Drepturi salariale (banesti). Decizia 4160/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4160
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Cristina Raicea
Grefier - -
********
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI B, împotriva sentinței civile nr.173 din 08 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă și pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, TA, și cu intimații-pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL BOTOȘANI, TRIBUNALUL GORJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul-pârât, prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispoz.art.242 cod proc.civilă.
Apreciind cauza în stare de judecată, Curtea a reținut-o spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.173 din 08 decembrie 2008, Curtea de Apel Craiovaa admis acțiunea formulată de reclamanții, TA, și cu intimații-pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL BOTOȘANI, TRIBUNALUL GORJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, împotriva pârâților Ministerul Justiției B, Tribunalul Dolj, Tribunalul O l t, Tribunalul Gorj, Tribunalul Mehedinți și Tribunalul Botoșani.
A admis cererile de intervenție în favoarea reclamanților formulate de intervenienții,.
constatat că nu are în cauză calitate procesuală pasivă de pârât, ci a fost citat pentru a-și spune punctul de vedere.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților și intervenienților următoarele sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală astfel: -25.104 lei; -24.058 lei; - 18.272 lei; - - 23.774 lei; - 18.989 lei; - 18325 lei; - 19.769 lei; - 12.498 lei; - 12.377 lei; - 22.579; - 16.243; - 24.642 lei; - 8.751 lei; - 12.147 lei; - 3.151 lei; a - 13.275 lei; - 6.868 lei; - 9.108 lei; - 24.869 lei; -23.879; - 23.294 lei; - 24.660 lei; - - 15.524 lei; - 14.501 lei; - 12.648 lei; - 3.317 lei, făurar - 24.642 lei; - 19.375 lei; Lotus - 6.939 lei; - 6.818 lei; a - 12.968 lei; - - 5.546 lei; -8.092; -2.609 lei; - 6.535 lei; reprezentând spor de vechime pe perioada 01.09.2000 - 01.09 2003, actualizat.
Au fost obligați pârâții să facă mențiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în conformitate cu art. 21 din OG 137/2000, care constituie lege specială si pe care reclamanții îsi întemeiază acțiunea, "persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
In condițiile in care acțiunea a fost introdusă in termenul de prescripție reclamanților li se cuvin despăgubiri pentru repararea prejudiciului, iar repararea prejudiciului trebuie să fie integrală.
Astfel OG nr. 137/2000 in forma sa inițială a prevăzut expres că se acordă "despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit", iar în forma actuală prevede că "Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."
Pe de altă parte, potrivit art.269 din codul muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul", iar potrivit art.1084 din Codul Civil reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului.
Așadar despăgubirile trebuie acordate integral, pentru întregul prejudiciu produs reclamanților iar nu parțial, limitat doar pe ultimii 3 ani.
Sporul de vechime în muncă a fost acordat prin 50/1996, iar prin OG 83/2000, acest spor nu a fost prevăzut, dar nici nu a fost abrogat art.33 din 50/1996 republicată, care reglementează acest drept atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar, dovadă în acest sens fiind faptul că personalul auxiliar continuă să primească sporul de vechime în baza aceluiași text de lege.
Este de reținut faptul că legiuitorul a menținut aproape toate celelalte drepturi (spor de fidelitate, salariu de merit, etc.) pentru personalul auxiliar, prin reglementarea lor în noua lege cu nr.83/2000; exceptând în schimb categoria magistraților în mod expres de la aceste drepturi.
Cum textul de la art.33 continuă să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar în mod normal și firesc este ca acesta să producă efecte și față de magistrați.
Deși art.9 alin.4 din OG nr.83/2000, prevede că orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă, se apreciază că art.33 din Lg.80/1996 nu este un text contrar OG 83/2000, ci unul complementar, deoarece pentru personalul auxiliar acesta este în ființă.
În susținerea ideii că dispozițiile art.33 din Lg.50/1996 trebuie să aibă eficacitate și în cazul magistraților, nu numai pentru personalul auxiliar de specialitate, instanța reține dispozițiile art.38 alin.2 din Constituția României potrivit căruia salariații au dreptul la protecția socială a muncii, chiar dacă legiuitorul a optat pentru instituția restrângerii dreptului, pentru că restrângerea unui drept este admisibilă numai prin lege și nu pe calea unei ordonanțe și art.16 din Constituția României care arată că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice fără privilegii și fără discriminări.
Art.20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994 prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere sau orice altă situație.
Art.1 din protocolul nr.12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale adoptat la la 4.11.2000 și ratificat de România prin Legea nr.103/2006 prevede că dreptul de a se bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie asigurat fără nici o discriminare și că nimeni nu poate face obiectul unei discriminări bazate pe orice situație din partea unei autorități publice.
Art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată de România la 14.12.1955 consacră egalitatea în fața legii a cetățenilor, dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii și dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului pct.2, consacră dreptul, fără nici o discriminare, la salarii egale pentru muncă egală, iar Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale ratificat de România prin Decretul nr.212/1974 prevede asigurarea pentru orice persoană a unei remunerații egale pentru o muncă de valoare egală, fără nici o distincție.
În ce privește legislația internă, art.5 din Codul Muncii interzice orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă.
