Drepturi salariale (banesti). Decizia 4285/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.838/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 4285/
Ședința publică de la 10 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea cererii de recurs formulată de recurențiiMinisterul Dezvoltării Regionale și Locuinței ( în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor) șiîmpotriva sentinței civile nr.7915 din data de 18.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27448/3/LM/2008, având ca obiect:"drepturi bănești".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 27 mai 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03 iunie 2009 și apoi la data de 10 iunie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7915 din 18.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte acțiunea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, a obligat pârâtul la plata sumelor reprezentând spor de confidențialitate pentru perioada 1.07.2005-31.12.2006, la plata diferenței de 5 % dintre sporul pentru condiții deosebite prevăzute de lege și cel primit efectiv pe perioada 01.06.2006 - 31.12.2006, la plata primei de concediu pentru anii 2005-2006, sume actualizate cu indicele de inflație și a respins în rest celelalte cereri.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a avut calitatea de consilier de integrare in cadrul paratului in perioada 22.11.2004- 31.12.2006 după cum rezulta din carnetul sau de munca depus la dosar.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 19/2003 privind organizarea si funcționarea Corpului consilierilor de integrare, consilierii de integrare sunt salariați cu contract individual de munca. de baza si alte drepturi salariale sunt stabilite, potrivit legii, pentru funcția de consilier diplomatic. de baza pot fi majorate cu pana la 50% pe baza unor criterii aprobate prin Hotărâre a Guvernului. Cuantumul drepturilor salariale ale persoanelor încadrate in Corpul consilierilor de integrare se stabilește prin ordin al ministerului integrării fara a depăși nivelul salariului de baza prevăzut de lege pentru secretarul general din minister.
Salarizarea si alte drepturi bănești ale personalului din administrarea centrala a Ministerului Afacerilor Externe si de la misiunile diplomatice, oficiile consulare si instituțiile culturale romanești din străinătate este reglementata de Legea nr. 495/2004.
Prin urmare, la acordarea salariului de baza si a altor drepturi salariale tribunalul a apreciat că este necesara raportarea atât la dispozițiile legii nr. 495/2004, care devine aplicabila si consilierilor de integrare cât și la dispozițiile art. 155 Codul muncii, potrivit cărora salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Referitor la sporul de confidențialitate, prima instanță a reținut că cererea reclamantei este întemeiată întrucât art. 13 din Legea nr. 495/2004 prevede că pentru păstrarea confidențialității, membrii corpului diplomatic si consular primesc lunar un spor de confidențialitate de 15% calculat asupra salariului de baza corespunzător funcției de încadrare.
Reclamanta nu a beneficiat de acest spor cu toate că, față de art. 3 din OUG nr. 19/2003, consilierul de integrare este îndreptățit la acordarea tuturor drepturilor salariale aparținând personalului diplomatic, nu doar a salariului de baza. Fată de aceasta, tribunalul a înlăturat apărarea paratului in sensul ca sporul de confidențialitate se cuvine consilierilor de integrare numai in baza propunerii șefului superior, cu atât mai mult cu cat OG nr. 3/2006 privește "creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică" iar salarizarea reclamantei este realizata prin act normativ special.
In privința cererii referitoare la sporul pentru condiții de munca vătămătoare, instanța de fond a făcut aplicarea art. 25 din legea nr. 495/2004 care prevede că "pentru condiții deosebite de munca - grele, vătămătoare sau periculoase - se acorda un spor de 15% din salariul de baza corespunzător funcției de încadrare, proporțional cu timpul efectiv lucrat in aceste condiții".
Începând cu data de 01.06.2006, s-a recunoscut reclamantei dreptul de a beneficia de un spor de 10% din salariul de baza pentru condiții vătămătoare de lucru, prin Ordinul nr. 393/17.05.2006, eliberat pe baza buletinelor de determinare a condițiilor de munca.
Or, a apreciat tribunalul, legea nr. 495/2004 stabilește un spor in cuantum fix de 15% din salariul de baza. iar nu de 10%, astfel încât angajatorul nu avea dreptul de a aprecia valoarea sporului acordat cu acest titlu, mai ales ca acest ordin nu este motivat sub acest aspect.
Prin urmare instanța a admis cererea reclamantei pentru diferența de spor de 5% pentru intervalul 01.06.2006 - 31.12.2006 și a respins-o pentru perioada anterioară cu motivarea că nu s-a făcut dovada ca reclamanta a lucrat in condiții deosebite in aceasta perioada, iar condițiile pentru acordarea sporului au fost îndeplinite numai de la aceasta dată, având în vedere si dispoz. art. 25 alin 2 din legea nr. 495/2004.
