Drepturi salariale (banesti). Decizia 4201/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1911/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4201/
Ședința publică din data de 09 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER:
*************************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.143 din data de 23.10.2008, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4721/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimatul-pârât Tribunalul București - având ca obiect "drepturi bănești - spor 30%-40%".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, intimata-reclamantă și intimatul-pârât Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă.
Curtea constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Cu privire la recursul civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.143 din data de 23.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel București - Secția a VII-a -Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul București și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București la plata către reclamantă a drepturilor bănești, reprezentând sporul de 40% din indemnizația brută lunară pentru perioada septembrie 2005 - aprilie 2006, actualizate cu dobânda legală, de la data introducerii acțiunii - 16.04.2008 și până la plata efectivă a acestora.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze, către pârâtul Ministerul Justiției, fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
A respins celelalte pretenții deduse judecății, ca neîntemeiate.
În considerente, prima instanță a reținut că, într-adevăr, sporul pentru combaterea corupției a fost acordat prin dispozițiile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002, care a stabilit că personalul din cadrul Parchetului Național Anticorupție prevăzut la alin. 1 - 3 și judecătorii care compun completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, ce a fost, ulterior, majorat la 40%, prin nr.OUG 24/2004 aprobată și modificată prin Legea nr. 601/2004, care lărgește sfera de aplicare a art. 28 alin. 4 devenit alin. 5, în sensul că sporul de 40% se acordă tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a se face vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții.
Scopul urmărit de legiuitor, la momentul adoptării actelor normative anterior menționate, a fost necesitatea asigurării incoruptibilității unor categorii de magistrați, iar extinderea acordării sporului și la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost motivată de necesitatea intensificării neîntârziate a luptei împotriva corupției. Din acest punct de vedere, apare de neconceput necesitatea asigurării incoruptibilității doar raportat la o anumită categorie de magistrați, la o anumită instanță sau parchet, ci nu la nivel general.
Într-adevăr, scopul legiuitorului a fost unul legitim, însă metoda de atingere a acestuia a fost neadecvată și evident, disproporționată, textele legale menționate introducând, în mod clar, o discriminare, fără a avea la bază un criteriu obiectiv și rațional, ceea ce încălcă dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și pe cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea oricărei discriminări.
În acest sens, prin Hotărârea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unei discriminări directe, potrivit dispozițiile art. 2 din nr.OG 137/2000 și s-a recomandat Ministrului Justiției inițierea unui proiect de act normativ, în vederea modificării prevederilor discriminatorii, în sensul eliminării situațiilor de inegalitate evidentă între cele două categorii de salariați - magistrați cu pregătire și cu responsabilități identice.
De asemenea, prin Decizia nr. VI din 15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s- stabilit aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 și art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002, modificată prin nr.OUG 24/2004 modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, reținându-se că tratamentul discriminator a fost înlăturat pentru viitor, odată cu adoptarea nr.OUG 27/2006, însă. până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților. ceea ce este în contradicție cuprincipiul egalității cetățenilor în fața legii.
În consecință, față de cele reținute, instanța de fond a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București - în calitate de angajator, respectiv, ordonatori de credite, cu atribuții în gestiunea bugetului Tribunalului, la plata către reclamanta a sumelor reprezentând sporul de 40% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2005 - aprilie 2006.
S-a dispus ca la sumele acordate să se aplice, potrivit dispozițiilor art.1088 din Codul civil, dobânda legală, de la data introducerii acțiunii - 16.04.2008 și până la plata efectivă a acestora.
Nu s-a dispus, însă și actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație, întrucât s-a apreciat că acordarea atât a actualizării, cât și a dobânzii legale, ar determina o dublă reparație, a aceluiași prejudiciu, ceea ce reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.
