Drepturi salariale (banesti). Decizia 394/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 394
Ședința publică din 15 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Mercheș Doina
JUDECĂTOR 3: Apopi Ileana
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în mun. S,-, județul S și Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 67 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentantul pârâtei intimate Curtea de APEL SUCEAVA și reclamanții intimați:, cu, -, și.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr-, reclamanții, cu, -, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea pârâților la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata acestor sume.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei, motivat de ocazia sărbătorilor de iarnă.
Au arătat reclamanții că, prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unei discriminări conform art. 2 alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 și art. 15 din OG137/2000 republicată.
În dovedirea cererii a depus la dosar, în copie, Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ( 5-8 dosar fond) și adresa nr. - din 14.12.2005 ( 10 dosar fond).
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat pârâtul că nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător ori a unui alt salariat din sistemul justiției.
În continuare a arătat că ar putea exista discriminarea, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la un tratament egal, doar în cazul recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
De asemenea, a mai arătat că stimulentele nu pot intra în categoria salarizării ori a premiului anual stabilit prin lege, drepturi conferite prin lege judecătorilor, astfel cum în mod eronat a apreciat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat admiterea acesteia și respingerea acțiunii.
În motivare, a arătat că Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite și Curtea de APEL SUCEAVA, în calitate de ordonator secundar, au obligația de a stabili cheltuielile de personal ce vor fi cuprinse în legea bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor, neavând calitate de ordonator de credite, ci doar obligația de a monitoriza cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de stat.
Prin sentința nr. 67 din 10 ianuarie 2008, Tribunalul Suceava - secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a admis acțiunea reclamanților și, în consecință, a obligat pârâții să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 1700 lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport de rata inflației la data plății. Totodată a obligat Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi.
În motivarea soluției, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția invocată nu este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care a fost obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
Prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0-3 ani constituie acte de discriminare, conform art. 2 alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 195alin. 9 și 10 din OG137/2000, această hotărâre putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, hotărârea neatacată constituind de drept titlu executoriu.
Astfel, orice nemulțumiri ar avea pârâtul Ministerul Justiției în legătură cu stabilirea discriminării raportat la situația de fapt reținută, nu pot fi invocate în prezentul litigiu.
Puteau constitui motive într-o eventuală cale de atac pe care pârâtul trebuie să o promoveze împotriva hotărârii consiliului, cu respectarea dispozițiilor art. 195alin. 9 din OG137/2000.
, Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării constituie titlu executoriu (art. 195alin. 10 din OG137/2000).
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel, salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază, ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia, tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală, iar OG137/2000 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și OG137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat, care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Primul recurent a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât calitatea de ordonator principal de credite este Ministerul Justiției.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i, potrivit legii, decât obligația de monitorizare a cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul de stat, însă obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare -Ministerul Justiției, respectiv Curtea de APEL SUCEAVA.
În concluzie, nu sunt îndeplinite condițiile pentru chemarea în judecată ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi datorate de pârâții Ministerul Justiției, respectiv Curtea de APEL SUCEAVA. Raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
În mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la includerea în buget a sumelor necesare efectuării plății.
Potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
Concluzionând, responsabilitatea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii revine în speță ordonatorului principal de credite - Ministerul Justiției, iar nu Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că nu s-a produs nici o discriminare.
A susține că acordarea unor astfel de premii unei anumite categorii de judecători sau procurori este discriminatorie este similar cu a susține că acordarea salariului de merit numai salariaților merituoși - în funcție de aprecierea conducătorului unității - este discriminatorie.
Concluzionând, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, întrucât acordarea acestor drepturi numai anumitor categorii de magistrați nu constituie o discriminare, astfel cum este definită de lege, deoarece nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferința efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boala cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată.
Recurentul Ministerul Justiției a arătat că, potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri la bugetul statului).
În aplicarea acestor dispoziții legale, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției în anexă fiind specificate sumele repartizate pe ordonatori cărora le-a revenit responsabilitatea distribuirii și plății sumelor acordate cu titlu de stimulente, potrivit criteriilor prevăzute în Normele referitoare la repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Ceea ce nu s-a analizat este natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit, potrivit legii. În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel, potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004 "În acordarea stimulentelor prevăzute la alin. 2 se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative".
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritate. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă (cauza Kopecky Slovaciei, hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004 - IX, paragraf 52, cauza Rafinăriile și Stratis Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. -B, p. 84, paragraf 59).
A mai arătat că, la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca, în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art. 25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp. Nu poate fi vorba de practici discriminatorii, câtă vreme, ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești, care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de către ordonatori. Cu titlu exemplificativ, a menționat Ordinul Ministrului Justiției nr. 1744/C/13.07.2006 a aprobat de asemenea repartizarea unui fond destinat stimulării judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Prin urmare, ținând seama de faptul că repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu Normele Interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004, care enumeră exemplificativ criteriile ce pot fi luate în considerare la repartizarea stimulentelor, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din țară, criteriile indicate nu prin Ordinul nr. 1921/C/2005, cum greșit a reținut prima instanță, ci într-o informare comunicată curților de apel, având caracter de recomandare și având în vedere că acordarea stimulentului financiar este determinată de o multitudine de factori, fără a avea caracterul unui drept exigibil, motivarea primei instanțe nu subzistă, cu atât mai mult cu cât toți magistrații din cadrul instanței care îndeplineau criteriile stabilite au beneficiat de stimulente financiare.