În legătură cu sporul pretins de reclamantă pentru cunoașterea a doua limbi străine, instanța de fond a invocat art. 14 din Legea nr. 495/2004 care statuează că membrii corpului diplomatic si consular care lucrează in centrala Ministerului Afacerilor Externe si cunosc doua sau mai multe limbi străine pe care le folosesc in exercitarea funcției diplomatice sau consulare beneficiază de un spor de 10% calculat asupra salariului de baza corespunzător funcției de încadrare.
Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada ca îndeplinește aceste cerințe, si anume cunoașterea a doua limbi străine si că le folosește in exercitarea funcției, motiv pentru care a respins această cerere.
Instanța de fond a admis cererea având ca obiect plata primelor de concediu pentru anii 2005 si 2006, în baza art. 21 din legea nr. 495/2004 potrivit căruia la plecarea în concediul de odihna, membrii corpului diplomatic si consular au dreptul, in condițiile legii, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Tribunalul a apreciat că prima plătită la momentul plecării în concediul de odihna este un drept de natura salariala, incluzându-se in noțiunea de drepturile salariale prev. de art. 3 din OUG nr. 19/2003, iar neacordarea acesteia către reclamanta nu se justifica.
Cu privire la acordarea majorărilor salariale cu pana la 50% prev. de HG nr. 4/2004 în raport de criteriile si cotele procentuale prev. de acest act pentru îndeplinirea condițiilor privind experiența profesională, studii postuniversitare si reprezentativitate pentru perioada 01.01.2005 - 31.11.2006 instanța a apreciat că este o aplicare a dispoz. art. 3 teza a ll-a din OUG nr. 19/2003, conform cărora majorarea este facultativă, iar nu obligatorie, fapt ce se deduce din formularea utilizata "pot fi majorate ", acest text urmând a fi interpretat in legătura cu alin 2 al art. 3, care stabilește competenta ministrului de a dispune majorarea salariului de baza in funcție de aceste criterii precum si o limita maxima astfel încât nu poate aprecia oportunitatea acordării acestor sporuri, care este lăsata la latitudinea angajatorului.
Tribunalul a respins și cererea privind acordarea, respectiv compensarea in bani a concediului de odihna de 30 de zile de care beneficiază membrii corpului diplomatic si consular, având in vedere ca principiul in materia efectuării concediului de odihna este efectuarea acestuia in natura cel mai târziu până la sfârșitul anului calendaristic următor celui în care trebuia efectuat iar reclamanta nu mai poate solicita efectuarea în natură a concediului pentru anii 2005 si 2006 în prezent.
Compensarea în bani a concediului de odihna nu este posibila, conform art. 141 alin 4 Codul muncii, decât in cazul încetării contractului individual de munca. Or, reclamanta a fost transferată în interes de serviciu, raporturile sale de munca subzistând, neintervenind încetarea contractului sau individual de munca.
În privința acordării, respectiv a compensării concediului de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare, acordat potrivit art. 142 Codul muncii salariaților care lucrează in condiții grele, vătămătoare sau periculoase pentru perioada 01.06.2006 - 31.12.2006, cererea apare ca neîntemeiata iar pentru perioada anterioara datei de 01.06.2006, acest concediu nu i se cuvine deoarece nu sunt îndeplinite pentru acest interval condițiile in vederea încadrării locului de munca al acesteia in categoria celor vătămătoare.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recurs motivat părțile.
În motivarea recursului său, recurenta reclamantă a arătat că prima instanță a respins capătul de cerere privind acordarea sporului pentru cunoașterea a două limbi străine, pe considerentul că nu a făcut dovada cunoașterii a două limbi străine și folosirii acestora în exercitarea funcției. Ori, așa cum rezultă din Fișa postului, atât cerința postului, cât și sarcinile de serviciu impuneau cunoașterea și folosirea a două limbi străine în exercitarea sarcinilor de serviciu.
In ceea ce privește acordarea sporurilor prevăzute de HG nr. 4/2004, recurenta a susținut că prima instanță, prin respingerea acordării acestora, a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6, pct.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, potrivit căruia " orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță independentă care va hotărî asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil." întrucât nu se poate susține că ministrul are dreptul de a acorda sau nu drepturile bănești prevăzute de lege, ori că respectarea normelor juridice cu valoare de lege este facultativă și că instanța nu poate hotărî asupra drepturilor sale cu caracter civil.
Și soluția instanței de fond privind respingerea cererii de acordare, respectiv compensare în bani a concediului cu durata de 30 de zile, este criticabilă, a susținut recurenta, întrucât, compensarea diferenței de concediu se face în speță exclusiv în bani, deoarece efectuarea acestuia nu mai este posibilă, raporturile de muncă cu pârâta încetând la data de 31.12.2006.