Astfel, instanța de fond a considerat că nu ar putea fi primit nici argumentul referitor la natura și funcțiile diferite ale celor două categorii de reparații, menite, pe de o parte, să acopere devalorizarea monetară, iar pe de altă parte, să repare prejudiciul creat prin lipsa de folosință a banilor, întrucât dobânda legală, stabilită în funcție de nivelul de referință a Băncii Naționale a României, conform art. 3 din OG nr. 9/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356/2002, reflectă și mărimea inflației, în sensul că majorarea acesteia determină și creșterea ratei dobânzii, în scopul compensării reducerii puterii de cumpărare a banilor.
Totodată, l-a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze, către pârâtul Ministerul Justiției, fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești.
S-a apreciat că celelalte pretenții deduse judecății sunt neîntemeiate, fiind respinse ca atare.
Împotriva sus-menționatei hotărâri judecătorești, au declarat fiecare recurs (recursurile fiind motivate în termenul legal), atât recurentul Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției), cât și recurentul Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor).
Inițial, cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituind obiectul dosarului nr-, iar ulterior, dată fiind modificarea normelor de procedură privind competența materială a instanțelor, au fost trimise, spre competentă soluționare, acestei secții a Curții de Apel București, constituind obiectul dosarului de recurs nr-.
În susținerea cererii sale de recurs, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților () arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, în ceea ce privește admiterea pretențiilor formulate de reclamantă.
Mai arată că, un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de dispozițiile art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri, în situația în care instanța a depășit atribuțiile puteri judecătorești.
În acest sens, recurentul solicită instanței să constate că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-au acordat reclamantei drepturi salariale care nu mai sunt prevăzute de lege, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde începând cu luna aprilie 2006, prin intrarea în vigoare a G nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Un alt motiv de recurs, care trebuie reținut în cauză, este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia, hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților invocă dispozițiilor alin. 4 al art. 28 din OUG nr. 43/2002, potrivit cărora:"personalul prevăzut la alin. 1-3, precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, în cazul ofițerilor de poliție judiciară.".
Arată că personalul prevăzut la alin. 1, cel prevăzut la cap. art. 1-4 din anexa nr. 1 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, procurorii și judecătorii care participă la judecarea cauzelor în care urmărirea penală a fost efectuată de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de un spor de 40% la indemnizația de încadrare brută lunară, iar personalul prevăzut la alin. 3 beneficiază de un spor de 30% la indemnizația de încadrare brută lunară".
Precizează că, ulterior, acest drept a fost recunoscut tuturor categoriilor de magistrați.
De altfel, arată recurentul, în ședința din 29 martie 2006, Guvernul a adoptat nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, în care s-au majorat valoarea de referință sectorială, coeficienții de multiplicare, precum și procentul stabilit în raport de vechimea în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, eliminându-se acest spor, care se acorda, temporar, magistraților, care participau în complete specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție.
Astfel, față de prevederile legale menționate mai sus, recurentul solicită instanței să observe că începând cu data intrării în vigoare a G nr.27/2006, sporul de 30 - 40% nu a mai fost prevăzut pentru nici o categorie de magistrați.
Recurentul a invocat dispozițiile art. 41 din OUG nr. 27/2006, arătând că, în consecință, sporul de 30- 40% nu mai subzistă începând cu luna aprilie 2007, sens în care susține că dispozițiile art. 28 alin. 1,5, 7 și 9 din G nr. 43/2002 și art. 24 alin. 1, 3, 5, 7 și 8 din Legea nr. 508/2004 sunt abrogate în întregime.
La rândul său, recurentul Ministerul Finanțelor Publice (), fost Ministerul Economiei și Finanțelor, solicită instanței de recurs ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice sentința atacată (pe care o apreciază ca fiind nelegală), în sensul admiterii excepției invocate de acest minister și respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fond, solicită respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Recurentul susține că hotărârea primei instanțe nu este motivată, find dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motive prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, susține că argumentele prezentate de către instanța de fond nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, în sensul pe care aceasta noțiune îl are, potrivit dispozițiilor art. 261 alin.1 pct.5 Cod proc. civilă:"Hotărârea se dă în numele legii și va cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.".
Potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea, în bugetele proprii și ale instituțiilor publice din subordine, a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Tot referitor la calitatea procesuala pasivă, recurentul solicită instanței de recurs să aibă în vedere faptul că Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Față de aceste considerente, recurentul Ministerului Finanțelor Publice solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Deși legal citați, intimata-reclamantă și intimatul-pârât Tribunalul București nu au formulat întâmpinări și nu s-au prezentat la judecata recursului.
Nu s-au administrat probe noi în această fază de judecată a prezentului proces.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate de cei doi recurenți, în cererile lor de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice sunt fondate, astfel că vor fi primite ca atare.
În ceea ce privește plata drepturilor bănești cuvenite intimatei-reclamante, judecător în cadrul Tribunalului București, calitatea de ordonator principal de credite aparține Ministerului Justiției și Libertăților, care, în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002, repartizează creditele bugetare aprobate atât pentru bugetul propriu, cât și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, în speță, pentru Tribunalul București - angajatorul intimatei-reclamante.
Totodată, Curtea are în vedere și dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/30.01.2002, aprobată, cu modificări, prin Legea nr.288/15.05.2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
De asemenea, are în vedere și dispozițiile art. 2 din nr.OG 22/2002, care prevăd că ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv să procedeze la virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea, în bugetele proprii și ale instituțiilor publice din subordine, a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2, alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, apreciază că recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice este fondat, astfel că îl va admite.
În consecință, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest minister, pentru lipsa calității sale procesuale pasive.
Curtea apreciază că se impune modificarea hotărârii fondului și sub aspectul perioadei pentru care s-a acordat sporul solicitat prin petitul acțiunii introductive.
Astfel, Curtea constată că prima instanță, în mod eronat, a dispus plata sporului de 40% și pentru luna aprilie 2006, deșidispozițiile art. 28 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 - care reglementau acordarea sporului de 40% - au fost abrogate expres prin dispozițiile art. 41 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției,începând cu data intrarii în vigoare a acestei ordonanțe. Potrivit art. 40 din ordonanță, dispozițiile sale s-au aplicatîncepând cu luna aprilie 2006.
Așadar, ca urmare a abrogării exprese, intervenită prin intrarea în vigoare a nr.OUG 27/2006,sporul de 40%( sporul pentru combaterea corupției)nu i se cuvine intimatei-reclamante pentru luna aprilie 2006, ci numai pentru intervalul de timp anterior, respectiv, pentru perioada septembrie 2005 - martie 2006.
Cât privește fondul dreptului dedus judecății - sporul pentru combaterea corupției -, Curtea reține că prin dispozițiile art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Național Anticorupție s-a stabilit că personalul din cadrul acestui parchet, prevăzut la alin. 1-3, precum și judecătorii care compun completele specializate în judecarea infracțiunilor de corupție, primesc un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, care, ulterior, s-a majorat la 40%, prin OUG nr. 24 din 21 aprilie 2004 privind creșterea transparenței în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției, ordonanță aprobată și modificată prin Legea nr. 601/2004.
Legea nr. nr. 601/2004 lărgește sfera de aplicare a art. 28 alin. 4 devenit alin. 5, în sensul că sporul de 40% se acordă tuturor procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără să se facă vreo distincție între cei care participă la soluționarea cauzelor de corupție și cei cu alte atribuții.
Criteriul pe baza căruia s- făcut această distincție este locul de muncă și natura cauzelor pe care o parte din judecători și procurori erau desemnați să le soluționeze, această situație diferențiind clar și injust magistrații ce se ocupă de instrumentarea faptelor de corupție de ceilalți magistrați.
Scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării actelor normative anterior menționate, a fost necesitatea asigurării incoruptibilității unor categorii de magistrați, iar extinderea acordării sporului și la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost motivată de necesitatea intensificării neîntârziate a luptei împotriva corupției. Din acest punct de vedere, apare de neconceput necesitatea asigurării incoruptibilității doar raportat la o anumită categorie de magistrați, la o anumită instanță sau parchet și nu la nivel general.