S-a mai învederat că în mod greșit instanța l-a obligat la actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație, întrucât, potrivit art. 1088. civ. la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate - nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate mai sus rezultă că, reclamanții, în calitate de creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare numai dobânda stabilită de lege, dobânda legală fiind datorată însă numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursurile nu sunt întemeiate.
Recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice nu este întemeiat, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 2, 3 din nr.HG 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, acesta are o serie de atribuții privind administrarea veniturilor statului, elaborarea proiectului bugetului de stat, deschiderea de credite pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite.
În acest context, dispozițiile art. 4 al. 1 din nr.OG 22/2002 nu pot primi interpretarea dată de recurent. În plus, art. 4 al. 2 din nr.OG 22/2002 face trimitere la art. 47 din Legea nr. 500/2002, articol ce face vorbire de acordul ministerului finanțelor publice privind virările de credite bugetare și angajarea cheltuielilor. Reducerea atribuțiilor Ministerului Finanțelor la un simplu rol de monitorizare a cheltuielilor, așa cum se susține, nu își găsește un suport legal. Plasarea întregii responsabilități bugetare și financiare numai în sarcina Ministerului Justiției, de asemenea, nu este în acord cu dispozițiile legale mai sus învederate. Instanța mai notează că prima instanță nu a obligat Ministerul Finanțelor la plata drepturilor salariale, așa cum se susține în recurs ci l-a obligat doar la includerea în buget a sumelor necesare plății, obligație ce îi revine în virtutea atribuțiilor privind administrarea veniturilor statului și elaborării proiectului bugetului de stat. Susținerile privind fondul cauzei sunt neîntemeiate și vor fi analizate odată cu recursul Ministerului Justiției.
Recursul Ministerului Justiției este neîntemeiat.
Împrejurarea că prin acte normative s-au stabilit criterii și resurse pentru acordarea stimulentelor, nu justifică crearea unei situații discriminatorii.
Egalitatea de tratament prevăzută de art. 5 din Codul muncii ce reglementează principiul nediscriminării nu se subordonează criteriilor și factorilor de acordare a stimulentelor indicați de recurent, respectiv obiectivelor urmărite de Ministerul Justiției în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității ci acești factori se subordonează principiului nediscriminării.
Politica de salarizare elaborată de Ministerul Justiției, obiectivele generale ale acestuia, dezvoltarea sistemului judiciar, liniile generale de reformă judiciară pot fi realizate prin aplicarea unui tratament salarial nediscriminatoriu.
Așa cum a reținut atât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cât și prima instanță, în cazul judecătorilor, legislația (art. 74 din legea nr. 303/2004, nr.OUG 177/2002, Ordinul ministrului justiției nr. 2404/2004) nu instituie criteriul vechimii drept reper pentru acordarea stimulentelor.
Împrejurarea că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, că nu se confundă cu salariul și că depinde de o multitudine de factori, nu justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu. O interpretare contrară poate deschide oricând calea spre discriminare și tratament preferențial.
Potrivit art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Acestea din urmă integrează tocmai stimulentele acordate.
Acordarea preferențială a stimulentelor constituie acte de discriminare conform art. 2 alin. 1, 2, art. 6 lit. c, 8, 19 din nr.OG 137/2000. Discriminarea a fost reținută și prin hotărârea nr. 15/2006 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâtul Ministerul Justiției nu a prezentat nici un argument serios și rezonabil pentru care a acordat stimulentele numai magistraților cu vechime de 0-3 ani.
Nici susținerile Ministerului Finanțelor privind lipsa discriminării, nu sunt întemeiate pentru considerentele arătate mai sus, la care instanța mai adaugă observația că dispozițiile art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 nu cuprind criterii limitative ci doar exemplificative, legea făcând vorbire de "orice alt criteriu".
În condițiile în care se susține că scopul stimulentelor a fost combaterea corupției, nu s-au prezentat argumente serioase și rezonabile care să susțină decizia de acordare a acestora doar anumitor judecători și excluderea altora.
Împrejurarea că periodic se acordă magistraților diferite drepturi sub formă de stimulente nu înlătură discriminarea întrucât aceasta se raportează la fapte definite, concrete, or, stimulentele ce fac obiectul litigiului nu au fost acordate ulterior și magistraților excluși.
Nu este întemeiată nici susținerea privind greșita obligare la plată cu actualizarea indicelui de inflație.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 cod civil întrucât acest articol reglementează răspunderea contractuală, or, în speță, delictul civil constând în discriminare face incidentă răspunderea civilă delictuală. În cadrul acestei răspunderi civile, debitorul este de drept în întârziere și acționează pe deplin principiul reparării integrale a prejudiciului.
Nu este incident art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de către recurenți și nici dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S și Ministerul Justiției, împotriva sentinței nr. 67 din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud. fond
-
Ex. 2 / 15.04.2008
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Mercheș Doina, Apopi Ileana