De asemenea, recurenta a susținut că are dreptul și la un concediu suplimentar de odihnă de min. 3 zile, în condițiile prevăzute de art. 142 din Codul muncii, concediu ce nu i-a fost acordat, de asemeni, motivarea instanței de fond, cu privire la acest petit, fiind contradictorie întrucât instanța a apreciat că și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă și chiar i-a acordat acest spor.
Recurenta a criticat și aprecierea instanței privind cuantumul onorariului de avocat, întrucât micșorarea acestuia la suma de 500 lei, nu s-a făcut motivat și conform criteriilor legale, așa cum sunt acestea prevăzute de alin. 3 al art. 274 Cod Proc Civ. Astfel, judecătorul are dreptul să micșoreze onorariile, ori de câte ori constată că acestea sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, dar, în speță, instanța de fond a apreciat că, onorariul de 500 lei este proporțional cu cererile încuviințate, ori, acest criteriu al proporționalității stabilit de instanță, nu se găsește între criteriile prevăzute de lege, astfel încât hotărârea este nelegală și sub acest aspect.
Recurenta a apreciat că limitarea drepturilor pretinse nu se poate face decât justificat de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 53 din Constituție, ceea ce, în speță, nu a fost cazul.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 7-9 și 304/1 cod proc. civilă, recurentul pârât a susținut că acordarea sporului de confidențialitate este netemeinică întrucât ulterior Legii 495/2004 prin art.13 din OG nr.3/2006 s-a stabilit expres modul de acordare al sporului de confidențialitate pentru personalul contractual din aparatul de lucru al Ministerului Integrării Europene (reclamanta fiind încadrată în cadrul ministerului), este evident că OG nr.3/2006 reprezintă legea specială aplicabilă în speță și în temeiul căreia s-a acordat sporul de confidențialitate. Recurentul a susținut că și dacă în speță ar fi aplicabile dispozițiile Legii 495/2004, acordarea sporului este neîntemeiată întrucât reclamanta nu face parte din corpul diplomatic și consular și nu a făcut dovada existenței autorizației de acces la informații clasificate, această autorizație fiind o condiție sine qua non a acordării sporului de confidențialitate.
Recurentul a susținut că obligarea sa la plata primelor de concediu este neîntemeiată din moment ce acestea au fost achitate în tranșe, conform OG nr. 146/2007, ultima tranșă fiind achitată în octombrie 2008 iar acordarea sporului pentru condiții vătămătoare în cuantum de 15% este de asemenea neîntemeiată având în vedere că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile OG nr.3/2006 și nu Legea 495/2004 în baza cărora ministerul a acordat un spor de 10% la salariul de bază, având la bază dispozițiile art.14 alin. (1) din nr.OG 3/2006: " Sporul pentru condiții vătămătoare, de până la 10% din salariul de bază, se acordă personalului contractual care desfășoară activitate in autoritățile și instituțiile publice in care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență, stații de bruiaj."
Recurentul a solicitat și respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul reclamantei, Curtea apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, în mod corect instanța de fond a respins cererea privind acordarea sporului pentru cunoașterea a două limbi străine în condițiile în care acest criteriu reprezintă o cerință a postului iar reclamantei nu i se pot aplica prin analogie dispozițiile Legii nr. 495/2004 care menționează expres că sporul respectiv revine în exclusivitate membrilor corpului diplomatic și consular care folosesc aceste cunoștințe în exercitarea funcției diplomatice sau consulare. Prin urmare legea nu condiționează acordarea acestui spor numai de funcția deținută ci și de exercitarea unei atribuții expres prevăzute de lege. Reclamanta nu a îndeplinit o funcție diplomatică sau consulară motiv pentru care, deși este asimilată personalului consular în privința drepturilor salariale, nu îndeplinește cea dea doua cerință, aceea a funcției efectiv exercitate. Chiar dacă reclamanta a utilizat cele două limbi străine în activitatea exercitată, ea nu a îndeplinit o funcție pentru care legea recunoaște expres acest spor.
De asemenea, instanța de fond a stabilit în mod corect că acordarea majorărilor prevăzute de HG nr. 4/2004 constituie o atribuție exclusivă a conducătorului instituției, respectiv a ministrului, care beneficiază de anumite criterii de apreciere și selecție a personalului și o limită maximă în interiorul căreia, în funcție de performanțele individuale ale salariatului poate acorda aceste sporuri.
Nu se poate aprecia că atribuția de selectare a personalului încalcă art. 6 pct.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum a susținut recurenta, că reprezintă o aplicare facultativă a legii sau împiedică instanța a hotărî asupra drepturilor sale în condițiile în care legea nu instituie o obligație ci doar o facultate în acordarea sporurilor, angajatorul reclamantei nefiind obligat să stabilească majorări salariale în limita maximă prevăzută de lege pentru toți salariații.
În ceea ce privește compensarea concediului de odihnă, instanța de fond a apreciat că corect această instituție este aplicabilă doar în cazul încetării raporturilor juridice de muncă conform art. 141 alin. 4 Codul muncii și pentru ultimul an lucrat, condiții pe care reclamanta nu le-a îndeplinit.
De asemenea Curtea reține că reclamanta nu era îndreptățită nici la un concediu suplimentar de 3 zile pentru condiții vătămătoare de muncă, întrucât acesteia nu i se aplică art. 142 Codul muncii ci normele unei legi speciale care instituie pentru categoria profesională căreia îi aparține un cuantum determinat al concediului de odihnă, iar în această situație norma specială se aplică cu prioritate față de norma generală.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale cu privire la sporurile pretinse de reclamantă în recurs.
De asemenea, curtea constată că instanța de fond a apreciat corect și asupra cheltuielilor de judecată, acestea fiind date proporțional cu cererile reclamantei care au fost admise.
În ceea ce privește recursul intimatului, Curtea constată că este fondat.
Astfel, recurentul-intimat a făcut dovada că a achitat, ulterior introducerii acțiunii, primele de vacanță cuvenite reclamantei pe anii 2005 și 2006, conform ordinului de plată nr. 1647 din 27.10.2008, emis în baza OG nr. 146/2007.
Față de această împrejurare, Curtea constată că cererea reclamantei referitoare la plata primelor de vacanță a rămas fără obiect.
Referitor la acordarea unei diferențe de 5 % spor pentru condiții deosebite, Curtea apreciază că pentru angajatorul reclamantei există o normă specială, art. 14 alin 1 din OG nr. 3/2006, care acordă acesteia un spor de 10 % pentru condiții vătămătoare, respectiv pentru desfășurarea muncii în locuri în care funcționează instalații care generează electromagnetice de radiofrecvență.
Prin urmare, în condițiile în care prin normă specială se instituie în favoarea reclamantei un astfel de spor, dispozițiile Legii nr. 495/2004, raportat la care era salarizată reclamanta, și care stabilesc un cuantum al sporului de 15% pentru condiții vătămătoare, fără a distinge asupra naturii acestora, au un caracter de normă generală.
Făcând aplicarea principiului specialia ad generalibus derogant (norma specială derogă de la norma generală), Curtea apreciază că reclamantei i se cuvine sporul reglementat în legea specială de la data de 1.06.2006, de la care a fost eliberat buletinul de determinare a condițiilor de muncă în care se face referire în mod expres la instalațiile generatoare de electromagnetice, în raport de care se acordă sporul pretins.
Referitor la sporul de confidențialitate, Curtea apreciază că dispozițiile art. 13 din Legea nr. 495/2004 invocate de reclamantă în susținerea pretențiilor și aplicate de instanța de fond, stipulează fără echivoc faptul că beneficiază de acest spor numai posesorii autorizației de acces la informații clasificate, eliberată în condițiile legii.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada că pe perioada în litigiu a beneficiat de o astfel de autorizație, motiv pentru care ea nu este îndreptățită la acordarea sporului de confidențialitate în condițiile Legii nr. 495/2004.
Reclamanta a beneficiat de o normă specială în ceea ce privește sporul de confidențialitate, respectiv art. 13 din OG nr.3/2006, aplicabilă categoriei profesionale căreia îi aparținea, cu respectarea condițiilor prevăzute de actul normativ menționat.
Față de aceste împrejurări, Curtea va respinge recursul reclamantei, va admite recursul intimatei în baza art. 304 pct.9 și art. 304/1 Cod pr.civilă, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei privind sporul de confidențialitate, diferența de 5 % de spor pentru condiții deosebite ca neîntemeiată, cererea privind primele de vacanță ca rămasă fără obiect, menținând dispozițiile sentinței referitoare la respingerea celorlalte capete de cerere din acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta . împotriva sentinței civile nr.7915 din data de 18.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27448/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI ( ÎN DREPTURI ȘI OBLIGAȚII AL MINISTERULUI DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI LOCUINȚELOR).
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI ( ÎN DREPTURI ȘI OBLIGAȚII AL MINISTERULUI DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI LOCUINȚELOR)împotriva sentinței civile nr.7915 din data de 18.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27448/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata .
Modifică, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei privind acordarea sporului de confidențialitate, a diferenței de 5 % de spor pentru condiții deosebite, ca neîntemeiată.
Respinge cererea privind plata primelor de vacanță pentru perioada 2005-2006, ca rămasă fără obiect.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,10.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./09.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