Într-adevăr, scopul legiuitorului a fost unul legitim, însă metoda de atingere a acestuia a fost neadecvată și evident disproporționată, textele legale menționate introducând în mod clar o discriminare, fără a avea la bază un criteriu obiectiv și rațional, ceea ce încălcă dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și pe cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea oricărei discriminări.
În acest sens, prin Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat existența unei discriminări directe, potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000 și s-a recomandat Ministrului Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea modificării prevederilor discriminatorii, în sensul eliminării situațiilor de inegalitate evidentă între cele două categorii de salariați, magistrați cu pregătire și responsabilități identice.
De asemenea, prinDecizia nr.VI din 15.01.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii,s- stabilit aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art. 11 alin. 1 din OUG nr. 177/2002 și art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 modificată prin OUG nr. 24/2004 modificată și aprobată prin Legea nr. 601/2004, reținându-se că tratamentul discriminator a fost înlăturat pentru viitor, o dată cu adoptarea OUG nr. 27/2006, însă până la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, aplicarea textelor de lege constatate discriminatorii a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii.
Înalta Curtea mai reținut că îndeplinirea cerințelor de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și responsabilității lor în înfăptuirea justiției, de altfel neputându-se justifica folosirea unui criteriu arbitrar de diferențiere între magistrați, doar pe considerentul că compartimenelor în care activează reclamă o specializare particularizată și un risc deosebit, atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept, presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul București la plata către intimata-reclamantă a drepturilor bănești, reprezentând sporul de 40% din indemnizația brută lunară pentru perioada septembrie 2005 - martie 2006 actualizate cu dobânda legală, de la data introducerii acțiunii - 16.04.2008 și până la plata efectivă a acestora. Pentru luna aprilie 2006, așa cum s-a arătat anterior, plata acestui spor nu se mai justifică.
Astfel, Curtea reține că, față de dispozițiile art.269 și art.295 alin.1 din Codul muncii raportate la dispozițiile art. art.1088 din Codul civil, este întemeiată și acea solicitare a intimatei-reclamante referitoare la actualizarea sumelor respective cu dobânda legală, de la data introducerii acțiunii - 16.04.2008 și până la plata efectivă a acestora. Actualizarea se cuvine persoanei prejudiciate, pentru a se asigura repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturile de muncă.
Cât privește cererea privind actualizarea sumelor solicitate și cu indicele de inflație, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a respins aceast capăt al acțiunii. Este adevărat că nu se ține seama de devalorizarea monedei naționale ar însemna crearea unui nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest interval de timp.
Însă acordarea atât a actualizării, cât și a dobânzii legale, ar determina o dublă reparație, a aceluiași prejudiciu, ceea ce reprezintă o îmbogățire fără justă cauză.
Astfel, Curtea apreciază că în mod corect a procedat instanța de fond când a considerat că nu ar putea fi primit nici argumentul referitor la natura și funcțiile diferite ale celor două categorii de reparații, menite, pe de o parte, să acopere devalorizarea monetară, iar pe de altă parte, să repare prejudiciul creat prin lipsa de folosință a banilor, întrucât dobânda legală, stabilită în funcție de nivelul de referință a Băncii Naționale a României, conform art. 3 din OG nr. 9/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356/2002, reflectă și mărimea inflației, în sensul că majorarea acesteia determină și creșterea ratei dobânzii, în scopul compensării reducerii puterii de cumpărare a banilor.
Pentru aceste din urmă considerente, Curtea apreciază că și recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților este, în parte, fondat, astfel că, în temeiul, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2, alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, îl va admite ca atare.
În consecință, admițând ambele recursuri, Curtea va modifica doar în parte sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive și va înlătura obligația pârâților Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul București de a plăti reclamantei sporul de 40% pentru luna aprilie 2006.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților (fost Ministerul Justiției) și Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor), împotriva sentinței civile nr.143 din data de 23.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.4721/2008), în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimatul-pârât Tribunalul București.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Înlătură obligația celorlalți pârâți, de a plăti sporul de 40% pentru luna aprilie 2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red. / Tehnored.
2 ex. / 31.07.2009
Jud. fond: S
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie
