Drepturi salariale (banesti). Decizia 391/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.391
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 8.04 2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenții, împotriva sentinței civile nr.1828/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL G, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura viciată cu recurenții, și, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a depus la dosar o cerere din partea reprezentantului legal al recurenților- - prin care solicită ca pe viitor toate actele procedurale să fie comunicate pe numele acesteia, după care:
Curtea, față de cererea reprezentantului recurenților-, care are atât calitatea de recurentă cât și de reprezentant al recurenților, apreciază ca fiind legală procedura de citare cu recurenții.
Având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1828/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Ministerul Finanțelor B și D B și respinsă acțiunea față de acestea pentru lipsa calității procesual pasive.
A fost respinsă acțiunea civile formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Ministerul Finanțelor Publice B, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, ca nefondată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 01.10.2007 reclamanții, -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel G, Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților la plata aceluiași spor de fidelitate ca și cel acordat magistraților prin art. 4 al. 1 din Legea 45/2007, începând cu data de 12.03.2007 și în continuare, drepturi actualizate la data plății, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor.
În fapt s-a arătat că art 6, alin 2 din Codul Muncii consacră pentru toți salariații principiul "pentru muncă egală, retribuția să fie egală" ce se vede și în dispoziția art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea OG nr.137/2000 cu modificările și completările ulterioare, în art.1 alin 2 prevede principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.20 din Constituția României arată că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertăților cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a drepturilor Omului cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art.53 din Constituția României referindu-se la restrângerea exercițiilor unor drepturi sau unor libertăți în alin 2 prevede: "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
În baza art. 16 alin 1 din OG nr.8/2007 li s-a acordat un spor de fidelitate de până la 20%, iar în baza art 4 alin 1 din OG 27/2006 pentru magistrați s-a acordat un spor de fidelitate de până la 30%, deși până la apariția acestor acte normative, atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate au beneficiat de același spor de fidelitate, chiar dacă nu au fost salarizați în baza aceleiași legi -așa cum a fost prin Legea 50/1996.Prin art. 4 din OUG 177/2002 modificată și completată de Legea 347/2003 magistrații au beneficiat de același spor de fidelitate acordat și personalului auxiliar de specialitate.
Astfel, dispozițiile art. 4 din OUG 27/2006 prevăd că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art 3 alin 1, calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară după cum urmează:
- de la 3 la 5 ani -10%
- de la 5 la 10 ani -15%
- de la 10 la 15 ani -20%
- de la 15 la 20 ani -25%
- peste 20 de ani -30%
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin 1 din OG nr.8/2007, personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, după cum urmează:
-de la 5 la 10 ani -5%
-de la 10 la 15 ani -10%
-de la 15 la 20 ani -15%
-peste 20 de ani -20%
Prin aceasta se creează o vădită discriminare între magistrați și personalul auxiliar de specialitate, întrucât activitatea este desfășurată în aceleași condiții în unitățile judecătorești.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi"-art.1 alin 2"exercitarea drepturilor enunțate" -art.1 alin 3,"restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" -art.2 alin 1"comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc. În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.-.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art 16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Cu atât mai nefondate apar pretențiile reclamaților privind acordarea pentru viitor prin hotărârea pronunțată de către instanță a unui spor de fidelitate majorat, ceea ce ar însemna că aceasta să depășească atribuțiile puterii judecătorești și să legifereze acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate.
A solicitat să se constate că argumentele invocate sunt neîntemeiate în raport cu art 1 alin 3 din OG 13/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că: "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".De asemenea, este evident că în speță își găsesc aplicabilitatea și art 6 Codul Muncii care dispune că: "pentru muncă egală, retribuția este inegală" pentru că, per a contrario rezultă că pentru muncă inegală retribuția este inegală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant în sensul că, pentru a putea fi vorba de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile, adică persoane aflate în situații comparabile sau analoage, în materie, să beneficieze de un tratament preferențial, mai mult chiar, chiar dacă cele două situații sunt comparabile, Curtea a statuat că este permisă distincția între astfel de situații dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă sau, altfel spus, diferențierea urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate(, Convenția europeană a drepturilor omului, vol I, "Drepturi și libertăți pag.902).Jurisprudența Curții nu definește noțiunea de situații analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni ce rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
În speța de față, unde se ridică chestiunea unei discriminări de natură salarială, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată, neîndoielnic, din punctul de vedere al reglementărilor legale cu incidență în ceea ce privește conținutul concret al funcțiilor de judecător și personal auxiliar de specialitate. Față de situația personalului auxiliar al cărui statut este reglementat prin lege specială, Legea 567/2004, sistem de salarizare stabilit prin act normativ special, OG 8/2007 este evident că nu se poate reține o situație comparabilă sau analogă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în hotărârea 232/2908.2007 a statuat că"diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității".
Față de cele expuse mai sus este evident că nu poate fi reținută o situație comparabilă doar pe criteriul prezentat în cererea de chemare în judecată și anume judecătorii și personalul auxiliar "își desfășoară activitatea în aceleași condiții în unitățile judecătorești".Potrivit acestui criteriu drepturile salariale a diferitor categorii de angajați nu ar mai trebui stabilite potrivit pregătirii, competențelor, atribuțiilor, responsabilității etc. ci exclusiv având în vedere mediul, eventual clădirea unde își desfășoară activitatea.
A solicitat ca instanța să constate că discriminarea de care vorbesc reclamanții nu există, iar pretențiile acestora referitoare la acordarea unui spor de fidelitate suplimentar față de cele prevăzute de lege sunt neîntemeiate.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚIa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că retribuțiile și sporurile acordate celor două categorii de personal sunt diferite având în vedere funcția, gradul de răspundere profesională, complexitatea și riscurile funcției.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu au nici o atribuție legată de plata unor drepturi de natură salarială către reclamanți și nici de a include anumite sume în buget, așa cum rezultă din legile lor de organizare. Elaborarea proiectului de buget revine ordonatorului de credite, iar Ministerul Finanțelor Publice, are, potrivit disp. HG 736/2003, art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004 și art.19 din Legea 500/2002, atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, însă hotărârea judecătorească le este opozabilă în temeiul legii. Prin urmare, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale a celor doi pârâți.
Situația invocată de reclamanți nu face incidente dispozițiile OG nr.137/31.08.2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Conform art. 1 din OG nr.137/2000, în România principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi, printre care și cel de a primi un salariu egal pentru muncă egală. Exercitarea drepturilor privește persoanele aflate în situații comparabile.
Ordonanța de Urgență nr.137/2000 definește în art.2 discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau performanță pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în orice domeniu al vieții publice.
În mod evident, magistrații și personalul auxiliar nu sunt două categorii de personal aflat în situații comparabile sau analoage. Statutul lor este reglementat prin legi diferite, condițiile de numire și recrutare sunt total diferite, pentru a nu mai vorbi despre atribuțiile, răspunderea, riscurile, incompatibilitățile și interdicțiile stabilite pentru cele două categorii. Singura asemănare, este așa cum în mod corect s-a remarcat, că își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții.
În cauză, magistrații nu pot fi asimilați cu personalul auxiliar, fiind vorba despre două categorii distincte, cu atribuții, prerogative, drepturi și îndatoriri specifice, a căror salarizare a fost reglementată în mod diferit prin două acte normative. Împrejurarea că ambele categorii își desfășoară activitatea în cadrul sistemului judiciar nu este de natură să conducă la concluzia că între ele ar trebui să existe condiții de egalitate a drepturilor care să fi fost încălcate prin sporului de fidelitate în procente diferite.
De altfel, reclamanții beneficiază ce acel spor de fidelitate, dar în procent diferit de cel al magistraților.
Instanța a apreciat, așa cum s-a reținut și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, că diferitele categorii de salariați determină soluții diferite de salarizare a acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, criticând-o față de prevederile OG nr.137/2000 referitoare la principiul egalității între cetățeni, cu excluderea privilegiilor și discriminării, asigurându-se egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Tratamentul diferențiat trebuia analizat din prisma unor persoane aflate în situații comparabile iar nu neaparat similare.
Sistemul de salarizare este guvernat de principiile egalității de tratament și al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, al faptelor și gradelor profesionale, calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Pe baza celor de mai sus, au apreciat că li se cuvine beneficiul sporului de fidelitate începând de la aceeași vechime în specialitate și în același procent cu al magistraților, fiind tratați în mod discriminatoriu, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Au menționat poziția contradictorie în proces a pârâtului Ministerul Justiției, față de solicitarea acordării sporului de fidelitate pentru personalul auxiliar de specialitate în aceleași procente cu al magistraților.
Față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, au criticat soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, față de rolul acestuia în sistemul bugetar, vizând alocarea sumelor necesare aducerii la îndeplinire a obligațiilor rezultând din hotărârile judecătorești.
Au depus la dosarul cauzei înscrisuri reprezentând adresa nr.59955/1.05.2007 a Ministerului Justiției, practică judiciară.
În drept și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civilă.
Prin întâmpinare, intimatul pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă, curtea îl apreciază nefondat pentru următoarele considerente:
Pretențiile recurenților-reclamanți care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate vizează acordarea sporului de fidelitate în aceleași procente cu al magistraților, cu luarea în considerare în mod egal a criteriului vechimii efective în muncă.
De menționat faptul că reglementarea sporului de fidelitate cuvenit celor două categorii este realizată în mod distinct prin prevederile art.16 al.1 din OG nr.8/2007 și respectiv art.4 al.1 din OUG nr.27/2006.
Față de o asemenea situație considerată discriminatorie prin raportare la normele constituționale, în cauză a fost sesizată Curtea Constituțională care prin Decizia nr.1302/2.12.2008 a statuat asupra respingerii excepției de nconstituționalitate privind cele două texte de lege indicate.
S-a reținut de către Curtea Constituțională faptul că legiuitorul a avut în vedere existența unor diferențe între categoriile profesionale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, diferențe generate nu în ultimul rând de specificul și complexitatea activităților desfășurate de acestea.
Ca atare, nu sunt încălcate prevederile art.20 din Constituție raportate la cele ale art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului privind obligația acordării unui salariu egal pentru muncă egală cât și cele ale art.53 din Constituție, atâta timp cât semnificația restrângerii unor drepturi sau libertăți nu poate fi identificată cu existența unor reglementări diferite întemeiate pe situațiile diferite avute în vedere.
Instanța de recurs reține astfel că, constituie opțiunea legiuitorului de a reglementa prin acte normative drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin OG nr.137/2000.
Potrivit art.1 din OG nr.137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, a fost considerat nconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 al.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 al.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția-art.126 al.1 din Legea fundamentală-, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În ceea ce-l privește pe intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002 prevăd atribuțiile ce revin Ministerului Finanțelor Publice cu referire la coordonarea activităților care sunt în responsabilitatea Guvernului privind sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Numai că, elaborarea bugetelor prin proiectele de legi se face pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite cât și a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, așa cum este și recurentul-pârât Ministerul Justiției.
Ca atare, nu subzistă în orice condiții obligațiile de garanție ori despăgubire în sarcina Ministerului Finanțelor Publice care să fie determinate în mod direct și nemijlocit de admiterea acțiunii principale, fiind necesare pentru elaborarea proiectelor de legi care să cuprindă asemenea cheltuieli, politici și strategii sectoriale ori propuneri de cheltuieli detaliate avansate de ordonatorii principali de credite.
În consecință, criticile formulate de recurenții-reclamanți sunt neîntemeiate astfel încât, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 pr.civilă urmează să fie respins ca nefondat recursul formulat de aceștia împotriva sentinței civile nr.1828/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, cu domiciliul ales la Judecătoria Tecuci, str.-, nr.28 bis, jud.G, împotriva sentinței civile nr.1828/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./15.05.2009
Dact./2 ex/22.05.2009
FOND: -
Asist.jud.: -
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Virginia Filipescu, Marioara Coinacel
