Drepturi salariale (banesti). Decizia 400/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 400/R/2010
Ședința publică din 22 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, G și - împotriva sentinței civile nr. 314 din 9 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta - SA, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, G Și, avocat, fără împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin Decizia nr. 1381 din 27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii invocată de pârâta intimată - SA.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că aplicarea dispozițiilor art. 283 lit. c din Codul muncii nu este cel pe care instanța de fond s-a pronunțat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 314 din 9 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, G, () - în contradictoriu cu pârâta - SA B, având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținut că pârâta a emis deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă al reclamanților în temeiul art.65 și 66.muncii la data de 13.01.2007.
La art.6 din aceste decizii se prevede că valoarea netă a indemnizației de concediere ce va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 CCM, completate cu prevederile planului social, ținând cont de vechimea în a salariatului este de 10631 lei.
Potrivit prevederilor art.50 la concedierile care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește o indemnizație de concediere de 2 salarii medii nete pentru vechimea de la 3 la 10 ani.
Conform prevederilor art.128 pct.6 salariații aflați in evidență la data de 01.01.2006 vor beneficia de o creștere medie cu 10% a salariilor de bază.
, în calitate de angajator și au semnat Planul social la data de 21.04.2005 care constituie o anexă la CCM și face parte integrantă din acesta.
Acest plan social a fost modificat la data de 09.01.2006 și art.4 prevedea că în funcție de vechimea în angajații vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere - 12 salarii medii brute pe pentru vechime de la 5 la 15 ani.
Salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea indemnizației de concediere se stabilește ca medie a tuturor salariilor brute acordate de în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
În speță, reclamanții au fost concediați la data de 13.01.2006 și li se cuvin 12 salarii medii brute la, cu titlu de indemnizație de concediere. Salariul mediu brut lunar luat în calcul este cel din anul 2005 fără creșterea de 10%.
Indemnizația de concediere a fost stabilită prin deciziile de concediere care nu au fost contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării așa cum prevede art.283 al.1 lit.a din Legea nr. 53/2003, astfel că dreptul reclamanților la acțiune este prescris.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții, G și -, solicitând admiterea recursului și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii prescripției invocate de către pârâtă și obligarea pârâtei la plata sumelor de bani solicitate și motivate în acțiunea introductiva și în precizarea de acțiune și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata în fond și recurs.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că în situația desfacerii contractului de muncă în temeiul art.65 alin.1 ca urmare a reorganizării activității compensația bănească prin CCM-ul aplicabil are natura unei despăgubiri bănești menite să dezdăuneze pe salariat în cazul în care i-a fost desfăcut contractul de muncă din cauze neimputabile. Prin urmare dreptul la aceste compensații bănești se prescrie în termen de 3 ani conform art.283 lit.c din Codul muncii.
În ceea ce privește prescripția de 30 zile reținută de către instanțe pentru a admite excepția, Curtea Constituțională în motivarea deciziilor pronunțate a arătat că termenul de 30 de zile vizează nemijlocit contractul de muncă și are în vedere necesitatea de soluționare grabnică a conflictelor de muncă, ceea ce reprezintă garanție legală a dreptului la muncă, reglementat de art.41 din Constituție, iar situația reglementată de art.283 alin.1 lit.c se referă la faptul că obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor despăgubiri salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Pârâta Aad epus întâmpinare prin care a arătat că în raport de obiectul acțiunii deduse judecății sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.a Codul muncii.
Ulterior, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe, apreciind că art. 298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu a abrogat art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilește competența de soluționarea a conflictelor de drepturi în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
În acest sens, pârâta a apreciat că abrogarea implicită nu este posibilă în raport de dispozițiile art. 62 și 63 din Legea nr. 24/2000.
Reclamantul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:
Sub aspectul competenței teritoriale, Curtea constată că art. 72 din Legea nr. 168/1999 a fost abrogat implicit prin art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, coroborat cu art. 284 alin. 2 din același act normativ.
În acest sens, Curtea observă că deși Codul muncii reprezintă cadrul normativ general în materia dreptului muncii, cuprinde și norme speciale de procedură referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi, cum sunt capitolul II și III din Titlul XII, ceea ce semnifică egalitatea forței ierarhice a celor două norme, precum și valabilitatea doar a normei ulterioare deoarece tratează strict aceeași probleme, iar paralelismele legale nu sunt posibile.
Prin urmare, Tribunalului Cluj îi revine competența teritorială de soluționare în primă instanță a acțiunii reclamatului.
Motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea este întemeiat.
Art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator;
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, " În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
Prin urmare, ipoteza prevăzută de art.283 alin.1 lit.a) Codul muncii are în vedere situația în care se contestă o decizie de sancționare, concediere, suspendare, fără a cuprinde în sfera sa și acțiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale chiar dacă prin decizia de concediere sunt acordate unele măsuri de protecție sociale.
Împrejurarea că scriptic decizia de concediere face corp comun cu măsura acordării plăților compensatorii fiecare având propriul regim juridic nu face inaplicabil dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, deoarece în caz contrar reducerea semnificativă a termenului de prescripție de la 3 ani la 30 de zile ar încălca principiul care enunță interdicția renunțării la drepturile recunoscute salariatului prin lege (art.38 Codul muncii ), precum și normele imperative care reglementează prescripția extinctivă.
În consecință, constatând că greșita soluționare a acțiunii în temeiul excepției prescripției a determinat necercetarea fondului litigiului dedus judecății, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.5 pr.civ. va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, care în baza art.316 pr.civ. va avea în vedere că acțiunea înregistrată la data de 19.09.2008 se referă la drepturi născute în 2007, fiind formulată în termenul legal de 3 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, G și - împotriva sentinței civile nr. 314 din 09.02.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și, în consecință trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./Dact.
7 ex./09.03.2010
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