Art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare ori apartenență la o categorie defavorizatoare precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Art.2 alin.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile, sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Prin neacordarea sporului de vechime magistraților, categorie profesională distinctă, în condițiile în care acest drept se păstrează pentru personalul auxiliar de specialitate, iar pentru acesta s-au păstrat toate drepturile prevăzute de Legea nr.50/1996 creează un tratament diferențiat, discriminatoriu pentru această categorie profesională din care face parte și reclamanta.
Măsura de a nu se mai acorda sporul de vechime magistraților nu poate fi apreciată că ar fi justificată de un scop legitim, atât timp cât prin aceasta nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar categoria acestora este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale între care și funcționarii publici, pentru care Legea nr.188/1999 prevede sporul de vechime.
Magistrații sunt într-o situație discriminatorie în raport cu senatorii și deputații, Legea nr.53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, prin art.12 prevăzând dreptul la sporul de vechime în muncă de până la 25 %, deși și magistrații reprezintă tot o autoritate publică.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG137/2000 potrivit cărora persoana discriminată are dreptul la despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit, valoarea acestuia fiind echivalentă cu valoarea sporului de vechime cuvenit reclamantei, în procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară, corespunzător vechimii reclamantei în muncă.
Efectele OG 83/2000, care a înlăturat dreptul la spor de vechime al magistraților acordat de Lg.nr.50/1996, trebuie examinate și din perspectiva normelor Legii nr.24/2000 privind tehnica legislativă potrivit cărora dispoziții ale unei legi organice nu pot fi abrogate prin normă legală ordinară, ordonanța guvernului neputând astfel afecta existența sau exercitarea acestui drept.
În același timp faptul că, OUG 177/2000 și OUG 27/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai o majorare a indemnizației corespunzătoare vechimii în funcția de judecător sau procuror, nu înlătură dreptul reclamanților la despăgubiri, cele două sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art.155 din Codul muncii și de dispozițiile arătate anterior, aplicabile personalului auxiliar de specialitate din justiție, funcționarilor publici și parlamentarilor.
Ca urmare, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj vor fi obligați la plata către reclamanți a despăgubirilor reprezentând sporul de vechime de care au fost lipsiți în perioada 01.09.2000 - 01.09.2003, actualizat la zi în funcție de indicele de inflație și cu dobânda legală, deoarece numai astfel se realizează o reparare integrală a prejudiciului cauzat acestora, în cuantumul net stabilit de expert
Ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, instanța a admis și cererile de intervenție în favoarea reclamanților formulate de intervenienții,.
În ceea ce privește cererea referitoare la efectuarea de rectificări în carnetul de muncă, în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 92/1976, instanța a admis-o și a obligat pârâții să facă mențiunile cuvenite în carnetele de muncă ale reclamanților.
Referitor la CNCD, instanța a constatat că acesta nu avea calitate procesuală pasivă de pârât, neputând fi obligat material față de reclamanți și intervenienți, fiind citat numai pentru a-și exprima punctul de vedere, fiind instituție abilitată și investită prin lege să se pronunțe cu privire la caracterul discriminatoriu al unei anumite fapte.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs susține că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece momentul de început al curgerii termenului de prescripție de 3 ani este stabilit de lege, respectiv de Decretul nr. 167/1958, astfel că termenul de prescripție a început să curgă distinct pentru fiecare prestație lunară în parte,din momentul plății acesteia,când prin ipoteză cel îndreptățit putea cunoaște paguba cauzată prin neplata sporului de vechime în muncă,de care spor,cum a reținut ÎCCJ prin decizia dată prin raportare la dispozițiile art.33 alin.1 din legea nr.50/1996,art.1 pct.32 din OG.nr.83/2000 și art.50 din OUG.nr.177/2002,trebuia să beneficieze magistrații
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Critica privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune este fondată deoarece prin decizia nr.XXXVI/07 05 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție,soluționând recursul în interesul legii, a statuat că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege,ceea ce înseamnă că dispozițiile au fost în vigoare în toată această perioadă.
Potrivit art.166 alin. 1 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrieîn termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Aceste dispoziții stabilesc momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, respectiv de la data la care sporul de vechime era datorat, iar debitorul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti acest spor, astfel că termenul a început să curgă distinct,pentru fiecare prestație lunară,din momentul în care sporul de vechime nu a mai fost plătit.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a reținut că termenul de prescripție a început să curgă de la data le care a luat la cunoștință reclamanții de săvârșirea faptei discriminatorii, respectiv 06 07 2006.
Or, în cauză, reclamanții au solicitat despăgubiri reprezentând sporul de vechime pentru perioada 1.09.2000 - 1.09.2003, acțiunea fiind introdusă la data de 03.10.2007, așadar după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
În aceste condiții, văzând și disp. art. 312 pr.civ.raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și va fi modificată sentința, în sensul că se va respinge acțiunea, precum și cererile de intervenție, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune în sens material.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E IDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.173 din 08 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă și pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, TA, și cu intimații-pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL O L T, TRIBUNALUL BOTOȘANI, TRIBUNALUL GORJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2009
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
25 Iunie 2009
Red S-09.07.2009
Jud. fond-/
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Sorin Pascu, Cristina Raicea
