Drepturi salariale (banesti). Decizia 401/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 401
Ședința publică din 25 februarie 2009
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR: Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta Societatea Națională Transport Feroviar de Marfă " Marfă", împotriva sentinței civile nr. 3906/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul intimat personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâtul intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 2213/21.10.2007 a Tribunalului Timișs -a admis acțiunea formulată de reclamanta "CFR Marfă" Sucursala T împotriva pârâților, și, pârâții fiind obligați la plata către reclamantă a prejudiciului suferit de aceasta ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de serviciu de către pârâți, respectiv: pârâtul la plata sumei de 505,78 RON, pârâtul la plata sumei de 502,99 RON, pârâtul la plata sumei de 501,58 RON, pârâtul la plata sumei de 462,25 RON, pârâtul la plata sumei de 434,87 RON, pârâtul la plata sumei de 437,44 RON, pârâtul la plata sumei de 436,15 RON și pârâtul la plata sumei de 540,17 RON.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada existenței prejudiciului, a culpei pârâților și a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 270 din Codul muncii.
Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin decizia civilă nr. 79/23 ianuarie 2008 admis recursul reclamanților, casând sentința civilă nr. 2213/25.10.2007 cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș, pe considerentul încălcării dreptului pârâților la un proces echitabil, iar hotărârea pronunțată nu a soluționat în fond pricina câtă vreme s-a omis să se pronunțe în legătură cu cererea formulată de intimați și având ca obiect administrarea probelor testimoniale.
După reînvestire cu soluționarea fondului cauzei, Tribunalul Timișa respins acțiunea reclamantei CFR Marfă T, pronunțând sentința civilă nr. 3906/17.12.2008.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că deși în speță s-a dovedit prejudiciul suferit și contravaloarea cantității de 4400 kg fier vechi, nu se poate reține cu certitudine fapta ilicită a pârâților și culpa acestora, rezultând o prezumție de culpă a lor, dar care este contrazisă de alte probe, prezumții simple, trase din faptul că în intervalul 4:30-10:30, de 6 ore, nu este posibilă, din punct de vedere uman, sustragerea unei cantități ce depășește 4 tone în greutate, autorii faptei având nevoie și de utilaje pentru transport, depozitare, eventual și pentru sustragere și care nu au fost găsite.
S-a mai reținut, de asemenea, că marfa nu a fost verificată în mod riguros prin cântărire, în momentul sosirii în stații, ci doar de la sol, de unde era posibil ca aceasta să nu fie observată în integralitatea sa.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul reținerii greșite a situației de fapt, soluția fiind lipsită de temei legal și fiind dată cu aplicarea greșită a legii și a actelor depuse la dosarul cauzei, concluzionând că s-a făcut dovada incidenței prevederilor art. 270 Codul muncii referitoare la răspunderea patrimonială a salariaților, și, ca atare, operează prezumția de culpă a pârâților, întrucât nu au efectuat serviciul în mod corespunzător, nerespectând atribuțiile de pază prevăzute în fișa postului și încălcând prevederile art. 27 lit. a și art. 44 lit. s din Regulamentul Intern al CFR Marfă Sucursala
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii și, pe fond, admiterea recursului.
Criticile aduse sentinței civile atacate sunt nefondate.
Astfel, temeiul juridic al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 270 alin. 1 din Codul muncii și art. 269 alin. 1 din același cod, care reglementează răspunderea angajatorului, care este obligat să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligației de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru a antrena răspunderea pârâților, în calitate de debitori, era necesar ca unitatea, în calitate de creditoare, să dovedească faptul că debitorii nu au acționat cu prudența și diligența specifice postului de pază, adică au părăsit postul sau nu au supravegheat obiectivul.
În procesul-verbal de cercetare nr. 1/184/22.02.2005, întocmit de șef stație marfă (fila 17-19 dosar fond), s-a consemnat că "observarea persoanelor care eventual ar sustrage marfa din vagoane este foarte greu de realizat deoarece partida de manevră este formată dintr-un șef manevră și 3 manevranți și are în supraveghere 30 linii din grupa de formare a trenurilor, aceasta fiind partida de manevră care compune trenurile în vederea expedierii."
În același proces-verbal de cercetare se arată că vagonul în cauză, în data de 6.09.2004, la ora 4:25, este verificat de magaziner Denisia, după ce a fost introdus în noul tren, neconsemnându-se paguba.
La ora 7, se schimbă echipa de manevranți dar și magazinerii care predau respectivul tren fără a constata pagube.
La luarea în primire a trenului, la ora 10:30, șeful manevră a constatat plasa răscolită și marcajul de var întrerupt, întocmind raport de eveniment, dar fără a se înscrie că este vorba de lipsa a 4400 kg fier.
respectiv a fost dat afară în vederea constatării, constatare care a avut loc în data de 8.09.2004 (deci după 2 zile), timp în care nu s-au observat persoane care să sustragă marfă din vagon, conform susținerilor manevranților și șefilor de manevră, consemnate în declarații.
Constatarea a avut loc după două zile, în 8.09 ora 12, când se stabilește că din vagon lipsește fier vechi prin cântărire.
Se concluzionează că manevranții care au efectuat schimbul până la ora 7, în data de 6.09, se fac vinovați de prejudiciul constatat, la fel și cei din data de 6.09.
Cum la baza acțiunii se află ca element de probă acest proces-verbal, instanța conchide că între activitatea de pază a pârâților desfășurată în noaptea de 5.06, respectiv în data de 06.09 și paguba constată în 08.09, nu există raport de cauzalitate.
Ori, cercetarea nu dovedește că activitatea de pază efectuată de pârâți a fost defectuoasă și în ce constă aceasta, deși nu se exclude nici posibilitatea sustragerii fierului din vagon în perioada celor 2 zile.
Prin urmare, în mod corect a stabilit instanța de fond că deși rezultă o prezumție de culpă a pârâților, nu se poate reține cu certitudine culpa acestora în săvârșirea faptei ce li s-a imputat, prezumția fiind contrazisă de alte astfel de probe, prezumții simple, trase din faptul că în intervalul de 6 ore (4:30-10:30) nu este posibilă, din punct de vedere uman, sustragerea unei cantități de 4400 kg fier, autorii faptei având nevoie și de utilaje pentru transport, eventual depozitare și care nu au fost găsite.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Societatea Națională Transport Feroviar de Marfă " Marfă"
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Societatea Națională Transport Feroviar de Marfă " Marfă", împotriva sentinței civile nr. 3906/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții intimați, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
- - Dr. - - - -
GREFIER,
- -
Red. /30.03. 2009
TehnoredA./ 31.03.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan