luna iulie 2007, prima instanță a înlăturat ca neîntemeiată susținerea pârâtei că în cursul unui an calendaristic se acordă salariaților numai o singură dată ajutorul salarial față de prevederile art.107 din Contractul colectiv de muncă aplicabil în 2005.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata ajutorului social pe luna iulie 2007, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
S-a făcut aplicațiunea în cauză a art.274 Cod pr.civilă și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Regia Autonomă a Distribuției și "România ", criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, recurenta susține în esență că prima instanță a soluționat greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește primul capăt de cerere, greșita soluționare a primului capăt de cerere pe fondul pricinii, nefiind întrunită condițiile rezultatelor financiare favorabile, pentru a se restitui sumele diminuate din salariu în perioada de referință și greșita soluționare a celui de-al doilea capăt de cerere contrar dispozițiilor art.107 lit.e din contractul colectiv de muncă al recurentei.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că obiectul cauzei deduse judecății pe primul capăt de cerere îl constituie o măsură dispusă în baza contractului colectiv de muncă aplicabil la Regia Autonomă a Distribuției și "România " în baza contractului de muncă aplicabil la România în anul 2005 și nu una de modificare a contractului individual de muncă al reclamantului, sens în care, termenul în care reclamantul putea pretinde restituirea sumelor ce fac obiectul primului capăt de cerere din acțiune este cel prevăzut de dispozițiile art.283 din Codul muncii, termen de prescripție împlinit anterior introducerii prezentei acțiuni.
Referitor la pretențiile reclamantului din primul capăt de cerere, se invocă că și constatarea instanței de fond cu privire la faptul că dispozițiile art.145 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la Regia Autonomă a Distribuției și "România " în anul 2005 constituie o convenție ilegală între patronatul și sindicatul Regia Autonomă a Distribuției și "România ", este eronată.
Față de aspectul precizat arată recurenta, contractul colectiv de muncă contestat al "România " a fost înregistrat la Direcția generală de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, fără ca instituția în referință să sancționeze articolul respectiv ca fiind nelegal.
În aceste condiții, se impune a se observa că această clauză asupra căreia au convenit patronatul și sindicatul "România " nu constituie o metodă de modificare a contractului individual de muncă, diminuarea salariului neavând caracter definitiv, ci fiind de fapt și de drept o măsură organizatorică de redresare a situației financiare a instituției prin reducerea temporară a cheltuielilor însușită de cele două părți contractante.
De altfel, așa cum rezultă din alin.8 al aceluiași art.145 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la "România " în anul 2005, dacă în luna următoare aplicării acestei măsuri, cumulat pe rezultatele financiare ale regiei deveneau favorabile diminuările din salariu ce urmau să fie restituite.
În speță însă, dat fiind faptul că la sfârșitul anului 2005 "România " s-a înregistrat cu o pierdere reală de 207.230 lei, nu a fost întrunită condiția rezultatelor favorabile, pe cumulat, pentru a se restitui sumele diminuate din salariu în perioada de referință.
În raport de cel de-al doilea capăt din cererea de chemare în judecată, se învederează că prin sentința atacată instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat apărările sale referitoare la aspectul că ajutorul prevăzut la art.107 lit.e) din Contractul colectiv de muncă aplicabil la "România " în anul 2007 se acordă o singură dată în cursul unui an calendaristic.
Se impune a se constata astfel că instanța de fond nu face nici o referire la motivul care a condus-o către această măsură, ci doar o vagă referire la lipsa unei așa-zise precizări.
În realitate însă, din formularea art.107 lit.e) din Contractul colectiv de muncă aplicabil la "România ", rezultă că în situațiile reglementate se acordă doar un ajutor de 65% din salariul mediu pe economie.
Ori în speță, așa cum s-a arătat, reclamantul beneficiase deja în anul 2005 de ajutorul pretins, din eroare de susține acordarea de două ori a ajutorului.
Față de această situație, în mod corect cea de-a treia cerere depusă de reclamant în temeiul art.107 lit.e) din Contractul colectiv de muncă al "România " a fost respinsă.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrările dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Printr-un prim motiv de recurs, recurentul invocă dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă, fără a indica în concret motivul incidenței sale.
Curtea notează că o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru acest motiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Acest motiv de recurs nu se regăsește în cauză.
În aceste limite, Curtea va constata că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină decizia judecătorilor, soluția din dispozitiv justificându-se prin considerentele aceleiași hotărâri. De asemenea, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Curtea va încadra însă criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, având în vedere că se susține că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond a analizat greșit probele administrate în cauză și a aplicat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecății sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Această critică este nefondată, prima instanță pronunțând sentința atacată cu interpretarea corectă a normelor de drept substanțial incidente în cauză.
Astfel, corect a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii,întrucât obiectul conflictului individual de muncă îl constituie, cum legal a statuat Tribunalul plata unor drepturi salariale neacordate către salariat, nicidecum invocarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori unor clauze ale acestuia, pentru a determina aplicabilitatea art.283 pct.1 lit.c Codul muncii.
Prima instanță a soluționat corect acest prim capăt de cerere, statuând că încălcând dispozițiile art.164 Codul muncii, angajatorul a diminuat drepturile salariale ale reclamantului, în condițiile în care nu s-au încheiat acte adiționale la contractul individual de muncă, în acest sens. În atare condiții, evident că dispozițiile din contractul colectiv de muncă pe anul 2005 nu pot fi aplicate intimatului-reclamant, întrucât stabilesc drepturi salariale inferioare celor stabilite prin contractul individual de muncă.
Ori, modificarea contractului individual de muncă și diminuarea salariului cu nerespectarea prevederilor art. 41 din Codul muncii este nelegală, neavând relevanță sub acest aspect Hotărârea Comitetului Director al recurentei în sensul diminuării salariului și nici pierderile financiare înregistrate la finele anului 2005.
Susținerile recurentei sub aspectul soluționării celui de-al doilea capăt de cerere sunt contradictorii. Pe de o parte se susține că în mod corect a fost respinsă această cerere (alineatul ultim al recursului), iar pe de altă parte că potrivit art.107 lit.e din Contractul colectiv de muncă ajutorul de 65% din salariul mediu pe economie se acordă o singură dată, sens în care fără justificare prima instanță ar fi înlăturat apărările recurentei cu privire la aplicabilitatea în cauză a art.107 lit.e din Contractul colectiv de muncă pe anul 2007.
Prima instanță a realizat o corectă interpretare a art.107 lit.e din Contractul colectiv de muncă pe anul 2007, dispoziție ce stipulează că: "în cazul spitalizării salariatului pentru intervenție chirurgicală sau pentru tratamentul unor boli cardio-vasculare, reumatice, pulmonare, digestive, canceroase, urologice și diabet, se acordă un ajutor de 65% din salariul mediu pe unitate", dispoziții ce nu prevăd că ajutorul solicitat se acordă numai odată în cursul unui an calendaristic.
De altfel, cererea sa a fost aprobată în acest sens, de către reprezentanții recurentei conform rezoluției aplicată de aceasta pe petiția sus menționată, aspect ce rezultă de altfel din documentul atașat la fila 8 dosar fond.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința atacată, fiind motivată în fapt și în drept și pronunțată cu interpretarea corectă a normelor de drept substanțial și convențional incidente în cauză.
În baza art.274 Cod pr.civilă, va fi obligată recurenta la plata sumei de 700 lei către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanței atașată la fila 10 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de "România ", împotriva sentinței civile nr.7161 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.536/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Obligă recurenta la 700 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./23.06.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
